CUVÂNT INTRODUCTIV

" Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor."

• S. Makarenko)

"Școala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă."

(Albert Einstein)

Tot ceea ce ştim, credem şi gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el.

Cu cât ne vom apropia mai mult de el şi îl vom înţelege mai bine, cu atât vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.

Ideea centrală este aceea că fiecare copil este unic, iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în toate deciziile luate în privinţa lui, cu scopul primordial de a-l ajuta să se dezvolte pe deplin.

Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate.

În educaţie nu există reţete, există experienţă acumulată, idei, teorii bazate pe cercetări noi, practici confirmate care şi-au demonstrat în timp eficienţa, valori, principii, reguli.

Factorul decisiv în succesul şcolar îl reprezintă colaborarea familiei cu reprezentanţii unității școlare.

Se poate afirma că eficienţa întregii activităţi didactice este determinată, în mod substanţial, de relaţiile pedagogice stabilite între profesori şi elevi, elevi şi elevi, elevi şi clasa de elevi, dar şi de cele stabilite între familie şi şcoală, profesori şi părinţi, elevi şi părinţi. Atât profesorii cât şi părinţii au acelaşi interes deosebit faţă de succesul copiilor şi deţin şi sistemul de legături care să le faciliteze reuşita.

Astfel prin implementarea Simpozionului "Asigurarea succesului școlar prin parteneriat școală-familie", aflat la ediția a VII-a, ne-am propus să reunim atât cadre didactice, psihologi, cât și elevi și părinți, sub egida aceluiași parteneriat: școală-familie.

Scopul simpozionului a fost creșterea nivelului calității în învățământul preuniversitar prin promovarea modelelor de bună practică a unor abordări pedagogice și manageriale inovatoare în cadrul relației școală-familie.

Ghidul cuprinde referate şi comunicări ştiinţifice ale cadrelor didactice, parteneriate şi proiecte internaţionale, naţionale şi locale în sprijinul asigurării succesului şcolar prin colaborarea şcoală-familie și creaţii literare ale cadrelor didactice pe teme despre comunicarea şcoală-familie.

Coordonator,

Prof. Olga Barbu

IMPORTANȚA COLABORĂRII ÎNTRE GRĂDINIȚĂ ȘI FAMILIE ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

Prof. Înv. Preșcolar Aconstantinesei Daniela, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" / Grădinița cu P.P. Nr. 6 Dorohoi

O relație strânsă și armonioasă între grădiniță și familie este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a copilului. Aceasta poate contribui la succesul educațional al micuților, la integrarea lor socială și emoțională, dar și la formarea unei baze solide pentru învățătura viitoare. În continuare, îți voi oferi câteva idei care pot constitui baza unui referat despre importanța relației dintre grădiniță și familie.

Relația dintre familie și grădiniță este un parteneriat. Părinții și educatorii au roluri complementare în viața copilului. Colaborarea eficientă asigură o continuitate între învățătura de acasă și cea din grădiniță. Dezvoltarea armonioasă a copilului: Atunci când părinții sunt implicați activ în educația copilului, copilul se simte susținut atât în mediul familial, cât și în cel educativ. Acest lucru contribuie la o dezvoltare emoțională, socială și cognitivă echilibrată.

Părinții trebuie să fie informați despre progresul copilului, dar și despre orice dificultăți sau nevoi speciale. La rândul lor, părinții pot oferi educatorilor informații despre comportamentele și interesele copilului acasă.

Atunci când părinții susțin valorile și regulile promovate de educatori, copilul învață să le respecte atât acasă, cât și la grădiniță, contribuind la o educație consecventă. Grădinița oferă un mediu educațional sigur în care copilul poate explora și învăța. Educatorii ajută părinții prin furnizarea de resurse și sfaturi pentru dezvoltarea corectă a copilului. Dacă apar dificultăți în comportamentul copilului sau în procesul educațional, grădinița poate oferi suport psihologic și pedagogic pentru a ajuta familia să depășească aceste obstacole.

Activitățile care includ atât părinții, cât și copiii sunt o modalitate excelentă de a întări legătura dintre familie și educație. De exemplu, organizarea unor zile de familie la grădiniță, participarea părinților la proiecte educaționale sau realizarea de activități creative.

Părinții pot fi invitați să participe activ la diverse activități din grădiniță, cum ar fi jocuri educative, teatru, vizite la muzee, etc. Aceasta promovează o implicare directă și sprijină procesul educativ.

Un copil care simte că este susținut atât acasă, cât și la grădiniță, are o bază emoțională mai stabilă. Acesta va fi mai deschis în fața provocărilor educaționale și va dezvolta o atitudine pozitivă față de învățare. Studiile arată că un copil care beneficiază de sprijinul ambelor medii (familial și educativ) are o performanță mai bună în activitățile de învățare, fiind mai motivat să învețe.

O relație solidă și colaborativă între grădiniță și familie este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Educatorii și părinții trebuie să comunice deschis și să sprijine unul altuia în procesul educațional, creând astfel un mediu în care copilul poate înflori și se poate dezvolta pe toate planurile. Aceasta nu doar că asigură succesul educațional, dar contribuie și la formarea unei relații sănătoase și echilibrate între copil și cele două lumi esențiale din viața lui.

Educația timpurie este un factor crucial pentru dezvoltarea copilului, iar grădinița joacă un rol esențial în această etapă.

Cercetările au demonstrat că perioada 0-6 ani este cea mai importantă pentru dezvoltarea creierului și a abilităților cognitive, emoționale și sociale ale copilului. Așadar, colaborarea între părinți și educatori poate sprijini dezvoltarea acestor abilități prin activități planificate și intervenții educaționale care sunt coerente atât acasă, cât și în grădiniță.

O relație puternică și eficientă între grădiniță și familie este crucială pentru dezvoltarea completă a copilului. Prin implicarea activă a părinților și a educatorilor, se asigură o continuitate în procesul educațional și un sprijin consistent pentru copil. În acest context, atât părinții, cât și educația timpurie, joacă un rol fundamental în crearea unui mediu care să sprijine dezvoltarea armonioasă și succesul pe termen lung al copilului.

Bibliografie:

• Săftoiu, Radu. Colaborarea dintre părinți și educatori în învățământul preșcolar. Editura Polirom, 2013.
• Păun, Viorica. Psihologia educației preșcolare. Editura Universității din București, 2006.

"ÎMPREUNĂ VOM CLĂDI VIITORUL"

PARTENERIAT GRĂDINIȚĂ-FAMILE

Prof. înv. preșcolar: Albișoru Nicoleta

ARGUMENT

Datorită faptului că societatea în care trăim este într-o permanentă schimbare, atât părinţii cât şi educatoarele trebuie să aibă în vedere o adevărată luptă cu mediul, să fie foarte atente la mijloacele pe care le folosesc pentru a-i putea creşte corect pe copii, ei fiind foarte vulnerabili la această vârstă, iar influenţele negative sunt la tot pasul. Pentru a avea o relaţie activă şi pozitivă cu preşcolarii, trebuie să ştim să le descoperim trebuinţele şi nevoile, pentru ca legăturile ce se stabilesc între preşcolari şi adulţi să se bazeze atât pe încredere, dar mai ales pe respectul reciproc.

Dupa cum bine se ştie, familia este factorul primordial în educarea unui copil şi educaţia începe în familie de aceea legătura dintre gradiniţă şi mediul familial va trebui să se întrepătrundă, iar educatorul să cunoască foarte bine mediul de viaţă al copilului pentru a putea colabora.

Parteneriatul dinte grădiniţă şi familie organizat corect duce la o educaţie solidă, fără pericolul de eşec şcolar mai târziu. Preşcolaritatea reprezintă piatra de temelie a personalităţii în formare a copilului, iar prezenţa familiei în cadrul grădiniţei va fi liantul între copil şi mediul necunoscut initial.

Parteneriatul grădiniţă – familie, acţiunile pe care aceştia le desfăşoară, continuarea de către familie a activităţilor desfăşurate în grădiniţă nu fac decât să ducă la o mai bună formare a preşcolarului ce urmează a se forma pentru viaţa de adult.

SCOPUL PROIECTULUI

Colaborarea dintre familie şi grădinită pentru o implicare cât mai activă în procesul de formare a preşcolarului.

OBIECTIVE GENERALE

Formarea unor deprinderi şi bune practici de relaţionare şi comunicare între preşcolari, părinţi şi educatoare.

Dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de problemele educative ale preşcolarilor, dar şi eliminarea discriminărilor de orice natură.

OBIECTIVE SPECIFICE

OBIECTIVE SPECIFICE

• Să optimizăm comunicarea dintre grădiniţă-familie.
• Să optimizăm comunicarea dintre copii şi cadre didactice,dintre copii şi ceilalţi membri ai familiei.
• Să identificăm aspectele funcţionale şi disfuncţionale în relaţia dintre copii şi părinţii acestora.
• Să descoperim modalităţi de disciplinare pozitivă.
• Să aplicăm regulile ascultării active.
• Să primim şi să oferim feed-back.
• Să creăm o atmosferă de încredere,căldură şi deschidere.
• Să creştem gradul de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare.
• Să schimbăm mentalităţile neadecvate ale unor părinţi faţă de şcoală.
• Să derulăm specifice, pregatite pentru stimularea unor procedee de colaborare între membri
• Să derulăm specifice, pregatite pentru stimularea unor procedee de colaborare între membri

PARTENERI IMPLICAŢI: Educatoarele de la grupă, părinţii, bunicii, preşcolarii, director

OBLIGAŢII COLATERALE

-Educatoarea are obligaţia de a fi prezentă la activităţile întreprinse ;

-Are obligaţia de a media şi soluţiona problemele ce pot apărea în urma unor dezbateri şi lecturări de materiale;

-Părinţii participă de bună voie la acţiunile desfăşurate la grupă, dar au obligaţia de a asigura mijloacele necesare pentru preşcolari.

-Să se implice activ în activităţile desfăşurate şi să se implice în soluţionarea unor probleme de tip educaţional;

DURATA:Durata parteneriatului : an scolar

GRUP ŢINTĂ: Părinţi, bunici, preşcolari, educatoare;

LOCUL DE DESFĂŞURARE: Gradiniţă

RESURSE: * UMANE – Preşcolarii, educatoarea de la grupă, părinţii preşcolarilor;

* MATERIALE - cărţi, pliante, reviste, fişe, calculator, ecusoane;

* FINANCIARE - bugetul minim alocat de membrii proiectului;

MODALITATI DE REALIZARE: Şedinţe de consiliere cu părinţii, lectorate pe diverse teme; activităţi desfăşurate împreună cu părinţii, vizite, sărbătorirea onomastică şi a zilei de naştere a copiilor, expoziţii cu lucrările copiilor, serbările realizate în diferite momente ale anului

MODALITĂŢI DE EVALUARE : Întâlnirea se va desfăşura lunar, pe o perioadă de cinci luni, timp de o oră, moment în care se vor discuta temele propuse. La finalul fiecărei întâlniri, educatoarea anunţă teme pentru luna viitoare, pentru a le da posibilitatea părinţilor de a se pregăti cu materiale şi noutăţi .Se vor distribui diferite fişe de observaţie, chestionare şi alte modalităţi de evaluare.

PUNCTE TARI

-Peste jummătate din numărul preşcolarilor au rezultate bune şi foarte bune.

-Rata abandonului şcolar este 0.

-Existenţa unui numar mic de preşcolari în clasă permite o observare mai bună a acestora de către educatoare.

-Existenţa personalului didactic calificat şi titular permite realizarea unui învăţământ de calitate, dar şi creşterea încrederii părinţilor în instituţiile şcolare.

-Relaţiile interpersonale (educatoare –preşcolar, educatori –părinţi) favorizează un climat deschis şi stimulativ.

-Tinereţea părinţilor preşcolarilor crează premise pentru realizarea unui parteneriat eficient grădiniţă-familie.

-Nivelul bun de cultură şi instruire al unor părinţi ai acestor copii ajută la o mai bună înţelegere a demersului declanşat de cadrul didactic.

-Dorinţa cadrelor didactice de a consilia părinţii în problemele care îi preocupă pe aceştia,dar şi în probleme pe care aceştia nu le sesizează.

PUNCTE SLABE

-Preşcolari cu probleme de disciplină sau de stabilitate emoţională.

-Familia nu se implică suficient în educarea copiilor.

-Existenţa unor familii monoparentale sau a unor părinţi plecaţi în străinătate, copiii fiind lăsaţi în grija bunicilor sau a unor rude.

-Nivelul scăzut de cultură şi instruire a unor părinţi.

-Starea materială precară a unor familii.

-Absentarea nemotivată a părinţilor unor copii atât de la şedinţele cu părinţii cât şi de la activităţile extraşcolare organizate în şcoală.

-Neimplicarea unor părinţi în activităţi desfăşurate la nivelul grădiniței

-Necunoaşterea de către părinţi a preocupărilor,dorinţelor,aptitudinilor propiilor copii.

-Refuzul categoric al unor părinţi de a accepta ideea că au un copil cu diferite probleme fizice sau psihice.

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚII ELEVILOR CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE

Alexiu Mădălina-

Școala Pofesională Specială "Emil Gârleanu" Galați

Comunicarea între profesori și părinți este o componentă esențială în procesul educativ al copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). Acești copii, datorită nevoilor lor educaționale specifice, necesită o abordare personalizată și un sprijin continuu din partea atât a cadrelor didactice, cât și a părinților. O comunicare eficientă între aceștia este vitală pentru a crea un mediu educațional optim și pentru a sprijini integrarea lor într-un sistem de învățământ incluziv. În acest context, există mai multe metode prin care se poate realiza o comunicare eficientă, fiecare având un rol crucial în dezvoltarea și succesul educațional al copilului cu CES.

1. Comunicarea directă și personalizată

Una dintre cele mai eficiente metode de comunicare este întâlnirea față în față între profesori și părinți. Discuțiile directe permit o transmitere mai clară și mai detaliată a informațiilor. Întâlnirile periodice între profesori și părinți sunt un instrument important pentru a analiza progresul copilului, pentru a discuta despre dificultăți și pentru a găsi soluții adaptate nevoilor specifice ale acestuia. Aceste întâlniri pot fi structurate pe teme precise, cum ar fi evaluările periodice, strategii educaționale individuale, dar și probleme de comportament sau adaptare socială.

În cadrul acestor întâlniri, este esențial ca profesorul să adopte o atitudine empatică și să își exprime deschis observațiile, însoțite de exemple concrete, pentru a facilita înțelegerea situației copilului. De asemenea, părinții trebuie să aibă un rol activ în aceste discuții, împărtășind informații despre comportamentele copilului acasă sau eventualele schimbări în viața personală care ar putea influența evoluția educațională.

2. Utilizarea tehnologiei în comunicare

În prezent, tehnologia joacă un rol tot mai important în educație și poate fi un instrument valoros în facilitarea comunicării între profesori și părinți. Platformele online, aplicațiile educaționale și grupurile de comunicare pe rețelele de socializare permit schimburi rapide și eficiente de informații. Aceste platforme permit profesorilor să împărtășească evaluări, teme, activități și progrese, iar părinților să fie la curent cu evoluția zilnică a copilului.

Un alt avantaj al utilizării tehnologiei este faptul că părinții pot adresa întrebări și pot oferi feedback într-un mod mai flexibil, fără a fi constrânși de programul școlar. În plus, aceste aplicații pot include funcții de mesagerie privată, videoconferințe și forumuri, care permit o comunicare constantă și eficientă. De asemenea, tehnologia poate ajuta în realizarea unor sesiuni de consiliere online, în cazul în care întâlnirile fizice sunt dificile din cauza distanței sau programului încărcat.

3. Crearea unui plan de educație personalizat

Un alt element esențial în comunicarea între profesori și părinți este crearea unui plan educațional personalizat pentru fiecare copil. Acest plan trebuie să fie dezvoltat în colaborare între profesori, părinți și, eventual, alți specialiști, precum psihologi sau terapeuți, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor copilului. Planul educațional personalizat trebuie să includă obiective specifice, adaptate capacităților și cerințelor copilului, dar și strategii și metode de intervenție pentru a sprijini învățarea și dezvoltarea acestuia.

Părinții trebuie să fie implicați activ în implementarea și monitorizarea acestui plan, iar profesorii trebuie să le ofere constant informații actualizate despre progresul copilului, astfel încât să poată interveni prompt în cazul în care se constată dificultăți. De asemenea, acest plan trebuie să fie revizuit periodic și ajustat în funcție de evoluția copilului și de noi descoperiri legate de nevoile sale educaționale.

4. Empatia și răbdarea în relația profesor-părinte

Empatia și răbdarea sunt ingrediente esențiale în construirea unei relații de încredere între profesori și părinți. În cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale, este important ca profesorii să manifeste înțelegere față de dificultățile cu care se confruntă părinții și să fie dispuși să asculte preocupările acestora. De asemenea, părinții trebuie să înțeleagă provocările întâmpinate de profesori în lucrul cu un copil cu CES și să colaboreze pentru găsirea celor mai bune soluții educaționale.

O atitudine empatică ajută la reducerea tensiunilor și la crearea unui climat de cooperare, iar răbdarea este necesară atunci când se lucrează cu copii care învață într-un ritm diferit de ceilalți. Profesorii trebuie să ofere părinților sprijin continuu și să le ofere informații clare despre modul în care pot sprijini educația copilului acasă, în funcție de nevoile specifice ale acestuia.

5. Formarea continuă a cadrelor didactice

Un alt aspect important în comunicarea eficientă este formarea continuă a cadrelor didactice. Profesorii trebuie să fie instruiți și să își dezvolte competențele în domeniul educației copiilor cu cerințe educaționale speciale. Aceasta include cunoașterea diferitelor tulburări de învățare, a strategiilor didactice adaptate și a tehnologiilor educaționale. De asemenea, profesorii trebuie să fie familiarizați cu tehnicile de comunicare eficientă cu părinții și cu modalitățile de a crea un parteneriat puternic între școală și familie.

Concluzie

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este un factor determinant pentru succesul educațional al copiilor cu cerințe educaționale speciale. Aceasta poate fi realizată prin întâlniri directe și personalizate, utilizarea tehnologiilor moderne, crearea unor planuri educaționale personalizate, manifestarea empatiei și răbdării, dar și prin formarea continuă a cadrelor didactice. O comunicare deschisă, colaborativă și adaptată nevoilor fiecărui copil este esențială pentru a asigura o educație de calitate și o integrare armonioasă a acestora în societate.

Surse bibliografice

• Lazăr, D. (2017). Pedagogia integrativă: Teorii și practici pentru educația copiilor cu cerințe educaționale speciale. Editura Universitară.
• Popescu, R. (2019). Comunicarea în educația incluzivă: Provocări și soluții. Editura Didactică și Pedagogică.
• Ionescu, M. (2018). Colaborarea între profesori și părinți în educația copiilor cu cerințe educaționale speciale. Editura Humanitas.

RESPONSABILITATEA PARTENERIATULUI FAMILIE- ŞCOALĂ

Profesor Andrei Nicoară Dorina,

Școala Gimnazială Nr. 29, Galați

Calitatea educaţiei şi succesul şcolar se construiesc pe relaţia de colaborare familie- şcoală - comunitate. Se pot preciza următoarele motive pentru care școala şi familia se străduiesc să stabilească legături între ele:

• părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor (legislaţia reflectă astfel libertatea/dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii aşa cum doresc); dar părinţilor nu le este întotdeauna clar în ce constă sensul exact al acestor termeni;
• învăţământul nu este decât o parte a educaţiei copilului; o bună parte a educaţiei copilului se petrece în afara cadrului şcolar, în familie; în măsura în care este util ca cele două componente ale educaţiei să se completeze, este deci important să se stabilească legătura dintre ele;
• mediul familial, comportamentul parental influenţează rezultatele şcolare ale elevilor şi în special motivaţiile învăţării; unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoală;
• grupurile sociale implicate în instituţia şcolară (în special, părinţii şi profesorii) au dreptul să influenţeze, dar nu în mod necesar să determine gestiunea şcolii, prin intermediul reprezentanţilor aleşi în consiliul şcolar.

Dificultăţile, obstacolele relaţiei familie-școală pot rezulta din idei divergente privind:

• responsabilitatea statului şi familiei privind educaţia copiilor;
• libertatea părinţilor de alegere a şcolii şi a formei de educaţie;
• impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului;
• randamentul pedagogic şi datoria parentală;
• participarea părinţilor la gestionarea şi procesul decizional din instituţia şcolară.

În general, relaţia de colaborare școală-familie nu este doar un "drept de opţiune", ci poate deveni un sistem de obligaţii reciproce, un angajament mutual clar stabilit sub forma unui "contract educațional".

Relaţia familie-școală apare justificată în măsura în care restabileşte încrederea comunităţii/societăţii în instituţia educativă. Profesorul poate câştiga din cooperarea cu familia - ca şi părintele din cooperarea cu şcoala.

Tendinţele oarecum contradictorii ale răspunsurilor părinţilor şi elevilor/copiilor, privind problemele responsabilităţii în educaţie şi ale influenţei diferiţilor agenţi educaţionali (familie, școală, grup de prieteni, mass-media) repun în discuţie raporturile dintre generaţii, precum şi raporturile dintre cultura dominantă şi (sub)culturile familiale, şcolare, ale grupului de similitudine.

Implicarea părinţilor în activitatea şcolară a copiilor se realizează pe două dimensiuni principale: dimensiunea relaţiei părinte-copil (cunoaşterea profesorilor, colegilor, prietenilor copilului, controlul rezultatelor şcolare, controlul şi ajutorul la temele şcolare); dimensiunea relaţiei familie-școală (întâlnirile părinţilor cu reprezentanţii şcolii - colective sau individuale, formale sau informale, la şedinţele cu părinţii, la serbări şcolare).

Părinţii şi profesorii comunică şi prin intermediul elevului, care joacă rolul de canal de comunicare - putând să modifice mesajele şi să modeleze raporturile dintre părinţi şi profesori.

Rolul educatului este activ, copilul este actor social al propriei dezvoltări psihosociale; el poate negocia cu părinţii, cu profesorii făcând apel la resurse emoţionale (plânset, zâmbet), la resurse intelectuale (reuşita şcolară), la resurse fizice (violența).

Strategiile educative ale familiei apar ca rezultat al unor negocieri cu copilul, cu alţi factori educativi (cu şcoala, în principal). Educaţia copilului în familie şi reuşita lui şcolară apar determinate de:

a) stilurile parentale, caracterizate prin: afecţiune însoţită de exigență; ordine (materială şi morală) domestică; reguli care apar convenite şi cu copilul, cu un control însoţit mai mult de încurajări decât de pedepse; atragerea copilului în luarea hotărârilor în probleme care îl privesc; acordul între părinţi privind problemele legate de copil;

b) raportul dintre stilul familiei şi stilul şcolii - afecţiune şi încredere în potenţialul, în educabilitatea copilului; sprijin şi întărirea pozitivă a eforturilor copilului; acordul între părinţi şi profesori în ceea ce priveşte obiectivele educative fundamentale comune - cunoaşterea copilului şi dezvoltarea lui psihosocială (aptitudini, motivaţii, atitudini).

Cunoaşterea de către părinţi a prietenilor, colegilor şi, mai ales, a profesorilor copilului constituie un prim moment necesar în participarea familiei la viaţa şcolară a copilului, în constituirea unei "reţele" educative. Concentrarea atenţiei părinţilor pe problemele reuşitei şcolare şi neglijarea atitudinilor socio-morale poate reduce eficiența activităţii educative a familiei şi a şcolii. Efortul pentru reuşita şcolară generează adeseori rezistenţă din partea copilului, iar părintele trebuie să aleagă: fie să aibă înţelegere, răbdare, fie să pară mai exigent, mai dur; părintele este obligat să îşi legitimeze atitudinea faţă de copil prin "sacrificiul" pe care îl face pentru reuşita copilului.

Ca profesor diriginte am implicat părinții în diverse activități de voluntariat : " Săptămâna națională a voluntariatului", activități festive ( serbări școlare, aniversări) dar și în alte activități din proiecte educaționale cum ar fi proiectul CAEN " Familia mea" în care am realizat ateliere pentru părinți : " Construim familii puternice " în parteneriat cu psihologul școlar, ateliere copii-părinți "Blazonul familiei mele" bazate pe evidențierea importanței comunicării eficiente copil – părinte. De asemenea, am implicat părinții în 9 activități din proiectul "Eu și copilul meu" inițiat și implementat de CPECA și Agenția națională Antidrog. Feedback-ul primit de la părinți în urma desfășurării activităților a fost unul pozitiv și constructiv lucru ce a dus la continuarea practicilor cu noile generații de elevi și părinți.

Școala rămâne instituţia în care părinţii continuă să aibă cea mai mare încredere pentru educaţia copiilor lor - în absenţa unei "reţele" cu "poli", agenţi socio-educativi constituite în comunitate, societate. Şcolile constituie elementul-cheie, iar munca lor creează premisele dezvoltării parteneriatelor de succes.

BIBLIOGRAFIE:

1. Agabrian, Mircea. Şcoala, familia, comunitatea: manual. Iaşi, Institutul European, 2006

2. Şincan, Eugenia; Alexandru, Gheorghe. Şcoala şi familia. Editura Gheorghe-Cârţu Alexandru, Craiova, 1993

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Prof. Apostol Laura,

Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești, jud. Suceava

Activitatea școlară implică mai multe tipuri de resurse. Orice unitate de învățământ se bazează pe implicarea a diferiți factori în procesul educațional derulat acolo.Școlile trebuie să asigure cadrul necesar pentru a colabora cu comunitatea locală și cu părinții elevilor. O bună colaborare va asigura condițiile pentru asigurarea succesului școlar prin parteneriatul dintre școală și familie.

Încă din prima zi de școală elevii din clasele primare și copiii de la grădiniță sunt însoțiți de părinți, pentru ca cei mici să se acomodeze mai ușor cu locul în care vor învăța în noul an școlar.

Oricând doresc sau consideră că e necesar, adulții se pot implica în activitatea școlară, pentru prevenirea și gestionarea eficientă a problemelor educaționale. De asemenea, cadrul didactic poate colabora cu părinții elevilor în cadrul activităților extrașcolare, extracurriculare realizate sau în curs de realizare.

În cadrul procesului de predare-învățare- evaluare, există mai multe etape care implică comunicarea cadrelor didactice cu familiile elevilor. Astfel de acțiuni sunt: stabilirea materialelor necesare pentru lecții, prezentarea temelor care urmează să fie predate și a caietelor auxiliare care pot fi folosite, asocierea metodelor de predare- învățare- evaluare adaptate la particularitățile bio- psiho- sociale ale grupurilor de elevi.

La evaluarea efectuată la nivelul clasei, părinții vor fi informați despre obiectivele evaluării, conținuturile la care se referă, perioada de evaluare, tipuri de itemi sau descriptori de performanță. De asemenea li se vor comunica rezultatele evaluării și se vor face propuneri referitoare la posibile activități de recuperare a materiei.

Implicarea activă a părinților în procesul educațional este sprijinită de metodele eficiente de comunicare dintre cadrele didactice implicate și părinți. Astfel, rolul familiilor în asigurarea succesului școlar al propriului copil este foarte mare alaturi de ceilalți factori care intervin în procesul de învățământ.

Bibliografie:

1.Cristea S, 2015, Dicționar enciclopedic de pedagogie, București, DPH

COMUNICAREA EFICIENTĂ DINTRE PĂRINŢI ŞI

CADRE DIDACTICE

Profesor înv.preșcolar: Armășelu Mihaela/Fillip Alina

Grădinița Nr. 256, București

Cel mai important rol în socializarea copilului cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani (vârsta preşcolară), îl are grădiniţa şi mediul educaţional al acesteia. Pentru realizarea unităţii exigenţelor educative este necesară o colaborare permanentă între familie şi grădiniţă. În cadrul acestei colaborări, grădiniţei îi revine sarcina de a dirija legătura stabilită între factorii (membrii) direct implicaţi în relaţia grădiniţă-familie. Educatoarei îi revine sarcina de a selecta şi valorifica influenţele pozitive ce se exercită în familie, şi de a îndruma familia în vederea exercitării unor acţiuni educative care să fie în concordanţă cu idealul educaţional.

Cunoscând foarte bine copilul şi familia sa (relaţiile dintre aceştia, mediul climatic, bunăstarea lor), educatoarea poate să-şi formeze un set de cerinţe specifice fiecărui copil pe care

apoi să le aplice părinţilor.

Comunicarea poate permite relaţia în condiţii de schimbare şi de aceea atunci când apar defecte de comunicare acestea se resimt la nivelul relaţiei interpersonale, tinzând să modifice imaginea celuilalt în mintea noastră. De ce depinde succesul în munca grădiniței de copii cu familia? Un rol însemnat îl are stilul corect de comunicare a cadrului didactic cu părinții, ce presupune îmbinarea respectului, tactului, bunăvoinței și exigenței față de ei. Numai pe o așa bază

pedagogii și părinții pot deveni aliați în procesul complicat de educație a copiilor.

Cea mai eficientă comunicare este cea bi-direcțională – părintele comunică educatorului situația copilului, dacă acesta trece prin perioade mai dificile, dacă i s-a întâmplat ceva și atunci educatorul știe cum să acționeze și comunică la rândul său evoluția copilului. Este necesar ca părintele să întrebe și ce poate face el acasă, în continuarea acțiunilor de la grădiniță, pentru a facilita dezvoltarea copilului. Este importantă comunicarea părintelui cu educatorul, a părintelui cu copilul, dar la fel de importantă și comunicarea din interiorul grădiniței, între educatoare.

În comunicarea cu grădinița este foarte important modul în care părintele pune întrebarea, pentru a primi răspunsurile relevante pentru el. De asemenea, este important ca educatorii să cunoască obiectivele părintelui cu privire la educația copilului său, cu ce așteptări vine.

Stabilirea unui mediu în care comunicarea directă, încrederea și respectul înfloresc, reprezintă un pas important în sprijinirea participării efective a familiei.

Deşi educatoarele observă importanţa pe care o are familia în educaţia copilului, părinţii consideră că ceea ce învaţă în grădiniţă este de ajuns pentru educaţia copilului. Acest lucru duce la rezultate slabe ale copiilor, raporturi părinţi-educatoare mai mult în aparenţă, iar cadrele didactice tratează această legătură grădiniţă-familie într-un plan secundar. Dacă părinţii şi educatoarele descoperă eficienţa conlucrării permanente: copiii au de câştigat, colaborarea devine permanentă şi performantă, părinţii sunt puşi în situaţia de a lua decizii pentru copiii lor în cadrul grădiniţei, se organizează cursuri pentru educatoare şi părinţi, cadrele didactice recunosc şi încurajează activităţile comune de orice tip cu părinţii. Odată ce părinţii conştientizează rolul implicării lor în activitatea grădiniţei, aceştia devin mai responsabili în educaţia propriilor copii şi creşte calitatea rezultatelor.

Relaţia dintre părinte şi educatoare se sprijină pe respectul reciproc şi conştientizarea importanţei celuilalt pentru munca proprie: educatoarea realizează susţinerea părintelui şi părintele apreciază implicarea educatoarei în devenirea copilului său. Relaţia dintre părinţi şi educatoare este subsumată unui scop comun care a făcut-o posibilă şi care o menţine. Dacă relaţia tinde să evolueze în alta, scopul comun are de suferit. De aceea este bine să nu se realizeze prea multe combinaţii relaţionare în acest sector.

Este esențial să creăm mecanisme de feedback clare și accesibile pentru familii astfel încât acestea să își poată exprima opiniile, îngrijorările și așteptările. Odată ce aceste mecanisme au fost stabilite, trebuie să ne asigurăm că funcționează, pentru a păstra nivelul de încredere și implicare.

Este important să comunicăm în mod sistematic cu părinții, nu numai la nevoie. În felul acesta se va crea un mecanism clar, comunicarea va fi așteptată, iar părinții se vor simți încurajați să participe și să se implice mai mult în viața școlară a copiilor lor.

Bibliografie:

1. Dumitrana M., "Copilul, familia şi grădiniţa", Bucureşti, Compania, 2000.

2. Socoliuc N., "Conlucrarea grădiniței de copii cu familia", Chișinău, Lumina, 1994.

3. Vrăşmaş E., "Consilierea şi educaţia părinţilor", Aramis, Bucureşti, 2002.

IMPORTANȚA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE ÎN EDUCAȚIE

Prof. dr. Arsenie Adela Mădălina

Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu" Tg-Jiu

Unitatea de acțiune a școlii și a familiei este o cerință de bază pentru buna educație a copiilor. "Familia este școala în care ești deopotrivă profesor și elev" (Ioan Gyuri Pascu). Între sarcinile pe care le pune școala în fața copiilor și cele pe care le pune familia trebuie să existe consecvențăși unitate. Rolul conducător în educația elevilor îl are școala. Familia trebuie să sprijine însă, permanent activitatea educativă a școlii. În timpul cât copilul este elev, deci atâta timp cât copilul aparține colectivului școlii, familia trebuie sățină legătura directă cu școala și sub îndrumarea acesteia va organiza activitatea lui acasă.

Școala este interesată să colaboreze cu familia, să-și facă din ea un aliat, pentru ca acțiunea sa educativă să fie mai profundăși de durată. Colaborarea școlii cu familia este necesarăși în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui, pentru cunoașterea lui din toate punctele de vedere.

Cadrele didactice organizeazăși conduc activitatea instructiv-educativă din școală, prelucreazăși transmit cunoștințele prevăzute de programele școlare, modelează personalitatea copilului, desfășoară activități extracurriculareși extrașcolare. Ele sunt responsabile de aspectele organizării școlare, de atmosfera generală. În funcție de personalitatea acestora și de stilul didactic și pedagogic se instalează un anumit climat în grupul celor pe care îi educă. Familia este prima şcoală a copilului. Ea răspunde de trebuinţele elementare ale copilului, de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei rămân uneori, întipărite pentru toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia. Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul socioafectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale.

Odată cu intrarea copilului în şcoală, responsabilitatea părinţilor se amplifică proporţional cu complexitatea sarcinilor instructiv-educative. Experienţa ne oferă permanent exemple edificatoare despre consecinţele care decurg din neparticiparea părinţilor la continuarea procesului educaţional alături de şcoală. Relaţia care se creează între părinte şi şcoală este foarte importantă pentru formarea personalităţii elevului şi presupune cunoaşterea reciprocă şi punerea de acord în orice demers pedagogic.

O întrebare care ne preocupă este legată de ceea ce se întâmplă cu elevul. Faptul că el se află în dublă subordonare, pe de o parte faţă de părinţi, pe de altă parte faţă de cadrele didactice, îl plasează oare în postura de recipient în care se acumulează tot ce i se propune dintr-o parte sau din cealaltă?

Noua concepţie despre învăţarea formativă reorientează acţiunea pedagogică şi, ca atare, rolul părinţilor şi al educatorilor. Elevul este plasat în centrul acţiunii educaţionale, astfel încât întreaga activitate la care este solicitat trebuie concepută şi dirijată în direcţia în care elevul să înveţe, în dubla sa ipostază de subiect şi obiect, educându-se, dar îndrumat, orientat, relevându-i-se sistematic rezultatele pozitive şi corectându-i- se greşelile. Din această perspectivă, rolul părinţilor faţă de copilul devenit elev se schimbă. Ei înşişi au nevoie de îndrumarea educatorilor, de instruire în ceea ce priveşte modul de efectuare a sarcinilor şcolare şi controlul conduitei elevului.

Şcoala este un mediu complex de dezvoltare, teoretic structurat să sprijine pregătirea, să descopere vocaţia, să producă performanţa, să canalizeze energia intuitivă spre acumularea experienţei. Şcoala trebuie să ofere stabilitate, echilibru, încredere şi libertate de dezvoltare pentru noul om. Şcoala nu trebuie receptată ca o structură obligatorie, coercitivă, generatoare de efort care distruge plăcerea de a învăţa.

Obiectivele educaţionale nu pot fi realizate decât prin eforturile conjugate ale tuturor factorilor, în special ale factorilor activi: părinţii şi educatorii oficiali. Aceştia contribuie, în strânsă colaborare, la ridicarea nivelului instructiv-educativ a elevului integrat în colectiv. Reuşita acestei acţiuni presupune însă o cunoaştere specială a fiecărui copil. El trebuie urmărit permanent şi profund, sub toate aspectele personalităţii lui.

Formele de colaborare a familiei cu şcoala sunt diverse şi fiecare şcoală sau educator are libertatea de a stabili acele modalităţi care se dovedesc eficiente. Dintre acestea amintim: adunările pe şcoală cu părinţii, şedinţele pe clasă, convorbirile individuale şi consultaţiile în grup, excursiile şi călătoriile, lectoratele pentru părinţi.

Cunoaşterea condiţiilor familiale ale fiecărui elev nu este suficientă, cu atât mai puţin dacă se realizează după o rămânere în urmă a elevului sau după un act de comportament necorespunzător. Se impune o cunoaştere prealabilă a fiecărei familii. ,,Şcolarul are nevoie de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el are nevoie de părinţi calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de maleabili în raporturile cu copilul, fără a da dovadă de slăbiciune. El are nevoie să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri şi la problemele care îl interesează, şi că nu se dezinteresează de ceea ce se întâmplă la şcoală. Dar în acelaşi timp, el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa să-şi închipuie că libertatea lui e fără margini, şi totodată să ştie că părinţii săi împărtăşesc acel nivel de exigenţă"( M.Gilly).

Părinţii trebuie să le stimuleze copiilor efortul, spontaneitatea, iniţiativa, independenţa şi încrederea în sine. Ei trebuie să conştientizeze că singura investiţie de valoare pe care o familie o poate face pentru copil este investiţia pentru mintea şi spiritul acestuia.

Atât familia cât şi şcoala joacă un rol important în modelarea elevului într-o societatea în care atacul anticultural şi antivaloric al mijloacelor de circulaţie şi de difuzare a informaţiei este mai virulent, provocând chiar mutaţii la nivel social. Rolul părintelui şi al educatorului este cel de asociat, de partener, impunâdu-se copilului asocierea la preocupările familiei şi la cerinţele şcolii.

Relaţia şcoală-familie include activităţi de amenajare a sălii de clasă în care învaţă elevii, participări ale părinţilor în organizarea activităţilor extracurriculare şi educative precum: excursii, drumeţii, carnavaluri etc.

Pentru ca această colaborare ideală să se realizeze, trebuie să existe voinţa colaborării, iar factorii educaţionali implicaţi să se considere parteneri, în adevăratul sens al cuvântului.

Şcolile trebuie să planifice şi să implementeze programe de parteneriat pentru a amplifica implicarea părinţilor. Scopul educaţiei este de a forma un om cu o gândire liberă, creativ, sociabil.

Parteneriatul real între şcoală şi familie nu este cel înscris pe o coală de hârtie, semnat de către director şi de către părinte, ci este relaţia activă de implicare şi de o parte şi de cealaltă, este bucuria şi tristeţea, este reuşita şi eşecul, este zbaterea şi rezultatul, din care elevul este beneficiarul.

Bibliografie

1.Baban, Consiliere educaţională, Cluj-Napoca, 2001;

2.Baran-Pescaru, A., Parteneriat în educaţie: familie-şcoală, Editura Aramis, Bucureşti, 2004;

3.Vlad, P., Principiul pozitiv al educaţiei, Editura CIVITAS, Chişinău, 2003.

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINTE

APLICAREA METODELOR INTERACTIVE ÎNSUȘITE LA CURSURILE PEDAGOGIEI DRAMATICELA COLECTIVUL DE PĂRINȚI

Bátori Mária-Gyopárka GPP.30.oradea

În referatul meu voi sugera idei inovative pentru prima ședință cu părinți la grupele de debut.

Pentru fiecare părinte e o provocare să trimită copilul la o instituție care, de fapt este primul loc de socializare după casa părintească, când copilul e dezlipit de sânul mamei-cum spuneaI Creangă.

Părinții sosesc cu anumite îndoieli:

Oare copilul meu se va simți bine fără mine?

Oare educatoarea va fi atentă la nevoile specifice ale lui?

Oare vom primi informații clare de la d-na educatoare referitore la acomodarea și dezvoltarea lui?

În cele ce urmează voi prezenta câteva jocuri interactive pentru părinți pe care aplic cu succes și care pot suferi ușoare modificări la prima ședință cu părinți la grupele de debut.

1. Sunt tatăl (mamei) al copilului....

Părinții sunt așezați în cerc pa scăunelele copiilor. Apoi ei se vor prezenta pe rând.

Rugămintea educatoarei e ca fiecare părinte să rețină măcar un prenume.

Eu sunt Andrei, tatăl Sarei.

Eu sunt Antonia, mama lui Rareș.

Eu sunt Renata, mama lui Matei.

2.Te chem...

Urmează jocul Te chem. Fiecare părinte va chema pe altcineva după prenume, dacă jocul se va epuiza din cauza că încă nu au reținut destule prenume, intervine educatoarea ca leader, cu bun tact și le dă ajutor pentru continuarea jocului de socializare.

Astfel:

Eu sunt Andrei, o chem pe Alexandra.

Eu sunt Cristina, îl chem pe Vlad.

Eu sunt Ana, o chem pe Maria.

3.Cum era......

Părinții vor fi așezați în perechi, doi câte doi și vor discuta despre petrecerea de un an a bebelușului lor care face parte din colectivul respectiv. Unul dintre ei va fi emițătorul, iar colegul va fi receptorul. După două minute, la semnalul educatoarei se vor schimba rolurile.

4. Ce am simțit, când.....

Părinții vor fi invitați la o scurtă plimbare în spațiu. La solicitarea educatoarei fiecare părinte trebuie să se oprească la un alt părinte și sunt rugați să împărtășească sentimentele trăite între ei, când copilul lor pentru prima dată a intrat în sala de grupă. Ca și în jocul anterior și în acest caz unul dintre părinte va fi emițătorul, iar celălalt receptorul.

Pentru o conexiune mai profundă educatoarea va asigura un fundal muzical plăcut și relaxant.

De asemenea este indicat ca la începutul anului școlar să fie identificate cele mai bune metode de comunicare și să fie formilat un plan de discuție, astfel încât să fie menținută constant o bună interacțiune între părinți și educatoare.

Siteografie

https://www.twinkl.ro/resource/ghid-de-comunicare-eficienta-cu-parintii-solutii-pentru-educatie-

https://www.tani-tani. info

Theatre Pedagogy https://english.instytut-theatre

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Băncănău Florentina

Școala Gimnazială Nr. 9 Reșița

În contextul educației moderne, comunicarea eficientă între profesori și părinți reprezintă un element fundamental pentru succesul procesului educațional. O relație de colaborare bazată pe încredere, respect reciproc și deschidere contribuie nu doar la performanțele academice ale elevilor, ci și la dezvoltarea lor emoțională și socială. Atât cadrele didactice, cât și părinții joacă roluri complementare în educația copiilor, iar o comunicare eficientă asigură o aliniere a așteptărilor și a metodelor de sprijin pentru elevi.

Ședințele periodice cu părinții sunt considerate un mijloc clasic de comunicare între profesori și părinți. Aceste întrevederi oferă oportunitatea discutării detaliate a progresului elevului, identificării eventualelor probleme apărute în procesul educațional și stabilirii unor strategii comune de soluționare. De asemenea, ședințele permit consolidarea relației de încredere între cadrele didactice și părinți.

Carnetul de note și agenda elevului sunt instrumente tradiționale care facilitează o comunicare zilnică și directă între profesori și părinți. Prin intermediul acestora, cadrele didactice pot oferi feedback imediat privind performanțele școlare ale elevului, comportamentul acestuia și eventualele observații referitoare la activitatea sa școlară. Părinții, la rândul lor, pot utiliza aceste mijloace pentru a adresa întrebări sau pentru a solicita clarificări.

Apelurile telefonice reprezintă o metodă rapidă și eficientă de comunicare, fiind utile mai ales pentru discuții scurte sau pentru rezolvarea unor situații urgente. Această formă de comunicare permite o interacțiune directă și personalizată, contribuind la soluționarea promptă a problemelor.

Emailul este un instrument modern care permite o comunicare rapidă și eficientă între profesori și părinți. Acesta facilitează transmiterea de informații detaliate, documente relevante și rapoarte privind evoluția elevilor. Un avantaj important al emailului este faptul că permite arhivarea discuțiilor, ceea ce oferă o evidență clară a comunicării.

Utilizarea platformelor educaționale online, cum ar fi Google Classroom sau Microsoft Teams, reprezintă o metodă modernă și eficientă de comunicare între profesori și părinți. Aceste platforme permit monitorizarea constantă a progresului elevilor, distribuirea materialelor educaționale și facilitarea discuțiilor în timp real. De asemenea, acestea oferă părinților acces direct la activitățile școlare ale copiilor lor.

Grupurile de discuții create pe rețele sociale sau pe aplicații de mesagerie, precum WhatsApp sau Messenger, reprezintă un canal informal, dar extrem de eficient pentru comunicarea rapidă a informațiilor importante. Acestea permit clarificări imediate, schimbul de mesaje rapide și coordonarea activităților școlare în timp real.

Ascultarea activă reprezintă o componentă esențială a unei comunicări eficiente. Este important ca profesorii să manifeste atenție și empatie față de preocupările părinților, să fie deschiși la dialog și să caute soluții constructive în colaborare cu aceștia.

Oferirea de feedback constructiv este crucială pentru o comunicare eficientă. Atât aprecierile, cât și criticile trebuie exprimate într-un mod pozitiv, axat pe soluții și pe dezvoltarea continuă a elevului. Este important ca profesorii să sublinieze atât aspectele pozitive, cât și pe cele care necesită îmbunătățiri, încurajând astfel o atitudine proactivă.

Comunicarea trebuie să fie constantă, sinceră și transparentă pentru a construi încrederea reciprocă între profesori și părinți. Informațiile transmise trebuie să fie clare, precise și actualizate periodic, astfel încât părinții să fie mereu la curent cu evoluția copiilor lor.

Organizarea de ateliere și evenimente comune, precum "Ziua Părinților la Școală" sau diverse ateliere de lucru, contribuie la consolidarea relațiilor între profesori, părinți și elevi. Aceste activități oferă oportunitatea unei colaborări directe, într-un cadru informal, care favorizează schimbul de idei și construirea unei comunități educaționale solide.

Crearea unor jurnale de progres personalizate pentru fiecare elev în parte reprezintă o metodă eficientă de informare a părinților despre evoluția copiilor lor. Aceste rapoarte detaliate oferă o imagine clară și completă asupra performanțelor școlare și comportamentului elevului, facilitând astfel implicarea activă a părinților în procesul educațional.

O comunicare eficientă între profesori și părinți este fundamentul unui parteneriat de succes în educație. Combinarea metodelor tradiționale cu cele moderne poate asigura o colaborare fructuoasă și poate contribui semnificativ la dezvoltarea completă a elevilor. Implementarea unor strategii clare de comunicare și adaptarea continuă la nevoile comunității educaționale sunt esențiale pentru obținerea unor rezultate optime în procesul educațional.

Bibliografie:

· Cerghit, I. (2008). Sisteme de instruire alternative și complementare: structuri, stiluri și strategii. Editura Polirom.

· Stănculescu, E. (2019). Comunicarea didactică și relația profesor-părinte-elev. Editura Universitară.

STRESUL ȘCOLAR

Bârsan Raluca,

Colegiul Național Pedagogic "Regele Ferdinand"

Lumea contemporană în continuă schimbare și transformare ne poartă în iureșul ei, suntem purtați cu viteză prin provocările de zi cu zi adaptându-ne cât de bine putem la noile realități. Elevii noștri se confruntă la rândul lor cu acestea , adâugând la problemele preadolescenței și adolescenței toate aceste noi realități.Pentru a asigura succesul școlar școala și familia trebuie să colaboreze cu adevărat. Indiferent de mediul social sau economic, de cel cultural sau etnic, parteneriatul școală - familie- comunitate poate asigura performanța școlarilor.

Vă propun în continuare posibile activități pentru ora de dirigenție, activități menite să le fie suport diriginților care se confruntă cu problema absenteismului in special.

Activitatea: Surse de stres școlar!

Obiectiv: identificarea surselor de stres școlar

Nivel: gimnazial/liceal

Materiale necesare: instrumente de scris , hârtie

Durata: 25 minute

Descriere: se împarte clasa în grupe de câte 4-5 elevi.Fiecare grupă realizează timp de 10 minute o listă cu surse de stres școlar pe care o prezintă apoi întregii clase. Urmează discuții cu întreaga clasă( cum pot fi înlăturate susele de stres, tolerate, diminuate)

Activitatea : Reacții la stres!

Obiectiv: conștientizarea reacțiilor la stres

Nivel: gimnazial/liceal

Materiale : instrumente de scris, coli de hârtie

Durata: 30-40 minute

Descriere: împărțim clasa in grupe de câte 4-5 elevi.Fiecare grupă notează timp de 10 minute exemple de reacții avute într-o situație stresantă( teste, ceartă, eșec școlar etc.) după care le vor prezenta întregii clase. Se notează reacțiile fiziologice (dureri de inimă, dureri de cap, transpirații ), cognitive ( ce au gândit), emoționale (ce au simțit) și comportamentale ( cum s-au comportat). La final se reevaluează evenimentele considerate stresante de data aceasta prin prisma gândirii pozitive.

Activitatea: Cum sunt și cum doresc să fiu?

Obiectiv: autocunoaștere, dezvoltare personală

Durata: 50 minute

Nivel: gimnazial/liceal

Resurse materiale: fișe de lucru, foi de flipchart, markere

Descriere: se împart elevii pe grupe și se definește ideea de imagine de sine (părerea pe care o avem despre noi înșine). Se discută despre faptul că fiecare dintre noi avem atuuri și minusuri, minusuri pe care dorim să le ameliorăm. Se completează fișele de lucru și fiecare grupă ierarhizează aspectele referitoare la propria persoană, aspecte pe care doresc să le amelioreze, după care gândesc niște pași necesari schimbării.

Se prezintă toate ideile grupurilor pe flipchart.

Aceste activități pot fi realizate și împreună părinții și copiii, la o lecție deschisă, acest parteneriat școală-familie-comunitate implicăobligații din partea fiecărei părți astfel încât școlarii să devină adulți responsabili și să se integreze cu succes în societate.

Bibliografie:

Cosmovici, A.,Iacob, L.,2008,Psihologie școlară, Ed.Polirom,Iași

Sălăvăstru, D.,2005, Psihologia educației, Ed. Polirom, Iași

CJRAEMM, ISJMM, 2018-2020, Proiect Prevenție Abandonul Școlar

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Prof. Înv. Preșc. BENCHEA VIORELA

Grădinița PN Nr 39 Constanța

Parteneriatul dintre școală și familie reprezintă cadrul și liniile directoare care pot ajuta școlile să construiască parteneriate.

Cercetătorii în domeniu au căutat și au identificat șase tipuri de implicare activă a părinților pentru o mai bună colaborare școală și familie, tipuri de implicare a părinților în viața școlară a copiilor lor.

• Tipul 1: Dezvoltarea abilităților de părinte.
• Tipul 2: Comunicarea – adoptarea unor forme de comunicare eficiente
• Tipul 3: Voluntariatul – recrutarea părinților voluntari care să ofere sprijin școlii
• Tipul 4: Învățarea acasă
• Tipul 5: Implicarea părinților în luarea deciziilor
• Tipul 6: Colaborarea cu comunitatea
• Dezvoltarea abilităților de părinte. Acest tip vizează sprijinirea familiilor să creeze un mediu familial care sprijină copiii să își joace rolul de elev. Exemple de acțiuni pentru dezvoltarea abilităților de bun părinte:

-Lectorate, discuții cu părinții despre mediul familial care sprijină procesul de învățare al elevilor, în funcție de vârsta acestora. Părinții trebuie ascultați cu atenție, trebuie tratați cu mult respect și trebuie să fim siguri că se implică activ în discuții. Oricât de bune ar fi aceste lectorate, părinții nu trebuie să se simtă amenințați de autoritatea profesorului, pentru a putea să învețe și să rețină sfaturile profesorului. Profesorul trebuie să investească suficient timp pentru a stabili un mediu de încredere.

-Profesorul trebuie să ofere resurse din care părinții să poată învăța singuri. Trebuie identificate resurse adecvate cum ar fi: scurte filme, filme artistice de lung metraj, discuții cu invitați experți care să împărtășească din cunoștințele și experiența lor (personal medical, asistent social, bibliotecar, consilier școlar).

-Accentuarea contribuției pe care părinții o pot aduce la dezvoltarea copiilor lor.

-Efectuarea vizitelor la domiciliu sau întâlnirea cu părinții pe teritoriu neutru.

• Comunicarea. Acest tip vizează adoptarea unor forme de comunicare eficiente. Exemple de acțiuni pentru o bună comunicare cu părinții:

-Organizarea întâlnirilor cu părinții în afara ședințelor periodice cu părinții.

-Oferirea posibilităților de a apela la alte persoane dacă este nevoie.

-Oferirea posibilității ca părinții să vină la întâlnirea cu reprezentanții școlii împreună cu o altă persoană de încredere, pentru a se simți în siguranță.

-Prezentarea părinților, cu regularitate, a portofoliilor elevilor.

-Informarea părinților despre programul școlii, despre curriculum, despre modalitățile în care se pot implica în viața școli, etc.

-Instituirea unei cutii poștale (reale sau virtuale, pe internet) pentru primirea mesajelor sau sesizărilor din partea părinților.

-Înființarea unui grup controlat, pe platforme/medii de socializare unde părinții pot comunica între ei sau cu reprezentanții școlii.

-Amenajarea unui spațiu în interiorul școlii pentru întâlnirile cu părinții, unde se poate discuta confidențial.

• Voluntariatul. Acest tip vizează recrutarea părinților voluntari care să ofere sprijin școlii. Exemple de acțiuni care încurajează implicarea părinților în acțiuni de voluntariat:

-Stabilirea unui program de voluntariat pentru părinți la nivel de școală și la nivelul clasei, pentru a ajuta cadrele didactice, administrația școlii, elevii și alți părinți.

-Efectuarea unor demersuri de identificare a abilităților sau a talentelor părinților la care se poate apela pentru derularea diverselor programe. Acest lucru se poate face prin corespondență personalizată cu părinții, în care li se poate solicita ajutorul și pentru a identifica alte persoane cu diverse abilități de comunicare.

-Oferirea unei game variate de posibilități de voluntariat care să includă pe lângă părinți și alți membrii ai familiilor.

• Învățarea acasă. Acest tip vizează oferirea de informații și idei practice pentru familii despre cum pot ajuta elevii la rezolvarea temelor pentru acasă și la alte activități legate de învățare și cariera de elev. Exemple de acțiuni care clarifică părinților modul în care își pot ajuta copiii acasă, în învățare:

-Informarea părinților despre abilitățile pe care școala urmărește să le dezvolte la elevi și exemplificarea clară a acestora pentru ca părinții să înțeleagă cum pot să le exerseze și acasă.

-Oferirea de informații despre tipurile de teme de casă pe care le au de rezolvat elevii și modul în care părinții pot contribui la rezolvarea acestora și cum pot monitoriza realizarea lor.

-Invitarea părinților să observe copiii la clasă pentru a înțelege mai bine cum se organizează învățarea și pentru a exemplifica ce anume se poate exersa acasă.

-Oferirea de diverse fișe de activități care să presupună participarea părinților. Exemple: matematica în familie, lectură cu părinții cu voce tare, intervievarea părinților de către copil, etc.

-Implicarea părinților în stabilirea scopurilor și obiectivelor de progres la fiecare început de an școlar pentru planificarea carierei elevului.

• Implicarea părinților în luarea deciziilor

Acest tip vizează implicarea părinților în luarea deciziilor care se iau la școală, formarea liderilor din rândul părinților, asigurarea formelor de reprezentare a părinților.

Exemple de acțiuni care încurajează părinții să se implice în luarea deciziilor:

-Sprijinirea funcționării cât mai bune a comitetului de părinți.

-Înființarea unor grupuri de sprijin sau comisii pentru siguranță școlară, pentru a trăi sănătos, pentru sprijinirea activităților extracurriculare, pentru promovarea diversității culturii locale.

-Implicarea părinților în elaborarea strategiei și a planurilor de acțiune pentru creșterea gradului de implicare a tuturor părinților în viața școlii.

6. Colaborarea cu comunitatea

Acest tip vizează identificarea și integrarea resurselor și serviciilor din comunitate în sprijinul programului școlii, a practicilor familiilor și a procesului de învățare și de dezvoltare a elevilor.

Exemple de acțiuni pentru atragerea resurselor din comunitate:

-Oferirea de informații despre diverse programe de sprijinire a învățării furnizate de organizații din comunitate (de exemplu: școli de vară, burse de studiu etc.).

-Implicarea părinților în promovarea cauzei elevilor și a familiilor la nivelul comunității. Pentru aceste acțiuni, părinții pot fi sprijiniți să învețe cum anume să promoveze eficient aceste cauze, să se documenteze, să colecteze informații, să-și dezvolte abilități de oratorie sau de argumentare convingătoare.

BIBLIOGRAFIE

• Bernard, M., (2013), DA, POȚI! Pentru părinți: Cum să crești performanțele copilului la școală, Editura RTS, Cluj-Napoca
• Buzdugan, T., (2007), Psihologia pe înțelesul tuturor, Editura Didactică și Pedagogică, București

FAMILIA ȘI SUCCESUL COPILULUI LA ȘCOALĂ

Bobeică Roxana Luiziana

Școala Gimnazială "Spirea Sorescu", Zamfira

Deoarece familia reprezintă primul mediu de formare și dezvoltare a copilului, aceasta are un rol foarte important nu doar în modelarea comportamentului acestuia ci și în conturarea valorilor sale (acesta este și motivul pentru care un copil educat este, de fapt, un copil care are "cei șapte ani de acasă"). Educația pe care familia o oferă are un impact semnificativ asupra succesului școlar al copilului: aceasta influențează atitudinea copilului față de învățătură, motivația acestuia, precum și performanțele școlare.

Unul dintre aspectele care contribuie semnificativ la succesul școlar al copilului este implicarea activă a părinților în procesul educațional. Această implicare poate consta în monitorizarea temelor pentru acasă (atât supravegherea cât și verificarea temelor), participarea la ședințele cu părinții, la sesiunile de consiliere a părinților, la activitățile comune copil-părinte-cadru didactic, sprijinirea copilului în rezolvarea diferitelor probleme școlare, dar și oferirea unui mediu propice pentru învățătură. Când părinții sunt implicați activ, copiii tind să devină mai responsabili, să manifeste mai mult interes pentru învățătură și să obțină rezultate mai bune.

De asemenea, familia trebuie să creeze un mediu favorabil pentru studiu, care include un spațiu liniștit și bine organizat, lipsit de factori care le distrag atenția. Mai mult, un program echilibrat, care combină timpul de studiu cu relaxarea, ajută copilul să-și mențină concentrarea și să evite stresul excesiv.

Un alt aspect care joacă un rol important în succesul copilului la școală este atitudinea pe care părinții o au față de școală. Părinții reprezintă modele în primul rând pentru copiii lor, iar atitudinea acestora față de educație influențează percepția acestora asupra învățăturii. Dacă părinții manifestă un interes crescut pentru educație, copilul va fi mai motivat să depună eforturi în procesul de învățătură. Comunicarea pozitivă, aprecierea progresului și susținerea emoțională sunt factori care contribuie la creșterea stimei de sine a copilului și la dezvoltarea unei mentalități pozitive față de școală.

Părinții au atribuții extrem de importante în dezvoltarea motivației copilului nu numai prin stabilirea unor obiective realiste, dar și prin stimularea interesului pentru învățătură. Metodele pe care părinții le folosesc pentru a-și motiva copiii, încurajarea efortului și sprijinul constant al lor determină copilul să tindă spre și chiar să-și atingă potențialul maxim. De asemenea, este important ca părinții să sprijine dezvoltarea unei mentalități de creștere, în care copilul învață din greșeli și vede provocările ca oportunități de învățare.

Cel din urmă, dar nu cel mai puțin important este un climat familial pozitiv și armonios care să contribuie la bunăstarea emoțională a copilului și la capacitatea sa de a face față cerințelor școlare. Conflictele frecvente, certurile în familie sau lipsa de sprijin emoțional pot avea un impact negativ asupra performanțelor școlare. De aceea, comunicarea deschisă și sprijinul emoțional sunt esențiale pentru dezvoltarea echilibrată a copilului.

În concluzie, familia joacă un rol crucial în succesul școlar al copilului, influențându-i atitudinea, motivația și rezultatele academice. Implicarea activă a părinților, crearea unui mediu favorabil pentru studiu, susținerea emoțională și dezvoltarea unei mentalități pozitive sunt factori care contribuie la obținerea unor performanțe școlare ridicate. Așadar, colaborarea dintre familie și școală este esențială pentru asigurarea unei educații de calitate și pentru succesul viitor al copilului.

Bibliografie

• Dumitru, M. (2015). Psihologia educației. Editura Didactică și Pedagogică.
• Stan, L. (2017). Rolul familiei în dezvoltarea copilului. Editura Universitară.
• Popescu, A. (2018). Factori care influențează succesul școlar. Editura Polirom.
• Vasile, C. (2020). Educația parentală și impactul asupra copiilor. Editura Humanitas.
• Ministerul Educației Naționale (2021). Ghid pentru părinți privind educația copiilor. București.

STRATEGII, METODE ȘI DEMERSURI REUȘITE ÎN FORMAREA PĂRINȚILOR

ÎN SPIRITUL COLABORĂRII ȘI PARTENERIATULUI

BOGDAN LUMINIȚA

GRADINITA CU P.P Nr 2 BISTRITA

,,Un copil este ca o sămanța de floare…Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi, depinde de grădinarul care o va îngriji, de ce pămînt şi de câtă lumină şi apă are, de cât e de ferită de frig, de furtună şi de soare prea tare. E atât de plăpândă... Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare, cnd e tot ce va mai rămâne în urma ta?" '

Irina Petrea

Rolul conducator în procesul de educație il are fară îndoiala școala gradinița, pentru pentru motive binecunoscute .În calitate sa de cel mai apropiat colaborator al școlii, trebuie să o urmeze de aproape .

Implicarea parinților în problemele școlii nu înseamnă numai plată, sprijin material sau atenționarea în legătura cu problemele copiilor lor, ea este mult mai mult .Se referă la construirea unor relații pozitive între familie și școala și la o unificare a sistemului de valori și cerințe relative la copil.

Educația copiilor în familie îi pregătește pe copii pentru societate și pentru educația sistematică oferită de sistemul public de educație. În grădiniță, copilul primește primul fundament sistematic educativ după modele psihopedagogice și etice specifice educației grupului preșcolar de copii.

După cum bine se ştie, familia reprezintă factorul primordial în educarea unui copil şi educaţia începe în familie, de aceea legătura dintre gărdiniţă şi mediul familial va trebui să se întrepătrundă.

Educaţia în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilateral şi armonioasă. Părinţii sunt datori să crească copilul, să se îngrijească de sănătatea, educaţia, învăţătură şi pregătirea profesională a acestuia. Această funcţie are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate, acest lucru realizându-se prin formare dupa un anumit ideal de personalitate.

A fi părinte în sec. XXI, într-o periodă marcată de profunde şi rapide transformări sociale, este o misiune din ce în ce mai dificilă. Familia are nevoie desprijin şi sustinere pentru a rezolva problemele ridicate de creşterea generaţiilor de astăzi. Aceast

a nu are întotdeauna cunoştinţe psihopedagogice necesare educării copiilor. Educatorii profesionişti suntem noi. De aceea avem datoria ca prin activităţile ce le desfăşurăm să pregătim familia pentru a-şi cunoaşte copilul, să o antrenăm în procesul educaţional.

Prin activităţile de parteneriat cu părinţii, ne asigurăm un sprijin în propria activitate, o educaţie solidă a copilului, iarprezenţa familiei în cadrul grădiniţei va fi liantul între copil şi mediul necunoscut iniţial.

Dragostea, familia, şcoala sunt esenţe indispensabileîn viaţa fiecărui om. Ca primă veriga a sistemului educativ, familia are responsabilităţi clareşi diverse. Este foarte importantă în educaţia din copilarie deoarece individul ia primele impresii din mediul înconjurător, din familie. Tot din mediul familial copilul absoarbe ca un burete conduitele şi obiceiurile celor din jur.

Individul va repeta şi va imita persoanele semnificative din viaţa sa, va avea aceleaşi păreri, idei, concepţii. Calitatea educaţiei primate în familie depinde îndeosebi de nivelul de educaţie al părinţilor şi al familiei ce vine în contact cu copilul, în special sub aspect moral şi comportamental.

Funcţia principala familiei - educarea copiilor este deformată cu largi şi dramatice consecinţe, astăzi, motivele fiind dintre cele mai diferite: lipsa timpului, situaţia financiară grea, violenţa, lipsa de comunicare. Colacul de salvare este dragostea, care aduce cu sine comportare adecvata şi respect. Familia este unicul loc unde omul se simtedorit, asteptat, iubit, drag şi scump pentru fiecare membru al ei, unde persoana ar putea să se pronunţe sincer asupra tuturor problemelor, ar putea fi înţeleasă, susţinută, încurajată, unde

s-ar putea relaxa nu numai fizic ci şi spiritual.

Dacă în familie educația copiilor este preponderent securizantă, protectivă, afectivă, în grădiniță, educația modelează conduitele sociale și individuale ale copiilor după criterii psihopedagogice, cognitive și comportamentale etice de pregătire pentru școală și pentru viața socială publică. Între modelul familial al educației în familie și modelul preșcolar al educației în grădiniță, sunt diferențe de organizare, obiective, practici și intervenții, climat educativ, competențe de intervenție, mediu microsocial, ș.a., cu certitudine, intrarea copiilor din mediul educativ al familiei în mediul educativ al grădiniței solicită sub aspect psiho-emoțional și comportamental, copilul cu restructurări profunde, începând cu mediul relațional nou, comunicarea și cooperarea cu educatoarele și ceilalți copii până la sentimentul ,,ruperii" de familie.

Calitatea emoțiilor și natura adaptării copiilor la modelul educativ instituțional al grădiniței nu sunt de ignorat nici pentru familie și nici pentru educatoare. Climatul afectiv-moral și relațional din familie, structura familiei și relațiile dintre membrii familiei, mai mult sau mai puțin ocupați profesional marchează buna educație și dezvoltarea normală a copiilor. Rolul mamei și rolul tatălui se cristalizează în creșterea copiilor, prin bunele deprinderi în educația timpurie a copiilor: pentru igienă, autoservire, comunicare, cooperare, roluri sociale. Intervențiile educative în familie sunt benefice dacă nu sunt distorsionate relațiile afective, nu se exagerează protecția copiilor sau autoritatea părinților.

Noul mediu educativ din grădiniță continuă în mod firesc educația primită în familie dar ridică standardele educaționale și relaționale ale copiilor la nivelul sistematic psihopedagogic, etic, cognitiv, valabile pentru generația de preșcolari și benefice pentru orice personalitate în devenire a școlarilor. Asimetria modelului educativ familial în raport cu modelul educativ sistematic din grădiniță nu trebuie să genereze la copii sentimente de teamă, insecuritate, negativism și timorare ci trebuie să genereze eforturi echilibrate de adaptare, învățare, dezvoltare personală a preșcolarilor. De aceea, continuitatea dintre educația familială și educația sistematică din grădiniță reprezintă un obiectiv profesional important pentru fiecare educatoare și fiecare instituție de grădiniță. Educatoarea și grădinița asigură în primul rând confortul emoțional al copiilor similar cu mediul familial dar într-un cadru social cu totul nou, prin metode și obiective psihopedagogice și etice valabile pentru toți preșcolarii. În grădiniță, copiii dobândesc statut de egali între ceilalți copii, dar în familie, copiii dețin statut favorizat. În acest sens, este important obiectivul educației emoționale în grădiniță și al educației sociale sistematice. Instruirea copiilor în grădiniță pe arii curriculare și domenii experiențiale restructurează gândirea și dezvoltă operativitatea cognitivă-acțională, ceea ce în familie nu se realizează la nivelul specific grupului de aceeași vârstă. Atât obiectivul continuității educative în dezvoltarea preșcolarilor, cât și obiectivul diferențierii educației sistematice din grădiniță, solicită imperios buna comunicare și buna conlucrare între mediul educativ al grădiniței și mediul educativ al familiei.

Buna colaborare cu părinții și parteneriatul educativ cu părinții dobândește dimensiuni formative și instituționale în condițiile educației moderne, cu atât mai evident în relația cu părinții ocupați socio-profesional; dar un aspect special dobândește colaborarea cu familiile cu părinți plecați sau despărțiți. Între intervențiile și strategiile de colaborare cu părinții noi specificăm: - Informarea părinților cu observațiile realizate zilnic asupra conduitei și manifestările copilului privind: comunicarea, realizarea sarcinilor, progrese realizate, exprimări emoționale zilnice; - Informarea părinților asupra programului educativ zilnic sau săptămânal, cu obiectivele și metodele utilizate în grup, cu accentuarea regulilor de conduită, pe care copiii trebuie să le respecte în diferite activități și momente ale zilei; - Invitarea părinților să participe la diferite momente educative structurate sau libere (fie și extracurriculare); - Solicitarea și implicarea părinților să participe ca parteneri de joc și de activitate, cu obiective precise și în condiții securizante pentru toți copiii din grupă; - Cunoașterea și caracterizarea psiho-pedagogică a copiilor prin consultarea și cu ajutorul părinților; - Invitarea și solicitarea părinților de a participa / a se implica în organizarea și buna desfășurare a activităților sau evenimentelor extracurriculare (gen excursii, serbări, concursuri); - Organizarea de stagii / sesiuni de formare și instruire a părinților pe teme psihopedagogice de interes pentru nivelul și obiectivele grupelor de copii. Exemple: - atașametele emoționale și autonomia copiilor de grupă mică; - comunicarea corectă și cooperarea în educația socială la grupa mijlocie; - inteligența cognitivă, inteligența emoțională și buna pregătire pentru școală; - stilurile parentale în educația preșcolarilor - Organizarea de consultații și dialoguri individuale pe probleme punctuale ale copiilor privind: starea de sănătate, buna adaptare în grădiniță, nevoile speciale de educație, probleme emoționale, ș.a.; - Organizarea de consultații psihopedagogice și dialoguri în grupuri restrânse de părinți pentru copiii cu probleme, pentru familiile cu probleme relaționale; noi atenționăm părinții și demonstrăm impactul conduitelor negative de genul: ,,Nimic nu faci bine, ești un tont!", ,,Ești cel mai leneș copil !", ,,De ce nu ești cuminte, ca sora ta?", ,,M-am săturat de tine, te dau de acasă!". Îi învățăm pe părinți cum să aplice programe pozitive în familie pentru educația preșcolarilor.

Educatoarele susțin în fața părinților activitățile didactice autentice, prin care sunt etalate: metode de lucru cu preșcolarii, moduri de comunicare și de interacțiune, maniere de dezvoltare psihocomportamentală a copiilor. Etalarea zilnică și săptămânală a produselor activității copiilor pune la curent familia cu progresele, preocupările și activitățile copiilor. Părinții sunt astfel informați asupra rezultatelor obținute de copii în activitățile grupei: fișe de lucru, desene, colaje. Instituirea sistemului de comunicare și de promovare săptămânală a educației de grădiniță, prin mapa de corespondență cu familia. De exemplu, mapa educativă săptămânală pe teme de comunicare cu preșcolarii poate conține: - Potențiale distorsiuni / perturbări ale comunicării (critica, învinuirea, blamarea, moralizarea excesivă, nerecunoașterea calităților); - Potențiale facilitări ale comunicării (laudele, complimentele, sinceritatea, ascultarea activă, acordarea de atenție și interes, destinderea); Evidențiem în mapa educativă pentru familie, stilurile parentale, cu avantaje și dezavantaje asupra educației copiilor. Astfel, dăm exemplu: părinții autoritari, care solicită cu strictețe anumite reguli și conduite, aplicând și pedepse; părinți prea indulgenți, care permit copilului orice manifestare, fără reguli și restricții; părinți indiferenți sau prea ocupați, care ignoră educația copilului, acordându-le vizionări TV sau pe internet, fără a respecta un minim control și disciplină. Un aspect important în parteneriatul educațional cu grădinița îl constituie consilierea părinților care au copii dificili sau copii cu cerințe educative speciale (CES). În frecvente cazuri, acești părinți sunt orientați cu copiii către comisii de diagnoză și de orientare. Dar, consilierea părinților pentru copiii dificili se realizează și la grădiniță. Exemplu: pentru copilul negativist, opozant, cu manifestări de agresivitate și furie.

Recomandăm părinților măsuri educative perseverente, pe care le aplicăm și noi sistematic în grădiniță: - Respectarea perseverentă de reguli și limite clare, prin care copilul învață conduite acceptate și conduite interzise; - Învățarea consecințelor și conștientizarea copiilor asupra urmărilor negative generate de acte și conduite nepermise; - Dezaprobarea și descurajarea furiei, violenței; - Descurajarea minciunii și a manifestărilor egocentrice / egoiste în raport cu ceilalți copii. În cazuri speciale se organizează vizite anunțate ale educatoarelor în familia copilului, pentru a identifica condițiile de viață în familie. Cu acordul familiei, educatoarele pot vizita copilul și pot discuta cu acesta în mediul familial. Un mod de lucru în formarea părinților, utilizat și în grădiniță îl constituie reorientarea educațională. Astfel, recomandăm familiei anumite jocuri și jucării, anumite cărți sau programe TV. Cu deosebit impact în motivarea părinților să colaboreze cu grădinița, utilizăm literatura de dezvoltare personală. De exemplu: ,,Copiii învață ce trăiesc" – Dorothy Law Nolte. Dacă un copil trăiește în permanentă ostilitate, el învață să bată; Dacă un copil trăiește în permanentă ridicularizare, el învață să fie timid; Dacă un copil trăiește în rușine, el învață să se sintă vinovat. Dar: Dacă copiii trăiesc cu toleranță, ei învață să fie răbdători; Dacă copiii trăiesc mereu cu încurajare, ei învață încrederea;

Dacă copiii trăiesc prețuiți mereu, ei învață să aprecieze; Dacă copiii trăiesc mereu în corectitudine, ei învață dreptatea; Dacă copiii trăiesc mereu în securitate, ei învață să aibă încredere (credință); Dacă copiii trăiesc mereu aprobați, ei învață să se aprecieze pe ei înșiși; Dacă copii trăiesc mereu în acceptare și prietenie, ei învață să găsească dragostea și prietenia în lume. În loc de concluzii: Scrisoarea unui preșcolar către părinți și educatori: Când mergi împreună cu mine, te rog să încetinești pasul, ca să reușesc să fiu cu tine ,,ochii mei nu văd lumea așa cum o vezi tu, cuvintele mele nu se pot exprima așa cum comunici tu, te rog, lasă-mă să explorez lumea prin jocurile mele și nu mă forța să fac doar ceea ce dorești tu. În sentimentele mele, eu te prețuiesc și am pentru tine tandrețe, dar te rog să fii sensibil și la nevoile mele: nu țipa la mine toată ziua, nu mă amenința și nu mă sâcâi mereu. Am nevoie și eu de încurajarea ta și de mângâiere. Amintește-ți că eu trebuie să cresc și să mă dezvolt cu seninătate, cu răbdare, cu calm și cu multă iubire". Preșcolarii cred că cele 7 păcate ale educatorilor și părinților sunt: - Corecția în public – cearta în public / umilirea; - Autoritatea agresivă și opresivă; - Critica excesivă și moralizatoare; - Pedepsele aplicate la furie și fără explicații; - Abandonarea și indiferența față de copii; - Încălcarea cuvântului dat copiilor, - Distrugerea viselor și speranțelor copiilor. Rețeta de recuperare și remediere pentru păcatele părinților și educatorilor, poate fi aplicată și prin consultarea și ascultarea opiniei copiilor.

Doar printr-o bună colaborare dintre educatori și părinți, reuniți în jurul nevoilor de exprimare și dezvoltare ale copiilor obținem reușite în educație, călăuzim personalitatea copiilor pe calea valorilor prețuite acasă și în societate.

Prin activităţile de parteneriat cu părinţii, ne asigurăm un sprijin în propria activitate, o educaţie solidă a copilului, iar prezenţa familiei în cadrul grădiniţei va fi liantul între copil şi mediul necunoscut iniţial.

Un studiu realizat în ceea ce privește necesitatea colaborării școală-familie enumeră patru motive pentru care școala și familia se străduiesc să stabilească legături între ele: 1. părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor; 2. învățământul nu este decât o parte din educația copilului; o bună parte a educației se petrece în afara școlii; 3. cercetările pun în evidență influența atitudinii parentale asupra rezultatelor școlare ale elevilor, în special asupra motivațiilor învățării, precum și faptul că unele comportamente ale părinților pot fi favorizate datorită dialogului cu școala; 4. grupurile sociale implicate în instituția școlară (în special părinții și profesorii) au dreptul să influențeze gestiunea școlară.

Dragostea, familia, şcoala sunt esenţe indispensabileîn viaţa fiecărui om. Ca primă veriga a sistemului educativ, familia are responsabilităţi clare şi diverse. Este foarte importantă în educaţia din copilarie deoarece individul ia primele impresii din mediul înconjurător, din familie. Tot din mediul familial copilul absoarbe ca un burete conduitele şi obiceiurile celor din jur.

Individul va repeta şi va imita persoanele semnificative din viaţa sa, va avea aceleaşi păreri, idei, concepţii. Calitatea educaţiei primate în familie depinde îndeosebi de nivelul de educaţie al părinţilor şi al familiei ce vine în contact cu copilul, în special sub aspect moral şi comportamental.

Funcţia principal a familiei - educarea copiilor este deformată cu largi şi dramatice consecinţe, astăzi, motivele fiind dintre cele mai diferite: lipsa timpului, situaţia financiară grea, violenţa, lipsa de comunicare. Colacul de salvare este dragostea, care aduce cu sine comportare adecvata şi respect. Familia este unicul loc unde omul se simte dorit, asteptat, iubit, drag şi scump pentru fiecare membru al ei, unde persoana ar putea să se pronunţesincer asupra tuturor problemelor, ar putea fi înţeleasă, susţinută, încurajată, unde

s-ar putea relaxa nu numai fizic ci şi spiritual.

Bibliografie:

• Revista învățământului preșcolar nr. 3-4/1999, pag. 161;
• Revista învățământului preșcolar nr. 1-2/1995 pag. 45, 170, 174;
• Revista învățământului preșcolar nr. 3-4/1995, pag. 115;
• Elena, Bărbieru / Abecedarul părinților, Editura Pim, Iași, 2005 Xinofont Vasiliu
• Adriana, Băban, ,,Consiliere educațională'', Cluj-Napoca, 2011.

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Prof.înv. primar Bologh Floarea Silvia

Școala Gimnazială Certeju de Sus

O educație de calitate are la bază o relație bine definită între cei trei participanți ai procesului educativ, părinte – elev – profesor, ce poate fi privită drept fundamentală. Comunicarea este cheia succesului și reprezintă mijlocul prin care se realizează o conexiune directă între participanții actului instructiv-educativ.

Comunicarea cu părinții și cu elevii este atât verbală, cât și nonverbală, scrisă sau orală. Părintele este cel care se încrede în cadrul didactic, în influența acestuia asupra copilului și în capacitățile și abilitățile de a îi transmite informații, de a îl ghida și de a îl transforma într-un tânăr capabil să ia propriile decizii. Elevul este cel care relaționează în mod concret atât cu părintele, cât și cu cadrul didactic, el fiind centrul procesului educativ, în timp ce profesorul reprezintă entitatea care are rolul de a forma tânărul, de a îi identifica punctele forte și de a i le dezvolta, de a-i fi aproape din umbră în drumul spre adolescentul de mâine și mai apoi în adultul capabil să ajute societatea.

Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate.

Limbajul este definit un sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele.

Limbajul contribuie la dezvoltarea noastră și ladefinirea noastră ca oameni.

Procesul instructiv – educativ este un proces continuu care se bazează pe dialogul continuu între profesor și elev. Profesorul este condiționat să facă ce își dorește elevul, în timp ce încearcă din răsputeri să evite acest lucru. Pentru asta există mai multe metode de comunicare prin interacțiune:

• metode centrate pe analiza fenomenuluii, producerea ideilor și rezolvarea de probleme

• metode centrate pe reflecție, observare și acțiune

• metode bazate pe utilizarea și dezvoltarea relaționărilor în cadrul grupului

Pentru evoluția copilului comunicarea, reprezintă unul din aspectele fundamentale ale adaptării.

Un profesor interesat trebuie să afle cât mai multe despre clasa cu care lucrează, despre elevul pe care îl are la clasă, caută informații despre acesta. Câteva ore petrecute la clasă nu sunt suficiente pentru a descoperii talentele și abilitățile copilului, în condițiile în care se lucrează cu 30 de elevi. Acesta este și motivul pentru care întâlnirea cu părintele poate fi un prilej de colectare a informațiilor care să ajute la distrugerea bariereide comunicare dintre profesor și elev. Schimbul de informații trebuie să aibă loc în ambele sensuri ale relației profesor-părinte. Frecvența și consistența acestor informații despre copil , se dovedește de cele mai multe ori a fi un test dificil de trecut pentru fiecare participant.

Revenind la comunicarea dintre oameni și mai ales dintre profesori și elevi, dar și profesori părinți , aș dori să spun ca aceasta reprezintă esența activității desfășurate în școală cu un impact major și în afara ei.

Comunicarea eficientă dintre profesor și elev presupune existența unor relații de intercunoaștere, de intercomunicare precum și a unor relații socio-afective bazate pe încredere reciprocă. Cei trei parteneri sociali implicați în procesul instructiv-educativ (părinte, elev, profesor), trebuie să interacționeze, să dorească să comunice problemele cu care se confruntă și apoi să caute soluții de interes comun.

Comunicarea educațională sau pedagogică este acea comunicare care facilitează realizarea fenomenului educațional în ansamblul său fără a ține seama de conținuturi, niveluri, forme ori partenerii implicați.

Comunicarea didactică este o formă particulară de comunicare, obligatorie în procesul instuctiv-educativ și specifică de învățare sistematică. Atât comunicarea educațională cât și cea didactică pot fi considerate forme specializate ale comunicării umane.

Un argument care vine în sprijinul ideii de importanță a comunicării dintre profesor și elev este acela că a comunica eficient, înseamnă mai mult decât rostirea unor cuvinte sau propoziții.. Putem vorbi și fără a spune un cuvânt, cu toate acestea dacă dorim a comunica, ca formă de interacțiune, trebuie să avem și să activăm competențe comunicative.

Procesul instructiv – educativ este un proces continuu care se bazează pe dialogul continuu între profesor și elev. Profesorul este condiționat să facă ce își dorește elevul, în timp ce încearcă din răsputeri să evite acest lucru.

Bibliografie

Anucuța L, Psihologie școlară, Ed. Excelsior,Timișoara, 2000Cosmovici A., Iacob L, Psihologie școlară , Ed. Polirom, Iași, 2008Iucu R, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iași, 2000Pânișoară I-O, Comunicarea eficienta,Ed. Polirom,Iași, 2006

,,DOI PARTENERI, ACELAȘI SCOP -EDUCAREA COPILULUI''

Prof.înv.primar : Bolojan Lucia –Florina

Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu'' Zalău

Educația este o acțiune la care își dau concursul școala și familia. Colaborarea între toți factorii educaționali, în primul rând între școala și familie este stringentă. Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaște condițiile familiale de muncă și viața ale copiilor.

Parteneriatul între școala și familie și-a demonstrat eficiența pretutindeni unde a fost aplicat, dacă s-au respectat anumite condiții de realizare a acestuia:

- părinții să fie percepuți de către cadrele didactice ca persoane active și valoroase pentru educarea copiilor;

• părinții să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activitățile extrașcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor opționale;
• responsabilitatea pentru evoluția copilului să fie împărțită între școala și familie.

Părinții nu pot cunoaște pe deplin psihologia copilului lor, dacă nu află și modul lui de comportare în condițiile școlare. Activitatea de acasă este o continuare a activității pedagogice de la școala și invers – activitatea de la școala este o continuare a activității de acasă.

La ședintele cu părinții vorbim pe larg despre modul în care aceștia își pot ajuta copii la învățarea lecțiilor, dar mai ales la controlul temelor pentru acasa. Copilul nu trebuie să vină la școala cu temele nefăcute. De aceea, părinții trebuie să cunoască cum se controlează și cum poate fi ajutat copilul în cazul în care întâmpină unele greutăți în rezolvarea lor.

Totodată, părinții trebuie să cunoască dacă copilul lor are o comportare corectă față de învățător și colegii de clasă, dacă purtarea lui pe strada sau în alte locuri în afara școlii este corespunzatoare.

Din experiența pe care am avut-o pâna în prezent, mi-am dat seama că există familii care se mândresc cu atitudinea severă față de copii. Severitatea este necesară, dar cu masură, altfel copilul crește timorat de gândul pedepsei, începe să mintă și se îndepărtează de părinți. Am avut copii care începeau să plânga când obțineau calificative de bine sau suficient, spunând că vor fi bătuți sau pedepsiți de către părinți.

Mai gravă este situația în care părinții sunt împărțiți în ,,două tabere": unul sever, iar celălat indulgent.

Severitatea exagerată își va lăsa amprenta asupra personalității în formare a copilului. Astfel de părinți impun un regim de viața și de învățătura peste limitele de toleranță psihologică și psihofiziologică specifică vârstei. Ei impun copiilor lor un volum prea mare de sarcini, interzic participarea la activități recreative, la jocurile specifice vârstei și fac uz frecvent de pedepse care lezează demnitatea copiilor, chiar pedepse corporale.

La celalat pol se afla parinții superprotectori, cei care se învârt în jurul poftelor copilului. Un astfel de copil va ajunge un egoist, pentru că în familia sa el a cunoscut numai drepturi , nu și îndatoriri. Cu acești copii se lucrează foarte greu și devin dificili, deoarece ei cred că și la școala vor avea parte de aceleași privilegii.

Atitudinea protectoare a părinților se poate manifesta și prin limitarea excesivă a libertății și independenței de acțiune, a inițiativei copilului.

Părinții devin deosebit de preocupați de copil, manifestă o teama permanentă pentru viața și activitatea copilului lor și de aceea stabilesc ei direcțiile de acțiune și comportare fară să accepte abateri, plângeri și nemulțumiri. Principala consecință se exprimă într-un comportament lipsit de inițiativă, instalarea unei temeri nejustificate de acțiune și mai ales de consecințele ei, în ultima instanță timiditate exagerată.

Obiectivul primordial al parteneriatului școala – familie îl reprezintă obținerea succesului școlar. Evoluția pozitivă în planul activității școlare se exprimă prin termenii de progres, reușita și succes școlar.

Progresul – arată obținerea anumitor stări calitative superioare în raport cu o perioadă comparată, poate fi continuu sau periodic.

Reușita școlară se referă la nivelul de realizare a unui obiectiv propus pentru o durată mai mare de timp. Succesul școlar se exprimă prin raportarea performanțelor elevului la cerințele programei școlare și la finalitățile învățământului.Un parcurs școlar negativ este reflectat de termenul de insucces școlar.

Școlarul are nevoie acasă de un mediu de viață în care să se simtă în siguranță. Într-un climat educativ bun, părinții calmi, înțelegători, afectuoși, destul de flexibili în raporturile cu copilul, fără însă a-i satisface orice capriciu.Copilul simte că părinții se ocupă de el, că sunt interesați de necazurile și problemele lui, ca și de rezultatele școlare.Familia este un cadru de disciplină ferm, în care și copiii și părinții împărtașesc același nivel de exigentă.

Studiile arată că într-un climat familial pozitiv, copiii sunt originali și spontani, se descurcă singuri, dovedind autonomie, își exprimă dorința de a crește, de a se impune și de a fi conducători; știu să se apere, doresc să înfrunte dificultățile, sunt perseverenți în realizarea unor scopuri.

Bibliografie:

,,Educație cu blândețe'' colecție coordonată de Ioana Chicet- Macoveiciuc, Editura Univers ;

,,Nu există părinte perfect ''de Isabelle Filliozat.

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Borcan Maria-Mihaela, Matematică, Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu", Târgu-Jiu, Gorj

Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite o informaţie şi cealaltă o recepţionează cu condiţia ca partenerii să cunoască codul.

Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal cu cel nonverbal.

Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate. Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială.

Comunicarea şi limbajul reprezintă lăstarul osaturii psihice prin care se dezvoltă şi se exprimă comportamentul şi personalitatea umană, marcând valenţele acestora şi nivelul expectaţiilor individului în sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmăreşte maximalizarea potenţialului socio-cultural.

Acest proces începe de la naştere şi evoluează în funcţie de zestrea nativă, dar mai ales în raport de condiţiile de mediu, mai mult sau mai puţin favorabile, astfel încât comunicarea şi limbajul introduc note diferenţiatoare între diferitele persoane şi contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului.

Limbajul este definit ca un sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele. Limbajul contribuie la dezvoltarea noastră și ladefinirea noastră ca oameni. El are mai multe functii, care sunt, în egală măsură, importante pentru om şi pentru viaţa sa socială.

Revenind la comunicarea dintre oameni și mai ales dintre profesori și elevi , dar și profesori părinți , aceasta reprezintă esența activității desfășurate în școală cu un impact major și în afara ei. Comunicarea eficientă dintre profesor și elev presupune existența unor relații de intercunoaștere, de intercomunicare precum și a unor relații socio-afective bazate pe încredere reciprocă.

Cei trei parteneri sociali implicați în procesul instructiv-educativ (părinte, elev, profesor), trebuie să interacționeze, să dorească să comunice problemele cu care se confruntă și apoi să caute soluții de interes comun. Comunicarea educațională sau pedagogică este acea comunicare care facilitează realizarea fenomenului educațional în ansamblul său fără a ține seama de conținuturi, niveluri, forme ori partenerii implicați.

Comunicarea didactică este o formă particulară de comunicare, obligatorie în procesul instuctiv-educativ și specifică de învățare sistematică. Atât comunicarea educațională cât și cea didactică pot fi considerate forme specializate ale comunicării umane.

Un argument care vine în sprijinul ideii de importanță a comunicării dintre profesor și elev este acela că a comunica eficient, înseamnă mai mult decât rostirea unor cuvinte sau propoziții.. Putem vorbi și fără a spune un cuvânt, cu toate acestea dacă dorim a comunica, ca formă de interacțiune, trebuie să avem și să activăm competențe comunicative.

Procesul instructiv – educativ este un proces continuu care se bazează pe dialogul continuu între profesor și elev. Profesorul este condiționat să facă ce își dorește elevul, în timp ce încearcă din răsputeri să evite acest lucru.

Pentru asta există mai multe metode de comunicare prin interactiune:

• metode centrate pe analiza fenomenuluii, producerea ideilor și rezolvarea de probleme;

• metode centrate pe reflecție, observare și acțiune;

• metode bazate pe utilizarea și dezvoltarea relaționărilor în cadrul grupului.

Pentru evoluția copilului comunicarea, reprezintă unul din aspectele fundamentale ale adaptării. Un profesor interesat trebuie să afle cât mai multe despre clasa cu care lucrează, despre elevul pe care îl are la clasă, caută informații despre acesta.

Câteva ore petrecute la clasă nu sunt suficiente pentru a descoperii talentele și abilitățile copilului, în condițiile în care se lucrează cu 30 de elevi. Acesta este și motivul pentru care întâlnirea cu părintele poate fi un prilej de colectare a informațiilor care să ajute la distrugerea bariereide comunicare dintre profesor și elev.

Schimbul de informații trebuie să aibă loc în ambele sensuri ale relației profesor-părinte. Frecvența și consistența acestor informații despre copil , se dovedește de cele mai multe ori a fi un test dificil de trecut pentru fiecare participant.

Sarcina profesorilor este să informeze părinții cu privire la modul în care se pot implica activ în viața și modul de lucru al copiilor. Observând sistematic copilul acasă sau în mediul școlar se poate depista din timp problemele de comportament sau de adaptare la sarcinile școlare.

Cunoașterea acestor probleme din timp pot să conducă la adoptarea unui program și a unor metode adecvate fiind mai ușor să previi decât să corectezi problemele deja instalate. Comunicarea eficientă între toți actorii implicați in acțiunile educative reprezintă cheia de boltă a dezvoltării corecte a copiilor și a elevilor..

Repere bibliografice:

Anucuța L, Psihologie școlară, Ed. Excelsior,Timișoara, 2000

Cosmovici A., Iacob L, Psihologie școlară , Ed. Polirom, Iași, 2008

Iucu R, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iași, 2000

ÎMPREUNĂ PENTRU ANDREI

Borcan-Anițescu Anca-Ștefania

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 (Școala Gimnazială Nr.1) Timișoara

Într-un orășel liniștit, într-o grădiniță plină de culoare și veselie, un băiețel pe nume Andrei pășea timid în prima sa zi de grădiniță. Mama lui, doamna Elena, îl ținea strâns de mână, încercând să-l încurajeze.

— O să vezi, Andrei, aici te vei juca și vei învăța lucruri noi. Doamna educatoare este foarte drăguță, iar copiii sunt prietenoși!

Dar Andrei nu părea convins. Se ascundea ușor în spatele mamei și privea cu ochii mari spre ceilalți copii care alergau și se jucau împreună. Doamna Maria, educatoarea, l-a observat imediat pe băiețel și s-a apropiat cu un zâmbet cald.

— Bună dimineața, Andrei! Sunt doamna Maria și abia aștept să ne cunoaștem mai bine. Știi, avem niște cuburi colorate și jucării minunate în clasă. Vrei să vii cu mine să le vezi?

Andrei a privit-o neîncrezător, dar doamna Maria l-a luat ușor de mână și l-a condus spre colțul de joacă. Elena l-a privit cu emoție, sperând ca adaptarea lui să fie cât mai ușoară.

La început, lui Andrei i-a fost greu să se obișnuiască. Nu vorbea mult, prefera să stea singur și adesea o căuta din priviri pe educatoare, ca și cum ar fi așteptat să fie salvat de această lume nouă. În fiecare dimineață, Elena îl lăsa la grădiniță cu inima strânsă. Se întreba dacă fiul ei va reuși să se adapteze și dacă educatoarea înțelege că el are nevoie de mai mult timp. Într-o zi, după program, doamna Maria a invitat-o pe Elena la o scurtă discuție.

— Andrei este un copil foarte sensibil și inteligent, dar am observat că încă are dificultăți în a se integra complet în grup. Ați observat ceva asemănător și acasă?

Elena a oftat și a dat din cap afirmativ.

— Da, mereu a fost un copil mai retras. Se atașează greu de oameni noi și preferă să stea singur. Acasă se joacă mai mult cu jucării decât cu alți copii.

Doamna Maria a zâmbit înțelegător.

— Este normal. Fiecare copil are propriul său ritm. Dar cred că, dacă lucrăm împreună, putem să-l ajutăm pe Andrei să-și facă prieteni și să se simtă în largul lui.

În zilele următoare, doamna Maria și Elena au început să colaboreze mai strâns. Educatoarea a propus câteva strategii pentru a-l ajuta pe Andrei să se adapteze mai ușor.

— Încercați să-i povestiți acasă despre grădiniță într-un mod pozitiv. Îl puteți întreba ce i-a plăcut cel mai mult în timpul zilei și ce prieten nou și-a făcut.

— Asta sună bine, a spus Elena. O să încerc să vorbesc cu el mai mult despre ce se întâmplă aici.

Pe de altă parte, doamna Maria a implicat mai activ părinții în activitățile de la grădiniță. A organizat o "Zi a Părinților", în care fiecare familie putea veni să petreacă timp alături de copii în clasă. Când a venit ziua cea mare, Elena a intrat în clasă alături de Andrei. Pentru prima dată, băiețelul părea mai relaxat. Și-a văzut mama așezându-se lângă doamna Maria și a început să se joace mai încrezător alături de ceilalți copii.

— Uite, mami, am construit un turn mare cu Andrei și Maria! a spus el, arătând spre doi colegi noi.

Elena a zâmbit, simțind pentru prima dată că Andrei începea să se simtă parte din grup.

Pe măsură ce zilele treceau, Andrei devenea tot mai sociabil. Participa la activități, își saluta colegii și chiar iniția jocuri. Educatoarea și mama lui lucrau în continuare împreună, oferindu-i sprijin și încurajare. După câteva luni, într-o dimineață, Andrei a alergat spre grădiniță fără să mai privească înapoi la mama lui. Elena l-a privit cu lacrimi în ochi, dar de această dată erau lacrimi de bucurie. Doamna Maria a venit lângă ea și i-a spus:

— Ați făcut o treabă minunată împreună. Andrei s-a schimbat mult și asta datorită colaborării dintre noi toți. Familia și grădinița trebuie să fie mereu o echipă!

Elena a încuviințat din cap, realizând cât de importantă fusese această legătură între ea și educatoarea lui Andrei. Acum știa că băiatul ei era pe drumul cel bun și că avea alături oameni care îl susțineau necondiționat.

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Bratu Angela Emilia

Școala Gimnazială Nr. 7 Sf. Maria Timișoara, Timiș

Familia are un rol foarte important în motivarea copilului pentru învățare. Părinții sunt cei mai importanți în universul copilului, ei au puterea să influențeze, să motiveze copilul și să-l conducă spre succes. În familie copilul trebuie să respecte un program stabilit riguros cu activități, reguli, responsabilități. Disciplina, menținerea ordinii asigură eficiența activității școlare. Dacă copilul este obișnuit de mic cu un program organizat, dacă a fost învățat și a înțeles că trebuie să accepte respectarea regulilor impuse, atunci el va fi cu siguranță mult mai cooperant, ușor de educat și vor apărea pe parcurs rezultatele bune aducând satisfacții tuturor.

Personalitatea copilului se formează mai întâi în familie, care, fiind primul grup de aparteneţă al copilului, construieşte baza pentru achiziţiile viitoare. Se adaugă mai apoi şcoala, ca microsistem social, fiind factorul hotărâtor de însuşire şi educare a tinerei generaţii. Poziţia de şcolar marchează intrarea copilului în viaţa civică, unde apar o serie deresponsabilitaţi, inexistente anterior, actualmente reglementate statutar prin drepturile şi îndatoririle de elev.

Şcoala are un rol important în colaborarea cu părinţii copiilor, pentru a asigura educaţia acestora, deoarece educaţia permanentă presupune o învăţare pe tot parcursul vieţii.Colaborarea între toţi factorii educaţionali, in primul rând între şcoală şi familie este o necesitate actuală. Şcoala nu–şi poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaşte familia şi condiţiile de muncă ale copiilor. Legătura şcolii cu familia este esenţială pentru a cunoaşte nenumărate aspecte privitoare la comportamentul copiilor, situaţia la învăţătură, disciplina; dialogul cu familia este un element indispensabil pentru reuşita şcolară.

Pentru o bună reuşită în educaţia copiilor,familia trebuie sa devină un bun colaborator al şcolii, să creeze condiţiile necesare activităţii de învăţare permanentă, precum şi controlul îndeplinirii programului zilnic.

Participarea activă a elevului în toate acțiunile ce se întreprind pentru educația lui îl determină să fie responsabil și direct implicat în propria lui formare.Familia trebuie să țină cont de următoarele aspecte în motivarea școlarului:

-Să îndrume copilul să-și propună obiective proprii de realizat.

-Să-l ajute să aibă un program organizat.

-Să îl încurajeze pe copil la fiecare pas.

-Să ia în considerare faptul că în timp se produc progresele.

-Să sublinieze utilitatea, caracterul aplicativ al cunoștințelor dobândite în școală pentru viața de zi cu zi.

-Să convingă copilul să se implice în construirea și alegerea traseului educațional.

Părintele care se implică şi este atent la educaţia şi necesităţile copilului lui, reuşeşte să îi cultivă acestuia încrederea în forţele proprii, autonomia, respectul de sine şi responsabilitatea de la cea mai fragedă vârstă.

Un aspect foarte important este formarea caracterului copilului. Acesta este un proces continuu şi de durată în care este necesară multă măiestrie, mult tact şi străduinţă, prin implicarea, antrenarea şi respectarea unor condiţii imperioase pentru a atinge un rezultat pozitiv:

-Iubirea faţă de copil exprimată prin apropiere sufletească, încredere şi înţelegere;

-Răbdarea;

- Încurajarea;

- Exemplul.

Se întâmplă adesea ca unii părinţi, având de fapt cele mai bune intenţii, să obţină efecte contrare celor dorite, datorită adoptării unui stil educativ greşit. Un rol important pe care îl are adultul ca părinte este acela de a nu înlătura libera exprimare a voinţei copilului, ci de a o încuraja, de a se susţine pe ea, de a o orienta moral.

Bibliografie :

1.Bătrînu, Emilia. (1980). Educaţia în familie. Bucureşti: Editura Politică.

2.Bernard, Michel E.(2013). DA, POȚI! pentru părinți: CUM SĂ CREȘTEȚI PERFORMANȚELE COPILULUI LA ȘCOALĂ. Editura RTS. Cluj-Napoca.

3.Stoian, M., Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşi, 1972

ROLUL INTELIGENȚEI EMOȚIONALE ÎN RELAȚIONAREA ELEVILOR

Profesor Bucur Lidia

Școala Gimnazială Sânpetru, Județul Brașov

Inteligența emoțională joacă un rol important în relaționările manageriale din perspectiva managementului clasei. În calitate de profesor, este important să înțelegem și să gestionăm emoțiile elevilor, precum și să avem un control asupra propriei stări emoționale. Cu ajutorul inteligenței emoționale, putem crea un mediu de învățare pozitiv și sigur, încurajând elevii să se exprime și să își gestioneze emoțiile. De asemenea, aceasta poate ajuta la prevenirea și rezolvarea conflictelor între elevi, dezvoltând empatia și înțelegerea emoțiilor celor din jur.

Prevenirea și rezolvarea conflictelor între elevi este un aspect important al managementului clasei. Aici avem un rol important în crearea unui mediu de învățare pozitiv și sigur, în care toți elevii să se simtă în siguranță și respectați.

Pentru a preveni conflictele între elevi, putem crea o cultură de respect și înțelegere, încurajând elevii să se asculte reciproc și să își respecte diferențele. De asemenea, putem promova abilitățile sociale și emoționale prin discuții, jocuri și activități care încurajează elevii să înțeleagă și să gestioneze propriile emoții.

În cazul în care apar conflicte între elevi, este important să intervenim rapid și eficient. Putem începe prin a oferi sprijin emoțional elevilor implicați, ascultând ambele părți și încurajându-i să își expună punctele de vedere.

De asemenea, putem ajuta la rezolvarea conflictului prin facilitarea unei discuții între elevi, încurajându-i să găsească soluții creative și să învețe să lucreze împreună.

Empatia ne permite să ne punem în locul altora și să înțelegem perspectivele și sentimentele acestora. Înțelegerea emoțiilor celor din jur ne ajută să ne adaptăm la situații și să îmbunătățim relațiile cu ceilalți.

În contextul managementului clasei, dezvoltarea empatiei și a înțelegerii emoțiilor elevilor poate avea un impact pozitiv asupra atmosferei de învățare și asupra relațiilor dintre elevi. Putem promova empatia prin discuții despre emoții și sentimente, jocuri și activități care încurajează elevii să își exprime și să înțeleagă propriile emoții, precum și prin încurajarea elevilor să se asculte reciproc și să își înțeleagă sentimentele.

De asemenea, puteți încuraja elevii să se gândească la emoțiile și sentimentele celor din jur prin întrebări deschise și prin facilitarea discuțiilor despre acestea.

Dezvoltarea empatiei și a înțelegerii emoțiilor celor din jur este importantă pentru relaționările sănătoase și pozitive. Cadrele didactice au un rol important în promovarea acestor abilități la elevi, creând un mediu de învățare în care elevii se simt înțeleși și respectați.

Prevenirea și rezolvarea conflictelor între elevi este esențială pentru crearea unui mediu de învățare pozitiv și productiv. Educatorii au un rol important în crearea unui climat de respect și înțelegere, precum și în rezolvarea conflictelor între elevi.

În plus, inteligența emoțională poate ajuta la creșterea motivației elevilor, încurajându-i să își atingă potențialul și să își gestioneze propriile emoții în situații stresante.

În concluzie, inteligența emoțională poate fi un factor cheie în crearea unui mediu de învățare eficient și pozitiv, ajutând la dezvoltarea abilităților emoționale ale elevilor și la îmbunătățirea relațiilor dintre elevi și profesori.

BIBLIOGRAFIE

Cerghit, I.,(2002), Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii., Ed.Aramis, București

Goleman, D.,(2018), Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București

ACASĂ

Prof. Ed. Timpurie Calciu Vasilica Emilia Grădinița cu P.P. ,,Vis de Copil", Tg- Jiu

Cu pași grabiți,

Mă-ntorc acum acasă

Și parcă îmi pare calea

Mai lungă, mai anevoioasă

Mie dor,de tata de mama.

De frații mei,

Am fost plecat departe

Acum, mă-ntorc din nou la ei.

Ce bine e acasă

Aș vrea să ajung ca vântul

S-o prind pe mama-n brațe

Pe tata, sa-l sărut cu dor.

Să-i spun că-i greu pe lume

Acasă totu-i parcă mai ușor

Și iatamă în pragul casei

Oftez acuma ușurat

Părinții mei sunt bine.

Și frații, cât ne-am bucurat

Lăsăm deoparte și griji și dor,

Ne așezăm în jurul mesei

Ce bine e acasă în pridvor.

IMPLICAREA ACTIVA A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Prof.Ed.Timpurie Șteică Emilia Grădinița cu P.P. ,,Vis de Copil", Tg- Jiu

Educaţia trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară, coerentă, iar implicarea acestui deziderat rezidă în strânsă legătură dintre familie şi mediul educaţional. Acest lucru impune ca părinţii să fie parteneri egali în educaţia copilului. "Meseria" de părinte este grea.

Pentru a putea descoperi "binele" care mai târziu va deveni "principialitate, cinste, spirit de a-ţi ajuta aproapele, criterii de evaluare a comportării" este necesar ca în grupul familial să existe un cod de conduită bazat pe o egală respectare a normelor atât de către copii, cât şi de către părinţi. Respectiv, cerând copiilor să acţioneze într-un anumit mod, părinţii să constituie modelul şi imboldul în acea direcţie şi nu factor derutant.Mobilizarea progresivă a efortului pentru a săvârşi fapte bune, de laudă, crearea sistematică a unor condiţii favorabile dezvăluirii întregului potenţial spiritual reprezintă însăşi logica pedagogică în munca cu preşcolarii. Participarea efectivă a părinţilor la necazurile copiilor, la evenimentele din viaţa acestora, le dau liniştea şi siguranţa.Dragostea de frumos a preşcolarului se va întâlni peste ani, cu ordinea, cu curăţenia, cu decenţa în înfăţişarea fizică şi cu demnitatea în comportare, au floarea în ghiveciul căruia toarnă zilnic apa, cu grija de a realiza numai lucruri de bună calitate, sub aspect fizic, dar şi spiritual. Familia şi căminul, convieţuirea şi cadrul convieţuirii laolaltă a părinţilor cu copiii lor, reprezintă şcoala primilor ani ai copilului în care trebuie să primească bazele temeinice ale viitoarei sale conştiinţe, ale tuturor trăsăturilor care-l vor defini ca om integru în epoca maturităţii sale.

Familia copilului are un rol primordial în motivarea acestuia pentru învățare. Atitudinea familiei față de școală și profesori contează foarte mult fiind un factor determinant pentru obținerea succeselor școlare. Părinții sunt cei mai importanți în universul copilului, ei au puterea să influențeze, să motiveze copilul și să-l conducă spre succes. Din familie copilul e influențat, îndrumat să studieze la școală, să respecte cerințele profesorului aducându-i-se la cunoștință că școala este benefică și roadele învățăturii îi vor fi de folos în viață. Discuția purtată acasă cu părinții despre modele pozitive de urmat, dar și despre altele negative care merită criticate îl face pe școlar să înțeleagă importanța învățăturii. Pentru aceasta e necesar ca părintele să aibă competențe de comunicare, să știe să explice situațiile respective pe înțelesul copilului astfel încât dânsul să priceapă că fără a învăța un om nu are cum să evolueze, să ajungă pe trepte superioare. Bineînțeles că nu toți copiii sunt la fel de dotați din punct de vedere intelectual, însă fiecare trebuie motivat după potențialul de care dispune. La fiecare se pot înregistra progrese trebuind valorificate aptitudinile, preferințele pentru un anumit gen de activitate (unii preferă sportul, alții muzica sau pictura), deoarece performanțe se pot realiza în toate domeniile. Din familie copilul e influențat, îndrumat să studieze la școală, să respecte cerințele profesorului aducându-i-se la cunoștință că școala este benefică și roadele învățăturii îi vor fi de folos în viață. Discuția purtată acasă cu părinții despre modele pozitive de urmat, dar și despre altele negative care merită criticate îl face pe școlar să înțeleagă importanța învățăturii. În scopul formării personalităţii copilului şi găsirii celor mai bune metode de educaţie, s-au organizat consfătuiri, întâlniri cu specialişti: medici, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali, profesori, părinţi, învăţători, educatori. Au fost prezentate şi s-au dezbătut preocupările psihologilor şi recomandările lor expuse în diferite lucrări: J. Piaget, J. Bruner, U. Şchiopu, E. Verza ş.a.m.d. În urma dezbaterilor s-au stabilit zece reguli pe care trebuie să le aibă în vedere, deopotrivă, părinţii şi educatorii în vederea educării copiilor:

Să-ţi iubeşti copilul. Să te bucuri de el, să-l accepţi aşa cum este, să nu-l jigneşti, să nu-l umileşti, să nu-l descurajezi, să nu-l pedepseşti pe nedrept, să nu-l lipseşti de încrederea ta, să-i dai prilej să te iubească.

Să-ţi protejezi copilul. Să-l aperi de primejdii fizice şi sufleteşti, la nevoie chiar prin sacrificarea propriilor interese şi cu riscul propriei tale vieţi.

Să fii bun exemplu pentru copilul tău. Să-i transmiţi valorile şi normele etice ale societăţii. Să-i dovedeşti că trebuie să trăiască în dragoste şi armonie cu ai săi şi cu toţi cunoscuţii familiei. Să trăiască în cinste, în adevăr, cu respectul bunurilor, convingerilor şi al sentimentelor altora. Să crească şi să simtă tot timpul comuniunea "mamă – copil – tată". Să-l obişnuieşti să participe la activitatea obştească.

Să te joci cu copilul tău. Să-ţi faci timp pentru copilul tău, să vorbeşti cu el, să te joci cu el cum îi place (jocurile lui), să iei în serios jocurile lui, să te familiarizezi cu lumea imaginilor lui.

Să lucrezi cu copilul tău. Să-ţi ajuţi copilul când încearcă să participe la munca în casă ori în grădină. Când copilul este mai mare, să-l obişnuieşti să participe la treburile zilnice din gospodărie şi pentru gospodărie.

Bibliografie

Giovanni Gentile, The Reform of Education, Forgotten Books , London, July 21, 2012;

John Locke, Some Thoughts Concerning Education and of the Conduct of the Understanding, , October 1, 1996;

Jean Piaget, Science of Education and the Psychology of the Child, Viking Press, June 1970;

Jean Jacques Rousseau, Emile: His Educational Theories Selected from Emile. Julie and Other Writings, Barron's

ROLUL FAMILIEI IN DEZVOLTAREA COPILULUI

Prof. Ed. Timpurie Calciu Vasilica Emilia

Grădinița cu P.P. ,,Vis de Copil", Tg- Jiu

Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, grădiniţa şi şcoala îşi au rolul lor bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc. ), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Dezvoltarea socială şi emoţională a copilului mic este esenţială pentru modul în care va creşte şi va evolua ca persoană. Dezvoltarea socio-emoţională a copiilor este o problemă foarte sensibilă, ea are un rol esenţial în fiecare etapă a împlinirii sociale a copilului. În formarea acesteia părinţii au un rol deosebit, de aceea, ei trebuie să cunoască elementele de bază în formarea socio-emoţională a unui copil, pentru a trata acest aspect în funcţie de importanţa cuvenită. Copiii care au satisfacţia împlinirilor şcolare vor reuşi să rezolve cu succes orice conflict, în schimb eşecul va duce la o stare de inferioritate şi deci la o stare de inerţie, de dezinteres. Un rol deosebit îl are, însă, familia în domeniul educaţiei morale. Sintagma românească a "celor 7 ani de-acasă" vizează tocmai educaţia morală, adică expresia exterioară a acesteia: comportamentul. Comportamentul elevat nu apare de la sine, ci numai în măsura în care părinţii se preocupă de formarea lui. Comunicarea sinceră şi deschisă, încrederea reciprocă între părinţi şi profesori, între părinţi şi copii, asigurarea înţelegerii şi ajutorului de care copiii au nevoie pentru a depăşi dificultăţile, fără derogări de la muncă, cinste şi obiectivitate, sunt în măsură să asigure progresul şcolar al copilului şi dezvoltarea personalităţii sale potrivit particularităţilor lui de vârstă şi individuale. Părinţii trebuie să fie conştienţi, respectiv conştientizaţi, asupra scopului comun al familiei şi al şcolii în ceea ce priveşte formarea copilului şi asupra faptului că şcoala continuă şi completează educaţia copilului, dar nu este în măsură să preia sarcinile familiei. Neînţelegerea rolului familiei de către părinţi, neconcordanţele dintre educaţia în familie şi cea şcolară, dezinteresul unor părinţi, se pot corecta, cel puţin parţial, printr-o bună colaborare între şcoală şi familie. O formă eficientă de întărire a colaborării dintre şcoală şi familie o constituie parteneriatele. Expresia parteneriat cu familia nu înseamnă doar o altă denumire a unei relaţii mai vechi în care familia era informată periodic ori la cerere, asupra evoluţiei copilului în activitatea şcolară. Este vorba de o schimbare de statut a familiei în raport cu şcoala. Familiei îi revin acum mai multe drepturi, dar şi sarcini sporite. Schimbările în plan socio-economic exprimă necesitatea reală a colaborării între şcoală şi familie atât în rezolvarea unor sarcini de susţinere materială, precum şi în cooperarea în alegerea programelor de instruire şi educare (curriculum la decizia şcolii), pentru cunoaşterea personalităţii copiilor, pentru orientarea şcolară şi profesională. Parteneriatul educaţional este o formă de comunicare, cooperare, colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Realizând un parteneriat cu familia, părinţii vor fi automat implicaţi în activitatea şcolară. Parteneriatul se va realiza după un scop precis, şi anume acela de a întări implicarea părinţilor în activitatea de tip şcolar. Familia este apreciată ca mediu primordial şi afectiv necesar formării individuale. Părinţii trebuie să se implice permanent în activitatea şcolii, nu numai atunci când se ivesc probleme. Pentru aceasta părinţii au nevoie de diferite tipuri de informaţii referitoare la copii lor: politicile educaţionale ale şcolii, informaţii despre copiii lor, modul în care pot contribui ei în educarea copiilor lor, problemele întâmpinate şi modalităţi de depăşire a acestora. În condițiile învățării on-line, părinții sunt principalul sprijin în susținerea educației copilului, fiind parteneri de nădejde. Educaţia este eficientă atunci când consideră copilul în centrul ei ca parte activă şi motivată la propria devenire. Şcoala este factorul primordial şi extrem de important, dar ea nu este totul, ea are nevoie de familie, de comunitate, de întreaga societate pentru a sprijini şi îndruma omul în devenire. De aceea, rolul familiei nu trebuie diminuat, ea este leagănul social al copilului şi sprijinul său pe aproape toată viaţa.

BIBLIOGRAFIE

1. Băran-Pescaru, Parteneriat în educaţie: familie – şcoală – comunitate, Ed. Adina, Aramis Print, Bucureşti, 2004

2. Drăgan, Ion ,Familia- factor educativ, în Revista învăţământului preşcolar, Nr. 1- 2 Bucureşti, 1995

3. Iinescu, M. , Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Ed. Cartea Universitară, NEGREANU, E. , Bucureşti, 2006

ȘCOALĂ-FAMILIE-SPORT

-SCHIȚĂ DE PROIECT EDUCATIV-

Autor: Căluță Gigel

Școala Gimnazială "George Vâlsan" Amara /

Clubul Sportiv Școlar Slobozia

Propunem o schiță de proiect educativ în care pot fi implicați beneficiarii direcți, cât și cei indirecți ai educației..

Titlu: "Școală-Familie-Sport"

Aplicant: Școala Gimnazială "George Vâlsan" Amara / Clubul Sportiv Școlar Slobozia

Obiectiv general:

Apropierea familiilor de școală și cunoașterea propriilor copii prin intermediul activităților sportiv-recreative.
Obiective specifice:
1. Trezirea interesului elevilor față de activitățile sportive;
2. Creșterea gradului de cunoaștere a problemelor elevilor și a familiilor lor;
3. Dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre școală-familie-comunitate locală.

Grupuri țintă vizate în mod direct:
-elevi de la secțiile de: atletism, fotbal, handbal, scrimă de la Clubul Sportiv Școar Slobozia;

-elevi de la clasele IV-VII de la Școala Gimnazială "George Vâlsan" Amara
Grupuri țintă vizate în mod indirect:
- reprezentanti ai autoritatilor publice locale;
- familiile și cunoscuții elevilor;
- membrii ai comunității locale.

Durata: anul școlar 2024-2025
Parteneri:

-Inspectoratul Școlar Județean Ialomița;

-Primăria Municipiului Slobozia;

-Primăria Orașului Amara;

-Asociația "Părinți implicați, profesori devotați";

-Direcția pentru Educație, Cultură și Tineret Slobozia;

-Clubul Sportiv Municipal "Unirea" Slobozia;

-Clubul Sportiv Amara.

Echipa de proiect: profesorii de educație fizică și sport, antrenori, instructori sportivi.

Graficul de activități:

Activitatea 1 - Lansarea proiectului

Perioada- Noiembrie/decembrie 2024

Responsabili - Echipa de proiect, părinți, elevi

Activitatea 2 - Concurs de cunoștințe generale"Pasiunea mea, sportul"

Perioada- Ianuarie 2025

Responsabili - Profesorii de educație fizică

Activitatea 3- Vizionare de sporturi preferate

Perioada- Februarie 2025

Responsabili - Profesorii de educație fizică

Activitatea 4- Realizarea de jocuri sportive pe echipe

Perioada- Martie 2025

Responsabili - Profesorii de fotbal, handbal, scrimă

Activitatea 5-Întreceri sportive

Perioada- Aprilie 2025

Responsabili - Profesorii de atletism

Activitatea 6-"Start! pentru părintele meu" (Cros pentru părinți)

Perioada- Mai 2025

Responsabili - Profesorii de atletism, reprezentanți ai părinților și elevilor

Activitatea 7- Realizarea raportului proiectului

Perioada- Iunie 2025

Responsabili - Echipa de proiect

Evaluare:

Se acordă premii, diplome de participare, adeverințe cadrelor didactice.

Număr de copii implicați, număr de cadre didactice implicate, număr de părinți implicați, număr de parteneri implicați, număr de apariții în mass-media, număr de articole publicate în revista școlii.

Bibliografie:

• Enache, Roxana. Managementul proiectelor educaționale. București, Editura Universitară, 2019.

PROIECT EDUCATIV REGIONAL

"PASIUNI, PASIUNI…."

Prof. Căluță Roxana

Liceul de Arte "Ionel Perlea" Slobozia /

Palatul Copiilor Slobozia

Propunem un proiectr educativ regional, inclus în anul școlar 2024-2025 în CPERI.

• Titlu: Proiect educativ regional"Pasiuni, pasiuni…"
• Condiții de participare, grup țintă:

Etapa locală (10-28.02.2025): fiecare instituție participantă la proiect va organiza etapa locală a secțiunilor pentru care se dorește să participe;

Etapa județeană (01-15.03.2025): pentru județul Ialomița se va desfășura la

• Liceul de Arte "Ionel Perlea" Slobozia, prin trimiterea lucrărilor premiate la etapa locală, pe școală (pentru secțiunea arte),
• Clubul Sportiv Școlar Slobozia (pentru secțiunea sport), prin participare fizică la concurs (premianții vor participa la etapa regională).

Etapa regională (05-15.05.2025):

• la secțiunea arte – lucrările care au obținut primele trei locuri la nivel județean, vor participa la etapa de nivel regional (pentru județul Ialomița, nu se va mai realiza o altă fișă de înscriere, primele trei locuri de la etapa de selecție județeană se vor califica la etapa regională). Celelalte județe vor trimite fișa de înscriere, cu lucrările premiate în urma etapei de selecție, desfășurate în județul respectiv, însoțite de o dovadă (diplomă/adeverință/tabel cu rezultate, adeverință că este singurul care participă dintr-o localitate/din județ etc.).

Obs.: Se poate trimite dovadă cu premiu obținut la orice concurs sau secțiune de artă/sportiv, desfășurat cel puțin la nivel județean, în anul școlar curent și inclus în CPEEJ.

• la secțiunea sport se vor trimite fișa de înscriere, însoțită de o dovadă a premierii la etapa județeană (diplomă/adeverință/tabel cu rezultate etc.), scanate pe E-mail pacoslobozia@yahoo.com sau fizic. Cadrele didactice care vor face înscrieri vor fi contactate ulterior asupra comunicării datei și locului de desfășurare a activității.

Grupul țintă căruia i se adresează proiectul:

Elevii din clasele V-XII (10/11-18/19 ani), din învățământul vocațional-arte, din învățământul de masă obligatoriu, din Palate și Cluburi ale Copiilor, Cluburi Sportive Școlare din învățământul de stat.

• Calendarul și modul de desfășurare:

ACTIVITATEA : "Pasiunea mea-arta!"

*Pentru învățământ vocațional-arte, învățământ de masă cls. V-XII, palate și cluburi ale elevilor.

Secțiuni: desen, grafică, pictură, arte decorative.

Tema: Muzică

Cerințe de realizare:

• Lucrările vor fi realizate pe suport de hârtie de format A3 (cls. V-VIII) și 50x70cm (cls. IX-XII);
• Conţinutul creaţiilor plastice trebuie să respecte tema concursului;
• Responsabilitatea asupra conţinutului revine autorului / coordonatorului;
• Eticheta de identificare a elevului va fi pe verso-ul lucrării, (secţiunea, titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, cadrul didactic îndrumător, judeţul, localitatea);
• Cadrele didactice participante vor completa un formular de înscriere , (v. anexa) care va fi trimis odată cu lucrările copiilor;
• Lucrarile vor fi însoțite de plic A4 timbrat corespunzător și autoadresat pentru expedierea diplomelor;
• Lucrarile înscrise în concurs nu se restituie! Nu se acceptă contestații!

Primirea lucrărilor:

Etapa județeană (01-15.03.2025)

Etapa regională (05-15.05.2025).

ACTIVITATEA : "Din pasiune pentru sport!"

Secțiune: Cros.

*Pentru învățământ de masă cls. primare și gimnaziale, cluburi sportive școlare.

Cerințe de participare:

Etapa județeană (01-15.03.2025)

• Etapa regională (05-15.05.2025) la secțiunea sport se vor trimite fișa de înscriere, însoțită de o dovadă a premierii la etapa județeană (diplomă/adeverință/tabel cu rezultate, adeverință că este singurul care participă dintr-o localitate/din județ etc.), scanate pe E-mail pacoslobozia@yahoo.com sau fizic.. Cadrele didactice care vor face înscrieri vor fi contactate ulterior asupra comunicării datei și locului de desfășurare a activității.

Cadrele didactice se vor asigura de starea de sănătate a elevilor participanți.

Deplasarea se face cu transportul unităților participante.

• Certificare

Premiile se acordă, pe secţiuni și pe clase, grupe de vârste (școli de masă, licee vocaționale de artă, palate și cluburi ale copiilor, cluburi sportive școlare). La finalul întregului proiect - se vor emite diplome/adeverințe de participare pentru toți participanții la proiect, la nivel regional.

Important!

Cu premiile obținute atât la faza județeană, cât și la faza regională, copiii pot fi înscriși la etape naționale ale altor concursuri de profil organízate.

5. Precizări finale:

PLICUL VA CONȚINE:

• Fișa de înscriere;
• Dovada obținerii unui premiu la faza județeană, conform specificațiilor din regulament;
• Lucrările elevilor;
• Plic timbrat autoadresat.

Palatul Copiilor Slobozia, Str. Bulevardul Matei Basarab, Nr. 52A, Loc. Slobozia, Jud. Ialomița, Cod poștal 920072, cu mentiunea PENTRU PROIECTUL ,,PASIUNI, PASIUNI..."

NOTĂ! Nu se percepe taxă de participare!

Bibliografie:

• Enache, Roxana. Managementul proiectelor educaționale. București, Editura Universitară, 2019.

ROLUL FAMILIILOR ÎN SUCCESUL ȘCOLAR AL UNUI COPIL LA INFORMATICĂ

Prof. Căpruciu Marinela Mioara,

Colegiul Național Pedagogic "Ștefan Velovan",Craiova

Rolul familiilor în succesul școlar al unui copil la informatică este esențial, având un impact direct asupra performanțelor și interesului acestuia față de materie. Există mai multe moduri prin care părinții și familia pot sprijini învățarea și succesul copilului la informatică:

1. Crearea unui mediu favorabil învățării

• Accesul la tehnologie: Familia poate asigura copilului un mediu digital adecvat, cu echipamente și software necesare pentru studiu (laptop, calculator, conexiune la internet stabilă, etc.).
• Timp și spațiu dedicat: Este important ca familia să ofere un spațiu liniștit și fără distrageri pentru ca copilul să poată învăța în mod eficient.

2. Susținerea interesului pentru informatică

• Încurajarea pasiunii pentru tehnologie: Familiile care încurajează curiozitatea naturală a copilului pentru tehnologie și problemele de tip logic vor contribui la dezvoltarea interesului pentru informatică. Părinții pot sugera jocuri educative, aplicații de învățare sau resurse online care sunt interesante și relevante.
• Participarea la activități extrașcolare: Atelierele de programare, concursurile de informatică sau cursurile online pot fi încurajate de familie, pentru a spori expunerea la subiecte legate de informatică.

3. Suportul în procesul de învățare

• Sprijin emoțional și moral: Învățarea informaticii poate fi provocatoare pentru unii copii, mai ales atunci când se întâlnesc cu dificultăți tehnice sau concepte abstracte. Părinții pot oferi încurajare și pot arăta răbdare pentru a ajuta copilul să depășească momentele dificile.
• Ajutor în rezolvarea problemelor: Chiar dacă nu au cunoștințe avansate în domeniu, părinții pot ajuta copilul să înțeleagă concepte de bază sau să rezolve probleme simple, până când copilul devine mai autonom în învățare.

4. Formarea unui comportament pozitiv față de eșec

• Abordarea eșecurilor cu o mentalitate de creștere: În informatică, ca în orice alt domeniu, există riscul de a întâmpina eșecuri. Familiile care cultivă o mentalitate de învățare din greșeli și perseverență vor ajuta copilul să nu renunțe în fața dificultăților, ci să continue să învețe și să se perfecționeze.

5. Colaborarea cu profesorii și școala

• Comunicare activă cu cadrele didactice: Părinții pot discuta cu profesorii pentru a afla mai multe despre progresul copilului la informatică, despre eventualele dificultăți întâmpinate sau despre resurse suplimentare de învățare.
• Participarea la întâlniri și evenimente școlare: Participarea părinților la activitățile școlii, cum ar fi prezentările de proiecte sau competițiile școlare de informatică, poate întări relația copilului cu domeniul și poate demonstra angajamentul familiei față de educația acestuia.

6. Dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor

• Susținerea logicii și gândirii critice: Familia poate contribui la dezvoltarea gândirii logice și a abilității de a rezolva probleme, esențiale în informatică, prin jocuri de logică sau activități care stimulează gândirea creativă (de exemplu, puzzle-uri, jocuri de programare, etc.).

7. Modelarea unui comportament responsabil în fața tehnologiei

• Promovarea utilizării responsabile a tehnologiei: Părinții pot învăța copiii cum să folosească tehnologia în mod responsabil și sigur, astfel încât să evite riscurile asociate cu utilizarea internetului sau a rețelelor sociale, contribuind totodată la dezvoltarea abilităților tehnice ale acestora.

Modelarea unui comportament responsabil în fața tehnologiei este esențială pentru a ne asigura că utilizarea tehnologică aduce beneficii și nu dăunează nici individului, nici societății. Într-o lume în care tehnologia este omniprezentă, e important să înțelegem cum să o folosim într-un mod conștient și etic. Iată câteva direcții prin care acest comportament poate fi modelat:

• Educația digitală:
• Înțelegerea impactului tehnologiei: Este important să educăm oamenii, în special tineretul, despre cum tehnologia poate influența viața lor, inclusiv riscurile și beneficiile acesteia. Educația trebuie să includă nu doar competențe tehnice, dar și abilități de gândire critică, protecția datelor și securitatea online.
• Gestionarea timpului online: Încurajarea unui echilibru între viața online și offline este esențială. Un comportament responsabil presupune stabilirea unor limite clare și realizarea unei autoreglementări în utilizarea dispozitivelor.
• Respectarea drepturilor și confidențialității altora:
• Protejarea datelor personale: Utilizatorii trebuie să fie conștienți de riscurile legate de partajarea excesivă a informațiilor personale pe internet. Este important să folosim setările de confidențialitate și să fim selectivi în ce împărtășim online.
• Combaterea cyberbullying-ului și a abuzurilor online: O atitudine responsabilă presupune și protejarea celorlalți. Promovarea unui comportament respectuos și empatic în mediul online contribuie la un ecosistem digital mai sănătos.
• Utilizarea tehnologiei în scopuri pozitive:
• Tehnologie pentru educație și dezvoltare personală: Tehnologia poate fi folosită pentru a învăța lucruri noi, pentru a ne îmbunătăți abilitățile și pentru a crea soluții inovative în diverse domenii. Promovarea unei atitudini pozitive și constructive față de tehnologie poate încuraja utilizarea acesteia în scopuri benefice.
• Tehnologie în sprijinul comunității: Încurajarea folosirii tehnologiei pentru a rezolva probleme sociale, pentru a sprijini voluntariatul digital sau pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă.
• Exemplul personal:
• Modele de comportament: Persoanele influente (profesori, părinți, lideri de opinie) au un rol important în modelarea comportamentului responsabil. Atunci când liderii dau un exemplu de utilizare responsabilă a tehnologiei, acest comportament este mai ușor de adoptat de ceilalți.
• Disciplina în utilizare: Adoptarea unor practici sănătoase, cum ar fi "detoxifierea digitală" sau încurajarea activităților care nu implică tehnologia (sport, lectură, socializare offline) poate ajuta la menținerea unui comportament echilibrat.
• Autocontrol și responsabilitate personală:
• Conștientizarea riscurilor: A fi responsabil în utilizarea tehnologiei înseamnă a fi conștient de riscurile precum dependența de internet, pierderea controlului asupra datelor personale sau expunerea la conținut dăunător. Aceste riscuri trebuie abordate activ, prin măsuri de protecție și prin autoeducație continuă.
• Reflectarea asupra impactului utilizării tehnologiei: Fiecare utilizator ar trebui să se întrebe cum influențează tehnologia viața sa și viața celor din jur. Această reflecție poate ajuta la identificarea unor comportamente care trebuie ajustate.

Prin aceste acțiuni și prin educația continuă, un comportament responsabil în fața tehnologiei poate deveni o normă, contribuind la un mediu digital mai sigur și mai etic pentru toți.

În concluzie, familia joacă un rol crucial în succesul școlar al unui copil la informatică, atât prin sprijinul emoțional, cât și prin încurajarea activă a interesului și învățării. Susținerea părinților poate face diferența în dezvoltarea unei pasiuni durabile pentru informatică și în dobândirea abilităților necesare într-o lume din ce în ce mai digitalizată.

Bibliografie:

• Adăscăliţei A: Proiectarea Instruirii folosind Sisteme Informatice Multimedia – suport de curs
• Google for Education, https://edu.google.com/intl/ro/products/productivity-tools/classroom/

FAMILIA, ȘCOALA DE ACASĂ VERSUS ȘCOALA, FAMILIA MEA

prof. Cristiana Chioncel, Liceul Nicolae Steinhardt, București

Familie și școală. O ecuație binară a oricărui copil, un tandem care funcționează dincolo de norme legislative sau programe școlare. Oricine știe că familia are un rol imuabil în progresul școlar al unui copil, pornind de la simpla preocupare a părinților pentru timpul petrecut spre învățare, continuând cu strânsa conexiune cu profesorii pentru a se menține permanent informați și ajungând până la monitorizarea, tacită sau nu, a progresului școlar efectiv al copilului.

Vom porni în analiza de față de la tema centrală anunțată și anume rolul familiei în succesul școlar al copiilor. Indiscutabil acest rol. Premisa de la care debutăm în postularea acestei idei este conferită chiar de manualele de pedagogie, unde educația nu este altfel văzută decât ca transpunere în plan social a necesității noastre umane de a trăi printre ceilalți. Educaţia îmbracă forma socializării metodice a copiilor, fiind de fapt acţiunea exercitată de către adulți asupra copiilor, necopți încă pentru viaţa socială.

Educația vizează nu omul aşa cum l-a creat natura, ci omul pe care îl vrea societatea, urmărind aici norme, paliere sociale, principiile etnice, similitudinile la nivel de țară. Și nu avem cum să abordăm educația din perspectiva socializării, fără să ne raportăm la unul dintre părinții educației universale și anume Aristotel. Filosoful grec, preocupat de metafizică, societate și politică, a fost unul dintre cei mai cunoscuți și implicați pedagogi ai gândirii universale. El definește omul ca zoon politikon (am traduce termenul "ființă socială").

Prima implicare socială a unui individ îi este trasată de către familie, imediat după venirea copilului pe lume. La vârsta de 0 ani, primează sfera instinctuală, iar deprinderile sunt coordonate doar de nevoile primare ale copilului, însă pe măsură ce copilul crește, familia îi imprimă principii educative noi, ajungând astfel în cei "șapte ani de-acasă" să consolideze traseul social ulterior al fiecărui individ în parte.

După 7 ani, principalul obiectiv al socializării copilului este transmiterea sârguinţei şi a conştiinciozităţii, la nivel atitudinal, comportamental şi motivaţional, prin intermediul controlului social exercitat de principalul agent al socializării din această etapă, și anume școala. Ea devine principalul pilon al socializării și educației formale. Aceasta nu înlocuiește însă rolul familiei, ci îl completează, dezvoltând noi competențe și lărgind orizontul cunoașterii. Școala introduce copilul într-un sistem de reguli și valori mai extins, transformându-l treptat într-un membru activ al societății.

Succesul educațional al unui copil nu depinde exclusiv de performanțele sale academice, ci și de măsura în care părinții și profesorii colaborează pentru a-i asigura un mediu favorabil dezvoltării. Familia nu trebuie să rămână doar un observator al procesului educațional, ci un partener activ al școlii.

În acest sens, implicarea părinților poate lua diverse forme:

• Sprijinirea procesului de învățare - Asigurarea unui mediu adecvat studiului, îndrumarea în realizarea temelor și dezvoltarea unei rutine educaționale coerente.
• Comunicarea constantă cu profesorii – Participarea la ședințe, întâlniri și evenimente școlare pentru a fi la curent cu evoluția copilului.
• Cultivarea atitudinii pozitive față de învățare– Încurajarea curiozității și a dorinței de cunoaștere, astfel încât educația să nu fie percepută doar ca o obligație, ci ca o oportunitate.
• Dezvoltarea valorilor morale și sociale– Complementar față de cunoștințele academice, familia are rolul de a insufla principii de respect, empatie, responsabilitate și perseverență.

Am observat deja în prima parte a articolului de față faptul că familia oferă copilului primele lecții de viață și valori fundamentale, iar școala devine locul în care acestea sunt consolidate și aplicate într-un cadru mai larg. Mutatis mutandis, profesorii devin la rândul lor mentori și modele de urmat. Se știe prea bine din psihologia pedagogică că tânăra generație se confruntă zilnic cu principiul "copy-paste", preluând, imitând, transpunând uneori la nivel identic, comportamente, atitudini, enunțuri și de cele mai multe ori și strategii de gândire aplicată.

O experiență pedagogică de peste 25 de ani, cu ani de dirigenție aplicată și implicare activă în fenomenul educațional, constituie pentru mine azi o sursă inefabilă de cunoaștere asupra rolului familiei în succesul școlar al copiilor. O școală de calitate este aceea care reușește să creeze un climat favorabil învățării, bazat pe încredere, susținere și respect reciproc. Mai mult decât atât, o școală performantă este aceea care nu doar transmite informații, ci dezvoltă competențe esențiale pentru viață: gândirea critică, creativitatea, adaptabilitatea și capacitatea de a lucra în echipă.

Revenind la principiile educative promovate chiar din antichitate, educația rămâne un produs natural, rezultat din efortul sinergic al familiei și al școlii laolaltă.

Pentru a conchide, afirmăm că relația dintre familie și școală este una de interdependență. O educație solidă nu poate fi realizată doar în familie, după cum nici școala nu poate compensa lipsa unui mediu familial echilibrat. Atât părinții, cât și profesorii trebuie să conștientizeze că formarea unui copil este un efort comun, iar succesul acestuia în viață depinde de armonia și colaborarea dintre cele două instituții fundamentale ale dezvoltării umane.

Familia și școala nu sunt entități separate, ci două fațete ale aceluiași proces educațional, ambele având un scop comun: formarea unui individ responsabil, echilibrat și pregătit să-și îndeplinească rolul de "zoon politikon".

BIBLIOGRAFIE

1. Aristotel. Politica, Bucureєti. 1989, carte VI, 4,2.

2. Cucoș. C. Istoria pedagogiei. Polirom Iași 1996

3. Cuznițov L., Banuh N. Filosofia educației Chișinau 2004

4. Hegel, G. W.F. Istoria filosofiei, vol.l, București, 1969

5. Narly C. Pedagogie generala EDP București 1996

6. Carcea I., Introducere în pedagogie, Universitatea din Iași, Ed. Gh. Asachi, 2001

PARTENERIAT SCOALA FAMILIE

Chiselena Monica

Motto: «Eu sunt copilul.Tu ții în mâinile tale destinul meu.Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață! Dă-mi,te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog ca să pot fi o binecuvântare pentru lume ! »

.Tema proiectului: " Cu voi alături nimic nu poate da greș! "

Un parteneriat între școală și familie este esențial pentru succesul educațional și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Acesta implică o cooperare strânsă între profesori, părinți și elevi pentru a crea un mediu de învățare pozitiv și susținut.

Câteva aspecte importante ale unui parteneriat școală-familie eficient:

Comunicarea deschisă

• Întâlniri regulate: Organizarea de întâlniri periodice între profesori și părinți pentru a discuta despre progresul elevilor și pentru a aborda eventualele probleme.
• Canale de comunicare: Utilizarea diverselor canale de comunicare, cum ar fi e-mailul, telefoanele, aplicațiile de mesagerie și platformele online, pentru a asigura o comunicare rapidă și eficientă.

Participarea activă

• Voluntariat: Invitarea părinților să se implice în activitățile școlare, cum ar fi organizarea de evenimente, excursii sau ateliere.
• Evenimente școlare: Participarea părinților la serbările, concursurile și alte evenimente organizate de școală pentru a susține elevii și a construi un sentiment de comunitate.

Suport reciproc

• Sprijin acasă: Părinții pot crea un mediu de învățare acasă, oferind spațiu și timp pentru studiu, precum și ajutor la teme și proiecte.
• Resurse educaționale: Școlile pot furniza părinților materiale și resurse educaționale pentru a-i ajuta să sprijine învățarea copiilor acasă.

Educație continuă

• Ateliere pentru părinți: Organizarea de ateliere pe diverse teme, cum ar fi gestionarea timpului, tehnici de învățare eficientă sau dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor.
• Sesiuni de informare: Informarea părinților despre schimbările curriculare, metodele de predare și noile tehnologii educaționale utilizate în școală.

Respect și colaborare

• Cultură de respect: Promovarea unei culturi de respect reciproc între profesori, părinți și elevi, care să încurajeze cooperarea și înțelegerea.
• Rezolvarea conflictelor: Implementarea unor strategii eficiente de rezolvare a conflictelor și de gestionare a problemelor comportamentale, implicând toate părțile interesate.
• Acestea sunt câteva aspecte esențiale ale unui parteneriat școală-familie eficient.
• Grupul țintă : prescolari grupa mica

7. Durata: 1 an școlar

8. Benefeciarii proiectului: elevi,cadre didactice, părinți, poliția

9. Parteneri implicați în proiect: Poliția municipală, Consiliul reprezentativ al părinților;

10. Resurse:

• umane: elevi, cadre didactice, părinți, poliția;

• materiale: foi desen, carioca, carton, radiocasetofon, CD-uri, calculator, panouri pentru afişe, aparat foto, dosare, diverse materiale folosite la activităţi;

Teme propuse pe parcursul a celor 5 module : 1. "Poţi evita delicvenţa!"
2. "Siguranţa în şcoală"
3." Educaţia rutieră"
4. "Discriminarea în rândul copiilor"
5."Obligațiile părinților, obligațiile școlii"
6. "Cum, cât și când îmi ajut copilul"
7. " Părinți talentați, copii la fel!"
8. "Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii"
9. "Violența în familie, stradală, în cadrul şcolii"
10."Menținerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învățământ, în afara acestora și în comunitate"
11. "Prevenirea consumului și traficului de droguri"
12. "Ne pregătim pentru vacanţă"

În concluzie, parteneriatul școală-familie joacă un rol crucial în dezvoltarea educațională și emoțională a copiilor. Printr-o colaborare strânsă și o comunicare deschisă între profesori și părinți, se creează un mediu de învățare pozitiv și susținut, care ajută copiii să-și atingă potențialul maxim.

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Prof. Ciceu Nela,

Școala Gimnazială Nr.1 Roșiori

Într-o lume în continuă schimbare, unde provocările educaționale sunt tot mai complexe, colaborarea între familie și școală devine esențială. Prin participarea la activitățile școlare, menținerea unei comunicări constante cu profesorii și sprijinirea copiilor în procesul de învățare, părinții contribuie semnificativ la formarea unor tineri responsabili, echilibrați și pregătiți pentru viitor

Educația reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea fiecărui individ și stă la baza unei societăți prospere. Însă, succesul educațional al unui copil nu depinde doar de profesori și de sistemul de învățământ, ci și de sprijinul și implicarea activă a părinților. Studiile arată că elevii ai căror părinți se implică în procesul educațional obțin rezultate mai bune la învățătură, dezvoltă o atitudine pozitivă față de școală și au o mai mare încredere în propriile capacități.

Educația unui copil nu este responsabilitatea exclusivă a școlii, ci reprezintă un efort comun între profesori, elevi și părinți. Implicarea activă a părinților în procesul educațional este esențială pentru succesul școlar și dezvoltarea personală a copilului. Această implicare contribuie la îmbunătățirea rezultatelor școlare, la creșterea motivației și la dezvoltarea unui mediu favorabil învățării.

Forme de Implicare a Părinților în Educația Copiilor

1.Sprijinirea Procesului de Învățare Acasă

• Verificarea temelor și a progresului școlar.
• Părinții pot ajuta copiii să-și organizeze timpul și să-și formeze obiceiuri sănătoase de învățare.
• Crearea unui mediu liniștit pentru studiu este esențială pentru concentrare și randament ridicat.
• Supravegherea temelor și explicarea anumitor concepte mai dificile le oferă copiilor încredere în propriile abilitățiBottom of Form

Bottom of Form

2.Participarea la Viața Școlară

• Prezența la ședințele cu părinții și discuțiile individuale cu profesorii permit o mai bună înțelegere a progresului copilului.
• Implicarea în activități extracurriculare și evenimente organizate de școală (excursii, serbări, proiecte educaționale).
• Sprijinirea școlii prin voluntariat sau contribuții la diverse inițiative (renovarea claselor, organizarea de activități tematice).

3.Colaborarea cu Profesorii și Școala

• Comunicarea regulată cu profesorii ajută la identificarea timpurie a dificultăților de învățare și la găsirea unor soluții eficiente.
• Respectarea regulilor școlare și sprijinirea inițiativelor educaționale întăresc colaborarea dintre familie și școală.
• Participarea la sesiuni de consiliere organizate de școală poate fi benefică pentru înțelegerea nevoilor copilului.

4.Modelarea unui Comportament Pozitiv și a Valorilor Educaționale

• Părinții sunt primii educatori ai copiilor și au un rol esențial în formarea atitudinii față de școală.
• Învățarea prin exemplu – părinții care citesc, se informează și își arată interesul pentru educație îi inspiră pe copii să facă la fel.
• Încurajarea perseverenței, a responsabilității și a dorinței de a învăța asigură un parcurs educațional de succes.

Pentru elevi:

• Creșterea performanței școlare și a motivației pentru învățare.
• Dezvoltarea unui sentiment de siguranță emoțională și a încrederii în sine.
• Scăderea riscului de abandon școlar și prevenirea comportamentelor deviante.

Pentru profesori și școală:

• Crearea unui parteneriat eficient între cadrele didactice și părinți.
• Facilitarea implementării unor strategii educaționale mai eficiente.
• Creșterea prestigiului și a calității actului educațional.

Pentru societate:

• Formarea unor generații educate, responsabile și pregătite pentru viitor.
• Reducerea problemelor sociale cauzate de lipsa educației.
• Crearea unui mediu favorabil dezvoltării personale și profesionale a tinerilor.

În concluzie, implicarea activă a părinților în procesul educațional este un factor determinant pentru succesul școlar și personal al copilului. Prin susținerea învățării acasă, colaborarea cu profesorii și participarea la activitățile școlare, părinții contribuie la formarea unor tineri bine pregătiți pentru viitor.

Implicarea activă a părinților în procesul educațional nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a contribui la dezvoltarea armonioasă a copilului. Prin colaborarea strânsă cu școala și prin sprijin constant, părinții pot avea un impact major asupra succesului educațional al copiilor lor.

Școala nu poate funcționa eficient fără sprijinul familiei, iar familia nu poate asigura singură o educație completă fără suportul școlii. De aceea, este esențial ca părinții să fie parteneri activi în educația copiilor lor, oferindu-le nu doar sprijin material, ci și emoțional, motivațional și educațional. Doar printr-o colaborare strânsă între părinți, profesori și elevi se poate asigura o educație de calitate și un viitor mai bun pentru fiecare copil.

Bibliografie :

1.Goleman, Daniel – Inteligența emoțională (1995) – Explică importanța sprijinului emoțional al părinților în dezvoltarea copiilor.

2.Dumitru, Ioan – Psihopedagogie școlară (2008) – Descrie metode de implicare a părinților în educația copiilor.

3. Ministerul Educației Naționale – Ghid pentru parteneriatul dintre școală și familie – Document oficial care oferă recomandări pentru o colaborare eficientă între părinți și profesori.

4.Institutul de Științe ale Educației – Rolul părinților în educația copiilor – Studiu despre beneficiile implicării părinților.

5.Site-ul Ministerului Educației Naționale: www.edu.ro – Informații despre parteneriatul școală-familie.

6.UNICEF România: www.unicef.ro – Articole și studii privind educația și rolul părinților.

PĂRINȚI ȘI PROFESORI ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCAȚIE

Ciobanu Liliana

Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași

Educația, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluții prin care copilul să se adapteze rapid și eficient la societatea în care trăiește. Oricât s-ar strădui, școala nu poate înlocui restul instituțiilor care au misiunea de formare a cetățenilor conștienți, cu o conduită civilizată. Educația elevilor în școală nu are sorți de izbândă fără o colaborare strânsă cu alți factori activi implicați în procesul instructiv-educativ. Între aceștia, familia, considerată dintotdeauna celula de bază a societății, de a cărei armonie generală depinde dezvoltarea personalității copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea școlii. Școala și familia sunt parteneri ai actului educațional care contribuie la formarea tineretului. Familia e prima școală a copilului exercitând o influență foarte adâncă. Ea răspunde trebuințelor elementare ale copilului și de asigurare a protecției acestuia. În familie, copilul începe să-și formeze vocabularul și modul de a se comporta cu cei din apropierea sa, aici învață acele expresii și moduri de manifestare care îi vor servi în educația ulterioară. Odată cu intrarea copilului în școală, funcțiile educative ale familiei nu încetează, ci se amplifică, în sprijinirea rolului de elev. Profesorii trebuie să colaboreze cu familia, să facă în așa fel încât să devină aliați și să se sprijine reciproc în munca de educație. Cadrul didactic este veriga dintre școală și familie, e consultant al părinților. Colaborarea dintre familie și școală presupune o comunicare efectivă, urmărind același țel: binele copilului. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluția elevului, rezultatele școlare și natura comportamentului. Îndrumarea părinților, atât prin ședințe cât și prin implicarea lor în activități extrașcolare, trebuie să se facă în mod diferențiat, în funcție de nivelul de cultură al părinților cât și de particularitățile lor de personalitate

Scopul final al parteneriatului școală – familie este adaptarea copilului la orice situație nou creată dar și posibilitatea profesorului de a se informa permanent teoretic și practic.

Modul cum comunică părinții și cadrele didactice își pune amprenta pe formarea și instruirea copilului. Numeroase studii au demonstrat că o relație bună între cele două instituții ale educației este în avantajul dezvoltării copilului la toate vârstele.

Pentru a-și dezvolta complet și armonios personalitatea, copilul are nevoie de afecțiunea părinților, aceasta reprezentând condiția fundamentală a plămădirii unui fond sănătos al psihicului său. Un climat de familie echilibrat, netensionat, sănătos, asigură dezvoltarea armonioasă a tuturor laturilor personalității copilului.

Școala este una din instituțiile centrale ale comunității, are roluri specifice dar nu poate funcționa și nu se poate dezvolta fără a ține cont de specificul comunității în care funcționează.

Parteneriatul educațional este forma de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii educaționali.

Parteneriatul educaționalse adresează în principal părinților și profesorilor și se referă la a acționa în același sens.

Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorința de a ajuta elevii să aibă succes la școală și mai târziu, în viață. Atunci când părinții, elevii și ceilalți membrii ai comunității se consideră unii pe alții parteneri în educație, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcționeze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opțional sau o problemă de natura relațiilor publice. În țările dezvoltate, parteneriatele școală - familie - comunitate sunt esențiale în procesul de educație a elevilor și în succesul lor la școală.

Beneficiile acestor colaborării sunt:

• Îmbunătățirea performanței academice

Când părinții sunt implicați activ în educația copiilor lor, aceștia tind să aibă rezultate academice mai bune. Participarea părinților la activitățile școlare și susținerea acestora acasă creează un mediu propice pentru învățare și dezvoltare.

• Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale

Elevii care beneficiază de un suport solid atât din partea familiei, cât și a școlii, dezvoltă abilitățisocialeșiemoționalemaiputernice.Aceștiasuntmaicapabilisăgestionezestresul,să colaboreze cu colegii și să se adapteze la diferite situații.

• Reducerea comportamentelor problematice

Implicarea părinților în educația copiilor poate contribui la reducerea comportamentelor problematice. Elevii se simt mai înțeleși și sprijiniți, ceea ce duce la o scădere a comportamentelor disruptive și la o creștere a comportamentelor pozitive.

Pentru a optimiza dezvoltarea personalității elevilor, este esențial să se implementeze strategii eficiente de intensificare a dialogului între școală și familie. Acestea includ:

• Întâlniri regulate între profesori și părinți

Organizareaunorîntâlniriperiodiceîntreprofesorișipărințipentruadiscutaprogresulelevilor, nevoile și eventualele probleme. Aceste întâlniri ar trebui să fie structurate și să ofere oportunități pentru ambele părți de a împărtăși informații și idei.

• Comunicare constantă și transparentă

Utilizareadiverselorcanaledecomunicare,precume-mail,platformeonline,scrisorișiapeluri telefonice pentru a menține părinții informați despre activitățile și evoluția școlară a copiilor lor. Transparența în comunicare construiește încredere și implicare.

• Implicarea părinților în activitățile școlare

Invitarea părinților să participe activ la evenimentele și activitățile școlare, cum ar fi zilele porțilordeschise,serbărileșiexcursiile.Acestlucrupermitepărințilorsăobservedirectmediul școlar și să interacționeze cu profesorii și colegii copiilor lor.

• Formare și suport pentru părinți

Organizareadeworkshop-urișisesiunideinformarepentrupărinți,caresăleoferecunoștințe șiabilităținecesarepentruasprijinieducațiacopiilorloracasă.Temelepotincludestrategiide învățare, gestionarea comportamentului și dezvoltarea abilităților emoționale.

• Crearea unui climat de colaborare

Promovareauneiculturișcolarecarevalorizeazășiîncurajeazăimplicareapărinților.Profesorii și administrația școlii ar trebui să fie deschiși și accesibili, arătând respect și apreciere pentru contribuția părinților.

În concluzie colaborarea eficientă între școală și familie este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. Prin intensificarea dialogului și implicarea activă a părinților,eleviibeneficiazădeunsuportcomplet,atâtacademic,câtșiemoțional. Înacestfel, ei sunt mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor viitoare și pentru a deveni membri responsabili și activi ai societății.

Bibliografie

• Constantinescu, M., Colaborarea dintre școală și familie: Factori determinanți și strategii de succes. Editura Universității din București, 2015
• Ionescu, I., & Popescu, D., Educația în familie și rolul părinților în formareapersonalității copiilor. Editura Didactică și Pedagogică, 2018

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Ciobanu Maria

Grădinița Cerchejeni

Comunicarea și colaborarea eficientă între educatori și părinți sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, influențând profund atât dezvoltarea lor emoțională și socială, cât și cea cognitivă. Acest proces nu se limitează doar la aspectele academice ale învățării, ci se extinde și la formarea valorilor, atitudinilor și abilităților necesare unei adaptări eficiente în societate. În contextul unei lumi în continuă schimbare, în care tehnologia și schimbările economice influențează educația, este important ca părinții și educatoarele să lucreze împreună pentru a sprijini dezvoltarea copiilor. Părinții, ca primii educatori ai copiilor lor, au un impact semnificativ asupra dezvoltării acestora, iar educatoarele, prin experiența lor pedagogică, pot sprijini eficient procesul educativ. Comunicarea eficientă dintre educatoare și părinți are un impact direct asupra dezvoltării copiilor.

Modalități de îmbunătățire a comunicării și colaborării

• Crearea unui mediu deschis și prietenos

Este esențial ca părinții să simtă că sunt bineveniți și respectați. O relație bazată pe încredere între educatoare și părinți reprezintă fundamentul unei colaborări eficiente. Acest lucru poate fi realizat prin organizarea de întâlniri periodice în care părinții sunt invitați să discute nu doar despre progresul copiilor, dar și despre mediul educațional și metodele de învățământ utilizate. Atelierele de lucru sau sesiuni de consiliere individuale pot oferi părinților oportunitatea de a-și exprima sugestiile, preocupările și întrebările într-un cadru formal, dar și într-un mediu informal, prietenos. Crearea unui climat de respect reciproc, în care părinții să se simtă confortabil să împărtășească orice îngrijorări legate de educația copiilor lor, este esențială.

• Comunicarea transparentă și frecventă: Transparența în comunicarea despre progresul și dificultățile copiilor este crucială pentru construirea unei relații de încredere între educatoare și părinți. Raportările periodice, însoțite de sugestii constructive și recomandări personalizate, ajută părinții să sprijine mai eficient învățarea acasă. De asemenea, un sistem de feedback continuu, prin actualizări regulate referitoare la obiectivele educaționale ale fiecărui copil, poate contribui la o coordonare mai bună între școală și familie. În acest fel, părinții pot interveni rapid și pot sprijini copilul într-un mod specific, adaptându-se nevoilor educaționale ale acestuia.
• Organizarea de activități comune școală – familie: Activitățile comune între educatoare, părinți și copii sunt o modalitate eficientă de a întări legăturile și de a construi un sentiment de apartenență la comunitatea educațională. Evenimentele educaționale, excursiile sau proiectele comune sunt oportunități excelente pentru părinți de a înțelege mai bine procesul educațional și de a observa cum învață și se dezvoltă copiii lor. Participarea activă a părinților la aceste activități ajută la crearea unei culturi a colaborării și la susținerea unui mediu educațional armonios.
• Formarea continuă a părinților :Dezvoltarea competențelor părinților în domeniul educațional este esențială pentru sprijinirea învățării și dezvoltării copiilor lor. Organizarea de cursuri, ateliere sau sesiuni de formare continuă pentru părinți, axate pe tehnici de învățare eficiente, sprijin emoțional și gestionarea comportamentelor copiilor, poate îmbunătăți implicarea acestora în educația copiilor. Astfel de cursuri ajută părinții să aplice strategii adecvate și să susțină procesul educațional acasă, consolidând rolul lor activ în dezvoltarea continuă a copiilor lor.
• Utilizarea tehnologiei pentru o comunicare mai eficientă:Tehnologia modernă facilitează semnificativ procesul de comunicare între educatoare și părinți. Platformele online și aplicațiile educaționale permit transmiterea rapidă și eficientă a informațiilor privind progresul copiilor, evenimentele școlare sau modificările programului. Aceste instrumente permit organizarea de întâlniri virtuale și distribuirea de resurse educaționale, făcându-le mai accesibile părinților care au un program încărcat sau care nu pot fi prezenți la școală.

Bibliografie:

Epstein, J. L. (2001). School, family, and community partnerships: Preparing educators and improving schools. Westview Press.

Henderson, A. T., & Mapp, K. L. (2002). A new wave of evidence: The impact of school, family, and community connections on student achievement. National Center for Family & Community Connections with Schools.

FAMILIA ŞI ROLUl EI ÎN REUŞITA EDUCAȚIONALĂ

Prof. Ciocan NicoletaLaura

Scoala Gimnazială Rotunda

Schimbările profunde din societatea modernă au produs modificări substanţiale si la nivelul vieţii de familie . Din ce în ce mai mulţi, atât bărbaţii cât si femeile participă la o viaţă socială mult mai intensă. In plus , prin natura profesiilor practicate de bărbaţi , taţii sunt mai puţin prezenţi în viaţa copiilor. Dacă armonia familială este constant menţinută la cote de normalitate ,împarţirea atribuţiilor între părinţi, în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia copiilor apare ca ceva firesc .

Perioada copilăriei este extrem de importantă. În cadrul ei începe să se contureze dezvoltarea personalităţii. Mecanismele de reglare, autoreglare şi capacitatea de reacţie sunt încă în curs de formare. Pe acest fond, numeroşi factori care acţionează în familie, în şcoală, în societate, în natură şi care par inofensivi la prima vedere, pot agresa organismul în formare.Copiii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte capacitatea de adaptare rapidă şi activă la mediu, să-şi făurească o manieră raţională, igienică de activitate, de odihnă, de folosire a timpului liber.

Copiii trebuie să fie învăţaţi treptat să cunoască, la nivelul lor de înţelegere, care este valoarea regimului de viaţă ordonat, care este importanţa unor deprinderi igienice, alimentare, comportamentale, bine constituite, care sunt avantajele ritmului şi ale alternanţelor în activitatea de învăţare, care sunt efectele nocive şi consecinţele vieţii dezordonate. Copilul trebuie ferit de epuizare. Este necesar să i se ofere condiţii de odihnă şi momente de recreere şi joc. Familia, ocupă un loc aparte în sistemul instituţional al educaţiei. Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate laturile formării personalităţii.Ea reprezintă unul din mediile de socializare şi educare din cele mai complete datorită posibilităţilor ce le are de a-l introduce pe copil în cele mai variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai complexe şi fireşti mijloace.

Educaţia constitue un sistem complex şi unitar, care prezintă mai multe dimensiuni, corespunzătoare principalelor laturi ale personalităţii umane: educaţia intelectuală, educaţia estetică , educaţia civică, educaţie pentru sănătate, educaţie tehnologică.Aceste dimensiuni se află în raporturi de interdependenţă şi complementaritate, ce-i conferă educaţiei în cadrul şcolii un caracter sistemic, deschis şi dinamic.

Diferenţele de ordin economic , socio-cultural sau de altă natură sunt realităţi cu un puternic impact asupra dezvoltării personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi cel personal . In ciuda acestor diferenţe , familia ca instituţie prezintă anumite însuşiri comune .Toţi părinţii năzuiesc să- şi vadă copii mari , bine pregătiţi pentru viaţa profesională .Mulţi dintre ei abandonează cursa .Unii o fac din ignoranţă , unii din lipsă de răspundere , alţii din imposibilitatea de a-şi juca rolul pâna la capat din variate motive. Părinţii , în calitate de primii educatori ai copiilor impun respect , stimă , iubire profundă , prin superioritatea conduitei lor . Dacă în faţa unei greşeli grave , comisă de copil , tatăl se manifestă ca un bun sfătuitor , acordându-i încredere , sugerându-i soluţii acceptabile ca valoare morală , în raport cu vârsta şi cu particularitaţile psihoindividuale , atunci se va crea climatul necesar cultivării sincerităţii, a răspunderii faţă de propriile fapte.

Practica educaţională dovedeşte ca nimic din ceea ce îl inconjoară pe copil nu are o mai puternică forţă decât afecţiunea , ca element distinctiv al ambianţei necesare dezvoltării puiului de om. Cele mai frumoase raţionamente si cele mai nobile sfaturi nu fac cât un gest de mărinimie , de iubire si respect .

Exemplele de dragoste , de încredere îi fac pe copii să nutreasca la rândul lor dragoste si respect faţă de părinti , faţă de fraţi şi , mai tarziu , faţă de educatoare. Ideea de ambianţă afectivă nu trebuie echivalată cu cea de creare a unui climat de răsfăţ , de satisfacere a oricarei dorinţe , fara a-l solicita pe copil,în exerciţiul efortului necesar modelării sale . Mai ales în domeniul moral , în care formarea convingerilor şi a conduitei necesită un sistem de cerinţe ferme , susţinute permanent de respect pentru personalitatea copilului , făcându-l , totodată , să se simtă iubit şi ocrotit .

Familia este veriga cea mai trainică a societăţii . Ea a fost, dintodeauna, apreciată ca fiind o importantă instituţie socială, datorită rolului ei hotărâtor în ceea ce priveşte formarea copilului pentru viaţă.

Principiul care stă la baza unei autentice autorităţi a părinţilor este caracterul echilibrat al cerinţelor şi consecvenţa atitudinilor faţă de măsurile ameliorative ale procesului educaţional . Atât mama cât si tatăl trebuie să dozeze cu mult discernamânt sarcinile pe care le va indeplini copilul . De asemenea , controlul exercitat asupra activităţii şi conduitei copilului trebuie să fie sistematic , iar o masură o dată luată să fie aplicată consecvent , fără ezitări si fluctuaţii.

Bibliografie

1. Linton , R., Fundamentul cultural al personalitatii , Ed.Stiintifica , Bucuresti , 1968

2.Kay , Kuzma , Ascultarea de bună voie , Editura Viaţă şi Sănătate ,Bucureşti , 2002

CALITATEA RELAȚIILOR DIN FAMILIE ȘI BUNĂSTAREA ȘCOLARILOR MICI

Prof pentru ed. timpurie: Cîrstescu Andreea

Grădinița nr. 50

Analizând factorii psiho-pedagogici de ordin familial precum și calitatea relațiilor, familia reprezintă, prin tonalitatea și atmosfera afectivă, prin capabilitatea de integrare socială și dezvoltare, mediul oportun educativ.

Esența argumentației Emiliei Bătrânu (1980), constituie faptul că " familia trebuie să fie cea dintâi școală în care copiii să învețe, odată cu regulile de comportare în viață și societate, prețuirea muncii, devotamentul față de patrie și popor, față de partid și cauza socialismului.

Familia reprezintă temelia prin care copilul se poate dezvolta, crește și formează abilități de comunicare și înțelegere socio-emoțional. Familia, reprezintă primul mediu în care copilul își formează personalitatea, iar pentru a crește echilibrat și armonios, prezența ambilor părinți, implicarea acestora în viața lui este semnificativă.

Relațiile dintre părinți și copii au particularitatea de a reprezenta ceva unic, în vreme ce relațiile umane din societatea de azi se desfășoară, de obicei, sub semnul schimbului, copilul nu poate da nimic. El este acela care poate doar să primească, atât pe plan sentimental, cât și pe plan material. Principalele necesități ale copilului în mediul în care crește sunt dragostea, siguranța, îngrijirea, ocrotirea și afecțiunea, ele îmbinându-se armonios în formarea și dezvoltarea copilului. Un copil nu resimte protecția reală dacă părinții nu-i oferă iubire, căldură, precum și afecțiune reciprocă.

De asemenea, pedagogii români susțin ideea că "dragostea pentru copil este izvorul din care părinții își împrospătează mereu puterile, dragostea părintească face ca munca de creștere a copilului să fie mai ușoară, autoritatea blândă și răbdarea nesfârșită."

În opinia Magdei Florescu, "adevărata educație include, pe lângă cunoașterea principiilor educative și arta cu care părinții descifrează posibilitățile copilului și țin seama de ele, arta cu care reușesc să facă pe copil să accepte cu plăcere sau măcar cu înțelegere anumite lucruri necesare bunei sale dezvoltări. "

Pe lângă participarea activă a ambilor părinți precum și implicarea pentru o bună creștere a copilului, înțelegerea reprezintă factorul fundamental pentru a forma un climat afectiv sănătos, bazat pe dragoste, atașament și îngăduință. Într-un astfel de mediu, în care părinții își vorbesc cu dragoste, cu bunătate, se ajută reciproc, sunt atenți la problemele fiecăruia, se străduiesc să ofere o educație calitativă, copiii pot observa acest lucru iar starea lor de spirit este întotdeauna pozitivă, se simt împliniți și iubiți.

Viața într-un mediu călduros și pozitiv se desfășoară ordonat iar copiii beneficiază de o creștere adecvată, echilibrată având asigurate dragostea, îndrumarea părintească și ocrotirea, deoarece părinții se ocupă în totalitate de educația lor, se străduiesc să le împlinească nevoile și aspirațiile, îi implică în diverse activități care le antrenează gândirea, se bucură și-i încurajează când au parte de eșecuri dar și de performanțele dobândite.

Așa cum spunea Coroi, V. (1968), "copilul nu poate fi modelat din afară, așa după cum un sculptor modelează lutul. Copilul acționează la îndemnurile venite de afară, dar răspunde după posibilitățile lui, care variază cu vârsta, starea de sănătate, acțiunile educative anterioare, precum și cu personalitatea proprie."

Prima educație se oferă doar din familie încă de la vârstele foarte mici, iar părinții trebuie să aibă un comportament demn de urmat deoarece copilul preia toate atitudinile comportamentale văzute și le expune în societate. Cu siguranță că, părinții sunt primii educatori în formarea copilului dar și cei care au autoritatea cea mai mare în plan educativ având urmări negative sau pozitive, în funcție de abordarea fiecărui părinte de a le oferi educația necesară.

Calitatea relațiilor din familie este semnificativă pentru dezvoltarea emoțională a copilului întrucât copilăria reprezintă un statut aparte din diferite puncte de vedere față de alte vârste iar copilul are nevoie de afecțiune, căldură sufletească și iubire.

Bibliografie:

• Banța, C. (2020), Ghid promovarea educației incluzive și de calitate în școlile defavorizate, Craiova, Editura Sitech
• Binet, A., (1950), Ideile moderne despre copii, Editura Didactică și pedagogică
• Bătrînu, E. (1980), Educația în familie, București, Editura Politică

RELAȚIAȘCOALĂ-FAMILIEVĂZUTĂPRINOCHIDECOPIL

CîrciumaruMaraSofia

Liceul Teoretic Victoria

Profesor coordonator- Cojocaru Maria

Era târziu afară, undeva pe la ora 7, și, fiind iarnă, se întunecase rapid. Azi, la școală, am avut teste peste teste și atât de mult de învățat pentru ziua următoare, încât mă simțeam epuizată. Știam că, odată ajunsă acasă, nu voi putea pur și simplu să mă pun în pat și să mă odihnesc, va trebui să-mi strâng toate caietele de pe birou, să mănânc, să povestesc cu un zâmbet pe față cum a fost ziua de azi și să evit părțile rele – care erau mult mai multe decât cele bune.

Am urcat în autobuzul imposibil de plin, strecurându-mă printre miile de oameni care refuzau să-mi facă loc. După un drum lung și extrem de aglomerat, am ajuns la stația mea și am coborât și tot drumul spre casă speram să se lungească din ce în ce mai mult, să evit momentul când întorc cheia și pun mâna pe clanță, când intru în casă și trebuie să încep să mănânc și să-mi fac temele și să învăț și să-mi fac curat în cameră și, privit din exterior, poate că nu pare mult. Dar, atunci când chiar și simpla acțiune de a te ridica din pat se simte ca cea mai mare povară din lume, să ai o seară plină de lucruri pe care trebuie să le faci – și neapărat cu un zâmbet, chiar și dacă forțat – te poate face să te simți atât de copleșit.

Deci, atunci când drumul pe care l-am lungit cât de mult am putut s-a sfârșit, am ajuns în fața blocului și am început să urc scările, fiecare treaptă părând mai grea decât cealaltă. Ajung la ușa apartamentului, o deschid și, cu o expresie caldă – încercând cât de mult pot să o fac să pară reală și nu exagerată –, îi salut pe părinții mei.

M-am așezat la masă, iar mama m-a întrebat cum mi-a fost ziua. M-am forțat să îmi amintesc ceva pozitiv, dar mintea mea era o ceață de aglomerație și oboseală.

— A fost bine, am spus cu un zâmbet strâmb.

Nu trebuia să spun mai mult. Dacă aș fi spus adevărul, s-ar fi îngrijorat. Și asta ar fi fost și mai obositor.

Toată masa am mâncat într-o liniște cuprinsă de tensiune, cum era în general. Într-un final, am terminat de mâncat, au fost doar câteva minute, dar s-a simțit ca o eternitate, și m-am retras la mine în cameră. M-am trântit pe pat și mi-am acoperit fața cu palmele. Cinci minute. Atât îmi permiteam să respir, să nu mă gândesc la teme, la teste, la tot ce trebuia să fac. Dar și aceste cinci minute mă făceau să mă simt vinovată. Știam că nu vor fi doar cinci, cel mai probabil voi adormi și îmi voi pierde timpul doar pentru câteva minute de somn. Oare cât timp mai pot continua așa?

Mi-am închis ochii, sperând că măcar liniștea camerei să mă ajute să-mi limpezesc mintea. Dar gândurile mele nu tăceau. Se loveau unele de altele, ca niște valuri agitate, reamintindu-mi de fiecare temă neterminată, de fiecare pagină pe care ar fi trebuit să o citesc, de fiecare minut pe care îl pierdeam în loc să muncesc.

Am rămas acolo, nemișcată, secunde care păreau ore, prinsă între dorința de a mă ridica și nevoia de a mă lăsa pur și simplu copleșită de oboseală. În cele din urmă, am deschis ochii. Camera mea era la fel. Aceleași caiete împrăștiate, aceleași postere pe pereți, aceleași probleme care mă așteptau. Și, totuși, în acel moment, nimic nu mai părea la fel. O greutate apăsa pe pieptul meu, una invizibilă, dar reală. M-am ridicat încet, de parcă fiecare mișcare ar fi putut declanșa ceva ireversibil.

Am aruncat o privire pe fereastră. Strada era plină de oameni grăbiți, fiecare cu povara lui. Poate și ei se simțeau ca mine. Poate nimeni nu vedea cât de greu le era, exact cum nimeni nu vedea cât de greu îmi era mie. Și, totuși, toți mergeau mai departe. Așa că am tras aer în piept și am deschis caietul. Încă o zi. Încă o seară. Încă un pas înainte oricât de greu ar fi.

IMPORTANŢA COLABORĂRII DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI FAMILIE ÎN

EDUCAȚIA COPIILOR

Prof.înv.presc.Corlan Bianca-Cristiana Liceul Tehnologic Bâlteni Grădinița cu P.N. Moi

Părinții sunt cei care pun bazele educației copiilor.Putem spune că aceștia sunt primii educatori ai copilului Acest lucru nu este suficient,părinții trebuie să facă echipă bună cu prima instituție de învățământ în care copilul pășește cu încredere și anume grădinița. Aceasta prin intermediul educatoarei asigură condiţiile necesare pentru dezvoltarea în concordanţă cu nevoile individuale. Părinții sunt cei care trebuie să se implice activ în procesul educational, grădiniţa, îi ajută pe copii să interacţioneze cu alţi copii, dar şi cu adulţi şi le oferă acestora un mediu primitor, adecvat învăţării. Grădiniţa le oferă baza pentru evidențierea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil, pentru dezvoltarea capacităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţii. De asemenea, grădiniţa sprijină copilul în interacţiunea cu mediul, favorizează descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi îi formează o imagine de sine pozitivă. Cel mai important parteneriat care este necesar a fi pus în practică, este cel dintre grădiniţă şi familie,educatoarea trebuie să orienteze familia pentru ca aceasta să-şi sporească rolul în formarea personalităţii copilului.

În primii ani de viață ai copilului se fundamentează temelia personalităţii individului, datorită acestui motiv educaţia trebuie să se concretizeze în primul rând, nevoilor individuale şi să realizeze echilibrul între acestea şi dezvoltarea socială și profesională.

Când copilul este mic activitățile sunt organizate şi structurate de adulţii ce îl înconjoară: părinţii,educatoare şi ceilalţi copii cu care interacționează.Ceea ce copilul învață de la grădiniţă se poate pierde dacă familia nu fundamentează şi nu fructifică informația primită de copilLa începutul fiecărui an școlar cadrele didactice trebuie să prezinte părinților obiectivele clare care urmează să fie atinse în beneficiul copiilor.Familia dacă se va implica în procesul educativ și va conștientiza beneficiile acestei colaborări,ea va înțelege corect importanţa colaborării cu grădiniţa.

În cadrul acestui parteneriat fiecare membru are de câștigat fie că este: copil, părinte, educator, fiecare are de învățat de la celălalt și să se simtă important. Activitatea educativă din grădiniță separată de celelalte influențe educative ce se manifestă asupra copilului și nu poate face abstracție de acestea.

Educația trebuie să se manifeste permanent ca o relație solidă a grădiniței și familiei. Relaţia dintre părinţi șieducatoare presupune stabilirea unei relaţii pozitive între familie şi grădiniţă, la o consolidare a sistemului de valori şi cerinţe referitor la copii. Cei mici vor avea de câștigt în urma acestei colaborări putând acționa la rezolvarea unor probleme înainte ca acestea să devină nerezolvabile.

Grădinița trebuie să propună activități commune în care participarea părinților este esențială, prezentând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.

Participând la procesul instructiv educativ în grădiniță îi dăm familiei posibilitatea să vadă în grădiniță nu doar o supraveghere a copilului în timpul absenței acestuia din familie, ci și desfășurarea unui proces instructiv- creativ, bine organizat.

Toate aceste argumente duc către nevoia unui parteneriat real, cu implicarea familiei, iar activităţile educative să fie cunoscute și înțelese de către părinți și realizate printr-o colaborare benefică între familie și grădiniță.

Cu cât cunoaştem mai bine mediul de proveniența al copiilor, cu atât mai strâns va fi parteneriatul cu familia, părinţii vor cunoaşte mai bine activitățiile educative, cu atât va fi mai proeminentă influenţa celor două medii:grădiniță și familie . Cu cât colaborarea dintre educator şi părinţi este mai strânsă cu atât mai mult vor cunoaşte mai bine copilul.

Bibliografie:

• Băran, Adina, (2004), Parteneriat în educaţie: familie – şcoală – comunitate, Editura Aramis Print, Bucureşti
• Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D., (1997), Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
• Dumitrana, Magdalena, (2000),Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti

ACTIVITĂȚI COMUNE ELEVI-PĂRINȚI-PROFESORI

Prof. înv. primar Silvia Cornea-Duțu

Școala Gimnazială nr. 119 București

Funcția educativă a familiei, care-și face simțită prezența pe linia dezvoltării cognitive, morale, estetice și a formării primelor deprinderi de muncă, se diversifică odată cu intrarea copilului la școală. Rezultatele școlare ale copiilor sunt dependente și de modul în care se realizează colaborarea dintre familie și școală. Faptul că ambii factori urmăresc același scop nu este suficient și nu de puține ori, contrar a ceea ce ne dorim, constatăm că ne aflăm în tabere opuse.

În prezenta lucrare doresc să focusez atenția asupra atelierelor comune părinți-elevi-profesori, argumentul meu fiind acela că acest tip de activitate aduce laolaltă toți factorii direct implicați în educație, într-un mod dinamic care încurajează colaborarea, stimulează comunicarea și determină intercunoaștere în manieră relaxată. Pentru ilustrare, prezint planul de activitate pentru Atelierul comun "Unitate prin tradiții: împreună pentru viitor" pe care l-am derulat la clasa mea cu ocazia celebrării Zilei Școlii, care coincide cu sărbătorirea Zilei Naționale a României.

Titlul activității: "Unitate prin tradiții: împreună pentru viitor"

Activitatea principală: Atelier de creație și expoziție de lucrări

Durata: 2 ore

Locație: sala de clasă

Scop:

Realizarea de lucrări artistico-plastice inspirate de simbolurile naționale românești și pregătirea unei expoziții tematice.

Obiective:

O1: Promovarea valorilor naționale și a tradițiilor românești în comunitatea școlară.

O2: Consolidarea parteneriatului dintre școală și familie printr-o activitate colaborativă.

Obiective specifice:

1. Toți elevii prezenți vor lua parte la una dintre activitățile atelierului și minim 50% dintre ei vor formula o concluzie care să ateste dezvoltarea sentimentului de apartenență la comunitatea școlară și națională ( de tipul "Mă simt parte a comunității școlii noastre", "Simt că suntem o familie", "Mă mândresc cu tradițiile țării mele", "Mă bucur că am contribuit la munca echipei mele" etc.).

2. La data desfășurării evenimentului, minim 90% dintre elevii clasei vor fi însoțiți de câte un părinte și se vor implica în atelierele de lucru în manieră interactivă.

3. Minim 90% dintre elevii clasei vor participa la câte un atelier practic care să-i îmbogățească cu cel puțin o informație cu privire la tradițiile/simbolurile românești.

Resurse necesare:

• materiale: hârtie colorată, bețe pentru frigărui, carton, lipici, foarfeci, hârtie creponată, șervețele albe de hârtie cu modele, șabloane floricele, panglică tricoloră, paste de tip penne și rigatoni, sfoară, acuarele, pensule, vase pentru apă, creiane colorate sau creioane carioca, insigne tricolore, costume populare;
• umane: un profesor, 30 părinți, 30 elevi;
• locative: sala de clasă decorată cu baloane colorate și cu tablă cu mesaj și imagini reprezentative, mese pentru lucrul în echipe;
• mijloace tehnologice: tablă inteligentă, conexiune la internet, platforma www.learningapps.org pentru testul de cultură generală cu privire la România (https://learningapps.org/display?v=pukxpb1gk20 ), aplicația www.youtube.com pentru asigurarea fondului muzical constând în cântece populare românești și pentru prezentarea din introducere.

Metode și strategii: învățarea bazată pe descoperire, jocul didactic, explicația, conversația, demonstrația, observarea directă, exercițiul practic, tehnica "learning by doing".

Formă de organizare:

• frontal;
• în echipe (5 echipe mixte formate din 6 elevi și minim 3 părinți).

Tipuri de evaluare: evaluare orală- test rapid de cultură generală realizat online (https://learningapps.org/display?v=pukxpb1gk20 ), feedback oral, expoziție, fotografii și raport, prezentare de produse și aprecieri.

Rezultate așteptate:

• 30 de produse constând în stegulețe, colaje, tablouri, reprezentări ale costumelor populare românești, salbe tricolore;
• o expoziție colectivă care să reflecte valorile naționale și unitatea comunității școlare;
• îmbunătățirea relațiilor dintre părinți, elevi și profesori;
• creșterea sentimentului de mândrie națională și apartenență la comunitatea școlară, cu precădere la comunitatea clasei.

Descrierea succintă a activității:

Introducere (15 minute): Cadrul didactic susține un discurs motivațional prin care exprimă bucuria de a fi împreună în zi de sărbătoare, subliniind cele două evenimente care sunt celebrate: Ziua Națională a României și Ziua Școlii. Profesorul explică importanța acestor evenimente, apoi se vizionează filmulețul "România, țara mea" (https://www.youtube.com/watch?v=YnO0nNQPcvE ). Elevii și părinții sunt împărțiți în echipe.

Activitatea practică (75 minute): Realizarea produselor tematice:

• echipa 1: stegulețe tricolore;
• echipa 2: colaje "România";
• echipa 3: colaje "Costume populare";
• echipa 4: tablouri "România, plai cu flori";
• echipa 5: salbe tricolore.

Părinții și copiii lucrează împreună pe fondul muzical asigurat de cântece populare românești. Cadrul didactic trece de la o echipă la cealaltă pentru ajutor și sprijin.

Concluzii și evaluare (30 minute): Fiecare echipă își prezintă lucrările. Părinții și elevii sunt invitați să spună cum s-au simțit și să facă aprecieri cu privire la acest atelier. Lucrările sunt expuse pe un panou comun. Se lucrează frontal testul online de cultură generală (https://learningapps.org/display?v=pukxpb1gk20 ). Se organizează o miniceromonie de premiere, în cadrul căreia toți elevii și părinții primesc diplome de mândru(ă) românaș/româncuță.

Părinții și profesorii au interacționat relaxat, fiind favorizate discuțiile deschise despre nevoile și aspirațiile copiilor. Acest lucru face ca, pe viitor, problemele educaționale sau comportamentale să aibă șanse de soluționare într-un mod agreabil și colaborativ. Participarea părinților la atelier a demonstrat copiilor că educația este o prioritate și un efort comun. Atelierul a oferit copiilor și părinților ocazia de a petrece timp de calitate împreună, întârind legătura emoțională dintre ei. Atelierul a stimulat creativitatea și învățarea prin experiență, în mod integrat. Un mediu școlar în care părinții și profesorii lucrează împreună devine mai armonios și elevii sunt cei mai câștigați în urma acestui demers.

Bibliografie:

• Jinga, Ioan, Istrate, Elena (coord.), Manual de pedagogie, București: Editura All, 2007.
• Senge, Peter, Școli care învață, București: Editura Trei, 2016.

STRATEGII PENTRU

PREVENIREA ȘI GESTIONAREA PROBLEMELOR EDUCAȚIONALE

Prof. Costache Georgian-Lucian

Școala Gimnazială "Sf. Andrei", Slobozia, Ialomița

Problemele educaționale sunt diverse și pot varia în funcție de contextul geografic, cultural sau economic. Iată câteva dintre cele mai comune probleme educaționale cu care se confruntă diferite sisteme de învățământ:

-accesul la educație: mulți copii din zone defavorizate sau din mediul rural nu au acces la educație de calitate din cauza lipsei infrastructurii, resurselor sau a condițiilor economice;

-calitatea învățământului: unele școli se confruntă cu un nivel scăzut de calitate a educației din cauza lipsei de profesori bine pregătiți, materiale didactice insuficiente sau infrastructură deficitară;

-abandonul școlar: abandonul școlar este o problemă majoră, în special în rândul tinerelor din medii vulnerabile, din cauza sărăciei, a lipsei de motivație sau a presiunii de a lucra pentru a contribui financiar la familie;

-inegalitățile educaționale: există diferențe semnificative între zonele urbane și cele rurale în ceea ce privește accesul și calitatea educației, iar acestea pot accentua inegalitățile sociale și economice;

-sistemul educațional învechit: în multe cazuri, sistemul educațional nu răspunde nevoilor actuale ale societății și ale pieței muncii, fiind încă centrat pe învățarea teoretică și nu suficient pe abilități practice, digitale sau de rezolvare a problemelor;

-tehnologia în educație: deși tehnologia ar putea îmbunătăți procesul educațional, în multe locuri nu există acces la internet de calitate sau dispozitive care să permită învățământul digital;

-presiunea și stresul asupra elevilor: elevii se confruntă cu o presiune crescândă în ceea ce privește performanțele școlare, examenele și succesul academic, ceea ce poate duce la probleme de sănătate mentală.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele probleme educaționale existente. Fiecare dintre ele necesită abordări diferite.

Prevenirea și gestionarea problemelor educaționale sunt esențiale pentru asigurarea unui mediu de învățare sănătos și eficient. Există mai multe strategii care pot fi implementate pentru a aborda aceste provocări:

1. Crearea unui mediu de învățare pozitiv

-stabilirea unui climat de încredere și respect – acest lucru poate include stabilirea unor reguli clare de comportament și respetarea aestora. Profesorii trebuie să creeze o atmosferă în care elevii se simt în siguranță și încurajați să își exprime opiniile. Un climat pozitiv contribuie la prevenirea multor probleme comportamentale.

-promovarea relațiilor pozitive: Stabilirea unor relații de încredere între profesori și elevi ajută la reducerea stresului și a anxietății, ceea ce poate preveni problemele educaționale.

2. Identificarea timpurie a problemelor

-monitorizarea progresului elevilor: Este important ca profesorii să observe îndeaproape performanțele elevilor și să identifice eventualele dificultăți de învățare sau comportamentale la timp.

-evaluarea continuă: Testele periodice și evaluările formative ajută la identificarea problemelor înainte ca acestea să devină majore.

3. Sprijin individualizat și diferențierea instruirii

-planuri de învățare personalizate: Crearea de planuri educaționale individualizate pentru elevii care au dificultăți poate ajuta la rezolvarea problemelor educaționale. Aceste planuri pot include ajustări în ceea ce privește ritmul de învățare sau metodele de predare.

-sprijin suplimentar: Elevii care au dificultăți de învățare pot beneficia de sesiuni suplimentare de tutoriat sau de intervenții specifice, cum ar fi consilierea sau terapii specializate.

4. Implicarea părinților și a comunității

-colaborarea cu părinții: Părinții joacă un rol crucial în prevenirea problemelor educaționale. Comunicarea constantă între profesori și părinți poate ajuta la identificarea și soluționarea problemelor acasă și la școală.

-implicarea comunității: Colaborarea cu organizații locale, autorități educaționale și alte instituții poate oferi resurse suplimentare pentru elevii care au nevoie de sprijin.

5. Abordarea problemelor comportamentale

-strategii de gestionare a comportamentului: Implementarea unor strategii de management al comportamentului, cum ar fi stabilirea unor reguli clare și consistente, recompensarea comportamentelor pozitive și aplicarea unor sancțiuni corecte pentru comportamentele inadecvate, poate preveni conflictele și problemele de disciplină.

-programarea de sesiuni de consiliere: Consilierea individuală sau de grup poate ajuta elevii să înțeleagă și să gestioneze mai bine problemele emoționale sau comportamentale care pot afecta învățătura.

6. Formarea continuă a cadrelor didactice

-dezvoltarea profesională continuă: Profesorii trebuie să participe la cursuri și sesiuni de formare care îi pot ajuta să învețe noi tehnici de predare, să gestioneze mai bine diversitatea din clasă și să abordeze mai eficient diversele tipuri de probleme educaționale.

-abordarea diversității în educație: Profesorii trebuie să fie pregătiți să răspundă diversității elevilor, inclusiv celor cu nevoi speciale, din punct de vedere educațional, cultural și social.

7. Strategii de promovare a motivației și implicării elevilor

-învățare activă: Activitățile care implică elevii activ în procesul de învățare, cum ar fi învățarea prin proiecte, colaborare sau jocuri educaționale, pot ajuta la creșterea motivației acestora.

-stabilirea unor obiective clare și realizabile: Atunci când elevii au obiective clare și tangibile, acest lucru poate contribui la creșterea încrederii în sine și a motivației de a învăța.

8. Promovarea sănătății mentale și emoționale a elevilor

-acces la servicii de consiliere: Elevii care se confruntă cu dificultăți emoționale sau psihologice pot beneficia de sprijin din partea consilierilor școlari sau psihologilor.

-promovarea unui stil de viață sănătos: Educarea elevilor în privința importanței unui stil de viață echilibrat, care include alimentație sănătoasă, exerciții fizice și gestionarea stresului, poate contribui la prevenirea problemelor educaționale.

9. Colaborarea între școli și autoritățile educaționale

-politici educaționale eficiente: Autoritățile educaționale trebuie să creeze politici care sprijină atât prevenirea, cât și gestionarea problemelor educaționale, cum ar fi accesul la resurse educaționale și de sprijin adecvate.

-formarea rețelelor de sprijin: Colaborarea între școli poate ajuta la partajarea celor mai bune practici și soluții pentru problemele educaționale comune.

Prin implementarea acestor strategii, se pot preveni și gestiona eficient problemele educaționale, contribuind astfel la îmbunătățirea performanței academice și la crearea unui mediu de învățare mai echitabil și mai sănătos.

Bibliografie:

https://education.ec.europa.eu/sites/default/files/document-library-docs/policy_rec_romanian_final.pdf

https://doctorat.feaa.uaic.ro/doctoranzi/pagini/Codreanu_Mihaela/Documents/rezumat%20teza%20%20Codreanu%20c%C4%83s.Miron%20Mihaela.pdf

https://www.edumi.ro/wp-content/uploads/2022/01/Starea-de-bine.pdf

DIALOG DESCHIS ÎNTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE: SOLUȚII PENTRU O EDUCAȚIE DE SUCCES

Profesor Cozma Cornelia Liliana,

Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza",

Baia Mare, Maramureș

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este un element fundamental al succesului educațional al elevilor. O relație solidă bazată pe colaborare și încredere contribuie la o mai bună dezvoltare a copiilor atât din punct de vedere academic, cât și emoțional. Într-un sistem educațional dinamic, adaptarea metodelor de comunicare și menținerea unui dialog constructiv între școală și familie sunt esențiale pentru asigurarea unui mediu de învățare pozitiv și stimulativ.

Acest referat își propune să exploreze metodele eficiente prin care profesorii și părinții pot colabora, astfel încât să sprijine progresul elevilor și să contribuie la crearea unei comunități educaționale armonioase.

1. Întâlnirile periodice și ședințele de consiliere

Întâlnirile regulate între profesori și părinți permit schimbul de informații despre progresul elevilor și identificarea eventualelor dificultăți. Aceste întâlniri pot fi programate semestrial sau ori de câte ori este necesar pentru a discuta aspecte specifice legate de comportamentul sau performanțele școlare ale copilului.

De asemenea, ședințele de consiliere individuală oferă un cadru confidențial unde părinții și profesorii pot aborda probleme specifice ale elevului, stabilind strategii eficiente pentru îmbunătățirea rezultatelor acestuia. Profesorii trebuie să abordeze aceste întâlniri cu empatie, să ofere soluții practice și să asculte activ părinții pentru a construi o relație de încredere.

În plus, organizarea unor întâlniri informale, precum sesiuni de discuții deschise sau cafenele pedagogice, poate contribui la consolidarea relației dintre părinți și profesori, promovând un dialog constructiv și bazat pe parteneriat.

2. Comunicarea prin platforme digitale

Utilizarea tehnologiei a facilitat considerabil comunicarea dintre profesori și părinți prin intermediul platformelor educaționale precum Adservio, Kidibot sau platformele implementate de instituțiile de învățământ. Acestea permit accesul la temele elevilor, feedback-ul profesorilor și mesajele directe între părinți și cadrele didactice.

Avantajele acestor platforme includ actualizările rapide privind progresul școlar, accesul transparent la notele și activitățile elevilor și posibilitatea ca părinții să fie implicați activ în educația copiilor lor fără a fi necesară prezența fizică la școală. Aceste instrumente digitale sunt esențiale mai ales în contexte în care interacțiunea directă este limitată.

3. Email-ul și grupurile de discuții

Email-ul rămâne o metodă eficientă pentru transmiterea informațiilor esențiale, în timp ce grupurile de discuții pe rețele sociale sau aplicații de mesagerie (WhatsApp, Telegram) pot facilita comunicarea rapidă și colaborarea între părinți și profesori.

Crearea unor grupuri de comunicare bine structurate permite răspândirea rapidă a informațiilor și evitarea întârzierilor în transmiterea anunțurilor importante. Cu toate acestea, utilizarea acestor grupuri trebuie gestionată eficient pentru a evita supraîncărcarea cu mesaje nesemnificative și pentru a menține un ton profesional în comunicare.

4. Jurnalul de corespondență

Un alt instrument tradițional, dar eficient, este jurnalul de corespondență între profesor și părinte. Acesta poate fi utilizat pentru a transmite observații despre comportamentul sau performanța școlară a elevului și pentru a primi feedback din partea părinților.

În special în învățământul primar, acest instrument ajută la menținerea unei relații constante între școală și familie, permițând monitorizarea zilnică a progresului elevului. Profesorii pot nota observații despre teme, participare și atitudine, iar părinții pot răspunde cu preocupările și întrebările lor.

5. Implicarea părinților în activitățile școlare

Organizarea de evenimente precum "Ziua porților deschise", ateliere de lucru sau participarea părinților la activități extracurriculare contribuie la consolidarea relației dintre familie și școală. Implicarea activă a părinților în viața școlară sporește motivația elevilor și crește nivelul de încredere între profesori și părinți.

Participarea părinților la organizarea excursiilor, proiectelor educaționale sau activităților culturale permite crearea unui mediu educațional mai interactiv și mai apropiat de nevoile elevilor. De asemenea, aceste activități oferă părinților ocazia să înțeleagă mai bine sistemul educațional și să colaboreze direct cu profesorii.

6. Evaluarea constantă a metodei de comunicare

Pentru ca relația dintre profesori și părinți să fie una eficientă, este esențial ca metodele de comunicare utilizate să fie evaluate periodic. Feedback-ul părinților și profesorilor poate contribui la îmbunătățirea canalelor de comunicare, astfel încât acestea să fie cât mai eficiente și accesibile pentru toți cei implicați.

Chestionarele de feedback, discuțiile deschise și analiza modului în care părinții și profesorii colaborează pot ajuta la ajustarea și optimizarea metodelor de comunicare.

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este cheia unui sistem educațional de succes. Prin utilizarea unor metode adecvate, atât tradiționale, cât și moderne, se poate crea un parteneriat solid, orientat spre binele elevului. Adaptabilitatea și deschiderea către dialog sunt esențiale pentru menținerea unei relații armonioase între familie și școală.

Implementarea unor strategii eficiente de comunicare nu doar că îmbunătățește relațiile dintre profesori și părinți, dar contribuie și la crearea unui mediu educațional favorabil dezvoltării armonioase a elevilor.

Bibliografie:

Cucoș, C. (2006). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice. Editura Polirom.

Păun, E. (2017). Pedagogie. Provocări și dileme în învățământul contemporan. Editura Polirom.

Joița, E. (2008). Instruire și învățare. Teorie și practică. Editura Polirom.

Stan, C. (2014). Management educațional: Elemente fundamentale. Editura Didactică și Pedagogică.

Vrasmaș, T. (2018). Parteneriat familie – școală - comunitate: O abordare necesară în educația contemporană. Editura Universității din București.

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL FAMILIE-ŞCOALĂ

Dache Liliana

Liceul Tehnologic ,, I.D.Lăzărescu" Cugir

Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părţi care acţionează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune. Termenul desemnează relaţiile între asociaţi, legăturile care se stabilesc între membrii diferitelor instituţii, care pot contribui la misiunea şcolii. Deschiderea şcolii spre stabilirea de relaţii parteneriale cu instituţii care pot sprijini serviciile educaţionale de calitate este semnul adaptării ei la o societate în schimbare.

Conceptul de parteneriat educaţional constituie o relaţie de colaborare, cooperare, o comunicare eficientă, acceptarea diferenţelor şi interacţiuni îndreptate în scopul optimizării rezultatelor educaţiei. Parteneriatul este o atitudine, caracterizată prin cooperare, implicare, dialog şi coresponsabilitate. Părinţii şi profesorii pot crea parteneriate valabile, angajându-se în activităţi comune de învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, desfăşurând proiecte colaborative, participând împreună la activitatea de luare a deciziei.

Parteneriatul educaţional este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Parteneriatul educaţional tinde să devină un concept central pentru abordarea de tip curricular flexibilă şi deschisă a problemelor educative. Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu actul educaţional propriu-zis.

Parteneriatul educaţional se realizează între:

• instituţiile educaţiei - familie, şcoală şi comunitate;
• agenţii educaţionali - copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psihopedagogi, terapeuţi );
• membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei );

Conceptul de parteneriat educaţional are valoare de principiu în pedagogie şi este o extensie de la principiul unităţii cerinţelor în educaţie. Aceasta presupune nevoia unei comuniuni în ceea ce priveşte obiectivele propuse actului educativ. El se adresează în principal părinţilor şi profesorilor şi se referea la acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia trebuie să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce face un părinte să nu fie negat de celălalt.

Actual, conceptul de parteneriat are în vedere o altă relaţie cu copilul, care este parte a deciziilor educative, după posibilităţile şi dimensiunile alegerilor sale. Educaţia are în sarcinile ei, de la vârstele cele mai mici educarea responsabilizării sociale şi luarea rapidă a deciziilor. Relaţia educator -copil are sensuri noi, este o relaţie de parteneriat, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor. Nu doar copilul învaţă şi se dezvoltă sub influenţa educatorului, ci şi acesta se formează şi se transformă prin relaţia educativă. Părinţii, copiii şi comunităţile se influenţează puternic unii pe alţii. La educarea copilului contribuie, ca instituţii bine determinate ale societăţii, familia, şcoala şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării şi devenirii fiinţei umane, fiecare din aceste instituţii sociale are un rol important. Mai mult, azi, este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi pentru societate.

Au fost identificate două dimensiuni principale ale implicării părinţilor în activitatea şcolară a copiilor:

• dimensiunea relaţiei părinte-copil, vizând controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare, al temelor, ajutorul acordat de părinţi în rezolvarea temelor şi, în general, în îndeplinirea sarcinilor şi suportul, respectiv susţinerea morală şi materială a activităţii şcolare a copilului;
• dimensiunea relaţiei familie-şcoală, care se referă, în principal, la alegerea filierei şi unităţii şcolare şi la contactele directe ale părinţilor cu reprezentanţii instituţiei şcolare, cadre didactice şi administratori. Aceste contacte pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfăşurate în cadrul formal al negocierilor dintre administraţia şcolară şi asociaţiilor părinţilor, al reuniunilor de informare a părinţilor cu privire la conţinuturile şi metodele şcolare, orarelor, exigenţelor cadrelor didactice sau în cadrul informal al unor excursii, vizite, ieşiri ale elevilor la diferite activităţi sportive, serbări, aniversări etc. Ele îmbracă, însă, şi forma unor întâlniri interindividuale, în cadrul formal al unor întâlniri programate la iniţiativa cadrului didactic sau a părintelui ori în cadrul informal al întâlnirilor, mai mult sau mai puţin întâmplătoare, la ieşirea din şcoală sau în diferite spaţii publice, al telefoanelor şi scrisorilor, al vizitelor la domiciliul elevilor.

Școala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseşte activ. Conceptul care stă la baza acestei orientări este parteneriatul educaţional. Identificând şi valorizând dimensiunea personală a individului, realizăm însă nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca mediu primordial şi afectiv necesar formării individuale. Dacă familia este mediul de dezvoltare a primelor vârste ale copilului, vârste pe care cercetările le dovedesc fundamentale dezvoltării personalităţii, devine clar că aceasta trebuie sprijinită, şi nu înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Și pe parcursul vârstelor şcolare, familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare. Școala, singura instituţie care îşi propune planificat şi organizat să sprijine dezvoltarea individului prin procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de învăţământ, simte tot mai mult nevoia să realizeze un parteneriat activ cu familia şi comunitatea în care se dezvoltă copilul.

Pentru realizarea parteneriatului cu părinţii este esenţial ca:

• părinţii să fie priviţi ca participanţi activi, care pot aduce o contribuţie reală şi valoroasă la educarea copiilor lor;
• părinţii să fie parte la adoptarea deciziilor privitoare la copii;
• să se recunoască şi să se aprecieze informaţiile date de părinţi referitoare la copiii lor;
• să se valorifice aceste informaţii şi să se utilizeze în completarea informaţiilor profesionale;
• responsabilitatea să fie împărţită între părinţi şi profesori.

Relaţia dintre părinţi şi profesori implică ieşirea din frontierele şcolii şi determină o altă abordare a profesiei didactice. În pedagogia tradiţională această temă era tratată sub denumirea de ,,colaborarea dintre şcoală şi familie,,. Actualmente, dimensiunile acestei relaţii sunt mult mai cuprinzătoare datorită lărgirii conceptului de colaborare spre cel de comunicare prin cooperare şi, mai nou, prin conceptul de parteneriat care le cuprinde pe toate şi, în plus, exprimă şi o anumită abordare pozitivă şi democratică a relaţiilor educative.

Toate tipurile de specialişti cu care familia intră în contact prin copil (cadre didactice, pediatrii, medici, psihologi, jurişti etc.) exercită un rol explicit sau implicit pe lângă părinţi. Educaţia copiilor a devenit, în societăţile moderne, o problemă de interes naţional şi a fost preluată în responsabilitatea statului care dezvoltă, în acest scop, un sistem de instituţii specializate. Practicile cotidiene au arătat că influenţa acestor instituţii nu este absolută, iar cercetarea ştiinţifică a pus tot mai clar în evidenţă importanţa familiei. A fi părinte este, astăzi, o ,,profesie" care trebuie învăţată ca oricare alta.

Bibliografie:

Alexei Slivca, Parteneriate bazate pe colaborarea școală-familie-comunitate, articol revista I-Teach, aprilie 2015

Emil Păun, Educaţia şi rolul ei în dezvoltarea social – economică - Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004

Ioan Jinga, Educaţia şi viaţa cotidiană - Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2005

Mihai Popescu, Implicarea comunității în procesul de educație, Editura Corint, 2000

Speranța Tibu, Delia Goia, Parteneriatul Școală-familie-comunitate, Editura Universitară, București, 2010

COMUNICARE EFICIENTĂ ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Profesor consilier școlar Damian Marilena,

CJRAE Buzău

Profesor învățământ preșcolar Oglavie Doinița

Șc. Gim. Sărulești

În lucrarea de față, vom evidenția importanța comunicării, vom explora metode de comunicare între profesori și părinți, vom stabili eventualele bariere de comunicare și modul de depășire al lor, vom evidenția importanța feedback-lui, bazându-ne pe lucrarea "Comunicarea eficientă. Metode de interacțiune educațională" de Ion-Ovidiu Pânișoară, precum și pe alte surse relevante.

1. Importanța comunicării eficiente între profesori și părinți

Comunicarea eficientă între aceste două componente facilitează schimbul de informații esențiale despre progresul și nevoile elevilor, pentru a crea un mediu propice de dezvoltare, pentru a identifica din timp eventuale dificultăți și a implementa unele strategii adecvate pentru a sprijini dezvoltarea elevilor. De asemenea, o comunicare deschisă și constantă consolidează încrederea reciprocă și promovează o abordare unitară în educația copiilor. Pentru a construi această încredere, este esențial ca atât profesorii, cât și părinții să fie transparenți, sinceri și consecvenți în interacțiunile lor, implicați activ, să manifeste deschidere și să adapteze stilul de comunicare în funcție de fiecare familie. Respectarea angajamentelor și demonstrarea unei atitudini de sprijin reciproc contribuie la consolidarea acestei relații.

2. Metode eficiente de comunicare

a. Întâlniri periodice programate

Stabilirea unor întâlniri regulate între profesori și părinți oferă oportunitatea de a discuta în detaliu despre nevoile elevilor, atât din punct de vedere material cât și spiritual, progresul lor, comportamentul acestora și eventualele preocupări. Aceste întâlniri pot fi planificate la începutul anului școlar și ajustate în funcție de necesități.

b. Comunicarea prin mijloace electronice

Utilizarea e-mailului, whatsApp-lui, platformelor educaționale online sau aplicațiilor de mesagerie facilitează o comunicare rapidă și eficientă. Aceste instrumente permit transmiterea de informații actualizate despre activitățile școlare, temele pentru acasă și evenimentele viitoare. Tehnologia modernă oferă multiple instrumente care pot îmbunătăți comunicarea între profesori și părinți. Platformele educaționale permit accesul în timp real la informații despre performanța elevilor, iar aplicațiile de comunicare facilitează schimbul rapid de mesaje și documente. Este important ca aceste instrumente să fie utilizate într-un mod care să respecte confidențialitatea și să fie accesibile pentru toți părinții.

c. Jurnalul elevului

Un jurnal în care profesorii și părinții pot nota observații și comentarii despre activitatea zilnică a elevului servește ca un canal de comunicare bidirecțional. Acesta oferă o perspectivă continuă asupra progresului și comportamentului elevului atât în mediul școlar, cât și în cel familial.

d. Sesiuni de formare pentru părinți

Organizarea de workshop-uri sau sesiuni de informare pentru părinți pe diverse teme educaționale poate îmbunătăți comunicarea și colaborarea. Aceste sesiuni oferă părinților instrumente și cunoștințe pentru a sprijini în mod eficient procesul educațional al copiilor lor.

e. Evenimente școlare și activități comune

Implicarea părinților în evenimente școlare, precum serbări, excursii sau proiecte comune, întărește relația dintre profesori și părinți. Aceste activități promovează un sentiment de implicare și oferă oportunități suplimentare de interacțiune și comunicare.

3. Bariere în comunicare și modalități de depășire a acestora. Conform lui Ion-Ovidiu Pânișoară, în lucrarea sa "Comunicarea eficientă. Metode de interacțiune educațională", barierele în comunicare pot include diferențe culturale, prejudecăți, lipsa timpului sau a resurselor și anxietatea comunicativă. Pentru a depăși aceste obstacole, este esențial ca ambele părți să manifeste empatie, toleranță, ascultare activă și deschidere către dialog. De asemenea, adaptarea stilului de comunicare în funcție de nevoile și preferințele interlocutorului poate îmbunătăți semnificativ eficiența interacțiunilor.

4. Evaluarea și îmbunătățirea continuă a comunicării

O componentă esențială în comunicarea eficientă este oferirea de feegback. Atât profesorii, cât și părinții ar trebui să furnizeze și să solicite feedback în mod regulat, concentrându-se pe comportamente și realizări specifice, mai degrabă decât pe critici generale. Doar în acest fel se poate promova îmbunătățirea continuă a relației de colaborare. Este esențial ca atât profesorii, cât și părinții să fie sinceri și evaluarea realizată corect.

Concluzie

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este un factor esențial în succesul educațional al elevilor. Prin metode diverse, precum întâlniri periodice, utilizarea mijloacelor electronice, jurnalul elevului și organizarea de evenimente comune, se poate asigura o colaborare solidă și benefică pentru binele copiilor. Totodată, depășirea barierelor în comunicare, utilizarea tehnologiei în mod eficient și oferirea unui feedback constructiv contribuie la consolidarea unei relații bazate pe încredere și respect reciproc. O relație bine construită între școală și familie nu doar că îmbunătățește rezultatele academice, ci creează și un mediu armonios pentru dezvoltarea personală și socială a elevilor.

Bibliografie:

1.Pânișoară, I.-O. (2006). Comunicarea eficientă. Metode de interacțiune educațională. Iași: Polirom.

2.Epstein, J. L. (2011). School, Family, and Community Partnerships: Preparing Educators and Improving Schools. Routledge.

3.Gordon, T. (2013). Teachers and Parents: Teaching Children to Solve Problems. Gordon Training International.

ROLUL CURSURILOR DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC

Prof. Dănilă Ioan Eugen

Liceul Tehnologic "Florian Porcius"

Loc. Rodna, jud. Bistrița-Năsăud

Întotdeauna am considerat că demersul de la clasă are cea mai importantă pondere în formarea elevului spre atingerea profilului absolventului. Iar pentru un demers care să își atingă obiectivele, trebuie o pregătire și o planificare atentă. Știam că elevul trebuie pregătit și pentru viață, nu doar să îl fac să îndragească materia pe care o predau, dar unele accente din demersul didactic anterior experienței CRED, erau incorect plasate.

Acest aspect l-a schimbat în activitatea mea cursul CRED. Accentul îl pun acum pe elev cu permanenta grijă de a maximiza implicarea lui, secvențele noi de învățare le descoperim prin intuire, astfel totul pare mult mai ușor și în fixarea lor mă folosesc din plin de RED.

Dacă fac referire la competențe, aici experiența CRED pentru mine a fost revelatoare. Știam că noua programa școlară implică o regândire a demersului didactic, că sunt atât de des amintite competențele, că totul trebuie să se raporteze la competențe, tocmai pentru că școala trebuie să formeze viitorul absolvent, dar nu înțelegeam foarte bine conceptul în sine. Ce sunt competențele de fapt? Ei, cu triada abilități, cunoștințe, atitudini s-a făcut lumină în mintea mea. Nu mai iau competențele generale și cele specifice din programă ca pe niște cuvinte plasate acolo de specialiști, ci le disec, le impart pe aceste trei componente, abia apoi îmi construiesc demersul didactic și astfel învățarea este mai eficientă și accentul se pune cu adevărat pe competențe, nu pe conținuturi.

Orele de Consiliere și dezvoltare personală au rolul de a dezvolta personalitatea elevului, de a forma competențe necesare obţinerii succesului şcolar, în carieră şi în viaţă, de a participa la dezvoltarea emoţională, socială şi pentru carieră a elevului, deoarece în ciclul gimnazial, atenția profesorilor este îndreptată spre formarea profilului absolventului, disciplina vizând cele cinci dimensiuni ale dezvoltării personalității acestuia: competențe de autocunoaștere, competențe socio-emoționale, competențe de management al învățării, competențe de management al carierei, competențe pentru adoptarea unui stil de viață sănătos.

Metodele care pot fi abordate la această disciplină pot fi atât clasice cât și moderne, dar din activitatea de la clasă am observat că mult mai eficiente sunt cele moderne care solicită procese de gândire, analiză, introspecție, cum ar fi: Fereastra lui Johari, brainstormingul, ciorchinele, diagrama Venn, cubul, explozia stelară, studiul de caz, jocul didactic, mozaicul, etc.

Consider că profesorul are un rol deosebit în formarea elevului, iar prin intermediul acestei discipline are și modalitatea de a devein pentru elev un sprijin, un mentor, un prieten în care poate să aibă încredere. Și această susținere poate fi extrem de importantă în atingerea stării de bine și pe termen lung, a succesului în viață.

Bibliografie:

• MANOLESCU, M. Pedagogia competenţelor – o viziune integratoare asupra educaţiei, în Revista de Pedagogie 58 (3), Bucureşti: 2010.
• MÂNDRUŢ, O. Instruirea centrată pe competenţe la geografie în învăţământul preuniversitar, "Vasile Goldiş" University Press, Arad, 2012
• Pânişoară, I., O., Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică, Iaşi, Editura Polirom, 2015;

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Prof. înv. preșcolar Ene Georgeta Iuliana,

Grădinița nr.206, București

Sub aspect educativ, părinții trebuie să ofere copilului un model de toleranță și respect. Copilul va învăța să fie sensibil, respectuos, urmărindu-și părinții cum reacționează cu cei din jur și cum valorizează oamenii.

Părinții au rolul de a construi respectul de sine al copilului prin întărire pozitivă, apreciere, admirație. Atunci când un copil se simte valorizat, acel copil va crește cu respect față de sine, acest lucru conferindu-i un anumit grad de maturitate care să îi permită manifestarea respectului față de semeni.

Parteneriatul școală-familie poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prin activităţi specifice părinţii pot fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au în educaţia copiilor lor, să conştientizeze şi să îndrepte comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se implice în activităţi educative pentru a le asigura succesul școlar.

Cu cât școala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-școală adecvate, obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l atingă.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.

Primul pas în implicarea părinților în procesul de învățământ este crearea unui mediu familial care promovează învățarea. Comunicarea deschisă între părinți și profesori este, de asemenea, un element esențial al implicației în educație.

Părinții ar trebui să se implice activ în viața școlii prin participarea la ședințele cu părinții și prin întâlniri individuale cu profesorii. Aceste oportunități permit părinților să înțeleagă nevoile și progresul copiilor lor și să identifice eventualele dificultăți. Prin cooperare și colaborare cu profesorii, se poate crea un plan de acțiune eficient pentru a sprijini copiii în atingerea obiectivelor lor educaționale.
De asemenea, părinții pot oferi sprijin în afara școlii, promovând învățarea continuă și descoperirea intereselor copiilor. Aceasta poate implica vizite la muzee, biblioteci sau participarea la activități extracurriculare. Prin implicarea în astfel de experiențe, părinții le oferă copiilor o perspectivă mai amplă asupra lumii și îi încurajează să exploreze și să-și dezvolte pasiunile, dar creează o atmosferă de prietenie între elevi, nu doar de colegialitate.

Implicarea părinților în procesul de învățământ nu numai că sprijină succesul academic al copiilor, ci sunt și un impact puternic asupra dezvoltării lor socio-emoționale. Prin susținerea și încurajarea copiilor în timpul eforturilor lor educaționale, părinții le transmit un mesaj clar: educația este importantă și sunt alături de tine în fiecare pas al drumului. Această susținere afectivă și emoțională are un impact pozitiv asupra stimei de sine și a motivației copiilor.

În concluzie, implicarea părinților în procesul de învățământ este esențială pentru succesul copiilor. Aceasta implică crearea unui mediu familial propice învățării, comunicarea și colaborarea strânsă cu profesorii și oferirea sprijinului necesar copiilor în explorarea și dezvoltarea potențialului lor. Prin această implicare activă, părinții devin parteneri importanți în călătoria educațională a copiilor lor și ajută să se dezvolte în adulți încrezători, înzestrați cu cunoștințele și abilitățile necesare pentru a face față provocărilor lumii de astăzi.

IMPORTANŢA COMUNICĂRII DINTRE ŞCOALĂ ŞI FAMILIE

Farcașiu Otilia

Colegiul Național "Vasile Goldiș" Arad

Şcoala și familia au o influență majoră asupra formării și dezvoltării copilului, fiind doi piloni esențiali, iar colaborarea dintre cei doi factori este esențială ȋn dezvoltarea armonioasă a copilului.

Educaţia reprezintǎ procesul de formare şi dezvoltare a personalitǎţii umane a fiecǎrui individ precum şi transmiterea regulilor şi a cunoştinţelor generaţiilor urmǎtoare. Educaţia începe odatǎ cu naşterea şi devine o dimensiune a existenţei fiinţei umane pe parcursul întregii vieţi. Comunicarea reprezintă «acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, ȋntr-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale ȋntr-o problemă științifică » (DEX, p.205).

Accesul la foarte multe informații ȋi face infulențabili şi vulnerabili. Accesul nelimitat la multitudinea de informații poate influența pozitiv sau negativ elevii, ei fiind influențați de o mulțime de factori educativi formali, informali și nonformali. Este foarte important ca aceştia să reuşească să selecteze informațiile, iar pentru acest lucru au nevoie de ȋndrumare din partea părinților şi a profesorilor.

Profesorii și părinții, prin comunicarea cu elevii cȃt și prin comunicarea și colaborarea dintre ei, pun bazele unor fundamente ce se bazează pe valori și principii. Elevii au nevoie de ȋndrumare, de afecțiune, de cineva care să ȋi asculte, iar prima școală este familia. Familia influențează foarte mult dezvoltarea spirituală și morală a copilului. Relația dintre părinți și școală este importantă ȋn formarea și dezvoltarea elevului, iar la baza acestei relații stă comunicarea. Comunicarea și colaborarea sunt esențiale. Modurile de colaborare pot fi diverse, ȋn funcție de școală și de profesor, iar cel mai important este ca acestea să fie eficiente.

Colaborarea școlii cu părinții presupune obiective, metode și măsuri. De asemenea, este importantă cunoașterea condițiilor familiale ale elevilor ȋncă de la ȋnceput. Acasǎ copilul are parte de primele informaţii despre lume, despre norme şi reguli de conduitǎ care duc la formarea personalitǎţii sale. Aici vorbim şi despre climatul socio-afectiv. Familia este cea care mediazǎ şi condiţioneazǎ comunicarea cu celelalte componente sociale. Pǎrinţii trebuie sǎ sprijine şi sǎ colaboreze cu instituţiile şcolare : grǎdiniţa, şcoala, ajutând la adaptarea în mod special a preşcolarilor cu noul mediu social şi educaţional. Educaţia necesitǎ implicarea pǎrinţilor alǎturi de cadrele didactictice.

Elevii doresc să facă parte dintr-un grup mai ales ȋn perioada adolescenței, iar acest lucru ȋi face influențabili. Pentru a face parte dintr-un grup, uneori fac lucruri care nu ȋi reprezintă sau care nu sunt pozitive doar pentru a fi acceptați ȋn grupul respectiv. Pentru ca aceştia să nu ajungă ȋn situații dificile sau ȋn grupuri total nepotrivite este important ca părinții şi profesorii să comunice frecvent cu aceştia şi să ȋi ajute să se cunoască şi să cunoască lumea.

Şcoala şi-a lǎrgit sfera de activitate şi a iniţiat parteneriate cu diverse instituţii culturale, cu societatea, ţinând cont de specificul comunitǎţii în care funcţioneazǎ. Comunitatea are şi ea o funcţie educativǎ prin domeniile profesionale şi generale, astfel cǎ şcolile nu pot exista izolat de celelalte instituţii educative ale societǎţii. Acţiunile şi rezultatele educaţiei sunt realizate într-o strânsǎ legaturǎ şcoalǎ-familie-comunitate. Partenerul de baza al şcolii este familia, iar pentru ca acest parteneriat sǎ fie eficient familia trebuie sǎ fie implicatǎ. Activitatea didacticǎ este determinatǎ de relaţiile stabilite între profesori şi elevi, între elevi şi elevi, profesori şi pǎrinţi.

Profesorii şi pǎrinţii au interesul de a colabora în vederea succesului elevilor iar legǎtura şcoalǎ-familie-comunitate presupune mai mult decât sedinţele cu pǎrinţii, lectoratele, activitǎţile extraşcolare, presupune unirea sistemului de valori cu scopul de a forma copiii.

Bibliografie

Cucoş Constantin, Psihopedagogie, Polirom, Iaşi, 2005.

***, DEX-Dicționarul explicativ al limbii romȃne, Ediția a II-a, Univers encyclopedic, București, 1998

https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/importanta-relatiei-gradinita-scoala-familie-societate-in-dezvoltarea-copilului

https://www.rasunetul.ro/relatia-scoala-familie-societate

https://www.edict.ro

RELAŢIAŞCOALĂ-FAMILIE

ÎN CONTEXTUL ACTUAL

Prof. Fănică Daniel

Şcoala Gimnazială Cândeşti

Loc. Cândeşti, jud. Buzău

Accelerarea transformărilor sociale, democratice, emanciparea femeii, care include, pe lângă preocupările materne și gospodărești, și pe cele profesionale și de studiu, modificarea statutului copilului, dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educației familiale pe care l-a avut până la introducerea învățământului obligatoriu, progresele sociologiei și psihologiei, precum și alte cauze au dus la înțelegerea faptului că, orice sistem de educație rămâne neputincios dacă se izbește de indiferența sau de opoziția părinților. În acest context, școala capătă astfel o misiune suplimentară.
În educarea "puiului de om", părinții, educatorii, școala și societatea în general sunt mijloacele cele mai importante. Printre problemele importante ale învățământului în această etapă de schimbare și modernizare rapidă se găsește și cea vizând parteneriatul cu alți factori educaționali, între care familia ocupă un loc privilegiat. Familia, prima școală a vieții este cea care oferă copiilor primele cunoștințe, primele deprinderi, dar și primele modele comportamentale, suportul psiho-afectiv-stimulativ necesar debutului socio-familial.
Ca primă verigă a sistemului educativ, familia are responsabilități clare și diverse. Întrebarea care se pune este, dacă familia de astăzi are timp pentru îndeplinirea responsabilităților obiective, dacă este pregătită să activeze constant ca un factor educativ. Realitatea ne-a dovedit că nu toate familiile sunt dispuse să-și îndeplinească consecvent responsabilitățile educative față de copii, acuzând lipsa de timp, grijile vieții zilnice, minimalizând rolul de factor educativ. Altor familii, deși doresc să asigure educația corespunzătoare copiilor, le lipsesc pregătirea psiho-pedagogică, experiența.
În prezent, din ce în ce mai mulți pediatri, psihologi și educatori din întreaga lume consideră că vârsta preșcolară are o importanță covârșitoare pentru:

• Dezvoltarea creierului adică, creșterea numărului de celule, creșterea numărului de legături dintre celule și mielinizarea fibrelor nervoase.
• Maturizarea comportamentului, adică luarea deciziei adecvate unei anumite situații, control asupra reacțiilor la mânie, respect pentru proprietatea individuală și pentru integrarea fizică a altei persoane.
• Capacitatea de a învăța: concentrarea atenției, spiritul de observație (perspicacitate), capacitatea de memorizare etc.

Fără îndoială că dezvoltarea intelectuală și conturarea personalității este un proces de lungă durată, care începe de la naștere și continuă până la adolescență. Dar la vârsta mică se pun bazele (fundamentul) acestui lung proces de formare intelectuală și de definire a caracterului.
Dezvoltarea intelectuală și maturizarea comportamentului depind atât de moștenirea genetică cât și de mediul în care trăiește copilul.
Mediul de familie poate să exercite o influență pozitivă sau negativă care să persiste tot restul vieții. Factori cu o influență negativă asupra dezvoltării copilului pot fi: alimentația insuficientă sau dezechilibrată, îmbolnăvirile repetate, somnul insuficient, lipsa stimulării intelectuale, lipsa afecțiunii, a exprimării, etc.
În primii 5 ani de viață, copiii pot să învețe mai mult decât în oricare altă perioadă. Învățarea este mai ușoară când copilul este motivat, adică simte plăcere și interes pentru ceea ce învață, simte simpatie și afecțiune pentru persoana de la care învață, simte că este iubit, prețuit, respectat și protejat.
Raporturile dintre părinți și copii sunt raporturi educative, cu repercusiuni asupra formării lor, lucru de care ar trebui să fie conștienți toți părinții. Atitudinile, comportamentul nostru, vorbele noastre, ale părinților influențează atitudinile, comportamentul și modul de a fi al copiilor.
Există și voi enumera câteva din posibilele atitudini și comportamente ale părinților și implicațiile lor în formarea profilului moral al copilului:

• "Familia severă" – în anumite limite imprimă ordine, disciplină, seriozitate, asigură unitatea și echilibrul familiei. Severitatea este necesară în raporturile educaționale din familie, dar cu măsură. Ce s-ar întâmpla în cazul în care părinții aplică copiilor pentru orice abatere pedepse corporale? Atunci copilul crește timorat cu gândul pedepsei, ascunde greșelile făcute, simte nevoia să mintă, se îndepărtează afectiv și efectiv de părinți și își caută înțelegerea și afectivitatea în altă parte. Așa se nasc "găștile" și "bandele" de minori. Mai gravă este situația cînd părinții sunt împărțiți în tabere: unul "sever" și unul "indulgent". Astfel se formează viitorul demagog, viitorul ipocrit, cu trăsături de personalitate pe care nu și le dorește niciun părinte pentru copilul său.
• "Familia permisivă" – stă la polul opus al familiei severe, imprimă un climat de "puf". Un asemenea copil va fi neajutorat, un egoist, un meschin, căci în familie îi este permis orice, el are numai drepturi, în timp ce părinții doar datorii. Acest copil se adaptează și se încadrează cu mari dificultăți în colectivele de școală sau mai târziu la locul de muncă.
• "Familia rigidă" – prejudiciază maturizarea copiilor, generând lipsa de încredere în sine, teama de nereușită și de sancțiune. Cadrul didactic trebuie să intervină, după ce cunoaște situația reală, prin vizite la domiciliu și discuții cu părinții (în particular) sugerându-le cu discreție, tact și calm în ce mod și sub ce formă se poate atenua și echilibra severitatea.
• "Familia libertină" – creează o atmosferă lejeră, prezentând riscul de a întârzia sau împiedica maturizarea socială a copiilor datorită preocupării excesive a unui părinte sau a ambilor pentru ei înșiși. Cadrul didactic trebuie să intervină pentru a dezvolta siguranța de sine, în sensul obținerii unor rezultate bune la învățătură, capacitatea de decizie, spiritul de independență. Punerea în gardă a părinților în legătură cu pericolul evoluției nefavorabile a copiilor este posibilă și necesară. Părinții trebuie să înțeleagă bine relația dintre faptă și măsura ei educațională. În climatul educațional sunt necesare toate ipostazele acestuia (severitatea și blândețea, afectivitatea și sobrietatea, larghețea și strictețea), toate însă cu măsură și la momentul potrivit, orice exces fiind păgubitor în sfera formării umane.

Un factor important al educației sistematice și continue îl constituie instituția școlară. La nivelul acestei instituții, educația și instrucția ajung într-un stadiu de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructiv-educative. Educația se realizează în forme diverse, cel mai adesea prin activități în comun, elevii învățând unii de la alții. Situațiile de învățare sunt construite premeditat de factorii responsabili din perimetrul acestei instituții. Conținuturile care se transmit sunt selectate cu grijă, după criterii psihopedagogice, activitățile educative se cer a fi structurate respectându-se principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-învățare, iar atitudinile și conduitele trebuie să fie apreciate și evaluate. Cei care realizează procesele formative sunt cadre specializate care dețin, pe lângă competențele disciplinare, academice și pe cele de ordin psihologic, pedagogic și metodic (Constantin Cucoș, 2006, pag. 49).
Școala este o organizație care învață și produce învățare (learning organization). Specificul ei decurge, în esență, din faptul că ea este investită cu funcția de a produce învățare și își structurează toate celelalte aspecte organizaționale și funcționale în această direcție. Școala este o instituție delegată de comunitate să transmită un anumit set de valori. Sub aspect axiologic, actul pedagogic nu se limitează la o simplă reproducere a valorilor morale, științifice, artistice în corpusul de expectanțe și de norme pedagogice sau în conținuturile transmise: el operează o selecție, o decantare, o ierarhizare după criterii ce au în vedere relevanțele pedagogice ale unor seturi de valori. Analiza școlii ca organizație socială presupune valorificarea modelului de raționalitate managerială care corespunde istoric unei societăți postindustriale de tip informațional. Acest model concepe organizația școlară dintr-o perspectivă inovatoare care asigură: a) orientarea instituției spre obiective aflate în concordanță cu cerințele funcționale ale sistemului de educație/învățământ; b) valorificarea deplină a resurselor pedagogice în concordanță cu cerințele funcționale ale proiectării curriculare; c) îndrumarea metodologică a personalului didactic la niveluri de performanță aflate în concordanță cu cerințele perfecționării pedagogice; d) administrarea eficientă a instituției în concordanță cu cerințele învățământului, de adaptare la condiții de schimbare socială rapidă (Gabriela Kelemen, 2011, pag. 129-131, pag. 190). Influența dascălilor asupra dezvoltării concepției copilului despre sine și a stimei de sine este foarte puternică. Școlarul mic (6-11 ani) dobândește noi deprinderi legate de activitatea lui educativă: desenează, scrie, face adunări etc. Atunci când este încurajat să facă asemenea lucruri și este lăudat pentru realizarea lor, treptat va manifesta tendința de a munci susținut, de a persevera în realizarea sarcinilor dificile, de a pune munca înaintea plăcerilor de moment. Dacă strădaniile sale, în loc să-i aducă laude, îi vor aduce critici, pedepse, nemulțumirea profesorilor și a părinților, dacă va fi pus să arate ce poate și va fi "derogat" de la muncă și de la responsabilități, atunci copilul va dobândi treptat un sentiment de inferioritate legat de propriile sale capacități și de incapacitate în raport cu alții.
Parteneriatul școală-familie în zilele noastre primește noi valențe. În lucrarea Management educațional pentru directorii unităților de învățământ, Mariana Dragomir precizează faptul că, în relația cu școala, părintele parcurge șapte pași:

• părintele "învață" – se informează asupra modului de conducere și organizare a procesului instructiv-educativ; b) părintele ajută – sprijină școala în realizarea unor proiecte și activități;
• părintele devine un suport al imaginii pozitive despre școală – înțelege importanța școlii în formarea copilului său și are o atitudine pozitivă față de școală;
• părintele devine o sursă de informație complementară – furnizează dirigintelui sau învățătorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre problemele afective și de sănătate ale acestuia;
• părintele devine o sursă educațională – contribuie la educația propriului copil, îl ajută și îl sprijină în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe;
• părintele ca profesor – oferă cadre de referință pentru raportarea valorică a copiilor săi;
• părintele – inițiator al schimbărilor din școală – are dreptul și chiar obligația să solicite adaptarea școlii la cerințele societății actuale – părintele poate să propună unele schimbări care să contribuie la dezvoltarea individuală sau colectivă a copilului.
  Implicarea familiei în activitatea școlară a copiilor se desfășoară pe două coordonate:
• relație părinte-copil: controlul frecvenței, al rezultatelor școlare, al temelor, ajutor în îndeplinirea sarcinilor, suport moral și material;
• relația familie-școală: contactul direct cu învățătorul sau profesorii clasei sub forma unor reuniuni de informare a părinților cu privire la documentele privind partea de curriculum (Planul cadru pentru învățământul obligatoriu, Programele școlare, Ghidurile de evaluare), consultarea părinților la stabilirea disciplinei opționale, alcătuirea schemelor orare ale clasei și programului extrașcolar al elevilor; activarea asociativă a părinților prin Comitetul de părinți etc. Pentru ca această colaborare "ideală" să se realizeze trebuie să existe voința colaborării și factorii educaționali implicați să se considere parteneri, în adevăratul sens al cuvântului.
  În concluzie, școlile trebuie să planifice și să implementeze programe de parteneriat, pentru a amplifica implicarea părinților. Scopul educației este de a forma un om cu o gândire liberă, creativ și sociabil. Un proverb spune: "O vorbă bună rostită la timp înviorează sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, înviorează câmpul".

Bibliografie:

• Agabrian, Mircea, Millea, Vlad (2005), Parteneriate școală-familie-comunitate. Studiu de caz, Institutul European, Iași;
• Baran-Pescaru, A. (2004), Parteneriat în educație: familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București;
• Cucoș, Constantin (2009), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași.

FAMILIA ȘI ȘCOALA CEI MAI BUNI PARTENERI

Prof. de psihopedagogie specială, Fiț Gabriela-Nicoleta

Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă

Șimleu Silvaniei

Cea mai importantă instituție a societății este familia. O parte din ceea ce suntem o datorăm familiilor noastre.

Familia este primul grup social din care face parte copilul. Ca grup de persoane, familia este caracterizată prin:

• legături de rudenie (prin căsătorie, prin naștere);
• legături de sentimente;
• aspirații și interese comune;
• istorie comună.

Mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai vieții, se dezvoltă și se formează pentru viață, i-l oferă familia. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediu social. Are rol central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.

Pentru epoca complexă și dificilă pe care o trăim nu ne mai putem mulțumi cu idea transmiterii educației parentale prin modelul generațiilor trecute, fie și numai prin faptul că acest model nu mai corespunde cerințelor generațiilor de azi. În plus este destul de evident că generațiile noi au nevoi educaționale diferite de ale părinților lor, atât la nivel global, cât și individual.

Școala trebuie să fie un loc în care copiii să vină cu plăcere. Activitățile școlare nu trebuie să reprezinte o rupture în viața copilului, mediul școlar nu ar trebui să fie unul rigid, ci unul relaxant, în care copilul să se manifeste cu spontanietate, să învețe jucându-se, să beneficieze de un climat cald, calm, protector și încurajator.

Însă, pe lângă toate aceste modalități prin care școala, respectiv, învățătoarea sau profesorii pot ajuta copiii să aibă o atitudine pozitivă în raport cu școala, e bine să știm că și noi, părinții, avem rolul nostru.

Atunci când părinții sunt implicați în viața școlară a copiilor lor, aceștia beneficiază de sprijin și cunoștințe, fiind o cale prin care cei mici să-și dezvolte dorința pentru cunoaștere. Încurajarea implicării părinților este mai mult decât o curtoazie obișnuită – este o modalitate excelentă de a crea un mediu de învățare pozitiv.

Cercetările au arătat o scădere a procentului de părinți care să susțină comunicarea intimă dintre părinte-profesor. Părinții moderni preferă metode de comunicare la distanță, cum ar fi platformele online și sunt mai puțin susceptibili să participe la ședințe sau activități școlare. În timp ce tehnologia și instrumentele digitale pot ajuta familiile să rămână informate, elevii își pot pierde interesul pentru școală atunci când părinții nu își oferă sprijinul.

Pe de altă parte, profesorii observă schimbări importante în clasele lor atunci când părinții se implică, cum ar fi îmbunătățirea motivației și performanței elevilor. De asemenea, colaborarea cu părinții poate ajuta la identificarea nevoilor și obiectivelor și pot exista discuții despre modul în care părinții pot contribui. Comunicarea cu familia oferă profesorului posibilitatea de a asculta preocupările acestora și de a le explica mai multe despre educația celor mici.

Specialiștii în educație ne oferă câteva sfaturi utile prin care să ne înccurajăm copii să privească învățarea cu ochi buni:

• În raport cu activitatea școlară, copilul trebuie să îi considere pe părinți niște parteneri dispuși să ofere sprijin la nevoie, de aceea comunicarea în cadrul familiei este extrem de importantă.
• Întrebați-l zilnic pe cel mic ce a făcut la școală, ascultați cu interes cee ace vă povestește, amuzați-vă împreună de întâmplările hazlii, încurajați-l să vă spună și aspectele plăcute, dar și pe cele neplăcute din ziua respective. Arătând un interes deosebit pentru activitatea de la școală, îî dovediți copilului că învățarea este un lucru serios, care vă preocupă și astfel, copilul va fi mai implicat.
• Copilul împărtășește cu familia succesul școlar, realizările, aspectele positive, dar și aspectele mai puțin puțin plăcute sau insuccesele. Părinții sunt cei care îi sprijină necondiționat pe copil, oferindu-I soluții optime pentru rezolvarea unor situații apărute la școală: ei îi pot da sfaturi utile, pot împărtăși din experiența lor de școlari, se pot consulta cu învățătorul sau profesorul pentru a rezolva împreună unele situații.
• Să nu uităm că exemplul părinților contribuie major la educația copilului. De exemplu, dacă părintele dorește să-l obișnuiască pe copil să citească în timpul liber, poate organiza acasă ,, Lectură de seară", un interval de timp în care, împreună, toți membrii familiei citesc ceva ce le place. O importanță deosebită o are și educația părinților. Cu cât părinții sunt mai instruiți, cu atât va crește respectful copilului față de părinte. Deseori, întâlnim părinți ce rezolvă temele în locul copilului. În sarcina familiei trebuie să predomine îndrumarea cât mai corectă în rezolvarea acestor teme, lăsând copilului posibilitatea de a-și rezolva sinjur tema. Copiii care profit de rezolvarea temelor de către părinți vor devein leneși, comozi, răsfățați.
• Copilul este motivate să învețe dacă cee ace este legat de realitate, dacă este util și îl ajută în viața cotidiană, dacă porneșye de la cee ace cunoaște și de la cee ace corespunde experienței sale.
• Învățarea este o experiență personală la care el are nevoie să participle. El învață dacă face, interacționează direct, acționează practice, aplică, dacă analizează, apreciază, observă, extrage conluzii, adică dacă este implicat active mental și mai ales la vârste mici, senzorial și motric.

Un proverb spune: ,,O vorbă bună rostită la timp, inviorează sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, inviorează câmpul".

Așadar, o educație bună aduce stimă de sine, perspective de carieră mai bune, sănătate îmbunătățită și o mai bună înțelegere a lumii. Deci, data viitoare când copilul te întreabă de ce trebuie să meargă la școală, spune-i că educația îl va ajuta să fie un adult mai fericit!

Bibliografie:

Adina Băran-Pescaru ,,Familia azi. O perspectivă sociopedagogică", Editura Aramis, 2004

Adina Băran-Pescaru ,,Parteneriat în educație familie-școală-comunitate" Editura Aramis, 2004

Eugenia Șincan ,,Școala și familia", Editura Ghe. Cârțu-Alexandru, 1993

ROLUL FAMILIILOR ÎN SUCCESUL ȘCOLAR AL COPILULUI

Profesor Flocea Liliana

Scoala Gimnazială Stulpicani si Bucșoaia

Profesor Oblezniuc Sorina

Școala Gimnazială Stulpicani

Parteneriatul dintre școală-familie are în vedere cunoașterea stării de sănătate a copilului procesul

de învățare, echilibrul dintre efort și jocul ca divertisment, cauzele medicale care duc la dificultăți școlare, cauzele rămânerii în urmă și influența lor asupra încrederii copilului în învățătură. Prin întâlnirile cu părinții, prin dialogurile profesor-părinte se urmărește precizarea modului de supraveghere a copilului, urmărirea metodelor de învățare, verificarea frecvenței la ore. Părinții pot susține învățarea acasă prin implicarea în verificarea sarcinilor de lucru , încurajându-i pe aceștia să participe la lecții, susținându-le interesul pentru toate disciplinele și lărgindu-și propriile abilități parentale.

Familia este prima școală a viitorului cetățean, iar între cei doi factori educativi trebuie să existe o legătură permanentă care se poate realiza prin diferite forme de colaborare care nu se cer neapărat spectaculoase, dar ele fac parte integrantă din procesul educațional.

Cauzele unor eșecuri școlare sunt multiple, dar școala are sarcina de a le depista și de a interveni, uneori, când este cazul, în situațiile delicate. Un sfat la timp, o îndrumare competentă, vizita la domiciliu sunt mijloace care pot da rezultate favorabile în creșterea randamentului școlar.

S-a observat că există o strânsă legătură între randamentul superior al elevilor și prezența activă în școală a părinților și invers. Sunt cazuri când elevii cu multiple posibilități evoluează lent deoarece familia nu prezintă interes. Dezinteresul părinților față de notele copilului nu numai că atrofiază voința acestuia, dar îl și jignește. Sau, din cauza slabei exigențe manifestate de familie privind învățătura la unii elevi, randamentul școlar este tot mai mult stopat de preocupări extrașcolare, își folosesc timpul liber în mod haotic, televizorul și calculatorul se transformă, în prea mare măsură, în divertisment, controlul părinților nu este eficace, iar aceștia sunt nemulțumiți pentru notele copiilor, dar rezultatele slabe la învățătură le pun pe seama școlii. De asemenea, există și părinți care supraaglomerează copiii obligându-i să citească sau să scrie cât mai mult, ceea ce determină un randament slab al memoriei, nervozitate, irascibilitate. Se întâlnesc și cazuri când unii părinți sunt permanent nemulțumiți de situația copiilor la învățătură, deși aceștia au note bune. Acești părinți nu știu să dea satisfacție copilului inspirându-i teamă, făcându-l să pară timorat la lecție. Astfel, stabilirea unui acord deplin între cerințele școlii și ale familiei este o condiție fundamentală a bunelor rezultate.

Deci, ca primi educatori ai copiilor lor, familiile trebuie să elaboreze un program zilnic pentru teme, să fie disponibili să le răspundă la întrebări și să discute cu ei despre ceea ce și-au însușit, să citească împreună, să păstreze legătura cu școala, să-i laude pe copii și să le aprecieze efortul, să-i încurajeze să persevereze. Ei joacă un rol dominant în influențarea încrederii și motivației copilului de a deveni un individ de succes.

Ca dirigintă, am urmărit să-i atrag pe părinți în jurul școlii și să devină colaboratori activi ai dascălului, să cunoască scopul și sarcinile, metodele educative, să devină conștienți de răspunderea pe care o au în fața societății.

Am folosit o varietate de forme și metode precum ședințele cu părinții, lectoratele cu părinții, consultațiile și convorbirile în grup sau individuale, fișele psiho-pedagogice ale elevilor.

În convorbirile cu părinții este foarte important tonul folosit de profesor. Nu am fost niciodată un acuzator al elevilor pentru a nu declanșa în părinți reacția de apărător al acestora, fapt care face imposibilă colaborarea cu familia. Am căutat ca părinții să vadă că le întind o mână prietenească pentru ca prin eforturi comune copilul lor să ajungă în rândul celor mai buni.

De asemenea, la orele de dirigenție, cât și în cadrul ședințelor cu părinții am dezbătut teme ca: Vă cunoașteți copilul?, Rolul mamei, Rolul tatălui, Meseria de a fi părinte, Frumusețea comportării, Ziua mea de lucru, Copilul față în față cu părinții.

Întocmirea fișelor pedagogice a fost mereu în atenția mea. Am realizat caracterizări individuale și caracterizarea clasei privită în ansamblu, iar pe baza acestora am proiectat strategiile instructiv-educative pentru atingerea țelului pe care mi l-am propus- succesul școlar.

Deci, factorii care contribuie la formarea personalității tânărului sunt familia și școala. Astfel, familia constituie cadrul social în care copilul, și apoi tânărul se află într-un riguros raport de dependență materială și spirituală până în momentul în care, odată pregătit pentru profesie și muncă, își poate dobândi singur mijloacele de existență, iar școala este principalul factor instructiv-educativ care pregătește tânărul pentru viață, îi asigură un bogat bagaj de cunoștințe.

Familia trebuie să se alăture eforturilor educative făcute de școală pentru că altfel ceea ce se clădește cu ajutorul școlii se dărâmă în cadrul familiei, iar cel care suportă consecințele este copilul a cărui formare și intruire va fi frânată.

Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.

Bibliografie
Pescaru-Băran, A.- Parteneriat în educație familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București, 2004Nicola, I.- Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003

Modalități de eficientizare a parteneriatului şcoală-familie

Stăiculescu Camelia-,,Şcoala şi comunitatea locală"-parteneriatpentrueducaţie-Ed.ASE, Bucureşti, 2007

*Stăiculescu Camelia-,,Managementul parteneriatului şcoală-familie", Ed.ASE,Bucureşti, 2007

*Ioan Cerghit-,,Formele educaţiei şi interdependenţele lor"-curs de pedagogie, UniversitateaBucureşti, 1988

ROLUL FAMILIILOR ÎN SUCCESUL ȘCOLAR

Prof ed. Timpurie :FLOROIU SANDRA ALICE

• P.P. TIC-PITIC, Mioveni,

Prof. Ed. Timpurie :FLOROIU FLORENTINA ALEXANDRA

G.P.P. TIC-PITIC

Important este ca familia să dea dovadă de respect față de învățare și de școală ca instituție. Pe lângă aceasta, părinții trebuie să se focalizeze pe aspecte esențiale privind motivația, deoarece este indispensabilă în procesul de învățare, se construiește în timp, presupune răbdare.

Părinților le revine sarcina de a se interesa zilnic de activitatea școlară a copilului comunicând în primul rând cu el. Ei pot observa dacă școlarul este motivat sau demotivat în îndeplinirea sarcinilor de învățare, respectiv efectuarea temelor pentru acasă. De asemenea, cei din familie dispun de timpul necesar ca să stea de vorbă și să afle motivele pentru care elevul amână sarcini ori nu este suficient de motivat să meargă la școală. Prin discuții, cu mult tact și răbdare, se pot găsi acele argumente care să-l facă pe școlar să depășească stările de demotivare, să găsească resursele necesare îndeplinirii obligațiilor școlare, înțelegând importanța acestora.

Sădirea speranței în sufletul școlarului că parcursul școlar va fi plin de succese dacă el se va strădui să le obțină, încrederea în capacitățile copilului, remarcarea fiecărui progres realizat, aprecierea efortului depus cresc motivația și facilitează învățarea. Văzând că familia îi este alături și că este susținut moral, elevul va reacționa pozitiv dorind să nu dezamăgească și să evolueze. Bazându-se pe forțele proprii dânsul va demonstra că este competent și că ezitările ori eșecurile sunt mici accidente trecătoare.

Familia copilului are un rol primordial în motivarea acestuia pentru învățare. Atitudinea familiei față de școală și profesori contează foarte mult fiind un factor determinant pentru obținerea succeselor școlare. Părinții sunt cei mai importanți în universul copilului, ei au puterea să influențeze, să motiveze copilul și să-l conducă spre succes.

Prin întâlnirile cu părinții, prin dialogurile profesor-părinte se urmărește precizarea modului de supraveghere a copilului, urmărirea metodelor de învățare, verificarea frecvenței la ore. Părinții pot susține învățarea acasă prin implicarea în școlile în care studiază copiii lor, încurajându-i pe aceștia să participe la lecții, susținându-le interesul pentru toate disciplinele și lărgindu-și propriile abilități parentale.

Deci, ca primi educatori ai copiilor lor, familiile trebuie să elaboreze un program zilnic pentru teme, să fie disponibili să le răspundă la întrebări și să discute cu ei despre ceea ce și-au însușit, să citească împreună, să păstreze legătura cu școala, să-i laude pe copii și să le aprecieze efortul, să-i încurajeze să persevereze. Ei joacă un rol dominant în influențarea încrederii și motivației copilului de a deveni un individ de succes.

Ca educatoare, am urmărit să-i atrag pe părinți în jurul grădiniței și să devină colaboratori activi ai dascălului, să cunoască scopul și sarcinile, metodele educative, să devină conștienți de răspunderea pe care o au în fața societății.

În cadrul ședințelor cu părinții, m-am străduit să leg munca educativă a acestora de sarcinile activității instructiv-educative din școală. De asemenea, m-am ocupat de organizarea muncii în familie, de alcătuirea și respectarea regimului zilnic, de atragerea părinților în supravegherea timpului liber al elevilor. În acest sens, am dezbătut în cadrul unui lectorat tema Un regim de viață rațional.

În convorbirile cu părinții este foarte important tonul folosit de profesor. Nu am fost niciodată un acuzator al elevilor pentru a nu declanșa în părinți reacția de apărător al acestora, fapt care face imposibilă colaborarea cu familia. Am căutat ca părinții să vadă că le întind o mână prietenească pentru ca prin eforturi comune copilul lor să ajungă în rândul celor mai buni.

De asemenea, la orele de dirigenție, cât și în cadrul ședințelor cu părinții am dezbătut teme ca: Vă cunoașteți copilul?, Rolul mamei, Rolul tatălui, Meseria de a fi părinte, Frumusețea comportării, Ziua mea de lucru, Copilul față în față cu părinții.

Întocmirea fișelor pedagogice a fost mereu în atenția mea. Am realizat caracterizări individuale și caracterizarea clasei privită în ansamblu, iar pe baza acestora am proiectat strategiile instructiv-educative pentru atingerea țelului pe care mi l-am propus- succesul școlar.

Deci, factorii care contribuie la formarea personalității tânărului sunt familia și școala. Astfel, familia constituie cadrul social în care copilul, și apoi tânărul se află într-un riguros raport de dependență materială și spirituală până în momentul în care, odată pregătit pentru profesie și muncă, își poate dobândi singur mijloacele de existență, iar școala este principalul factor instructiv-educativ care pregătește tânărul pentru viață, îi asigură un bogat bagaj de cunoștințe.

Familia trebuie să se alăture eforturilor educative făcute de școală pentru că altfel ceea ce se clădește cu ajutorul școlii se dărâmă în cadrul familiei, iar cel care suportă consecințele este copilul a cărui formare și intruire va fi frânată.

Așadar, să reflectăm asupra apelului adresat de celebrul J.J. Rousseau: Educatori, învățați să vă cunoașteți copiii!

Bibliografie:
1. Pescaru-Băran, A.- Parteneriat în educație familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București,2004
2. Nicola, I.- Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003

3. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, "Prelegeri pedagogice", Editura Polirom, Iaşi, 2001.

ŞCOALA ŞI PĂRINŢI, ȊMPREUNĂ SPRE SUCCES ȊN TERAPIA LOGOPEDICĂ

GOGA Delia

Şcoala Gimnazialǎ "Stroe S. Belloescu"-Bȃrlad

Relația şcoalǎ – familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate, tocmai datoritǎ importanței sale pentru ambele pǎrti implicate.

Astfel, în educarea unui elev, pǎrinții , educatorii şi societatea sunt mijloacele cele mai importante. Între factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor prioritar, deoarece, în ordinea firească a lucrurilor, educaţia începe în familie, unde se formează caracterul omului de mai tarziu. Se ştie cǎ familia e primul mediu unde copilul dobȃndeste primele deprinderi, primele cunoştințe, dar şi primele modele comportamentale, toate contribuind la climatul sǎu psiho-afectiv viitor. Familia are responsabilitǎți educative precise, însǎ nu toate acestea reusesc sǎ fie duse la bun final, fie din lipsa de timp, fie uneori din nepricepere, pentru cǎ o lipsǎ de pregǎtire psiho-pedagogicǎ poate îngreuna acest proces.

Un parteneriat eficient ar trebui sa atingǎ urmatoarele obiective:

a)O comunicare eficientǎ între pǎrinți şi cadru didactic - un aspect atȃt de important,încǎ e de nelipsit pentru o finalitate de succes. Faptul cǎ l-au dus pe copil la logoped nu înseamnǎ cǎ rolul pǎrinților s-a încheiat. Dimpotrivǎ, datoritǎ faptului cǎ tot pǎrinții sunt cei care petrec mai mult timp cu copilul, aceştia pot oferi informații importante privind procesul de recuperare sau diferite observații privind comportamentul sau limbajul copilului cȃt acesta se aflǎ acasǎ. Din acest moment, o relaționare bunǎ pǎrinte-logoped faciliteazǎ apariția progreselor în cadrul terapiei logopedice,

b)Creşterea gradului de implicare a pǎrintilor în procesul de remediere a tulburǎrilor de limbaj ale elevului.

In ceea ce priveste terapia logopedicǎ, rolul pǎrinților începe încǎ dinainte ca al lor copil sǎ ajungǎ în cabinetul logopedic, fie ca pǎrintele e cel care îl aduce pe copil, fie cǎ logopedul a depistat unele tulburǎri de limbaj şi i-a sugerat pǎrintelui cǎ e necesarǎ terapia logopedicǎ. Astfel, pǎrintele trebuie sǎ îşi pregǎteascǎ copilul pentru ceea ce urmeazǎ sa se întȃmple, povestind şi explicȃnd într-un mod interesant, pt a-l stȃrni interesul de a participa. De asemenea, logopedul poate facilita participarea pǎrintelui la şedințe, astfel încȃt vǎzȃnd cum se desfaşoarǎ activitatea, pǎrintele va putea lucra acasǎ unele exerciții recomandate.

c)Cunoaşterea de cǎtre pǎrinți a nivelului de cunoştințe la care se aflǎ copilul, de limitele sau punctele forte ale sale Cunoaşterea personalităţii, a punctelor forte, dar şi a celor slabe ale elevului reprezintǎ un beneficiu de ambele pǎrți. Ȋn cadrul terapiei logopedice, acest aspect oferă logopedului o structură teoretică ce permite formularea propriilor ipoteze în legătură cu rezolvarea tulburǎrilor de limbaj. Iar în cealaltǎ direcție, pe pǎrinte îl poate ajuta sǎ-şi creeze aşteptǎri realiste privind rapiditatea cu care vor apǎrea progrese în procesul logopedic, dar îi vor oferi şi indicii privind maniera de a-l motiva pe copil sǎ participe activ la propria remediere a dificultǎților de limbaj. Spre exemplu, o stimǎ de sine bunǎ îi oferǎ aripi unui elev pentru a-şi îndeplini obiectivul, entuziasm, energie şi determinare, pentru a se implica activ în corectarea tulburǎrilor de limbaj. Pe de alta parte , o stimǎ de sine scazutǎ îngreuneazǎ întreg procesul terapeutic, motivația scade din cauza lipsei de încredere în forțele proprii, finalitatea terapiei logopedice i se pare tot mai îndepǎrtatǎ.

Școlile trebuie să răspundă nevoilor părinților și să le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învățare al copilului . De aceea, acest parteneriat şcoalǎ- familie presupune ajutor reciproc, de rezultatele cǎruia se vor bucura şi vor beneficia toate pǎrțile implicate: un elev cu achiziții şi comportament adecvat mediului şcolar şi o familie mȃndrǎ de reuşitele propriului copil.

BIBLIOGRAFIE

1.Ciofu., C. (1998). Interacțiunea părinți-copii. București, Editura Medicală Amaltea;

2. Tatu, C. (2008). Note de curs, Consilierea familiei. Brașov, Facultatea de Pedagogie;

3. Vrășmaș, A. (2002). Consilierea și educația părinților. București, Editura Aramis;

4. Vincent, R. (1972). Cunoașterea copilului. București, Editura Didactică și Pedagogică.

AVENTURILE UNUI GHIOZDAN CĂLĂTOR

Prof. GRIGORAȘ ANCA-MARIA

Grădinița cu Program Prelungit Nr.6 Botoșani

Capitolul 1: Bob, ghiozdanul albastru

În fiecare dimineață, Bob, un ghiozdan albastru și încăpător, își aștepta cu nerăbdare momentul. Alex, un băiețel cu ochi mari și zâmbet ștrengăresc, îl pregătea cu grijă pentru o nouă zi de școală. Cărțile, caietele, penarul și pachețelul își găseau locul în compartimentele sale, iar Bob se simțea important și util.

- "Bună dimineața, Bob!", spunea Alex, mângâindu-l pe spate. "Suntem gata de plecare!"

Bob, deși era doar un ghiozdan, simțea că prinde viață în fiecare dimineață. Îi plăcea să fie alături de Alex, să-l însoțească la școală și să fie martor la aventurile sale.

Capitolul 2: La școală

Odată ajunși la școală, Bob observa cu atenție tot ce se întâmpla în jur. Îi plăcea să asculte explicațiile profesorilor, să admire desenele și proiectele copiilor și să învețe lucruri noi alături de Alex.

-"Astăzi vom învăța despre animalele sălbatice", spunea doamna învățătoare. "Cine știe ce animale trăiesc în pădure?"

Alex ridica mâna entuziasmat și răspundea corect la întrebări, iar Bob era mândru de el. La finalul orelor, Bob se întorcea acasă alături de Alex, unde îl așteptau alte aventuri.

Capitolul 3: O călătorie neașteptată

Într-o zi, Alex l-a uitat pe Bob în parc, iar un vânt puternic l-a purtat departe de casă. Ghiozdanul s-a trezit într-un loc necunoscut, plin de verdeață și de sunete ciudate.

-"Unde sunt eu?", se întreba Bob, speriat. "Trebuie să ajung acasă!"

Cu toate acestea, Bob nu s-a lăsat descurajat. Și-a amintit de vorbele unui profesor, care spunea că orice experiență poate fi o lecție valoroasă. Așa că și-a propus să exploreze împrejurimile și să învețe lucruri noi.

Capitolul 4: Diferențe și asemănări

În timpul călătoriei sale, Bob a întâlnit diverse personaje: o veveriță curioasă, o broască țestoasă înțeleaptă și un grup de copii care se jucau în parc. A descoperit că, deși fiecare loc are particularitățile sale, există și lucruri care îi leagă pe oameni.

A văzut că atât la școală, cât și acasă, copiii învață, se joacă și își fac prieteni. A înțeles că, deși școala și familia sunt lumi diferite, ele se completează reciproc și contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului.

Capitolul 5: Întoarcerea acasă

După o lungă călătorie, Bob a fost găsit de Alex, care îl căuta îngrijorat. Copilul a fost foarte bucuros să-și recupereze ghiozdanul, iar Bob a fost fericit să se întoarcă acasă.

-"Mi-ai lipsit foarte mult, Bob!", spunea Alex, strângându-l în brațe. "Sunt bucuros că te-am găsit!"

De atunci, Bob a devenit mai mult decât un simplu obiect. A devenit un simbol al legăturii dintre școală și familie, o legătură care îl ajută pe copil să crească și să învețe, atât în interiorul, cât și în afara clasei.

Capitolul 6: Morala poveștii

Această poveste ne învață că școala și familia sunt două lumi diferite, dar la fel de importante în viața unui copil. Comunicarea și colaborarea dintre acestea sunt esențiale pentru o dezvoltare armonioasă.

Ghiozdanul călător ne arată că, deși uneori pot apărea obstacole, este important să fim deschiși la nou, să învățăm din fiecare experiență și să prețuim legăturile cu cei din jur.

IMPLICAREA FAMILIEI

ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL AL COPILULUI

Prof. GRIGORAȘ ANCA-MARIA

Grădinița cu Program Prelungit Nr.6 Botoșani

Familia elevului joacă un rol esențial în stimularea dorinței sale de a învăța. Atitudinea familiilor în raport cu școala și cadrele didactice are o importanță semnificativă, reprezentând un factor esențial în realizarea performanțelor școlare. Părinții reprezintă figura centrală în viața copilului, capacitatea de a influența, motiva și ghida copilul pe calea succesului. Este extrem de important ca familia să manifeste respect pentru învățare și pentru școală ca instituție. În plus, părinții ar trebui să se concentreze asupra unor aspecte fundamentale legate de motivație, deoarece aceasta este crucială în procesul de învățare, se dezvoltă treptat și necesită răbdare.

Părinții au responsabilitatea de a se informa zilnic despre activitatea școlară a copilului, comunicând mai întâi cu aceasta. Pot observa dacă elevul este motivat sau demotivat în realizarea sarcinilor de învățare, inclusiv la efectuarea temelor pentru acasă. În plus, membrii familiei au timpul necesar pentru a discuta și a înțelege motivele pentru care elevul întârzie sarcinile sau nu este suficient de motivat să frecventeze școala. Prin dialoguri, cu multă răbdare și diplomație, se pot identifica acele argumente care să ajute elevul să surmonteze stările de demotivare, să găsească resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile școlare, realizând semnificația acestora.

Întărirea speranței în inima elevului că drumul său educațional va fi plin de realizări, recunoașterea rezultatelor pozitive și aprecierea muncii depuse, crește și sprijină procesul de învățare. Observând că familia oferă sprijin și că este susținut emoțional, elevul va reacționa bine și va progresa. Făcând apel la abilități sale, el va arăta că este capabil și că temerile sau eșecurile sunt simple incidente temporare.

Familia trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte în stimularea elevului:

• Îndrumă copilul să stabilească propriile sale obiective de atins.
• Să-l susțină în a avea un program bine structurat.
• Să sprijine copilul în fiecare moment.
• Să țină cont de fapt că progresele se realizează în timp.
• Să evidențieze relevanța și aplicabilitatea cunoștințelor învățate în școală, în viața cotidiană.
• Să motiveze copilul să participe la crearea și selecția traseului educațional.

Fiecare părinte trebuie să încurajeze copilul, să se angajeze în educația sa, să-i ofere un mediu propice pentru a-și forma personalitatea, să-i ofere oportunitatea de a avansa. Când școlarul definește scopurile, adultul din familie poate oferi asistență prin câteva întrebări : – Care este scopul care trebuie realizat? – Ce măsuri specifice ar trebui să ia copilul pentru a avea succes? – Ce avantaje (recompense) va obține? – Cum vor contribui cei din jur (părinți, profesori, colegi) pentru a ajuta să îndeplinească scopul pe care și la stabilitate?

În familie, copilul trebuie să se conformeze unui program bine definit care include activități, reguli și responsabilități. Disciplina, păstrarea ordinii garantează eficiența activității educaționale. Dacă de mic copilul a fost familiarizat un program bine structurat și a fost învățat să accepte respectarea regulilor stabilite, atunci va fi cu siguranță mai cooperant, mai ușor de educat și vor apărea rezultate pozitive pe parcurs, oferind satisfacție tuturor.

Indiferent dacă este inspirat să învețe sau trece printr-o fază de demotivare, elevul trebuie să fie constant susținut de cei dragi din familie. Dacă școlarii sunt deja încurajați și obțin rezultate excelente, susținerile consolidează mentalitatea pozitivă și contribuie la păstrarea acesteia. Dacă un părinte dă dovadă de interes, acesta stimulează dezvoltarea motivației și îl ghidează pe copil spre calea corectă de parcurs. Se sugerează ca fiecare avans realizat să fie observat, apreciat, subliniat, pe baza obținerii unor rezultate tot satisfăcătoare. Evoluția în activitatea didactică este graduală, se desfășoară etapă cu etapă, dar este esențial să nu se concentreze pe cerințele fundamentale, deoarece acestea se constituie și se îmbunătățesc competențele, ajungând la rezultatele dorite.

În cadrul familiilor, copilul este influențat și îndrumat să învețe la școală, să se supună cerințelor profesorilor, fiind informații despre școala că este avantajoasă și că învățământul îi va fi util pe parcursul vieții. Discuția avută acasă cu părinții despre exemplu pozitiv de urmat, dar și despre cele negative ce merită critice, îl ajută pe elev să realizeze semnificația învățării. Pentru a realiza acest lucru, părintele trebuie să dețină abilități de comunicare, să explice aceste situații într-un mod accesibil copilului, astfel încât să înțeleagă că fără a învăța, nu poate progresa sau accede la etape superioare. Desigur, nu toți copiii sunt la același nivel de abilitate intelectuală, însă fiecare trebuie încurajat în funcție de potențialul său. Se pot realiza progrese în fiecare domeniu, fiind necesar să se valorifice aptitudinile și preferințele pentru un anumit tip de activitate (unora le place sportul, altora muzica sau arta), deoarece pot obține performanțe în toate aceste domenii .

Implicarea activă a elevului în toate activitățile desfășurate pentru educația sa îl face să devină responsabil și să se implice direct în dezvoltarea sa personală. Adesea, părinții sunt afectați de dificultățile zilnice și poate că, din când în când, nu interacționează în cel mai adecvat mod cu copilul sau nu acordă suficientă atenție problemelor acestuia. Aceste circumstanțe au un impact asupra elevului, prin urmare, părintele trebuie să încerce să insufle entuziasm, energie pozitivă și încredere în depășirea dificultăților care apar.

Propunerea că realizările remarcabile se ating printr-un efort continuu și o motivație puternică este benefică și pentru stimularea copilului. Observând că părinții se străduiesc zilnic atât acasă, cât și locul de muncă, copilul ar trebui să realizeze că fără muncă nu se pot obține rezultate pozitive. Continuând această idee, familia poate oferi motive solide pentru îndeplinirea sarcinilor școlare. De exemplu, o sarcină primită acasă, formulată constructiv și explicându-se motivele pentru care trebuie executată, va fi finalizată cu simț de răspundere.

Bibliografie

1. Bernard, Michel E.(2013). DA, POȚI! pentru părinți: CUM SĂ CREȘTEȚI PERFORMANȚELE COPILULUI LA ȘCOALĂ. Editura RTS. Cluj-Napoca.

2. Buzdugan, T. (2007). Psihologia pe înțelesul tuturor. Editura Didactică și Pedagogică. București.

ROLUL FAMILIILOR ÎN SUCCESUL ȘCOLAR AL COPILULUI

Profesor: Hasineți Angela Geanina

Clubul Copiilor Caransebeș, Județ Caraș - Severin

Succesul școlar al copiilor depinde de numeroși factori, printre care influența familiei joacă un rol esențial. Familia reprezintă primul mediu educațional al copilului și contribuie semnificativ la formarea atitudinii acestuia față de învățare, disciplină și responsabilitate. Prin sprijin emoțional, implicare activă și crearea unui mediu favorabil învățării, părinții pot influența pozitiv parcursul școlar al copiilor lor.

Familia joacă un rol esențial în stimularea dorinței elevului de a învăța. Modul în care părinții se raportează la educație și la cadrele didactice influențează în mod direct parcursul școlar al copilului, contribuind la succesul acestuia. Fiind cele mai importante figuri din viața elevului, părinții au capacitatea de a-l inspira, de a-l încuraja și de a-l ghida pe drumul reușitei academice.

Este fundamental ca familia să manifeste respect față de educație și față de instituția școlară. În plus, părinții trebuie să acorde atenție factorilor motivaționali, întrucât motivația se construiește treptat, necesitând răbdare și susținere constantă.

Un aspect esențial în implicarea părinților este interesul zilnic față de activitatea școlară a copilului. Comunicarea deschisă cu elevul îi ajută să identifice dacă acesta este motivat sau, dimpotrivă, întâmpină dificultăți în îndeplinirea sarcinilor școlare, precum realizarea temelor. Având timpul și disponibilitatea necesară, membrii familiei pot discuta cu copilul pentru a descoperi cauzele unei eventuale demotivări și pentru a-l sprijini în depășirea acestora. Printr-o abordare empatică și prin argumente constructive, părinții îl pot ajuta să-și regăsească interesul pentru studiu și să conștientizeze importanța responsabilităților școlare.

Încurajarea elevului prin evidențierea progresului, consolidarea încrederii în propriile abilități și aprecierea eforturilor depuse contribuie la creșterea motivației și la facilitarea procesului de învățare. Simțindu-se susținut de familie și apreciat pentru munca sa, elevul va dezvolta o atitudine pozitivă, dorind să confirme așteptările și să își îmbunătățească performanțele. Prin încredere și perseverență, el va înțelege că fiecare obstacol poate fi depășit și că eșecurile sunt doar etape temporare în drumul spre succes.Bottom of Form

Un copil care se simte iubit, înțeles și susținut acasă are mai multe șanse să își dezvolte încrederea în sine și să abordeze învățarea cu entuziasm. Părinții care își încurajează copiii și îi motivează să persevereze în fața dificultăților contribuie la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de educație.

Implicarea activă a părinților în procesul educațional al copiilor este esențială pentru succesul acestora. Aceasta poate include:

• supravegherea temelor pentru acasă;
• comunicarea regulată cu profesorii;
• participarea la ședințele cu părinții;
• implicarea în activități extracurriculare.

Atunci când părinții sunt implicați, copiii sunt mai motivați să învețe și să își îmbunătățească performanțele școlare.

Un mediu de acasă care sprijină învățarea poate avea un impact semnificativ asupra succesului școlar al copilului. Acest mediu trebuie să fie organizat, liniștit și lipsit de factori care pot distrage atenția. De asemenea, accesul la materiale educaționale, cărți și resurse online adecvate vârstei copilului poate facilita procesul de învățare.

Părinții sunt primii modele pentru copiii lor. Atunci când aceștia demonstrează un comportament responsabil, interes pentru cunoaștere și o atitudine pozitivă față de educație, copiii vor fi mai predispuși să adopte aceleași valori. Cititul în familie, discuțiile despre importanța educației și manifestarea curiozității intelectuale sunt modalități prin care părinții pot influența pozitiv dezvoltarea academică a copiilor lor.

Rolul familiei în succesul școlar al copiilor este crucial. Prin sprijin emoțional, implicare activă, crearea unui mediu favorabil învățării și oferirea unui exemplu pozitiv, părinții pot contribui semnificativ la reușita educațională a copiilor lor. Astfel, o relație solidă între familie și școală poate facilita dezvoltarea armonioasă a elevilor și poate asigura premisele unui viitor de succes.

Bibliografie:

1. Neamțu, C. (2003). Familia și succesul școlar al copilului. Editura Polirom.

2. Voiculescu, F. (2010). Psihologia educației și succesul școlar. Editura Universitară.

3.Bernard, Michel E.(2013). DA, POȚI! pentru părinți: CUM SĂ CREȘTEȚI PERFORMANȚELE COPILULUI LA ȘCOALĂ. Editura RTS. Cluj-Napoca.

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Pr. Prof. Iftodi Marian Liviu, Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" Dumbrăvița, Județul Botoșani

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este esențială pentru sprijinul elevilor și pentru asigurarea unei bune colaborări între școală și familie. Iată câteva metode eficiente de comunicare care pot contribui la o relație pozitivă și productivă:

• Întâlniri Față în Față Consilii periodice: Organizarea de întâlniri regulate între profesori și părinți, cum ar fi ședințele de părinți sau întâlnirile individuale, pentru a discuta progresul elevilor, problemele și soluțiile. Dialog deschis și sincer: În aceste întâlniri, profesorii pot oferi feedback direct despre comportamentele și performanțele elevilor, iar părinții pot adresa preocupări sau întrebări legate de educație. Este important ca aceste întâlniri să fie structurate pentru a încuraja discuții constructive 2. Platforme Online și Aplicații Educative Platforme educaționale: Multe școli folosesc platforme online (de exemplu, Google Classroom, Educația.ro, sau alte platforme specifice școlii) care permit profesorilor să posteze teme, evaluări și comunicări. Părinții pot verifica performanțele elevilor în timp real, ceea ce facilitează un feedback rapid. Aplicații de comunicare: Aplicațiile educaționale (precum ClassDojo, Remind, Seesaw) permit profesorilor să comunice rapid cu părinții prin mesaje directe sau prin actualizări periodice. Aceste aplicații sunt utile pentru a ține părinții la curent cu activitățile din clasă și cu progresul elevului. 3. Jurnale de Comunicare Jurnale între profesori și părinți: Acestea sunt instrumente fizice sau digitale folosite pentru a înregistra observațiile și comunicările între profesori și părinți. De exemplu, profesorii pot nota progresul sau comportamentele elevului, iar părinții pot adăuga comentarii sau întrebări. Feedback continuu: Aceste jurnale pot fi verificate zilnic sau săptămânal, în funcție de necesități, pentru a menține o comunicare constantă între școală și familie.

4. Rapoarte de Progres Detaliate Rapoarte semestriale: Profesorii pot elabora rapoarte detaliate despre performanțele elevilor, incluzând atât progresul academic, cât și comportamentul, abilitățile sociale și implicarea în activități extracurriculare. Aceste rapoarte trebuie să fie clare și obiective, oferind informații utile părinților. Evaluări formative: În afacerea rapoartelor finale, evaluările formative periodice pot oferi părinților un tablou detaliat al progresului copilului, punând accent pe aspectele care necesită îmbunătățire. 5. Mesaje Scrise și Buletine Informatice Buletinele informative: Acestea sunt trimise prin e-mail sau în format fizic pentru a ține părinții la curent cu activitățile școlii, evenimentele speciale și planurile pentru semestrul viitor. Buletinele pot include și informații despre comportamentele și realizările elevilor.

Mesaje și scrisori: Profesorii pot trimite mesaje scrise pentru a comunica informații importante sau pentru a încuraja o colaborare activă, mai ales când este vorba de un elev cu dificultăți. 6. Videoconferințe Apeluri telefonice: Deși mai personale, apelurile telefonice pot fi extrem de utile pentru a discuta aspecte urgente sau sensibile. Aceasta este o modalitate mai rapidă de a contacta părinții în cazuri speciale sau atunci când este nevoie de o intervenție rapidă.

Videoconferințe: Dacă întâlnirile față în față nu sunt posibile (de exemplu, în cazurile de distanțare fizică), videoconferințele prin Zoom sau Skype sunt o alternativă eficientă. Ele oferă un contact direct și personalizat între profesori și părinți.

• Evenimente Școlare pentru Părinți Zile deschise sau evenimente educaționale: Organizarea de evenimente, precum "Ziua Porților Deschise" sau expoziții ale elevilor, unde părinții sunt invitați să participe la activitățile școlii. Acestea sunt ocazii excelente pentru a discuta despre activitățile educaționale într-un cadru mai relaxat. Workshop-uri pentru părinți: Sesiuni de formare pentru părinți pe teme educaționale, cum ar fi sprijinirea copiilor în procesul de învățare acasă, gestionarea comportamentului sau sprijinirea dezvoltării socio-emoționale a copiilor. 8. Grupuri de Discuție și Sesiuni de Feedback Grupuri de discuție: Organizarea de grupuri de discuție între părinți și profesori pentru a împărtăși preocupări, idei și sugestii. Aceste sesiuni permit tuturor celor implicați să colaboreze pentru binele elevilor. Sesiuni de feedback regulat: Crearea unui cadru în care părinții pot exprima opinii despre educația copilului lor și pot discuta deschis despre ce funcționează și ce nu în colaborarea lor cu școala.

9. Formule de Comunicarea Nonverbală Simboluri în caietele elevilor: Folosirea unor simboluri (ex: stele, cartele de comportament) pentru a semnala părinților progresele sau dificultățile elevului. De exemplu, o "stea" ar putea însemna că elevul a avut o săptămână bună din punct de vedere comportamental, iar un "semn de întrebare" ar putea semnala că sunt necesare discuții suplimentare. 10. Formarea Cadrelor Didactice în Comunicare Training pentru profesori: Formarea cadrelor didactice pentru a comunica eficient cu părinții, în special în cazuri sensibile sau complexe. Aceasta include dezvoltarea abilităților de ascultare activă, exprimarea clară a preocupărilor și a soluțiilor, dar și empatia în abordarea părinților. Comunicarea eficientă între profesori și părinți este cheia pentru succesul elevilor. Folosirea unor metode variate și adaptate contextului specific poate asigura o colaborare strânsă, care să susțină dezvoltarea educațională și emoțională a copiilor. De asemenea, părinții trebuie să se simtă parte integrantă din procesul educațional, iar profesori și părinți trebuie să lucreze împreună pentru a crea un mediu pozitiv și favorabil învățării.

LECTORATE DESFĂȘURATE CU FAMILIA

ELEVILOR

Prof.Iordache Ana Maria Carmen

Lic.Tehnologic,,Virgil Madgearu'',Roșiori de Vede

Motivație:

Adolescenţa, denumită şi vârsta marilor contradicţii este cea mai dificilă perioadă în dezvoltarea personalităţii. Există o pronunţată tendinţă de a vedea adolescenţa ca o perioadă de discontinuitate marcantă – de tranziţie între copilărie şi maturitate, însoţită de modificări fizice, psiholgice puternice, nu de puţine ori adevărate "furtuni".

Din cauza mediului complex în care trăim, această perioadă a adolescenţei a crescut ca număr de ani, fiind depăşită cu mari dificultăţi de mulţi tineri.

Familiile multor adolescenţi percep starea psihică schimbătoare, dorinţa de independenţă, revolta împotriva adulţilor, negarea tuturor regulilor, ca pe o adevărată criză în familie şi nu au cunoştinţele, abilităţile necesare pentru a-şi ajuta proprii copii. Nu de puţine ori, adolescenţii neînţeleşi de propriile familii, cad pradă unor tentaţii nocive (fumat, alcool, droguri, sex, etc), intră sub influenţa unor grupuri antisociale sau ajung la stări anxioase şi depresive, chiar la suicid.

În profesia mea vin foarte des în contact cu părinţii unor copii aflaţi la pubertate, care îşi modifică comportamentul atât de mult încât devin de nerecunoscut, iar familiile se simt practic neputincioase şi fără instrumente care să le ajute în depăşirea acestor situaţii. Aceste familii şi-ar dori consiliere în vederea intervenţiei în relaţia cu copilul, pentru a relua comunicarea cu acesta şi pentru a remedia tulburările de comportament.

Pornind de la aceste realităţi, în anul şcolar 2023-2024 am conceput un curs adresat unui grup ţintă format din 15 părinţi ai elevilor clasei a-IX-a, care să-i înveţe unele abilităţi importante de relaţionare cu propriul copil adolescent.

Scopul lectoratului:

Consilierea familiei pentru a deveni un sprijin real în procesul dezvoltării personalităţii propriilor copii aflaţi la vârsta adolescenţei, prin formarea unor cunoştinţe şi abilităţi de relaţionare sau de intervenţie în situaţii de risc.

Grup ţintă: 20 părinţi de la clasele a-IX-a de la Lic Tehnologic Virgil Madgearu

Perioada: ianuarie-martie 2024

Obiective generale: Cunoaşterea principalelor trăsături de personalitate ale adolescentului; Exersarea unor metode / tehnici eficiente de comunicare cu propriul copil într-o situaţie concretă; Formarea unor abilităţi de intervenţie în situaţii de risc (consum de droguri, relaţii interpersonale nesănatoase, eşecuri, stări depresive);

Obiective de referinţă: Să identifice componentele specifice personalităţii umane; Să identifice trăsăturile de personalitate ale adolescentului; Să enumere modificările fizice, psihice, biologice, sociale şi evoluţiile care au loc în perioada adolescenţei; Să identifice nevoile adolescentului; Să-şi dezvolte capacitatea de a dialoga în situaţii concrete; Să utilizeze deprinderi şi competenţe de negociere şi rezolvare de conflicte de tipul părinţi – adolescenţi; Să exerseze tehnici de comunicare eficientă şi asertivă în condiţii date; Să utilizeze deprinderi de comportament asertiv în relaţiile cu propriul copil; Să-şi dezvolte capacitatea de a evalua obiectiv situaţiile de viaţă; Să identifice situaţiile de risc la care este supus adolescentul;

Temele abordate pe parcursul cursului au fost:

1. Personalitatea umană. Trăsături de personalitate ale adolescentului: Dorinţa de independenţă; negarea mentalităţilor adultului. Nevoia de afectivitate. Nevoia de integrare într-un grup de egali.

"Revolta împotriva adulţilor" "Intuiţia puternică a diferenţei de sex". Dezvoltarea imaginii/stimei de sine pozitive. Marile tentaţii: fumatul, alcoolul, drogurile, sexul. Negarea regulilor (de disciplină şi în general). Curiozitate.

2. Comunicare şi conflict Conflictul şi managementul conflictelor , Comunicare ,Bariere în comunicarea eficientă (critica, etichetarea, lauda evaluativă, oferirea de sfaturi, folosirea excesivă a întrebărilor, a da ordine, ameninţări, moralizare, argumentarea logică impusă) Modalitaţi de

3. Marile tentaţii ale adolescenţei: fumatul, alcoolul, drogurile

4. Luarea unei decizii. Exersarea capacităţii de a spune "NU"

5. Deficitul de comuncare şi riscul pentru suicid la adolescenţi

6. Relaţii interpersonale - Sexualitatea

Evaluarea cursului

Evaluare pe parcurs prin: - frecvenţă,

- observare directă a modului de implicare în activităţile propuse.

Evaluare finală Fiecare participant a realizat un "Jurnal personal" cuprinzând aspectele pe care îşi propune să le îmbunătăţească în relaţia cu propriul copil, precum şi mijloacele, metodele, tehnicile prin care va rezolva situaţiile respective.

Am constatat că majoritatea (93%) au perceput cursul ca o activitate care le va fi de folos în relaţionarea cu propriul copil, că au învăţat metode şi tehnici noi de comunicare, de abordare a unor situaţii conflictuale, modalităţi de intervenţie în situaţii de risc. Au fost apreciate în special temele referitoare la comunicarea asertivă, tentaţiile adolescenţei, soluţii pentru rezolvarea unor situaţii de risc.

Părinţii au conştientizat rolul comunicării cu propriul copil. Iată câteva din răspunsurile lor la cerinţa de caracterizare a cursului:

" Regret că nu există o şcoală a părinţilor, fiindcă mulţi ar trebui să o frecventeze."

" Acest curs m-a învăţat să trăiesc împlinirile şi neîmplinirile copilului meu, punându-mă în pielea lui!"

"Am învăţat că nimic nu e mai preţios decât timpul petrecut cu băiatul meu."

" Un curs care mi-a reamintit că un părinte trebuie să fie cel mai bun prieten al copilului său, construind o relaţie bazată pe respect şi încredere reciprocă".

Consider că a fost o încercare reuşită de a discuta într-o altă manieră cu părinţii despre copii şi nevoile lor, despre temerile copiilor la vârsta adolescenţei, despre relaţionarea cu adolescentul care are la bază iubirea şi educaţia prin iubire.

Bibliografie:

Ross Campbell "Educaţia prin iubire", Bucureşti, 2002, Editura Curtea Veche.

Adriana Băban, "Consiliere educaţională", Cluj Napoca, 2001, Editura PsiNet

COLABORAREA ŞCOALĂ-FAMILIE, O NECESITATE

Ivănoiu Nicolița Andreea

Liceul Tehnologic Bâlteni

Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii sub forma de mesaje, ştiri, gesturi simbolice între doi indivizi. Este un proces dinamic, aflat intr-o continuă schimbare. Prin comunicare ne exprimăm gândurile, ideile, oferim informaţii.
Şcoala are un rol important în colaborarea cu părinţii copiilor, pentru a asigura educaţia acestora, deoarece educaţia permanentă presupune o învăţare pe tot parcursul vieţii. Colaborarea între toţi factorii educaţionali, in primul rând între şcoală şi familie este o necesitate actuală. Şcoala nu–şi poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaşte familia şi condiţiile de muncă ale copiilor. Legătura şcolii cu familia este esenţială pentru a cunoaşte nenumărate aspecte privitoare la comportamentul copiilor, situaţia la învăţătură, disciplina; dialogul cu familia este un element indispensabil pentru reuşita şcolară. Pentru o bună reuşită în educaţia copiilor,familia trebuie sa devină un bun colaborator al şcolii, să creeze condiţiile necesare activităţii de învăţare permanentă.
Dintotdeauna şcoala a colaborat cu familia în diferite forme, însă astăzi din punct de vedere a cerinţelor sociale, apare mai mult ca niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre acestea.
Cu părere de rău trebuie să afirmăm că în ultimul timp se constată o depărtare a familiei de şcoală, o scădere a interesului părinţilor faţă de rezultatele şcolare. Părinţii sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, dar în acelaşi timp nu mai au răbdare să le acorde atenţie. Acest lucru este un semnal de alarmă şi cred că se impune o reconsiderare a relaţiei şcoală- familie.
Rolul profesorului nu se reduce doar la munca de la catedră, ci presupune o activitate mult mai complexă, de îndrumare şi conducere în relaţia dintre elevi şi familia acestora; această activitate de strânsă colaborare fiind o obligaţie de ordin profesional şi moral în acelaşi timp. Cunoaşterea elevilor este una din principalele îndatoriri ale cadrelor didactice.În domeniul comunicării cu părinţii, punctul de plecare l-am considerat cunoaşterea prealabilă, deoarece componenta educativă a părinţilor poate fi foarte diferită.

Am realizat un proiect de parteneriat educaţional cu părinţii elevilor mei având în vedere mai multe obiective: -în prima zi de şcoală am prezentat părinţilor obiectele de studiu, orarul clasei, rechizite şcolare, Regulamentul de Ordine Interioară şi alte materiale necesare elevului pe parcursul anului; -comunicarea cu familia ori de câte ori este cazul, a schimbărilor apărute în evoluţia copilului;-informarea curentă a situaţei şcolare şi disciplinare; -crearea condiţiilor pentru a mă cunoaşte şi pentru a-i cunoaşte mai bine; -desfăşurarea unor activităţi în care părinţii să se cunoască mai bine între ei, sa acţioneze în echipă ; -implicarea părinţilor în derularea proiectelor educaţionale la nivelul clasei şi al şcolii; Informarea părinţilor despre posibilităţile de dezvoltare pe care le are copilul despre aptitudinile şi interesele pe carte acesta le manifestă atât în activitatea şcolară cât şi extraşcolară.
Pentru informarea corectă a părinţilor am organizat o dată pe lună lectorate cu părinţi, întâlniri comune părinţi – profesori, înştiinţări telefonice. O preocupare permanentă în întâlnirile cu părinţii a fost identificarea dificultăţilor de comunicare pe care aceştia le întâmpină cu proprii lor copii precum şi găsirea unor mijloace de optimizare a comunicării dintre aceştia. Formele de colaborare a familiei cu şcoala sunt variate şi fiecare cadru didactic are libertatea de stabili acele modaliăţi care sunt mai eficiente.Pentru a-i ajuta în cunoaşterea propriului copil, părinţilor le-au fost aplicate chestionare, iar în timpul vizitelor la domiciliu le-am discutat cu fiecare părinte în parte stabilind împreună unde trebuie să intervină atât părintele cât şi profesorul în educaţia copilului. În concluzie, dascălul este cel ce armonizează interesele şcolii cu satisfacţia, bucuriile elevilor realizate; suntem cu toţii conştienţi că obiectivele educaţionale nu pot fi realizate decât prin eforturile tuturor factorilor, în special acelor educativi: părinţi şi profesori, în acest caz.

BIBLIOGRAFIE
• Stoian, M., Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşi, 1972;• Şerbănescu, D., Exemplu în educaţia copiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;• https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunicare

SUCCESUL ȘCOLAR DIN PERSPECTIVA PĂRINȚILOR

Kiss Csilla,

Liceul Tehnologic ,,Joannes Kajoni", Miercurea-Ciuc

Kiss Benedek,

Școala Gimnazială ,,József Attila", Miercurea-Ciuc

Părinții sunt indispensabili în viața copiilor, întrucât ei le oferă un spațiu protector, sprijin material și susținere emoțională. Ei au un rol deosebit de important în dezvoltarea personalității copilului, deoarece încurajează, îndrumă și modelează comportamentul lui, iar prin atitudinea lor pot determina succesul școlar al acestuia. Şcoala, alături de familie, este un alt factor esențial, care exercită o influenţă majoră asupra formării şi dezvoltării personalităţii copilului. Atât cadrele didactice, cât și părinţii sunt actorii principali care transmit cunoștințe, valori și atitudini, iar obiectivele educaţionale nu pot fi realizate decât prin strădania acestor factori.

Încă din copilărie, părinții pot stimula gândirea creativă, imaginația copilului prin utilizarea diferitelor jocuri de societate. Atfel, joaca comună în familie poate dobândi valențe educative, iar rezultatele apar după scurt timp și sunt de lungă durată. Activitățile ludice au nenumărate beneficii, dezvoltă abilitățile sociale, cognitive și emoționale ale copilului. Astfel, unele jocuri îi ajută pe copiii să însușească literele, să citească, să scrie, să rezolve probleme matematice, iar altele îi învață să comunice și să manifeste empatie față de ceilalți sau să-și gestioneze emoțiile. Activitățile educative desfășurate în aer liber împreună cu membrii familiei pot oferi momente plăcute copilului, întărind legăturile familiale. Activitățile fizice, cum ar fi jocurile clasice cu mingea, de-a v-ați ascunselea, contribuie la dezvoltarea abilităților motorii și îmbunătățesc sănătatea fizică a copilului. Timpul de calitate petrecut împreună este prețios, întrucât îl ajută să crească într-un climat afectiv pozitiv, descoperind și experimentând o serie de lucruri noi.

Interacțiunea părinte-copil este importantă în vederea clădirii unei stime de sine sănătoase în rândul copiilor mici. Prin aplicarea consecventă a unor comportamente productive, părinții pot dezvolta stima de sine a copilului, ceea ce determină în mare măsură succesul lui școlar.

În perioada de adolescență, relația părinte-adolescent capătă alte nuanțe, întrucât această etapă este una confuză, așa cum suține psihologul american, Stanley Hall,, Adolescența este o etapă de furtuni și stres, o perpetuă oscilație între extreme." La atingerea acestei vârste controversate, conflictele dintre generații cresc, iar avansarea tehnologiei sporește tensiunile dintre părinți și adolescenți, ei preferănd izolarea și comunicarea pe rețețele de socializare în defavoarea interacțiunii cu cei dragi. În această perioadă sensibilă, când adolescentul trece prin criza juvenilă, părinții trebuie să fie răbdători, să manifeste empatie și iubire față de el, prevenind astfel abisul de comunicare între ei.

După finalizarea clasei a VIII-a, urmează un moment crucial în existența unui adolescent, întrucât Evaluarea națională determină viitorul lui. În acest sens, părinții trebuie să fie alături de copil, să-i ofere sfaturi și sprijin emoțional în momente de tensiune, diminuând astfel anxietatea copilului. Diana Stănculeanu, expert național în sănătate mintală și formator, ne îndeamnă ca noi, părinții, să ne autoevaluăm, să ne reflectăm asupra unor întrebări cum ar fi: ,,dacă i-am învățat să se cunoască pe sine, să-și identifice, deopotrivă, resursele și limitele, să-și cultive stilul și motivația corectă pentru învățare; să-și dezvolte disciplina, perseverența și toleranța la efort; să înțeleagă că greșeala nu este ceva rău, ci parte a învățării." Răspunsurile afirmative din autoevaluare ne vor ajuta să conștientizăm că, în calitate de părinți, am făcut tot posibilul pentru el.

În perioada adolescenței, stima de sine poate cunoaște un declin, dacă în relația părinte-copil se produce un dezechilibru. Astfel, în cadrul familiilor cu neînţelegeri între membrii, conflicte, impasuri, violenţe, stima de sine va fi scăzută, pe când într-un climat afectiv pozitiv caracterizat prin iubire, înţelegere şi toleranţă unul faţă de celălalt, respect reciproc, adolescentul poate dobândi o stimă de sine ridicată. Prin urmare, modul în care acesta se vede pe sine în relaţie cu ceilalţi şi cu activităţile desfășurate zilnic marchează starea lui de spirit, determinând și succesul activităţilor desfăşurate, iar sentimentul de împlinire va produce noi împliniri.

Colaborarea școală-părinte este necesară în vederea dezvoltării armonioase a copilului, iar implicarea părinților în programele de activități comune cu școala îi oferă acestuia un sentiment al siguranței. Formele de colaborare a familiei cu şcoala sunt diverse, de exemplu, şedinţele cu părinții, convorbirile individuale, excursiile şi drumețiile, atelierele, proiectele, Balul părinților. Activitățile prin care un părinte se implică înseamnă atenție, iubire, elemente necesare pentru ca un copil să se dezvolte armonios.

În calitate de părinți a două fete, am traversat diverse etape în formarea celor două adolescente, experimentând situații variate. Încă de la o vârstă fragedă, am considerat importante activitățile de joacă comune, explorând alături de ele valențele educative ale jocurilor de societate. Cititul poveștilor înainte de culcare, aduceau momente de liniște și dincolo de stimularea interesului pentru lectură, acele ore întărau relațiile părinte-copil. Excursiile, vizionarea spectacolelor teatrale, vizitarea muzeelor sunt doar câteva activități prin care am urmărit lărgirea orizontului lor cultural, facilitând astfel, în manieră nonformală, dobândirea cunoștințelor. Tensiunile perioadei adolescentine și-au pus amprenta asupra relației părinte-copil, dar cu răbdare, empatie, responsabilitate și calm, am reușit să depășim momentele de dezechilibru, apropiindu-se cu iubire părintească de structura lor sufletească complicată. În acest context sunt relevante cuvintele scriitorului rus, Anton Cehov, potrivit căruia ,,În viața de familie, cel mai important șurub este iubirea."Recitarea poeziilor este o zestră spirituală moștenită pe linie paternă, iar cultivarea acestei calități în rândul fetelor îi revine tatălui, alături de cadrele didactice de specialitate, care le îndrumă cu tact pedagogic, iar rezultatele obținute la diverse concursuri de recitări confirmă succesul lor școlar.

În concluzie, succesul școlar al copilului depinde de colaborarea celor doi factori educaționali importanți, părinți și profesori. Climatul afectiv pozitiv al familiei și mediul stimulativ oferă aripi copilului ca să poată zbura.

Bibliografie:

• https://edict.ro/legatura-dintre-scoala-si-familie-un-pas-important-spre-succes/
• https://semneletimpului.ro/social/educatie/scoala-parintilor-etapa-valorilor.html
• https://www.paginadepsihologie.ro/cum-sa-ne-ajutam-copiii-in-pragul-examenelor

ÎMPREUNĂ PENTRU COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Prof. Kurunczi Ofelia Aneta,

Şcoala Gimnazială Vladimirescu,

Loc. Vladimirescu, Jud. Arad

Școala a ajuns să fie abandonată, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care au avut multe absențe sau unele probleme de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.

La nivelul Școlii Gimnaziale Vladimirescu au există și există în continuare elevi care abandonează școala încă din ciclul primar. De exemplu, în clasa a V-a sunt elevi care nu vin deloc la școală. Majoritatea acestor elevi provin din familii de rromi, care nu lucrează și își duc traiul de pe o zi pe alta sau alți elevi care provin din familii monoparentale.

Cu toate că s-au facut tot felul de parteneriate și proiecte, părinții acestor elevi nu își trimit copiii la școală.

La nivelul Școlii Gimnaziale Vladimirescu s-au semnat acorduri de parteneriat cu părinții în vederea desfășurării de activități prin care să îi sensibilizeze pe părinții sau tutorii legali ai elevilor să își trimită copiii la școală.

Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare am încercat să identificăm şi să studiem câteva cauze:

- lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective;

- climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar;

- anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din copilărie. Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului, el poate să-l determine pe elev să fumeze, să consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.

-dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a primi obiecte, haine sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

În urma participării părinților sau tutorilor legali la activitățile desfășurate de școala noastră s-a reușit scăderea numărului de copii care erau în pragul de a abandona școala, chiar și în clasele terminale.

Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în clasa de elevi fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar.

Bibliografie:

Băban, A., Consiliere educaţională, Cluj – Napoca, Ed. Psinet, 2001;

Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Iași, Ed. Polirom, 1998.

REZOLVAREA SITUAȚIILOR CONFLICTUALE ÎN CLASA DE COPII

Prof. Kurunczi Flavius Ioan, Liceul Tehnologic de Construcții Și Protecția Mediului, Loc. Arad, Jud. Arad

De-a lungul anilor de când sunt în învăţământ, m-am confruntat cu numeroase manifestări de agresivitate în rândul copiilor. Aceştia provin din medii defavorizate social, existând cazuri numeroase de familii dezorganizate, de părinţi plecaţi în străinătate pe perioade îndelungate, de abuz sau neglijare, datorate unui slab mediu educogen în care au trăit aceste familii. Elevii prezintă un real potenţial de abandon şcolar şi numeroase comportamente antisociale, cu predilecţie – limbaj licenţios şi agresivitate fizică împotriva colegilor.

S.D. este un elev provenit din repetenţie, venit la cerere în clasa a cincea în luna noiembrie. În privinţa comportamentului, şi-a arătat imediat felul de a aborda lucrurile prin atitudini de luare în derâdere a colegilor mai lenţi în citire sau în activităţile matematice, deşi el însuşi avea dificultăţi în acest sens, vorbea neîntrebat şi, pe cât posibil, ca să atragă atenţia, prin râsete şi zgomote, cerea mereu atenţia învăţătoarei şi feed-back-ul pentru o realizare cât de mică (foarte des) deranjând ora cu expresii de genul ("e bine?", "e frumos?", "întorc pagina?") – ceea ce denotă atât nesiguranţă cât şi dorinţa de a atrage atenţia. Uneori ia iniţiativa de a face sarcini care nu i s-au trasat, fără să aştepte confirmarea învăţătoarei. Atunci când i se dau anumite sarcini, de multe ori se repede, este neglijent, iar acţiunile sale tind să distrugă obiectele cu care vine în contact.

Dirigintele clasei a luat legătura cu părinții elevului pentru remedierea situației. De asemenea, școala a realizat diverse activități cu părinții elevilor în scopul unei mai bune colaborări și pentru stoparea unor asemenea comportamente ale elevilor.

Am încercat, pe parcursul anului trecut şcolar şi al acestui an să îl antrenez în activităţi de conştientizare a efectelor faptelor iresponsabile, în activităţi artistice (serbări, vizite, vizionări), încercând şi un program de recuperare la învăţătură. Voi continua colaborarea cu psihologul şcolar şi activităţile întreprinse, astfel încât să se poată lucra mai uşor cu copilul şi pentru a fi diminuate comportamentele reprobabile pe care acesta le are în mod frecvent.

Spre deosebire de copiii în care implicarea familiei este mai pregnantă, şcolarii care sunt neglijaţi familial sunt mai greu recuperabili şi manifestă o inerţie mai puternică în modificarea comportamentelor agresive. De aceea, munca profesorului şi a psihologului/consilierului şcolar (în cazul în care şcoala dispune de unul) este imensă, iar rezultatele sunt cu mare greutate obţinute. Cu toatea acestea, colaborarea cu părintele elevilor este cel mai important lucru pentru a obține rezultate favorabile pentru toate părțile: școală-părinți.

BIBLIOGRAFIE:

• Edgard Faure, A învăţa să fii, EDP, Bucureşti, 1974;
• Anton Ilica , C omunicare şi lectură, Ed. UAV, Arad, 2005.

PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL ȘCOALĂ- FAMILIE

Prof. Lazăr Anicuța

Școala Gimnazială, com. Drăcșenei, jud. Teleorman

Parteneriatul şcoală – familie - comunitate reprezintă o problemă actuală importantă, reliefată de diferite documente de politică educaţională la nivel naţional şi internaţional şi de cercetările în domeniul educaţiei. În România, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, părinţii sunt consideraţi parteneri principali şi beneficiari ai procesului de învăţământ. Articolul 80 prevede ca toate deciziile majore din învăţământul preuniversitar să fie luate prin consultarea structurilor asociative reprezentative ale părinţilor. Acestă lege dă dreptul părinţilor de a participa activ la conducerea unităţilor de învăţământ, prin prezenţa în consiliul de administraţie al şcolii – a doi sau trei reprezentanţi ai părinţilor, în funcţie de mărimea şcolii . Părinţii sunt implicaţi în elaborarea ofertei educaţionale a unităţii de învăţământ, prin participarea la organizarea programelor Şcoală după şcoalăşi în stabilirea curriculumului la decizia şcolii.

Literatura de specialitate (spre exemplu, Epstein, 2009) relevă un rol semnificativ al implicării părinţilor în colaborarea cu şcoala în ceea ce priveşte dezvoltarea şieducaţia copiilor, dar şi avantaje pentru părinţi, profesori şi comunitate. Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor. Perfecţionarea abilităţilor şcolare ale elevilor, îmbunătăţirea programelor de studiu și climatului şcolar, îmbunătăţirea abilităţilor educaţionale ale părinţilor, dezvoltarea abilităţilor de lideri ale părinţilor, conectarea familiilor cu membrii şcolii și ai comunităţii, stimularea serviciului comunității în folosul şcolilor, oferirea unor servicii şi suport familiilor şi crearea un mediu mai sigur în şcoli – sunt exemple grăitoare pentru susținerea ideii de într-ajutorare reciprocă. (Rădulescu E.)

"Prezenţa părinţilor poate transforma cultura şcolii.", spune S .L. Lightfoot. Părinţii şi cadrele didactice pot crea diferite parteneriate, angajându-se în activităţi comune de învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, desfăşurând proiecte de curriculum colaborativ, participând împreună la diverse activităţi de luare a deciziei. Rata învățării crește și se menține ridicată în situațiile în care părinții se implică în sprijinirea copiilor prin diverse activități acasă. Părinții care participă la programele educaționale inițiate de școală vor putea aprecia mai bine abilitățile și aptitudinile copiilor, problemele și posibilitățile de rezolvare a acestora în procesul învățării. (Ciolan L.)

Prin activitatea în parteneriat cu părinții, cadrul didactic își asigură un sprijin în propria activitate. Învățându-i pe părinți să se implice în dezvoltarea copiilor lor, întărim interacțunile și relațiile dintre părinți și copii. Prin cooperare reală și comunicare cu părinții, școala pune bazele unei unități de decizie și acțiune între cei doi factori. De asemenea, activitățile cu părinții duc la rezolvarea situațiilor problemă, a conflictelor posibile și a situațiilor de risc în dezvoltarea copilului. Pe de o parte, familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte, aceasta are obligaţiişi drepturi care decurg din statutul de elevi ai copiilor ei în sistemul formal de educaţie. Una din însuşirile caracteristice psihologiei părinţilor este năzuinţa de a-şi vedea copii mari, bine instruiţişi bine formaţi pentru viaţă. Pe fundalul unui orizont larg de înţelegere a rolului pe care îl joacă părinţii în viaţa socială, dar şi în viaţa de familie, finalităţileeducaţionale vor dobândi un grad mai mare de conştientizare. (Păun E.)

Cu un rol important în maturizarea psiho-socială a copiilor, în special în conturarea imaginii de sine, familia este cea care pune bazele educației încă din primii ani de viață. Școala continuă acest proces, diversificând și aprofundând, cu scopul de a forma integral personalitatea copiilor. Doar o comunicare eficientă dintre școală și familie conduce creșterea calității acțiunilor și a influențelor familiei și a școlii. Temeiul comunicării și colaborării eficiente a familiei cu școala și cu comunitatea este reprezentat de înțelegere, susținere, respect și dragoste. Astăzi, din ce în ce mai mulți părinți plasează problemele legate de buna educație a copiilor lor în sarcina școlii. Există însă printre ei și părini care mențin o relație strânsă cu cadrele didactice din școală. Îndrumați de aceștia din urmă, părinții încearcă să creeze și să menținp în mediul familial o ambianță prielnică dezvoltării sănătoase a copiilor lor. Așa se explică cum influența favorabilă exercitată de școală asupra elevilor continuă și acasă. Există însă situații în care părinții nu consideră că această relație este importantă și nu comunică cu reprezentanții școlii eficient. În această situație intervine rolul pe care îl are școala, prin găsirea unor metode de atragere a părinților într-un dialog eficace.

Unreal PARTENERIAT între ȘCOALĂ şi FAMILIE nu este cel înscris pe o coală de hârtie semnat de părinte şi director, este relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă, estebucuria şitristeţea, este succesul şieşecul, este zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este COPILUL.

COPILUL – o taină pe care întâi trebuie să ne dorim să o descifrăm şi apoi să lucrăm neîntrerupt pentru asta, părinţişi profesori. Trebuie să-l înţelegem, ca apoi să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăieşte.

Bibliografie

• Dr. Bunescu Gheorghe "Democratizarea educaţieişieducaţiapărinţilor", Institutul de Știinte ale Educaţiei
• Bunescu Gheorghe, "Şcoalaşi valorile morale", EDP, R:A:, Bucureşti, 1998
• Şincan E., Alexandru Ghe., "Şcoalaşi familia", Editura "Gheorghe – Cârţu Alexandru", Craiova, 1993
• Jean Marc Monteil, "Educaţieşi formare – perspective psihologice", Editura Polirom, Iaşi, 1997

PRIMELE ZILE DE GRĂDINIȚĂ PENTRU COPII ȘI PĂRINȚI

Câteva sfaturi din partea cadrelor didactice, consilierilor și părinților

Prof. înv. preșcolar Ionela Camelia Lazea

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Bistrița

Prima zi de grădiniță este un eveniment major în viața preșcolarilor și a părinților lor. Cei mai mulți părinți sunt îngrijorați despre cum se va comporta copilul lor în prima zi de grădiniță. Nu doar copiii au însă nevoie de încurajare și motivare. Și pentru părinți este o schimbare importantă. Ne-am gândit să îi ajutăm cu sfaturi legate de pregătirea copilului pentru grădiniță!

Pregătirea copilului pentru grădiniță

Grădinița este o nouă lume pe care copilul tău urmează să o descopere. Camerele sunt diferite, jucăriile de acasă îi lipsesc, întâlnește atât copii, cât și adulți pe care nu îi cunoaște, programul este diferit, îi lipsești tu. Este normal pentru copilul tău să fie temător și să își dorească să nu fie lăsat singur, dar comportamentul lui este influențat de modul în care îl pregătești.

Faceți un eveniment din prima zi de grădiniță

Primul dințișor, primul pas, primul cuvânt… toate au fost mari evenimente în familie. De ce n-ar fi și prima zi de grădiniță? Așa îl vei face și pe copil să perceapă mersul la grădiniță ca pe un eveniment pozitiv.

Acomodarea copilului cu grădinița

O idee minunată ar fi să familiarizezi copilul cu grădinița la care se va duce. Mergeți în plimbare în jurul grădiniței, în curtea de joacă pentru copii, vizitați holul și grupele chiar și atunci când sunt acolo copii și educatoare. Povestește-i cum îl vei duce de mână, în fiecare zi acolo și cum, tot în fiecare zi, vei veni să îl iei acasă. Povestiți despre toate lucrurile pe care el le va face când va ajunge la grădiniță: se va juca, va învăța cântece și poezii, va mânca la masă cu alți copii, se va spăla pe mâini, va asculta ce vorbește educatoarea, etc. Nu trebuie să îl minți și să îi zugrăvești grădinița ca pe cel mai frumos loc de pe pământ și nici să îi sugerezi că nu are de ce să se teamă. Așa că încearcă să îi răspunzi la orice nelămurire, să îi povestești cum se va desfășura o zi la grădiniță, cum se va juca, cum va învăța, cum va cunoaște alți copii. Nu trebuie amenințat copilul că îl lăsați la grădiniță dacă nu ascultă, chiar și atunci când este deja obișnuit cu atmosfera de acolo.

Implicați copilul pentru schimbare

O experiență nouă este mult mai puțin stresantă pentru copii atunci când aceștia sunt pregătiți dinainte. Acordă-i timp să aleagă hainele pe care vrea să le poarte la grădiniță, ghiozdănelul, jucăria preferată sau orice alt obiect consideră el că îi este necesar.

Ghiozdănelul fiecărui copil de grădiniță ar trebui să cuprindă: o pereche de pantalonași în plus și una-două bluzițe pentru a se putea schimba dacă se murdărește sau transpiră, o pereche de șosețele, o pereche de pijamale, o pereche de chiloței, o pereche de papucei de interior. Hăinuțele și încălțămintea trebuie să fie lejere și ușor de manevrat pentru a se putea dezbrăca și îmbrăca singur. Încearcă pantalonași cu elastic în talie, papucei fără șireturi și bluzițe cu fermoar.

Poți să îi oferi un obiect care îi amintește de tine, cum ar fi un pupic desenat cu o carioca sau ruj, un puf de parfum pe un șervețel. Îi poți spune copilului tău să atingă cu mâna pupicul atunci când i se face dor de tine!

Pregătește-l pentru o zi fără tine!

În lunile care preced începerea grădiniței, obișnuiește-ți copilul să stea fără tine - singur în cameră sau cu alți adulți (prieteni de familie, bunici, vecini în care ai încredere). Foarte mulți copii ajung în primele zile la grădiniță și descoperă că nu știu să mănânce singuri. Din cauza numărului mare de copii, personalul grădiniței nu are cum să îi învețe pe fiecare în parte această deprindere, așa că foarte util ar fi să îl înveți din timp, acasă. Învață-l să ceară la baie sau să se spele pe mâini, să își strângă lucrurile în rucsac sau să recunoască jucăriile.

Ajută educatoarele să îți înțeleagă copilul

Este bine să faci în așa fel încât educatoarea să îți poată cunoaște copilul mai bine. Descrie-i comportamentul și pune-o la curent cu orice informație importantă despre copil. Gândește-te că educatoarele au un număr de cel puțin 20 de copilași în clasă, iar dacă nu dispun de un minimum de informații despre fiecare elev în parte, le va lua destul de mult timp ca să le descopere singure. Aceasta va fi spre binele copilul și cu siguranță vei avea parte de recunoștința educatoarei.

Adio, oliță?

Înainte să mergeți la grădiniță, asigură-te că micuțul tău nu mai are nevoie de scutec și știe să ceară să meargă la baie atunci când are nevoie. Explică-i că și dacă se întâmplă "accidente" nu e nimic grav, iar doamnele îngrijitoare și educatoare îl vor ajuta să se schimbe.

Marea despărțire din prima zi

- Culcați-vă mai devreme în seara de dinainte, astfel încât dimineața să fiți odihniți și să aveți timp să vă pregătiți.

- Scoală-te bine dispus, afișează un zâmbet larg pe față, dovedește-i copilului că ești plin de încredere și entuziasm pentru începerea unei noi etape din viața lui!

- Pregătiți bagajul pentru grădiniță în seara de dinainte. Lasă-l să-și aleagă hainele, nu vă grăbiți și fiți atenți să nu uitați ceva.

- Când ajungeți la grădiniță, fă cunoștință copilului cu educatoarea și permite-i acesteia să intre în vorbă cu cel mic în încercarea de a stabili o relație între ei, în timp ce tu te retragi ușor. Copilul va înțelege că tu aprobi apropierea dintre el și educatoare și că ai încredere că el va fi protejat și fericit în compania unei alte persoane în afara de voi, părinții.

- Nu grăbi momentul despărțirii în ușa grădiniței, dar nici nu vă lungiți cu îmbrățișările. Nu uita să fii calm și optimist, pentru că un copil poate percepe foarte ușor reacțiile negative ale adulților. Nu pleca pe furiș, copilul se va simți abandonat. În schimb, un bun rămas prelungit îi poate da de gândit copilului că grădinița nu-i chiar un tărâm de basm.

- Formați-vă un ritual de rămas-bun, copilul va știi la ce să se aștepte, ceea ce va face tranziția mai ușoară. Unii părinți fac cu mâna, alții au un salut special gen "Bate palma, apoi pumnul!".

- Fii pregătit pentru plânsete și rugăminți ce-ar emoționa și o inimă de piatră! E normal să nu vrea să rămână acolo fără voi! Ia-ți rămas bun de la pitic, sărută-l, îmbrățișează-l și spune-i că vii să-l iei acasă după somnul de prânz sau masa de prânz, după caz, apoi părăsește grădinița fără să te uiți înapoi. Stăpânește-ți tentația de a te întoarce dacă îl auzi plângând.

- Unii dintre ei nu încep să plângă până nu observă că și cei din jurul lui fac asta. Probabil că gândește "Dacă băiețelul acela plânge, poate ar trebui să fiu și eu supărat de ceva." Educatoarea îți va propune din nou să pleci, ceea ce va trebui și să faci. Te vei întoarce peste câteva ore și-ți vei găsi copilul zâmbind și tare încântat să-ți arate tot ce a făcut în lipsa ta. În eventualitatea în care educatoarea nu va reuși să liniștească copilul, fii convins că va lua legătura cu tine.

- Odată ce te-ai decis să pleci, fă-o și nu te mai întoarce! Oricât ar plânge, stăpânește-ți dorința de a-l scoate din grupa de grădinița și mai ales de îl lua în brațe! Va fi cu atât mai greu să-l convingi să se întoarcă și să accepte despărțirea. Educatoarea știe să trateze acest gen de situații, nu este la primul copil aflat pentru prima dată în grădiniță.

- În primele zile ar fi indicat să vii puțin mai devreme după cel mic tocmai pentru a evita astfel de impresii negative de la început. Una din marile griji ale copiilor, mai ales dacă e pentru prima dată când vor fi departe de familie și de casă, este că nu te mai întorci după ei, că nu vei ajunge la timp să îi iei sau că îi uiți acolo.

- Nu-l zori mereu cu întrebări precum: "Ce-ai făcut azi la grădiniță? Ai mâncat, ai dormit?". Copilul va spune toate astea din proprie inițiativă, atunci când se va simți pregătit. Cel mai probabil, în primele luni de grădiniță nu-ți va povesti nimic, apoi, ușor-ușor îl vei surprinde fredonând un cântecel sau recitând o poezioară.

Bibliografie:

https://www.desprecopii.com/info-id-1489-nm-Prima-zi-de-gradinita.htm

https://www.mamica.ro/prima-zi-de-gradinita/

https://www.sfatulmamicilor.ro/copii/educarea-copiilor/pregatirea-ta-si-a-copilului-tau-pentru-gradinita-164.html

https://www.suntparinte.ro/sfaturi-pentru-prima-zi-de-gradinita

https://www.qbebe.ro/copilul/cresa_si_gradinita/cum_ne_pregatim_de_gradinita__q__

FAMILIA – FACTOR EDUCATIV

prof. Maier Arnold

Colegiul Naţional "Kölcsey Ferenc" Satu Mare

Căsătoria şi familia sunt ocrotite de "Declaraţia universală a drepturilor omului", în care se prevăd: la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie de rasă, naţionalitate sau religie, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. La contractarea căsătoriei, în decursul şi desfacerea ei, bărbatul şi femeia au drepturi egale. Căsătoria se încheie prin consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi. Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

În România, îndeosebi Codul familiei, dar şi Legea învăţământului statuează drepturile, îndatoririle şi funcţiile familiei în conformitate cu "Declaraţia universală a drepturilor omului", cu cerinţele societăţii civile, democratice şi a statului de drept. Statul român sprijină şi ocroteşte familia şi copiii prin punerea la dispoziţie a creşelor, caselor, căminelor şi grădiniţelor de copii, prin alocaţii băneşti pentru copii, prin tabere pentru copii, prin participarea unor părinţi-delegaţi la conducerea şcolii etc. Astfel, părinţii sunt membri ai comunităţii şcolare, având posibilitatea să se organizeze în societăţi şi să delege reprezentanţi în consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare etc.

Funcţiile familiei

Familia, ca nucleu fundamental al societăţii, îndeplineşte un sistem de funcţii, printre care cele mai importante sunt:

• Funcţia naturală, biologică. Prin această funcţie, familia asigură perpetuarea (reproducerea) speţei fiinţei umane, rezolvându-se prin familie problema demografică.
• Funcţia economică. În condiţiile economiei de piaţă, şi mai ales a privatizării, creşte funcţia economică a familiei, care trebuie să asigure baza materială necesară satisfacerii trebuinţelor de alimentaţie, îmbrăcăminte, încălţăminte etc. a tuturor membrilor familiei. Chiar în condiţiile în care părinţii sunt salariaţi, familia trebuie să rezolve problemele economice, prin folosirea chibzuită a veniturilor pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor membrilor familiei. Statul îşi menţine şi el anumite elemente ale funcţiei economice, contribuind la asigurarea educaţiei, sănătăţii, protecţiei sociale a familiei etc.
• Funcţia de socializare. Familia, reprezentând nucleul de bază al societăţii în care acţionează relaţiile interumane, sociale şi civice la nivel de microgrup social, în mod firesc contribuie la socializarea membrilor ei, a copiilor îndeosebi, dezvoltând relaţii de înţelegere, de cooperare, respect şi ajutor reciproc, de rezolvare în comun a o serie de trebuinţe materiale, spirituale, sociale etc. Problemele planificării familiale, a educaţiei sexelor, a contracepţiei şi a consecinţelor negative ale necunoaşterii lor, reprezintă o îndatorire deosebită a familiei, şcolii şi chiar a altor factori socio-educaţionali.
• Funcţia educativă. Creşterea şi educarea copiilor reprezintă îndatoriri şi responsabilităţi deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultăţile economice sau de altă natură. Mediul educogen familial are influenţe deosebit de puternice asupra formării personalităţii copilului, a comportamentului lui, care îşi menţin forţa educativă uneori toată viaţa. De aceea poporul nostru acordă o importanţă deosebită educaţiei "celor 6 (7) ani de-acasă".

După intrarea copiilor la grădiniţă sau la şcoală, funcţia educativă a familiei nu încetează, ci ea continuă cu aceeaşi importanţă, realizându-se, însă, într-o ipostază nouă, de interacţiune a funcţiei educative din familie, cu funcţia educativă a instituţiilor de învăţământ. De altfel, funcţia socioeducativă a familiei nu încetează toată viaţa, căci şi atunci când au ajuns adulţi şi şi-au întemeiat o familie, părinţii îi consideră tot copiii lor şi pot, oricând, să vină cu un sfat bun pentru ei.

Abandonarea sau diminuarea funcţiei educative constituie cauza primordială a neîmplinirii copiilor şi adolescenţilor, a apariţiei şi amplificării delincvenţei juvenile, a tuturor deviaţiilor şi infracţiunilor săvârşite de copii şi tineri.

BIBLIOGRAFIE

• Ioan Bontaş, Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 2001
• Letiţia Filimon, Psihologia educaţiei, Editura Universităţii Oradea, Oradea, 2001
• Dumitru Popovici, Sociologia educaţiei, Editura Institutul European, Iaşi, 2003
• Casandra Abrudan, Pedagogie, Editura Universităţii Oradea, Oradea, 2002

ASPECTE SOCIOLOGICE ALE FAMILIEI ÎN EDUCAȚIE

Prof. Maier Francisc

Școala Gimnazială "Ion Creangă" Satu Mare

Realizarea cu reușită a rolurilor familiei presupune respectarea unui complex de necesități, printre care se precizează:

• preocuparea continuă a părinţilor de a-şi crește nivelul pregătirii culturale şi profesionale pentru a putea constitui exemplu şi pentru a susține copiii în devenirea personalităţii lor;
• realizarea unui colectiv familial coerent, unitar, care să aibă puterea socioeducativă necesară;
• înțelegerea de către părinţi şi alţi membri adulţi ai familiei (bunici etc.) a obligațiilor socioeducative ce le au în creșterea copiilor; aceasta necesită şi un interes de pregătire psihopedagogică, pentru a acţiona corespunzător şi cu succes în formarea personalităţii acestora;
• aportul părinţilor, după posibilităţile lor de pregătire, la îndeplinirea obiectivelor tuturor dimensiunilor educaţiei – intelectuală, profesională, moral-civică, estetică, fizică etc.;
• cuprinderea copiilor, după posibilităţile lor, la viaţa şi lucrul diversificat al familiei, ocolindu-se cazurile de a li se da totul de-a gata, de a le satisface toate nevoile doar de către părinţi (bunici etc.);
• susținerea copiilor la învăţătură, după posibilităţiile părinţilor, ocolindu-se cazurile ca părinţii să le facă temele, proiectele şcolare etc.;
• să nu se condiţioneze, de nimeni, câștigarea unor rezultate la învăţătură, de oferirea unor răsplăți, ci răsplățile să se ofere ca o consecință normală a rezultatelor bune ori foarte bune la învăţătură;
• să li se dea copiilor mijloace materiale şi financiare în limita nevoilor normale, ocolindu-se exagerările în această direcţie, chiar în cazurile când părinţii au salarii mai mari; exagerările pe această direcție vor avea consecințe negative, copiii utilizând necorespunzător surplusurile băneşti, mai ales. Părinţii este nevoie să satisfacă necesitățile normale ale copiilor, dar nu este necesar să se sacrifice pe ei, oferind totul copiilor. Normal ar fi ca un copil să ajungă să zică: îmi ajunge o anumită sumă de bani, zicându-le părinţilor: aveţi grijă şi de voi!, ceea ce ar determina pe copil să înţeleagă şi limitele familiei pentru satisfacerea necesităților lui;
• să se manifeste o autoritate părintească raţională, umană, justă; nici iubire excesivă, nici severitate excesivă, nici părinţi toleranţi şi indulgenţi, nici părinţi tirani cu copiii lor;
• iubirea părintească să fie identică pentru toţi copiii; dacă totuşi au o simaptie specială faţă de unul din copii, aceasta să apară când el doarme, fără să remarce ceilalţi;
• de conştientizat copiii să întrețină relaţii numai cu persoane cunoscute, care sunt bine intenţionate şi le vor binele; de ocolit orice cunoştinţă din greșeală, căci fără voia copiilor, pot ajunge în medii imorale, infracţionale etc., pot face prejudicii lor şi familiei;
• conlucrarea continuă şi necondiționată cu instituția de învățământ şi susținerea şcolii în îndeplinirea rolului ei educativ complex; participarea părinţilor la activităţile instituției de învățământ şi la activitatea Comitetelor de părinţi din instituție şi altele.

Aşa cum s-a precizat mai înainte, conlucrarea şcolii cu familia este o condiţie semnificativă a unirii forțelor în creșterea copiilor. Această conlucrare este nevoie să fie o activitate fină şi suplă şi de creștere a educatorilor-părinţi. Printre activitățile pedagogice ale instituției în cadrul părinţilor se pot enumera: consultaţii pentru părinţi; convorbiri individuale cu părinţii; ședințele cu părinţii, urmate de dezbateri şi conversații pe diferite teme psihopedagogice, ca de exemplu cunoaşterea caracteristicilor de vârstă individuale, criteriile necesare învăţării de succes, activitatea copiilor în timpul lor liber şi altele; lectoratele cu părinţii, organizate de specialişti de renume pe o tematică variată ce se referă la educarea copiilor, educaţia sexuală, comportamentul civilizat etc.; ședințele pe variate teme şi conversațiile cu părinţii în comitetul de părinţi pe şcoală; vizitele profesorilor diriginţi în familie etc.

Societatea, statul dispune de posibilităţi secundare, atât materiale, cât şi financiare, superioare unei instituții de învățământ de a organiza activități pedagogice la nivel naţional, precum şi posibilitatea de a include specialiştii renumiți în conceperea unei elevate şi de succes propagande pedagogice în rândul familiilor.

Printre activitățile pedagogice ce este posibil a se concepe pentru familie la nivel naţional, se precizează emisiuni educative pentru părinţi şi bunici şi copii la radio şi televiziune; cărţi, broşuri şi reviste educative pe subiecte variate pentru părinţi şi copii; filme şi piese de teatru cu caracter educativ în cadrul părinţilor şi copiilor, prezentate în instituţiile teatrale şi cinematografice ori la radio şi televiziune; conferinţe şi dezbateri pe subiecte educative pentru părinţi şi cu părinţii, organizate în instituțiile de învățământ superior populare ori în studiourile de radio şi televiziune, în presă etc.

Condiții ale activităţii de propagandă pedagogică în susținerea familiilor: cuprinsurile şi îndrumările psihopedagogice să fie competente, bogate, diverse, actuale, interesante şi accesibile, pentru a fi percepute, înţelese şi urmate conştient de către părinţi, bunici şi copii; să fie cuprinși părinţii, bunicii şi copiii în conceperea formelor şi chiar cuprinsurilor activităților de propagandă psihopedagogică caracteristică familiilor; să fie cuprinși specialişti renumiți în conceperea cuprinsului şi strategiilor de prezentare a variatelor feluri de propagandă psihopedagogică pentru părinţi, bunici şi copii; să se conlucreze cu toţi factorii interesaţi în realizarea acestui gen de propagandă pedagogică, pentru ca, totodată cu varietatea activităților, să se asigure coerența, consecvenţa şi continuitatea realizării cu reușită a felurilor de propagandă pedagogică în cadrul familiilor.

Propaganda pedagogică familială este nevoie să cuprindă cuprinsuri şi acțiuni care să satisfacă şi modificările apărute în statusul familiei din ziua de azi, cum sunt familia cu un unic părinte, părinţii despărțiți, cuplurile "familiale" întemeiate fără forme oficiale etc., pentru asigurarea condiţiilor specifice de creştere şi educare a copiilor, dar şi de susţinere şi pentru viitor a semnificației şi eficienţei socioeducative a familiei întemeiate legal şi închegate.

Părinţii sunt cei dintâi profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, instituția de învățământ îşi are funcția ei bine precizată.

Bibliografie:

Ioan Bontaş, Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 2001

Casandra Abrudan, Pedagogie, Editura Universităţii Oradea, Oradea, 2002

EDUCAȚIA ELEVULUI ÎNCEPE ÎN FAMILIE

Prof.înv.primar Malic Mine

Școala Gimnazială Nr.1 Cuza Vodă

Misiunea de educaţie a copiilor nu se află doar în mâinile şcolii. Părinţii trebuie să înţeleagă că şi înainte de grădiniţă există o şcoală numită ACASĂ, locul în care un copil învaţă etica de bază şi conduita primară de viaţă.

Atenţia şi importanţa pe care o dau părinţii ŞCOLII este deci de înţeles şi tocmai de asta, vedem zilnic dezbateri în presa românească despre învăţământul românesc - ba că nu sunt manuale, ba că şcoala nu e bună, ba că profesorii nu sunt buni. Realitatea este însă aceea că majoritatea părinţilor fac prea puţin pentru a contribui la succesul şcolar al copilului.

Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne gândim la educaţia pe care copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi comportamentului copilului până merge la şcoală. Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la un copil bine crescut, care ştie să salute, să spună mulţumesc, te rog, care se comportă cuviincios cu cei de vârsta lui şi cu adulţii.

Educaţia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea copilului în societate. Un copil manierat se va descurca mult mai bine în relaţiile cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc cei 7 ani de acasă.

Copilăria reprezintă cea mai bună perioadă a vieţii pentru educaţie, pentru formarea şi instruirea caracterului psiho-social. Familia este cea care răspunde de trebuinţele elementare ale copilului şi de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei rămân uneori, întipărite pentru toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia.

Dacă unui copil familia nu-i satisface nevoia de confort fizic şi afectiv, atunci pe viitor va apărea acel sentiment de neîncredere în mediu, teama de viitor sau îndoieli de sine, o lipsă a încrederii în propriile sale forţe, dar va apărea şi acel sentiment de ruşine. Tot timpul familia trebuie să încurajeze copilul, să îl îndrume şi să îi arate ce e bine şi ce e rău. Familia este cea care oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul socio-afectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta atât direct, prin acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate cât şi indirect, prin modele de conduită oferite de membrii familiei. Modelele de conduită oferite de părinţi, pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare, şi climatul socio-afectiv, în care se exercită influenţele educaţionale, reprezintă primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale.

Procesul educativ al copilului trebuie condus cu grijă şi caldă afecţiune în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-l solicita prea de timpuriu cu lucruri ce nu sunt pe măsura forţelor lui, oferindu-i şi cerându-i numai ce nu-i depăşeşte capacitatea de înţelegere.În familie se dezvoltă sprinjinul de afirmare a idealurilor tânărului, dorinţa sa de participare la viaţa socială, culturală şi politică a ţării sale. În familie se formează primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului, de conduită igienică individuală şi colectivă şi de altruism, componente majore ale moralei elementare a indivizilor societăţii, constituind bagajul educativ al " celor 7 ani de acasă". Viaţa copilului acasă, alături de părinţii săi, toate activităţile care se desfăşoară împreună consolidează anumite deprinderi, abilităţi ce contribuie la autonomia copilului, convieţuirea socială, sănătatea, igiena şi protecţia lui. În familie copilul începe să se cunoască pe sine, să se definească prin jocul imitaţiilor, comparaţiilor şi îşi însuşeşte modele la care se poate referi în mod constant în devenirea sa ca adult.

După ce ajunge la vârsta preşcolară, educaţia copilului se împarte între familie, dascălii şi pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat până la această vârstă şi să-l ajute pe copil în înţelegerea şi lămurirea unor probleme.

"Cei 7 ani de acasă" îşi pun accentul cel mai mult în ceea ce devine un copil mai târziu şi anume – OM. Aceasta este perioada cea mai importantă, fiind temeliape care se clădeşte o fiinţă cu diverse aptitudini şi preferinţe, cu un comportament normal sau deviant. Aşa cum ne creştem şi ne educăm copiii, aşa cum ne comportăm noi, aşa vor trăi şi se vor manifesta pe viitor. Copii cresc şi se formează în viaţă într-un univers pe care-l creează părinţii.

În general, copiii care ţipă sunt cei în ale căror familii se vorbeştepe un ton răstit", explică psihologul.Tot în această perioadă (începând cu 3 ani), se învaţă şi formulele de adresare. "Un copil care va fi învăţat de mic să se adreseze într-un anumit fel, cu greu va reuşi să schimbe, mai târziu, acele formule de adresare. Sunt mulţi copii care ajung chiar şi în gimnaziu fără a puteasă se adreseze profesorilor cu «dumneavoastră», tocmai pentru că, în familie, a fost învăţat să spună tuturor «tu»".

Ce trebuie să ştie un copil "de acasă"? Până la 6 - 7 ani, un copil trebuie să aibă dezvoltate - în principal prin educaţia primită "acasă", un anumit grad de autonomie (să se îmbrace singur, să se spele, să fie ordonat), un nivel rezonabil de politeţe, învăţată din regulile impuse de familie, un limbaj dezvoltat care să-i permită să comunice eficient, un grad de dezvoltare emoţională care să-i dea posibilitatea de a-şi controla fricile şi emoţiile şi capacitatea de relaţionare social- sintetizează psihologul.

BIBLIOGRAFIE

Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Negovan, V., (2003), Introducere în psihologia educaţiei, Editura Curtea Veche, Bucureşti.

Sălăvăstru, D., (2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.

PĂRINȚI ȘI PROFESORI, PARTENERI ÎN EDUCAȚIE

Manea Mirela-Alina,

Colegiul Tehnic Auto "Traian Vuia" Focșani

În societatea contemporană, nici nu se mai pune la îndoială rolul major pe care-l deține o bună colaborare între părinți și copii pentru atingerea succesului școlar. Beneficiar indirect al actului educational, familia elevului este mai mult decât atât, reprezintă climatul afectiv, social, cultural în care copilul se formeză, își dezvoltă anumite abilități și deprinderi, care vor constitui pilonii noilor achiziții dobândite în clasă.

Prin implicarea activă a părinților în viața școlară, prin dialog constant cu profesorii și prin oferirea unui mediu de acasă care încurajează curiozitatea și disciplina, familia poate avea un impact semnificativ asupra reușitei copiilor. Astfel, colaborarea dintre familie și școală devine un suport esențial în dezvoltarea armonioasă a copilului și în pregătirea lui pentru viitor.

O comunicare eficientă între profesori și părinți este esențială pentru succesul educațional al elevilor. Există mai multe forme prin care această colaborare poate fi realizată, fiecare având avantajele sale, în cele ce urmeză voi menționa câteva dintre ele, care m-au ajutat de-a lungul timpului să creez o legătură solidă cu părinții elevilor mei.

• Întâlniri față în față – Acestea sunt cele mai eficiente pentru a discuta detaliat progresul elevului, comportamentul și eventualele dificultăți. Pot fi organizate periodic sau la cererea uneia dintre părți.
• Email-uri și mesaje – O modalitate rapidă și practică de a transmite informații despre activitățile școlare, evenimente importante sau eventuale probleme care necesită atenție imediată.
• Platforme educaționale – Multe școli folosesc platforme online unde părinții pot verifica notele, absențele și feedbackul profesorilor. Acestea facilitează transparența și implicarea activă a părinților.
• Grupuri de comunicare pe aplicații mobile – Aplicații precum WhatsApp sunt utilizate frecvent pentru a transmite anunțuri rapide și pentru a răspunde la întrebări punctuale.
• Ședințele cu părinții – Organizate regulat, acestea oferă o imagine de ansamblu asupra situației clasei și permit părinților să interacționeze direct cu profesorii.
• Apeluri telefonice – Folosite în special pentru a discuta aspecte urgente sau delicate, acestea permit o abordare mai personalizată.

Indiferent de metoda aleasă, comunicarea trebuie să fie clară, respectuoasă și orientată spre găsirea celor mai bune soluții pentru elevi.

Un univers familial armonios este fundamental pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Un mediu familial bazat pe afecțiune, sprijin reciproc și comunicare deschisă îi ajută pe copii să-și dezvolte încrederea în sine și să facă față provocărilor vieții. Stabilitatea emoțională oferită de o familie unită creează un cadru propice învățării și dezvoltării personale, contribuind la formarea unor adulți echilibrați și responsabili.

Uneori, deși nu ne dorim, observăm că elevii noștri trec prin anumite momente delicate, ceea ce poate determina apariția unor note mici, schimbări de comportament, absenteism. În spatele acestor situații se ascund cauze pe care poate nu le intuim întotdeauna, însă în urma unor discuții cu părinții, ne putem ajuta elevii să-și gestioneze eficient situațiile problematice. În asemenea cazuri, de multe ori cer sprijinului psihologului școlar, dacă, evident, părintele este de acord. Consilierea psihopedagogică este una dintre căile care facilitează crearea unei relații armonioase între elevi, părinți și chiar profesori.

În calitate de profesor diriginte, am propus și am participat la ședințe de consiliere cu elevii care dădeau semne de derapaje școlare. Uneori elevul poate fi mai deschis cu părintele în prezența consilierului școlar sau și a dirigintelui și își poate exprima sincer nemulțumirile, ceea ce-l neliniștește sau îi provoacă anxietate. Apropierea examenelor de finalizare a studiilor (bacalaureatul ) poate fi un real factor de stres atât pentru elev, cât și pentru părinte, iar profesorul poate găsi căile potrivite pentru a detensiona situația, contribuind la reușita școlară .

În concluzie, profesorului îi revinde rolul de a fi un liant între instituția de învățământ și părinte, chiar dacă întâmpină obstacole sau reticențe din partea părintelui, însă cu perseverență și tact aceastea pot fi depășite.

Ecaterina Adina Vrasmas – Consilierea şi educaţia părinţilor , Editura Aramis, 2002

https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/reflec-ii-asupra-rela-iei-parinte-profesor-in-realitatea-zilelor-noastre

https://edict.ro/modificari-in-dinamica-relatiei-parinte-profesor/

IMPLICAREA FAMILIEI ȘI REUȘITA ȘCOLARĂ

Prof.Matei Alina

Liceul Tehnologic Căpitan N.Pleșoianu

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Ziua în care copii merg la şcoală constituie pentru părinţi momentul în care ei trec de la statutul de primi educatori, familia fiind prima şcoală a copiilor, la cel de parteneri ai şcolii. Aceasta nu înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care părintele împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii. Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar odată cu începerea şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta, chiar de implicare activă în cadrul ei.

Atunci când cele două medii educaţionale, şcoala şi familia, se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile.

Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.

Şcoala si familia urmãresc acelaşi scop educativ, formarea tinerilor pentru a deveni personalitãţi multilateral dezvoltate care sã poatã face faţã dinamicii sociale, schimbãrilor profunde şi alese din societate. Pentru realizarea acestui scop unic este necesarã unitatea de acţiune, concordaţa dintre mijloacele specifice de influenţare folosite în aceste douã instituţii sociale. În cadrul acestei colaborări, rolul conducător îl are şcoala. Şcoala este interesată să colaboreze cu familia, să-şi facă din ea un aliat, pentru ca acţiunea ei educativă se fie mai profundă şi de durată. Colaborarea şcolii cu familia este necesară şi în vederea unei informãri reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui, pentru cunoaşterea lui multilaterală.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor.

Colaborarea dintre şcoalã şi familie se poate realiza sub mai multe forme. Una dintre aceste forme este vizitarea familiei de cãtre cadrele didactice.Vizita la domiciliul elevilor poate da rezultate bune pentru realizarea obiectivelor comune urmãrite de cãtre şcoalã şi familie. Înainte de a vizita familia unui elev, cadrul didactic trebuie sã se pregătească în acest sens. El îşi va fixa problemele pe care le va discuta cu părinţii, va da şi va cere părinţilor informaţii.

În cadrul convorbirii pe care o va purta cu părinţii, profesorul, trebuie să dovedeascã mult calm. E necesar să gsească argumente potrivite şi temeinice şi să-i convingã pe părinţi de utilitatea lor, dar să nu renunţe la obiectivitate şi sinceritate în abordarea problemelor. Consultarea catalogului, informaţiile cerute de la profesorii clasei şi propriile informaţii îl vor ajuta pe diriginte sau învâţător, să ofere un tablou clar aspra situaţiei elevului.

În discuţiile avute cu părinţii e bine sã fie prezentate mai întâi aspectele pozitive din activitate, succesele elevului sau schimbările lăudabile din comportamentul acestuia. Vor fi menţionate apoi obiectele de învăţãmânt la care elevul întâmpină greutãţi, ce greşeli se observă în activitatea sa la clasă sau ce abateri disciplinare manifestă. Se va discuta cauza acestor neajunsuri și împreună cu familia, se vor găsi măsurile necesare pentru îndreptarea elevului.

Consultaţiile cu părinţii elevilor îşi vor atinge scopul dacă familia devine un colaborator activ şi conştient al şcolii, dacă se ajunge la stabilirea unui sistem unitar de măsuri pentru îndrumarea elevului, dacă părinţii sunt convinşi și hotărâţi să urmeze sfaturile cadrelor didactice.

Spre a-i ajuta eficient pe copii, părinţii trebuie să se informeze despre rezultatele muncii şi despre comportarea lor în şcoală. Părinţii trebuie să ţină permanent legătura cu şcoala, dar mai ales atunci când apar primele note slabe sau se observă modificări în comportamentul copilului. Măsurile de îndreptare luate din timp, când carenţele sunt mici, dau rezultate bune.

O altă formă de colaborare sunt şedinţele cu părinţii, şedinţe care sunt un prilej de comunicare între şcoala şi familie. Principala menire a şedinţelor cu părinţii este informarea pedagogică. Părinţii vor primi informaţii pedagogice cu privire la formarea deprinderilor de muncă independentă la elevi, despre particularităţile de vârstă ale acestora, despre educaţia lor estetică, pregătirea temelor, petrecerea timpului liber.

Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor are la bază câteva principii esenţiale:

-Părinţii, indiferent de etnie, statut socio-economic sau pregătire educaţională, sunt un element cheie în educaţia propriilor copii.

-Elementul principal este copilul şi realizările sale.

-Şcoala nu este singura responsabilă pentru rezultatele şcolare ale copilului.

Fiecare cadru didactic este un specialist în domeniul său, oferind astfel copiilor informaţii relevante şi accesibile vârstei.Ca parteneri într-o relaţie, este normal ca părţile implicate să aibă anumite aşteptări una faţă de cealaltă.Există un anumit ,,set de cerinţe'', care se concretizează în aşteptările părinţilor privind activitatea cadrelor didactice:

Părinţii trebuie să aibă încredere în cadrele didactice, dar şi să aibă grijă să nu proiecteze asupra copiilor propriile amintiri neplăcute pe care le-ar putea avea din perioada şcolii. Ei trebuie să le recunoască cadrelor didactice un profesionalism pe care ei nu îl au, pedagogia fiind o adevărată meserie, nu doar o simplă ocupaţie.Este de preferat ca părinţii să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se confruntă cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole), să uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei, dar şi să manifeste disponibilitate pentru participarea la cursuri cu caracter educativ realizate pentru părinţi

În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi integrarea în viaţa socială, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

Bibliografie :

Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., " Didactica", manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997 , pg. 17-21;

Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992, pg. 19-35.

Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, pg 13-29;

Nicola, I., " Pedagogie", E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992,pg. 32-41;

RELAȚIILE ARMONIOASE DIN CADRUL FAMILIEI CREȘTINE – STARTUL PENTRU PREVENIREA ȘI GESTIONAREA PROBLEMELOR EDUCAȚIONALE

Prof. Înv. Primar Matei Sorina-Carmen

Liceul Teologic Baptist "Alexa Popovici", Arad

"Numai ia seama asupra ta și veghează și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi." (Deuteronom 4:9)

Fiecare părinte are datoria de a transmite tuturor urmașilor modul în care Dumnezeu i-a ajutat, modul în care Dumnezeu i-a protejat și i-a călăuzit zi de zi. Fără învățăturile Bibliei, copiii pot crește doar cu un set de reguli transmise de părinți. Fără moștenirea spirituală, viața nu poate fi atât de binecuvântată, de prețuită și de folos semenilor.

Bătrânii dintr-o familie sunt o cinste pentru cei mai tineri, deoarece aceștia au nevoie de sfaturile pline de înțelepciune ale acestora. Persoanele în vârstă trebuie să-i îndrume pe tineri cu blândețe și smerenie, astfel încât aceștia să vină mereu cu încredere, cu o inimă deschisă, ca să ceară sfaturi de la bătrâni. "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste , mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora." (1 Timotei 5:17) Bătrânii pot fi un exemplu pentru cei tineri prin experiența acumulată de-a lungul vieții cu Dumnezeu.

Familia creștină are o mărturie foarte frumoasă și puternică în comunitatea locală, deoarece toți trăiesc în armonie, în ascultare și temere de Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, familia creștină reușește să depășească mai ușor obstacolele vieții oricât de aprige ar fi, deoarece nădejdea este într-un Dumnezeu viu și adevărat care veghează permanent la binele copiilor Săi.

"Fiule, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât! Ele te vor însoți în mersul tău..." (Proverbe 6:20-22)

Copiii trebuie să asculte de părinții lor, deoarece aceștia sunt cei mai buni prieteni ai copiilor. Copiii nu dispun încă de maturitatea necesară pentru a lua decizii înțelepte în situațiile importante din viață. La vârsta adolescenței copiii se pot îndepărta de părinți, pot chiar nesocoti sfaturile venite din partea acestora. Prietenii nepotriviți îi pot atrage pe copii în anturaje care le pot dăuna. Dacă preocuparea părinților rămâne aceea de a sta lângă Dumnezeu, atunci ei vor avea înțelepciunea de a menține o legătură strânsă cu copiii lor, chiar dacă aceștia au anturaje nepotrivite. Răspunderea părinților față de copii este răspundere în fața lui Dumnezeu. Învățăturile din Biblie sunt un ajutor potrivit pentru părinți în creșterea copiilor, deoarece acestea vin să întărească educația transmisă celor mici. Relația armonioasă dintre părinți și copii se bazează și pe faptul că părinții le doresc copiilor tot ce este mai bun. Cu toate acestea, părinții nu trebuie să-i lase pe copii să facă ce vor, ci să-i disciplineze în funcție de greșelile săvârșite de la cele mai mici vârste. Disciplinarea nu este ușoară și nu există o rețetă pentru disciplinare. Cu toții suntem atât de diferiți, însă un lucru este neschimbat de mii de ani: Cuvântul lui Dumnezeu. În orice situație, atât părinte, cât și copil, trebuie să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu pentru a lua cele mai bune decizii sau pentru a le îndrepta pe cele greșite.

Rugăciunea este îndatorirea familiei creștine. Părinții se roagă pentru copiii lor, părinții se roagă împreună cu copiii pentru reușitele pe plan școlar, pentru relațiile pe care le au cu cei din jur, pentru că "despărțiți de mine nu puteți face nimic..." Rugăciunea este continuată și la școală. Elevii se roagă pentru profesorii lor, iar profesorii se roagă împreună cu elevii. Această practică prin care cu toții recunoaștem puterea și suveranitatea lui Dumnezeu în viața noastră, conduce la un comportament civilizat în sala de clasă și nu numai. Elevii trebuie să vadă și să simtă că nouă, cadrelor didactice, nouă, părinților, ne pasă de ei în toate situațiile, iar prin eforturile noastre (părinți, cadre didactice) încercăm să le oferim elevilor tot sprijinul necesar pe traseul formării și maturizării lor.

În concluzie, frica de Dumnezeu, încrederea în Tatăl ceresc, supunerea față de Creatorul cerului și al pământului sădite în inimile copiilor de la cele mai mici vârste contribuie la prevenirea și/sau buna gestionare a problemelor educaționale.

Bibliografie:

Biblia, Traducere Dumitru Cornilescu, Societatea Biblică din România, 2010

Revista "Sămânța adevărului" (revistă creștină), septembrie-octombrie 2024, ianuarie 2025.

CONTRIBUŢIA FAMILIEI ȘI A ȘCOLII LA FORMAREA PERSONALITĂŢII ELEVILOR

Prof. Mărginean Mariana Steluța

Colegiul Naţional "Titu Maiorescu", Aiud, Jud. Alba

Procesul de formare a tinerei generaţii în condiţiile societăţii contemporane, deosebit de dinamice, ridică probleme de ordin psihopedagogic de mare complexitate. În principiu instituţionalizat prin şcoală, dar având şi o desfăşurare spontană liberă, sub influenţa factorilor social-culturali existenţi, cum ar fi: familia, societatea, prieteniile, internetul, filmul etc., fenomenul educaţiei copiilor este continuu, de acţiune directă şi indirectă conştient dirijată în scopul dezvoltării personalităţii cu mijloace pedagogice, sau latent-spontană, sub imperiul empiriei tradiţionale, al bunului simţ.

Ştim cu toţii că elevul este figura centrală a întregului proces instructiv-educativ. Familia și şcoala au un rol important în educarea şi instruirea adolescentului, care trece prin schimbări majore, de la energia enormă pe care o manifestă până la dezvoltarea curiozităţii şi a capacităţii cognitive şi afective. Această etapă este optimă pentru activităţi de cunoaştere a elevilor, a preocupărilor lor cotidiene şi mai ales a interesului formării lui ca viitor cetăţean folositor societăţii în care trăieşte.

Implicarea părinților în educația copiilor reprezintă un factor esențial în dezvoltarea academică, emoțională și socială a acestora. Numeroase studii au demonstrat că atunci când părinții se implică activ în procesul educațional, performanțele școlare ale copiilor cresc semnificativ, iar adaptarea lor la mediul școlar este mai bună. Pandemia COVID-19 a schimbat radical dinamica implicării parentale, transformând mulți părinți în co-educatori în timpul învățării online. Această experiență a evidențiat atât provocările, cât și oportunitățile unei colaborări mai strânse între școală și familie.

Şcoala este locul în care grija şi încrederea sunt mai presus de restricţii şi ameninţări, unde unitatea şi mândria realizării scopului înlocuiesc câştigul şi pierderea şi unde fiecare persoană, indiferent de etnie, este întrebată, ajutată şi inspirată să trăiască cu astfel de idealuri şi valori precum bunătatea, corectitudinea şi responsabilitatea. Şcoala, ca şi comunitate, caută să satisfacă nevoia fiecărui elev de a se simţi competent, legat de alţii şi autonom. Misiunea şcolii este de a forma aceste personalităţi umane complexe, de a modela profilul spiritual al unui individ astfel încât acesta să se integreze într-un sistem social şi profesional aflat în permanentă schimbare.

Şcoala işi propune să creeze un mediu de instruire bazat pe respect reciproc şi pe principii democratice, să pregătească elevi dispuşi să se instruiască tot timpul pentru a se putea adapta evoluţiei societăţii, să se asigure că toţi elevii vor dobândi deprinderi artistice, etice şi practice pentru a lua parte la viaţa unei societăţi democratice. Copiii sunt încurajaţi să devină cetăţeni activi, să aprecieze valorile democraţiei, să pună în valoare respectul reciproc, responsabilitatea pentru cei din jur, onestitatea, civismul şi seriozitatea.

Misiunea şcolii este să ofere educaţie şi cercetare la un înalt standard de calitate pentru dezvoltarea intelectuală, socială şi profesională a elevului. Rolul pe care acesta şi-l asumă cu responsabilitate este de a forma resursele umane necesare progresului zonei prin modelarea unor personalităţi armonioase, prin asigurarea informaţiilor de care au nevoie viitorii profesionişti prin crearea cadrului de integrare socio-profesională şi de a oferi fiecărui elev posibilitatea de a se forma pe o rută personală, de a-şi continua studiile în forme de învăţământ superior în funcţie de aptitudini şi interese, de a se integra pe piaţa muncii valorificându-şi pregătirea dobândită.

Adesea influenţa extraşcolară asupra elevilor este tot atât de puternică şi modelatoare ca şi cea instructiv-didactică din procesul de învăţământ, dacă nu chiar mai mult. În complexul general al acţiunii factorilor social-educativi se structurează coordonatele principale ale personalităţii umane. O serie de factori care depăşesc cadrul de acţiune al şcolii influenţează adânc comportamentul copiilor. Ei pot avea o acţiune pozitivă sau negativă, dorită sau nedorită, şi în toate cazurile trebuie să se ţină seama de acest lucru.

Să luăm, de exemplu, familia. Influenţa ei nu începe şi nu se încheie o dată cu intrarea copilului în şcoală, ci se exercită tot timpul, prezentând valori şi ponderi foarte diferite, ce trebuie cunoscute la modul concret. Familia reprezintă celula de bază a societăţii care are însă funcţii proprii, multiple şi de o semnificaţie majoră care nu pot fi nici pe departe ignorate sau subestimate. Oamenii îşi desfăşoară viaţa şi activitatea lor în colectivităţi sociale determinate, iar familia este pentru fiecare dintre noi o realitate socială de prim ordin. Istoria societăţii este totodată şi istoria evoluţiei rolului, a formelor şi a funcţiilor pe care familia le exercită în societate.

Fiecare părinte vede viitorul copilului său într-un anumit fel, în funcţie de mentalitatea tradiţională, de experienţa proprie, de exemplul altora. Este greu de crezut că acest lucru nu exercită şi asupra copilului o influenţă importantă din toate punctele de vedere. Căci influenţa părinţilor nu este pasivă. Concepţia lor despre lume şi viaţă, despre bine şi rău, adevăr şi minciună se proiectează puternic şi asupra copiilor. Aceştia, la rândul lor, trăind şi muncind alături de părinţi o perioadă importantă de timp, işi însuşesc într-o mare măsură influenţa părinţilor, fie sub formă de atitudini intelectuale şi morale, fie sub formă de cunoştinţe şi trăsături de caracter.

La unii educaţia din familie – cei 7 ani de acasă – işi pune amprenta asupra întregii dezvoltări ulterioare; pentru alţii, primele clase primare: întâlnirea cu învăţătorul, o mare personalitate de la care a învăţat şi pe care a preferat-o, sau cu un anumit obiect de învăţământ. Sunt de asemenea oameni în viaţa cărora adolescenţa a lăsat urmele cele mai adânci.

Sub raport social-istoric, valoarea educativă a vârstelor şi a evenimentelor mai importante legate de ele prezintă particularităţi distincte. În societăţile tradiţionale, în cadrul cărora influenţele educative se exercită vertical şi în mod direct de la părinte spre copil, ponderea vârstelor mici este mai mare in educaţie. În societatea modernă, caracterizată îndeosebi prin transmisie laterală şi discontinuiate – de la cel informat spre cel neinformat – , dimpotrivă, creşte rolul şcolii şi al altor instituţii educaţionale care intervin în etapele următoare ale copilăriei. Problema cea mai importantă ce se pune este a modului în care fiecare etapă a educaţiei pregăteşte pe cealaltă şi pe celelalte. Căci fiecare moment organizat trebuie să ţină seama de ceea ce va urma. Altfel verigile pot să nu se lege între ele suficient de trainic, sau să se contrazică chiar. În general, aceste răscruci, cu o valoare psihologică formativă atât de mare nu pot fi parcurse cu succes de un om care a primit o educaţie întâmplătoare sau nepotrivită în fiecare segment luat în parte.

Aşadar, cei doi factori educativi – şcoala și familia – au un rol foarte important în educarea, instruirea şi formarea personalităţii elevilor. Conceptul de implicare parentală în educație a evoluat considerabil în ultimele decenii. În prezent, acesta nu se limitează doar la participarea la ședințele cu părinții sau verificarea temelor, ci include o gamă variată de activități și atitudini: implicarea directă în activitățile școlare și extrașcolare, comunicarea constantă cu profesorii și personalul școlar, crearea unui mediu propice învățării acasă, stabilirea unor așteptări educaționale realiste și motivante, participarea la deciziile școlii prin structuri formale și informale.

În angrenajul influenţelor educative, simultane şi succesive în timp, viaţa de elev reprezintă un segment numai. Dar depinde de noi, adulţii educatori, ca valoarea lui pedagogică să fie maximă, adică să fie un prilej de trăire vie şi intensă a idealurilor educative ale societăţii noastre. Depinde tot de noi ca, pe lângă valoarea educativă în sine, viaţa de elev să ajute la integrarea socială a copilului, să-i fixeze sentimente şi convingeri profunde, să constituie o etapă cu semnificaţie pozitivă mare pentru tot restul vieţii.

BIBLIOGRAFIE

Achim Ionel, Olaru Tudor - "Cetăţean, societate, familie", Editura Politică, Bucureşti, 1970

Voiculescu, Florea – "Analiza resurselor educaţionale ca demers al proiectării pedagogice",

Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000

Cristea, S. - "Parteneriatul educațional școală-familie", Editura Didactică și Pedagogică, 2016

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Mesaroș Bojan Teodora Antonela

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr.2, Tg.Mureș

Comunicarea dintre educator și părinte este un proces pe cât de necesar, pe atât de anevoios. În colaborarea cu părinţii cadrul didactic trebuie să comunice deschis, transparent, asertiv, empatic, pozitiv. O comunicare eficientă între profesori și părinți îi ajută pe elevi să se dezvolte mai bine din punct de vedere intelectual și social, facilitând procesul de predare și învățare. Dacă ne dorim o comunicare constructivă între şcoală și familie, trebuie să optăm pentru un parteneriat strategic care să urmărească anumite scopuri:informarea părinţilor cu privire la programul educativ al copiilor în cadrul instituţiei, la obiectivele acesteia, la dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copiilor şi eventualele probleme, generale și specifice, legate de creşterea şi educarea lor.

Pași esențiali pentru consolidarea comunicării între școală și părinți:

1.Aflăm care sunt nevoile de comunicare: îi chestionăm cum preferă să primească informația și cu ce frecvență. Rezultatele acestor discuții pot fi folosite pentru a personaliza comunicarea, instrumentele și abordările necesare, pentru a spori implicarea părinților și pentru a răspunde așteptărilor lor și ale copiilor.

2. Folosim cele mai potrivite canale de comunicare: pentru ca mesajele să ajungă la toate familiile, cel mai bine este să folosim cât mai multe canale de comunicare posibil. Nu toți părinții pot fi abordați în același fel și nu toți vor interacționa în aceeași măsură.. Printre modalitățile pe care le putem folosi în comunicarea cu părinții se numără:întâlniri,ședințe sau discuții cu părinții, atât fizic față în față, cât și în mediul online (Zoom, Skype, etc); apeluri telefonice; grupurile de mesaje (Whatsapp); E-mail; site-ul web al școlii; platformele online de socializare (Facebook).

3. Comunicăm clar și coerent: este important să comunicăm în mod sistematic cu părinții, nu numai la nevoie. În felul acesta se va crea un mecanism clar, comunicarea va fi așteptată, iar părinții se vor simți încurajați să participe și să se implice mai mult în viața școlară a copiilor lor.

4. Folosim un ton adecvat, cald și pozitiv, cultivăm sentimentul de încredere, comunicăm cât mai des, îi punem în valoare pe părinți.

5. Încurajăm părinții să vorbească cu noi:este esențial să creăm mecanisme de feedback clare și accesibile pentru familii astfel încât acestea să își poată exprima opiniile, îngrijorările și așteptările. Odată ce aceste mecanisme au fost stabilite, ne asigurăm că funcționează, pentru a păstra nivelul de încredere și implicare.

7. Ajungem la elevii și familiile vulnerabile: ne gândim ce putem face pentru a sprijini elevii vulnerabili, elevii cu afecțiuni medicale ori elevii cu risc de abandon școlar. Pentru aceasta e bine să încercăm a cunoaște cât mai bine părinţii, interesele lor, munca acestora, întreaga familie, asigurându-ne că elevii sunt sprijiniți corespunzător în mediul familial.

• Construirea unui parteneriat solid are la bază o relație pe picior de egalitate între cadrul didactic și părinte.
• Comunicarea cu părinții poate întâmpina blocaje, care odată conștientizate pot fi mai ușor abordate de către cadrul didactic.
• Comunicarea eficientă se bazează pe orientarea către identificarea unor soluții pentru a veni în sprijinul copiilor, NU pe blamarea sau stigmatizarea copiilor sau părinților.
• Ascultarea activă și empatia ajută cadrul didactic să obțină cooperarea părinților.
• Soluțiile pentru rezolvarea problemelor de comportament ale copiilor este important să fie identificate prin colaborare, deoarece acest lucru crește probabilitatea ca părinții să le pună în practică.
• Orice plan de intervenție este important să fie nu doar agreat, ci și monitorizat pentru a vedea în ce măsură strategiile identificate și-au atins scopul. În caz de eșec, este necesară identificarea unei alte soluții.

În cazul în care solicităm părinților să discutăm despre aspecte problematice în comportamentul copiilor, ne asigurăm că abordăm contextul de comunicare acordând atenție potențialelor bariere: expunem părinților care sunt punctele forte ale copilului și ce anume apreciem la comportamentul lor, deoarece aceste remarci setează o tonalitate pozitivă în cadrul întâlnirii și reduc riscul ca părinții să se simtă jenați sau trași la răspundere, ceea ce e mai probabil să se întâmple când discuția este orientată exclusiv pe aspecte problematice:

• evităm etichetările și criticile la adresa părinților, deoarece impactul acestora asupra situației de comunicare va fi negativ; reacțiile defensive ale părinților pot fi prevenite, atunci când orientăm comunicarea pe descrierea problemei și nu pe blamarea cuiva;
• solicităm părinților cooperarea și implicarea în rezolvarea problemei, ne concentrăm pe a ajuta părintele să le propună sau să le evalueze pe acele metode pe care le-a încercat deja; ascultăm activ ceea ce ne spun părinții și încercăm să empatizăm cu ei; mai ales când părinții se simt neajutorați sau lipsiți de speranță, faptul că le validăm emoțiile și perspectiva asupra situației, crește nivelul de deschidere înspre comunicare pentru că se simt acceptați și înțeleși;
• stabilim un plan de intervenție de comun acord, pe care să-l implementeze atât părinții acasă, cât și noi, în grupă/clasă; cercetările din psihologie arată că atunci când oamenii colaborează în vederea identificării soluțiilor, cresc semnificativ șansele ca acea strategie să fie pusă în aplicare;
• agreem împreună cu părinții o modalitate de a verifica progresele realizate, deoarece atunci când progresele întârzie să apară, este posibil ca strategia aleasă să nu fie cea mai potrivită și să fie nevoie să ajustați planul de intervenție.

În concluzie, eficientizarea comunicării cadrului didactic cu părinții depinde nu doar de atitudinea părintelui față de școală, în parte, față de cadrul didactic, ci și viceversa, de interesul cadrului didactic pentru problemele educaționale cu care se confruntă părintele, suportul profesional acordat în creșterea și educărea copilului, varietatea modalităților de comunicare. În calitatea sa nouă, de manager, cadrul didactic trebuie să gestioneze, cu maximum de eficienţă, relaţiile cu părinţii, transformându-şi prezumtivii "inamici" în aliaţi şi în parteneri. Este important să comunicăm în mod sistematic cu părinții, nu numai la nevoie. În felul acesta se va crea un mecanism clar, comunicarea va fi așteptată, iar părinții se vor simți încurajați să participe și să se implice mai mult în viața școlară a copiilor lor.

Bibliografia

1. Bolboceanu A., Cucer A. ș. a., Rolul părinților și al cadrelor didactice în învățarea pe tot parcursul vieții. Ghid teoretico-metodologic, Chișinău: ISE, 2019.

2. Child-eq-guide – Comunicarea ca mijloc de dezvoltare a parteneriatului cadru didactic-părinte, disponibil pe https://www.childeguide.org>educatori>curriculum

3. Cosmovici A., Psihologia școlară, Iași: Polirom, 2008

RELAȚIA ȘCOALĂ-FAMILIE

Prof. Mesaroș Bojan Teodora,

• S.E.I. nr. 2, Tg. Mureș

Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, grădiniţa şi şcoala îşi au rolul lor bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.

Dezvoltarea socială şi emoţională a copilului mic este esenţială pentru modul în care va creşte şi va evolua ca persoană. Dezvoltarea emoţională se referă şi vizează formarea conceptului de sine a celui mic prin capacitatea de a reuşi să se perceapă ca o persoană unică, individuală şi de a recunoaşte emoţii, sentimente, trăiri. O dezvoltare emoţională echilibrată a copilului îl ajută să identifice rapid sentimente şi emoţii, să le exprime şi să le facă faţă corespunzător în anumite situaţii. În plus, îl ajută să perceapă şi să identifice trăirile prin care trec cei cu care interacţionează şi să gestioneze situaţia şi dialogul în funcţie de acestea.

Dacă abilităţile motorii şi creşterea micuţului se dezvoltă în mod firesc sau natural, cea emoţională sau socială necesită ajutorul părinţilor, care trebuie să dea dovadă de foarte multă răbdare şi timp. Un copil care deţine frâiele unor abilităţi socio-emoţionale esenţiale va creşte şi se va dezvolta într-un adolescent şi apoi într-un matur responsabil şi împlinit.

Dezvoltarea socio-emoţională a copiilor este o problemă foarte sensibilă, ea are un rol essential în fiecare etapă a împlinirii sociale a copilului. În formarea acesteia părinţii au un rol deosebit, de aceea, ei trebuie să cunoască elementele de bază în formarea socio-emoţională a unui copil, pentru a trata acest aspect în funcţie de importanţa cuvenită.

În primul rând, părinţii trebuie să introducă în rutina zilnică a copilului jocuri, jucării şi activităţi care să îl ajute să-şi însuşească principalele aptitudini socio-emoţionale.

Întâlnirile de joacă şi integrarea micuţului în grupuri de copii, încă de la vârste fragede, reprezintă o metodă simplă şi eficientă prin care copiii sunt ajutaţi să îsi dezvolte principalele aptitudini sociale. Puterea exemplului are aici un rol deosebit. Cu ajutorul lor, copilul învaţă unele reguli ce trebuie respectate în interacţiunile cu ceilalţi.

Copilul trebuie pus în situaţia de a interacţiona cu persoane de toate vârstele, nu numai cu cei de aceeaşi vârstă cu el. Din aceste interacţiuni copilul are multe lucruri de învăţat, acestea contribuind la o dezvoltare emoţională echilibrată.

Principalele aptitudini sociale şi emoţionale se învaţă prin joc şi cu ajutorul jucăriilor, cum ar fi jucăriile de pluş şi jocurile de rol şi de societate, dar şi jocuri de imaginaţie şi creativitate. Cu ajutorul lor şi prin acestea, copilul se va afla în diferite situaţii imaginare în care va învăţa să socializeze cu alţii.

Familia este şi trebuie să fie un model pentru copii. Copiii imită vorbele, faptele şi gesturile celor în mijlocul cărora trăiesc. De aceea, părinţii trebuie să aibă mare grijă şi să se comporte în faţa lor exact aşa cum doresc să se comporte şi copiii când vor fi adulţi. În ordinea firească a lucrurilor, educaţia începe din familie, aşadar, între factorii educaţiei, familia este şi a fost considerată ca factor prioritar şi primordial. Ponderea familiei ca factor educaţional este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic, aceasta scăzând odată cu înaintarea copilului pe treptele superioare ale ontogenezei.

Mediul şcolar, în care copilul de 6 ani este primit, este complet diferit de cel familial, el fiind creat pentru o muncă disciplinată, organizată. Şcoala constituie un mediu care, în locul unui grup restrâns, ca cel de joc, oferă copilului o colectivitate şi un loc de muncă cu numeroase întrepătrunderi: mentale, afective, morale, care se constituie ca un important resort al dezvoltării lui psihice.

Adaptarea la şcoală, la ocupaţiile şi relaţiile şcolare, presupune o oarecare maturitate din partea copilului, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea îngustă din mediul familial şi de interesele imediate ale jocului, pentru a pătrunde într-un nou univers de legături sociale şi a-şi asuma îndatoriri.

Mutaţiile bruşte care acompaniază noua vârstă, mutaţii care se petrec sub acţiunea mediului şcolar, care aduce cu sine noi cunoştinţe, tehnici intelectuale, exigenţe şi îndatoriri i-au făcut pe specialişti să vorbească de şocul şcolarizării. De aici, importanţa deosebită a socializării prin grădiniţă, apoi trecerea prin clasa pregătitoare, care, interpuse între familie şi şcoală contribuie la atenuarea şocului unui nou început.

După ce copilul intră într-o instituţie de educaţie, orizontul lui se lărgeşte. El devine tot mai puţin dependent de familie, principalele preocupări ale lui devin prietenii şi relaţiile cu cadrele didactice şi cu colegii.

Principala provocare a şcolarului mic este integrarea în mediul şcolar, în cadrul familiei şi printre prietenii săi. La această vârstă, coplilul reuşeşte să-şi exprime emoţiile şi trăirile, are o gândire mai sofisticată şi începe să se compare cu alţi copii de aceeaşi vârstă. În general şcolarul mic este încrezător, aventuros şi sigur de capacităţile sale, totuşi, o relaţie pozitivă a copilului cu familia, ajută mult în formarea siguranţei copilului de a se aventura în afara teritoriilor cunoscute.

Potrivit stadiilor de dezvoltare psiho-socială, concepute de Erikson, şcolaritatea medie corespunde conceptelor de hărnicie versus inferioritate. Prin hărnicie, copiii devin competenţi într-un anumit domeniu. Copiii care au satisfacţia împlinirilor şcolare vor reuşi să rezolve cu succes acest conflict, în schimb eşecul va duce la o stare de inferioritate şi deci la o stare de inerţie, de dezinteres.

Comunicarea sinceră şi deschisă, încrederea reciprocă între părinţi şi profesori, între părinţi şi copii, asigurarea înţelegerii şi ajutorului de care copiii au nevoie pentru a depăşi dificultăţile, fără derogări de la muncă, cinste şi obiectivitate, sunt în măsură să asigure progresul şcolar al copilului şi dezvoltarea personalităţii sale potrivit particularităţilor lui de vârstă şi individuale. Părinţii trebuie să fie conştienţi, respectiv conştientizaţi, asupra scopului comun al familiei şi al şcolii în ceea ce priveşte formarea copilului şi asupra faptului că şcoala continuă şi completează educaţia copilului, dar nu este în măsură să preia sarcinile familiei.

BIBLIOGRAFIE

BĂRAN – PESCARU, A., Parteneriat în educaţie: familie – şcoală – comunitate, Ed. Aramis Print, Bucureşti, 2004.

DRĂGAN, I., Familia- factor educativ, în Revista învăţământului preşcolar, Nr. 1- 2, Bucureşti, 1995.

IONESCU, M., Educaţia în familie, Repere şi practici actuale, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2006

* * * www.copilul.ro

COLABORAREA GRĂDINIȚĂ – FAMILIE,

ÎN ABORDAREA ACTULUI

EDUCAȚIONAL

Prof.pentru educația timpurie Mesaroș Ioana

Gradinița PN Nr.2 Bistrița

Încă de la începutul secolului trecut, Kant – urmărind un proiect de emancipare a condiției umane scria " Părintii care au primit ei inșiși o educație sunt deja niște modele după care se indreaptă copiii" ( Kant, Im.1992, p.15).

Poziția celor două instante școală – familie trebuie să fie una de parteneriat, deoarece, crescând miza școlarizării, parinții(nu) doresc să se implice din ce în ce mai mult în viața școlii.

"In plus nu se poate vorbi doar de o educare a părinților, căci și profesorii mai au de învățat de la părinți"..

Munca în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor în comunicare dintre participanţi, clarifică problemele educative. Grupul se solidarizează pentru atingerea obiectivelor educaţionale, iar rolul coordonator îi revine învăţătorului, care trebuie totodată să gestioneze

Familia a fost, este şi va fi prima colectivitate umană caracteristică omului şi absolut necesară naturii umane, deoarece îi asigură acea atmosferă de intimitate în care se poate reculege după ce s-a dispersat în multiplele solicitări ale existenţei.

Schimburi ale potenţialului educativ al familiei s-au produs continu, in funcţie de schimbările economice ,culturale politice şi sociale .Aceste schimbări se constată, în special, la copiii care incep un ciclu de educaţie instituţionalizaată.

Fără sprijinul activ al părinţilor, grădiniţa nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite , oricât de compentenţi ar fi educatorii.Lipsa colaborării dintre familie și grădiniţa are consecinţe grave .

Părinţii trebuie să folosească toate mijloacele pe care societatea de astazi le oferă, pentru a se desprinde de obiceiurile ,mentalităţile şi prejudecăţile învechite şi a înlesni ştiinţei să pătrundă în viaţă de familie.

Rolul educatoarei este de a facilita contactul părintelui cu anumite cunoștințe și deprinderi necesare educării copilului. Activitățile derulate în cadrul diferitelor programe pot reprezenta forme de consiliere a părinților, într-o oarecare măsură. Activitățile cu părinții formează un tot unitar in munca grădiniței.

Părinții sunt cei care ar trebui să continue în familie activitățile desfășurate de grădiniță, să participe activ în cadrul acestui parteneriat gradiniță-familie, să sprijine mereu copilul, dar fără a-i prelua sarcinile. Ințelegerea mai bună a sarcinilor pe care le are părintele se poate realize prin implicarea familiei în diverse activități desfășurate la grădiniță, în asistarea la unele activițăti demonstrative. Părintele trebuie să ințeleagă că poate influența și controla comportamentul copilului, atunci cînd are răbdare și nu îl forțează. Cu cât parintii colaboreaza mai bine cu grădinița și se implică mai mult cu atât copilul este mai interesat de acest mediu. Succesul dezvoltării și educării preșcolarului depinde foarte mult de colaborarea dintre cele două părți implicate. Comunicarea eficientă dintre educatoare și părinți se reflectă în dezvoltarea copiilor.Educarea si dezvoltarea copiilor trebuie facută în echipă. Implicandu-i pe părinți în activitățile de la gradinită creste stima de sine a copilului, se îmbunătățește relația acestuia cu părintele lui, familia ințelege mai bine care sunt activitățile grădinitei, copiii sunt mai dornici să se implice și să le demonstreze cât de multe lucruri cunosc și chiar sunt mai interesați să vină zilnic la grădiniță.

În cadrul activităților la care participă alături de copii, parinții își vor putea descoperi copilul sub diferite aspecte pe care le implică colectivitatea. Familia învață să abordeze dintr-o altă perspectivă relația cu copilul tinând cont de unele lucruri aflate in cadrul acestor lecții demonstrative. Participarea parinților la diverse actiuni sporește încrederea familiei în grădinită, crește eficiența activităților instructive-educative desfășurate la grădiniță și se promovează imaginea grădiniței, mai ales dacă în cadrul activităților propuse sunt cooptați și diverși membri ai comunității.

Parteneriatele pe care grădinița le-a facut cu familia i-a cooptat ăi pe părinți ca și colaboratori în procesul educativ, informandu-i despre obiectivele și acțiunile derulate în instituțiile de învătamânt, formandu-i ca beneficiari ai achizițiilor de ordin educațional al propriilor copii. Este de apreciat implicarea unor părinți care s-au străduit să preia și să ducă la bun sfarșit anumite responsabiltăți.

Colaborarea cu familia se bazează pe o buna comunicare, derularea întâlnirilor cu părinții având la bază metodele interactive, tehnicile de gandire critică sau laterală, fapt ce constituie prilejul abordării unor subiecte variate și cu un impact emoțional puternic. Implicarea activă a parinților care au profesii ce facilitează consilierea parinților pe probleme de interes general sau particular poate duce la rezolvarea unor probleme dacă nu conflictuale, cel puțin stresante atât pentru copil, cât și pentru familie.

Foarte important pentru o bună colaborare dintre grădiniță și familie este dezvoltarea unei încrederi mutuale între ambele părți. In această situație grădinița acceptă să implice tot mai mult parinții în majoritatea acțiunilor desfășurate, parintii fac parte din consiliu de administratie, cadrele didactice implică și colaborează cu parinții, recunoscandu-le animate roluri, au loc cursuri pentru cadrele didactice și pentru părinți. Procesul de consiliere valorifică experiența și cunostintele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabilește o rețea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele și planurile de clarificare a situației existente, ajungându-se la individualizarea problemei.

Părinții trebuie priviți ca niște colaboratori și trebuie de asemenea implicați în realizarea obiectivelor propuse pentru desfașurare. Chiar si atunci când apar comportamente nedorite in rândul copiilor; spre exemplu mușcatul copiilor sau lovirea cu intenție, trebuie discutat cu adulții și căutată problema și soluția.

Parteneriatul grădiniță-familie propune constituirea unei relații pozitive intre familie și grădinită, la o unificare a sistemului de valori care poate avea efect benefic asupra copilului.

Activitățile cu părinții, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din grădiniță poate deveni un început bun pentru a crea părinților respect de sine, încredere în competențele lor, facându-i mai buni.

Parteneriatul dintre grădiniță și familiile copiilor, desfășurat în termini de respect reciproc, oferă un mediu propice influentării pozitive a educației copilului. Acest lucru impune ca părinții să fie parteneri egali in educația copilului. De aceea este necesar ca să cunoască programele educaționale. Educatoarea are rolul de a decide, împreună cu părinții, care sunt nevoile copilului si să promoveze servicii adecvate.

Pentru o buna colaborare între cele două medii de educație, este necesară inițierea părinților în problemele specifice educației si instituției. Așa părinții au sansa de a deveni participanți la educație prin implicare afectivă prin emotii trăite de copii, cât și în rezolvarea unor probleme de care depinde buna desfășurare a procesului instructive-educativ.

Cunoașterea relațiilor părint-copil, psihologia părintelui este în avantajul cadrului didactic care știe cum să abordeze unele probleme de educație, comportamentul copilului sau de sănatate.

Cel mai important factor este FAMILIA. Ea oferă primele modele comportamentale, este leagănul social al copilului, este locul unde copilul învată să iubească, este prima școală fară absențe a copilului.

Fiecare copil constituie oglinda universului familial în care s-a dezvoltat, căldura sau indiferența familiei îi va modela puternic modul de viată, personalitatea, curajul de a aborda viitorul.

Fiecare familie este unică, fiecare copil este unic, copilăria este unică și irepetabilă, rolul educatorului este scurt și trecător, dar poate lăsa amprente positive durabile puternice în sufletul copilului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Nicola , Ioan, Tratat de pedagogie şcolară, Ed, Aramis, Bucureşti, 2000

2. Stanciu, Gheorghe "Şcoala şi doctrinele pedagocice în sec. XX, E.D.P. Bucureşti, 1995

3. Văidean, George, Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, Bucureşti, 1988

COLABORAREA GRǍDINIŢĂ – FAMILIE

Migiu Maria, L.T.Bâlteni,

Grădinița Cocoreni

Întrucât familia şi grǎdiniţa sunt factori educativi de mare însemnǎtate şi ceea ce realizeazǎ unul depinde de celǎlalt, este firesc ca între aceşti factori sǎ se realizeze o strânsǎ unitate de cerinţe şi exigenţe.Educarea copiilor nu este o problemǎ numai a întregii societǎţi.

Familia constituie prima şcoalǎ în care copilul se socializeazǎ, iar grǎdiniţa este forma instituţionalizatǎ care continuǎ şi completeazǎ ceea ce familia începe. De aceea este necesar ca între grǎdiniţǎ şi familie sǎ existe o legǎturǎ permanentǎ.Familia reprezintǎ mediul psihopedagogic şi moral cel mai potrivit dezvoltǎrii copilului, iar grǎdiniţa preia şi continuǎ aceastǎ acţiune de educare şi socializare acopiilor. În mod normal, familia cautǎ sǎ intre în relaţii cu educatoarea tocmai din dorinţa dezvoltǎrii multilaterale a copilului. Grǎdiniţa exercitǎ o influenţǎ formativǎ,dorind sǎ cunoascǎ modul cum se dezvoltǎ copilul şi ce dificultǎţi ridicǎ educatoarei.

De asemenea, pǎrinţii vor sǎ ştie cum se comporte în relaţiile cu alţi copii şi cum se încadreazǎ în disciplina grǎdiniţei.Dacǎ în primii ani ai dezvoltǎrii sale copilul suferǎ numai influenţele familiei,dupǎ trei ani sarcina educǎrii lui se împarte între familie şi grǎdiniţǎ.

Pentru aceasta, educatorul trebuie sǎ fie cooperantă, sǎ manifeste afectivitate şi dragoste faţǎ de copil, dar şi înţelegere şi receptivitate faţǎ de situaţiile pǎrinţilor. Necesitatea colaborǎii strânse între grǎdiniţǎ şi familie este dictatǎ de rolul deosebit de mare pe care îl joacǎ aceasta din urmǎ în educarea copilului. Încǎ de la naşterea copilului, familia exercitǎ o influenţǎ considerabilǎ asupra dezvoltǎrii sale fizice, intelectuale, sociale şi morale.

Nu întâmplǎtor înţelepciunea poporului nostru subliniazǎ însemnǎtatea "celor 7 ani de acasa". Scopurile şi sarcinile educaţiei copiilor în grǎdiniţǎ şi familie nu sunt diferite.Totuşi în realizarea acestor obiective, gradiniţa dispune de mijloace mai bine organizate decât familia.

Educaţia copiilor în grǎdiniţǎ se realizeazǎ dupǎ un program bine stabilit, iar realizarea obiectivelor instructiv-educative revine unor cadre didactice special pregatite.În familie, copiii îşi însuşesc primele cunoştinţe, îşi formeazǎ primele reprezentǎri şi dobândesc primele experienţe morale. Pǎrinţii îi învaţǎ de timpuriu pe copii sǎ înteleagǎ ce este " bine" şi ce este "rǎu" , ce este " permis" şi ce este" interzis'.Copiii îşi însuşesc aceste reprezentǎri elementare în practica vieţii de zi cu zi. Pentru unele fapte şi acţiuni ei sunt încurajaţi şi lǎudaţi, iar pentru altele sunt mustraţi de cǎtre pǎrinţi. În felul acesta, copiii învaţǎ sǎ se reţinǎ de la faptele pentru care sunt certaţi ;de a spune o minciunǎ, de a nu-şi asculta pǎrinţii , de a nu ţine jucǎriile în ordine, de a lua o jucǎrie de la un alt copil fǎrǎ permisiunea acestuia, de afi prevenitor în relaţiile cu alţi copii. Pe de altǎ parte, copiii sunt încurajaţi şi lǎudaţi pentru acele fapte care concordǎ cu cerinţele morale ale familiei.

Pǎrinţii, în general, îşi iubesc copiii, le poartǎ de grijǎ, muncesc pentru ei şi participǎ la toate bucuriile şi supǎrǎrile lor. Aceastǎ dragoste nu trebuie sǎ fie oarbǎ,în limita puterilor lui, copilul trebuie sǎ participe şi el la grijile gospodǎreşti ale familiei, sǎ îndeplineascǎ unele sarcini. Educatoarea îi va lǎmuri pe pǎrinţi cǎ numai în mǎsura în care copilul va fi antrenat în rezolvarea problemelor gospodǎreşti ale familiei i se educǎ atitudinea justǎ faţǎ de pǎrinţi, faţǎ de ceilalţi membrii ai familiei şi faţǎ de alţi oameni din afara familiei.

Cunoaşterea copiilor şi tratarea lor individualǎ şi diferenţialǎ stimuleazǎ cristalizarea noilor relaţii dintre educatoare şi pǎrinţi. Imaginea pǎrinţilor despre copil se confruntǎ cu imaginea educatoarei despre copil. Din aceastǎ confruntare se clarificǎ dimensiunile personaltǎţii copilului în formare. În plus, se depisteazǎ interese şi aptitudini şi se cautǎ modalitǎţi eficiente de cultivare şi afirmare a lor.Porţile grǎdiniţei nu sunt închise pentru pǎrinţi; continuându-se procesul instructiv – educativ din grǎdiniţǎ în familie, eşecul şcolar de mai târziu poate fi preîntâmpinat .Rǎspunzând cerinţelor unei educaţii psihopedagogice complete, colaborarea şi integrarea pǎrinţilor în activitǎţile instructiv-educative din grǎdiniţǎ rǎmâne undeziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât materializarea lui dovedesc practic cǎ oferǎ avantaje tuturor pǎrţilor implicate în procesul educaţional

BIBLIOGRAFIE:- Dima, Silvia, (si col.), Revista Invăţământului Preşcolar, Bucureşti 2007-lectura selectivă-

Voiculescu, Elisabeta, Pedagogie preşcolară, Editura Aramis, 2009

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI Șl PĂRINȚI

Profesor Mihiș Mihaiela Marina Narcisa

Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza", Baia Mare

"Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman." (T. Vianu)

Comunicarea dintre profesori și părinți joacă un rol esențial în succesul educațional al elevilor. O relație bine consolidată între aceștia contribuie la un mediu de învățare mai armonios, la o mai bună înțelegere a nevoilor elevului și la găsirea soluțiilor optime pentru dezvoltarea acestuia. Într-un sistem educațional modern, metodele de comunicare trebuie să fie eficiente, accesibile și adaptate nevoilor ambelor părți.

Cunoscând foarte bine copilul și familia sa (relațiile dintre aceștia, mediul climatic, bunăstarea lor), profesorul poate să-și formeze un set de cerințe specifice fiecărui copil pe care apoi să le aplice părinților.

Comunicarea poate permite relația în condiții de schimbare și de aceea atunci când apar defecte de comunicare, acestea se resimt la nivelul relației interpersonale, tinzând să modifice imaginea celuilalt în mintea noastră. Un rol însemnat îl are stilul corect de comunicare a cadrului didactic cu părinții, ce presupune îmbinarea respectului, tactului, bunăvoinței și exigenței față de ei. Numai pe o așa bază, pedagogii și părinții pot deveni aliați în procesul complicat de educație a copiilor.

Cea mai eficientă comunicare este cea bi-direcțională — părintele comunică profesorului situația copilului, dacă acesta trece prin perioade mai dificile, dacă i s-a întâmplat ceva și atunci profesorul știe cum să acționeze și comunică la rândul său evoluția copilului. Este necesar ca părintele să întrebe și ce poate face el acasă, în continuarea acțiunilor de la școală, pentru a facilita dezvoltarea copilului. Este importantă comunicarea părintelui cu profesorului, a părintelui cu copilul, dar la fel de importantă e și comunicarea din interiorul școlii, între profesori. Cele mai eficiente metode de comunicare sunt:

1. Ședințele cu părinții

Ședințele periodice reprezintă o metodă clasică și necesară de comunicare. Aceste întâlniri oferă oportunitatea de a discuta progresul elevilor, dificultățile întâmpinate și metodele prin care părinții pot sprijini educația copiilor. Pentru o mai mare eficiență, profesorii ar trebui să pregătească agenda discuției, să ofere exemple concrete și să încurajeze participarea activă a părinților.

2. Întâlnirile individuale

Discuțiile unu-la-unu permit o abordare mai personalizată a problemelor fiecărui elev. Aceste întâlniri sunt esențiale mai ales în cazul elevilor care întâmpină dificultăți academice sau comportamentale. Ele oferă un cadru confidențial și favorizează găsirea unor soluții adaptate nevoilor specifice ale copilului.

3. Comunicarea prin e-mail și mesagerie electronică

E-mailul și platformele de comunicare online (precum WhatsApp, Google Classroom sau Microsoft Teams) sunt metode rapide și eficiente de a transmite informații despre activitățile școlare, teme sau anunțuri importante. Aceste instrumente permit părinților să fie la curent cu parcursul educațional al copiilor lor fără a fi necesară o întâlnire fizică.

4. Jurnalul sau carnetul elevului

Această metodă tradițională este încă utilizată în multe școli, mai ales în învățământul primar. Profesorii pot nota observații despre comportamentul și performanțele elevului, iar părinții pot răspunde sau solicita clarificări. Este un mod simplu, dar eficient, de menținere a unei legături regulate între școală și familie.

5. Platformele digitale și aplicațiile educaționale

Tehnologia modernă permite utilizarea platformelor educaționale precum Adservio, EduApps sau Kinderpedia, unde profesorii pot încărca lecții, teme și observații despre progresul elevilor. Aceste platforme oferă o comunicare transparentă și accesibilă, reducând barierele de timp și distanță.

6. Grupurile dc socializare și forumurile online

Grupurile de Facebook sau forumurile dedicate părinților și profesorilor pot fi utile pentru schimbul de informații și pentru organizarea unor activități educaționale sau extracurriculare. Cu toate acestea, este important ca aceste grupuri să fie gestionate corect pentru a evita dezinformarea sau interpretările eronate.

7. Evenimentele școlare și atelierele pentru părinți

Organizarea unor zile ale porților deschise, workshop-uri pentru părinți sau evenimente tematice (ex. parenting, metode de învățare) poate îmbunătăți relația dintre profesori și părinți. Aceste activități oferă părinților oportunitatea de a înțelege mai bine metodele didactice și de a se implica activ în educația copiilor.

8. Apelurile telefonice

În cazurile urgente sau care necesită o intervenție rapidă, apelul telefonic rămâne una dintre cele mai directe și eficiente metode de comunicare. Este esențial ca atât profesorii, cât și părinții să stabilească un program clar pentru astfel de apeluri, pentru a evita întreruperile nejustificate.

Beneficiile unei comunicări eficiente

O bună colaborare între părinți și profesori aduce numeroase avantaje:

• creșterea implicării părinților în educația copiilor;
• îmbunătățirea comportamentului și a performanțelor școlare ale elevilor;
• crearea unui mediu educațional bazat pe sprijin și înțelegere reciprocă;
• prevenirea și soluționarea rapidă a eventualelor probleme.

O comunicare eficientă între profesori și părinți este un factor esențial pentru succesul educațional al elevilor. Prin utilizarea metodelor modeme și adaptate nevoilor actuale, se poate construi un parteneriat solid, bazat pe încredere, transparență și colaborare. Atât școala, cât și familia trebuie să lucreze împreună pentru a asigura o educație de calitate și pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.

Bibliografie:

Comunicarea eficientă, Ion-Ovidiu Pânișoară, ediția a IV-a, Editura Polirom, 2022

Psihologia comunicării, teorii și metode, Jeane Claude Abric, Editura Polirom, 2020

Metode și tehnici de comunicare în mediul educațional, Claudia Florina Pop, Editura Presa Universitară Clujeană, 2021

Profesorul eficient, Programul Gordon pentru îmbunătățirea relației cu elevii Thomas Gordon, Noel Burch, Editura Trei, 2011

IMPLICAREA FAMILIEI ÎN DEMERSUL LOGOPEDIC RECUPERATOR - CONDIȚIE A SUCCESULUI INTERVENȚIEI

profesor-logoped Roxana Cristina Milici,

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași

Colaborarea cu familia în terapia logopedică joacă un rol esențial în succesul intervenției. Părinții și ceilalți membri ai familiei sunt primii parteneri ai logopedului, având un impact direct asupra dezvoltării limbajului și comunicării copilului. Implicarea activă a familiei ajută la consolidarea progreselor realizate în cadrul ședințelor de terapie, succesul intervenției logopedice fiind condiționat și de efectuarea acasă a exercițiilor date de logoped. Exercițiile realizate doar în cabinetul logopedic nu sunt suficiente pentru o evoluție rapidă și eficientă, motiv pentru care este crucial ca părinții să sprijine și să exerseze cu copilul și în afara ședințelor de terapie. Comunicarea constantă între logoped și familie asigură o intervenție adaptată și eficientă. În timpul terapiei, logopedul evaluează periodic evoluția copilului și poate ajusta tehnicile și exercițiile utilizate, însă pentru a face acest lucru în mod optim, are nevoie de feedback din partea părinților. Aceștia observă zi de zi comportamentul copilului în diverse contexte și pot oferi informații valoroase despre dificultățile întâmpinate sau progresele realizate în afara ședințelor. În acest mod, terapia devine un proces dinamic, personalizat și eficient. De asemenea, comunicarea cu logopedul le oferă părinților sprijinul necesar pentru a înțelege mai bine dificultățile copilului și pentru a învăța tehnici adecvate de intervenție. Prin sesiuni de consiliere, recomandări personalizate și demonstrarea modului corect de a efectua exercițiile logopedice, părinții dobândesc abilități care le permit să sprijine în mod activ și corect dezvoltarea limbajului copilului, în toate ariile sale: fonetic, semantic, sintactic. Lipsa unei astfel de colaborări poate duce la aplicarea incorectă a strategiilor sau chiar la descurajarea copilului, încetinind progresul terapeutic.

Implicarea activă a familiei contribuie semnificativ și la creșterea încrederii și motivației copilului. Atunci când părinții își manifestă interesul, îl încurajează și îl susțin, copilul se simte valorizat și are o atitudine pozitivă față de terapie. Acest sprijin emoțional este esențial pentru menținerea motivației pe termen lung, mai ales în cazurile în care recuperarea necesită un timp îndelungat. O comunicare deschisă și constantă între logoped și familie nu doar că optimizează planul terapeutic, ci creează și un mediu de susținere care facilitează progresul copilului, atât din punct de vedere lingvistic, cât și emoțional.

Un exemplu de bune practici a modalității concrete de implicare a părinţilor în demersul recuperator, aducem în discuţie un program de intervenție educațională orientat spre formarea competenţelor necesare integrării cu succes în activitatea şcolară, proiect în care am fost implicată profesional în perioada noiembrie 2024- iunie 2025.Echipa de lucru a fost formată din logopezi, profesori învățământ preprimar, profesori psihopedagogi, profesori itineranți și de sprijin, consilieri școlari.Beneficiarii acestui program au fost un număr de 12 de copii cu tulburări de limbaj și comunicare, cu vârste cuprinse între 5 - 6 ani. Obiectivele generale ale proiectului au fost: formarea şi dezvoltarea la copiii preşcolari a competenţelor de învăţare; formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare verbală; formarea unei atitudini pozitive faţă de carte; formarea unei atitudini pozitive faţă de debutul şcolar; evaluarea aptitudinii de şcolaritate la terminarea grădiniţei; recuperarea imaturităţii şcolare; promovarea dialogului şi a comunicării între copiii implicaţi în proiect; dezvoltarea colaborării între cadrele didactice din unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar ; consilierea părinţilor copiilor incluşi în proiect pentru o informare corectă asupra nevoilor specifice din această etapă de dezvoltare. În cadrul proiectului au fost desfășurate mai multe tipuri de programe adresate părinților: de informare – în cadrul cărora au fost transmise părinților informaţii relevante privind educaţia, formarea, sănătatea, petrecerea timpului liber, orientarea şcolară, legislaţia familiei, cunoaşterea copilului etc. Activităţile au fost susţinute de echipe pluridisciplinare și s-au realizat de regulă cu grupuri mari de părinţi (15- 20 persoane). b. de susţinere a părinţilor, centrate pe grupuri de discuţii - acţiuni de orientare şi consiliere pentru părinţi. Activităţile s-au desfăşurat individualizat şi personalizat, "faţă în faţă" sau/şi în grupuri mici de interese, probleme, opţiuni. În timpul întâlnirilor, părinţii au primit un plan care a cuprins temele dezbătute, urmărindu-se ca acesta să devină un adevărat stimul pentru reflexie şi pentru verificarea a tot ce s-a discutat în timpul şedinţelor. c. de formare a părinţilor – ce au vizat educaţia părinţilor, dezvoltarea atitudinilor şi practicilor parentale, a responsabilităţii parentale, însuşirea unor tehnici de autocunoaştere şi cunoaştere, comunicare, luarea deciziilor, managementul timpului şi al resurselor, soluţionare de conflicte etc. S-a a avut în vedere în permanență faptul că specialistul poate să sugereze şi să informeze, însă doar părinţii pot să hotărască, să aleagă, şi să pună în practică sugestiile primite, în măsura în care au înţeles şi s-au convins ei înşişi.

În toate fazele de desfășurare a acestor demersuri terapeutice fost creat un mediu primitor pentru implicarea familiei în recuperarea propriului copil prin: includerea familiilor în mod obişnuit şi consecvent în schimbul de informaţii despre copil; informarea familiilor în legătura cu activităţile propuse în programul terapeutic-recuperator; anunţarea familiilor despre schimbările survenite în cadrul demersului terapeutic, solicitarea constantă a efectuării unor exerciții (demonstrate și explicate de către specialiști) acasă, de către copil împreună cu părinții.

Au fost evidențiate acele comportamentele parentale dezirabile, premise pentru o bună integrare în activitate şcolară, capabile să susţină dezvoltarea psihică şi socio-afectivă a copilului, și anume: interacţiunea adecvată cu copilul; stimularea cognitivă şi emoţională corespunzătoare vârstei, permiterea comportamentelor de explorare; participarea la activităţile iniţiate de copil; acceptarea responsabilă a sarcinii de a satisface nevoile copilului – cunoaşterea nevoilor copilului; capacitatea de a considera prioritare nevoile copilului faţă de propriile nevoi; abilitatea de a-şi stăpâni durerea şi agresivitatea şi de a nu le revărsa asupra copilului; colaborarea cu copilul - crearea unei relaţii de parteneriat, în opoziţie cu comportamentul tradiţionalist în care relaţia de comunicare este verticală dinspre părinte spre copil, părintele dând ordine, fiind deosebit de exigent, judecând copilul ca pe un adult; abilitatea de a impune limite copilului- strâns legată de socializarea şi dezvoltarea capacităţii copilului de a trăi în armonie cu ceilalţi; susţinerea copilului în formarea conştiinţei de sine; împărtăşirea emoţiilor – acompanierea emoţională a copilului.

Prezentăm câteva exemple de activități care au fost desfășurate: 1.. Educația părinților privind dezvoltarea limbajului și a comunicării- a. Workshop-uri tematice care au fost organizate pentru a le oferi părinților informații despre etapele dezvoltării limbajului și factorii care o influențează; b. sesiuni de întrebări și răspunsuri cu un logoped au fost organizate, oferindu-le părinților ocazia de a adresa întrebări specifice legate de dificultățile copilului lor; c. ateliere de lucru care au fost desfășurate pentru a-i învăța pe părinți tehnici de stimulare a limbajului, precum utilizarea poveștilor, a rimelelor și a cântecelor pentru dezvoltarea vocabularului. 2. Dezvoltarea atitudinilor și practicilor parentale- jocuri de rol au fost utilizate pentru ca părinții să învețe cum să interacționeze corect cu copilul în vederea stimulării comunicării; exerciții de ascultare activă care au fost realizate pentru ca părinții să învețe să răspundă adecvat la încercările copilului de a comunica, fără a-l corecta excesiv sau a-l descuraja; sesiuni de observație, în cadrul cărora părinții și-au analizat propriile comportamente și au identificat moduri prin care și-ar putea îmbunătăți interacțiunea cu copilul; ateliere despre gestionarea emoțiilor, pentru a-i ajuta pe părinți să creeze un mediu de sprijin emoțional pentru copil și să își controleze propriile reacții în fața dificultăților logopedice ale acestuia. 3. Dezvoltarea responsabilității parentale: planificarea unui program zilnic de exerciții logopedice acasă a fost realizată pentru fiecare familie, astfel încât părinții să poată integra activitățile logopedice într-un mod natural, prin joc; partajarea experiențelor între părinți a fost încurajată, creând un mediu de sprijin reciproc și oferindu-le posibilitatea de a învăța unii de la alții. Prin participarea la acest program, părinții și-au îmbunătățit abilitățile de sprijinire a copilului, devenind parteneri activi în demersal terapeutic logopedic.

BIBLIOGRAFIE

• Gherguţ, Alois, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2005, pg 282
• Simon Anne Marie, Consiliere parentală, Editura Polirom, Iaşi, 2004, pg 99

PROIECT EDUCAȚIONAL DE PARTENERIAT GRĂDINIȚĂ - FAMILIE

ÎMPREUNĂ, VOM REUȘI!

Prof. Florentina Mușat

Grădinița Nr. 42, București

Argument:
Grădinița și familia sunt doi factori primordiali în educația copiilor. În grădiniță
se pun bazele unei personalități care mai târziu va fi parte integrantă a unei societăți a
cărei cerințe se diversifică în permanență. Grădinița trebuie să găsească o punte de
legătură cu familia, prezentând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.
Educatoarele, care preiau copiii, sunt de multe ori asaltate cu întrebări și cereri
ale familiei care exprimă dorința de a deține în continuare controlul situației, fiind
ocrotitori, grijulii, uneori marcându-se prin impulsul de a verifica toți factorii care
acționează asupra copiilor lor: de la condițiile materiale, la modul în care personalul
relaționează cu cei mici. Orice modificări în comportamentul copiilor, cu excepția celor absolut pozitive,
devin pentru unii părinți motive de îngrijorare, de suspiciune și ridică semne de
întrebare referitoare la influențele din grădiniță.

Pe de altă parte, cadrele didactice au nevoie, oricum, de sprijinul familiei
copiilor, atât pentru a prelua și dezvolta direcțiile de acțiune formativ-educative pe
care le antrenează instituțional, cât și de a găsi rezolvări concrete la necesități de
diverse categorii: financiare, practic-aplicative, organizaționale sau logistice.

Toate aceste motivații conduc către necesitatea unui parteneriat real, activ, cu
implicare susținută a familiei, iar programul educativ să fie cunoscut și înțeles de
către părinți și realizat printr-o colaborare strânsă între instituția familială și cea
preșcolară.

Obiectiv general: Colaborarea permanentă între grădiniță și familie privind procesul instructiv-educativ al copilului pentru o educație cât mai eficientă.
Obiective specifice privind educatoarea:
* să informeze părinții privitor la standardele de creștere și dezvoltare ale copiilor în funcție de particularitățile de vârstă și individuale;
să expună părinților scopul și conținutul programului educativ desfășurat în grădiniță;
* să acorde consiliere individuală și în grup pe teme de educație în familie și în instituția preșcolară.
Obiective specifice privind părinții:
* să participe activ în cadrul parteneriatului instituția preșcolară-familia cât și la alte activități organizate în grădiniță;
* să informeze educatoarea privind comportamentul copiilor în familie și societate;
* să continue în familie programul educațional propus de instituția preșcolară, îmbinând armonios atitudinea permisivă cu exigență.
Grup țintă:

• Preșcolarii grupei
• Părinții
• Educatoarele

Resurse umane:

• copiii grupei combinate;
• părinții copiilor;
• cadrele didactice;

Durata proiectului: un an școlar
Acțiuni planificate în cadrul proiectului

• "Prima zi de grădiniță îmi vine în minte, dar acum eu sunt părinte!" –chestionar pentru părinți
• "Imi cunosc copilul?"– dezbatere
• "Covor de frunze pe cărări"- drumeție
• "Carnaval, carnaval"- expoziție cu lucrări realizate de copii
• "Să colindăm împreună" – spectacol
• "Ce trebuie să fac atunciu când.....?"- lectorat și dezbateri
• "Minte sănătoasă, într-un corp sănătos" – dezbatere
• "Un dar pentru mămica mea" – achiziționarea și confecționarea unui cadou
• "Ajută-ți aproapele" – acțiune de strângere de donații și voluntariat
• "Ce drepturi are copilul meu?"-lectorat și dezbatere
• "După muncă și răsplată"- program artistic

Bibliografie:

• Mîslițchi V. Parteneriatul educațional familie-grădiniță-școală. Chișinău:Pulsul Pieței, 2015
• Neveanu P.P. Studii psihopedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7ani. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1970
• Oprescu V. Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului. Craiova: Scrisulromânesc, 1983
• Tiberiu B. Psihologia copilului și psihologia pedagogică. București, Editura Didactică și Pedagogică,1971
• Vasilescu A. Jocuri și activități alese. Perfecționarea activității instructiv-educative în grădiniță. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1976

LEGĂTURI DE LUMINI ȘI CUVINTE

Prof. ed. timpurie: Motorga Ana-Miruna

Grădinița cu Program Prelungit ,,Vis de Copil"

Școala și familia,

Două lumi apropiate,

Prin copil se întâlnesc,

În vise împletite.

Profesorul deschide cărțile,

Părintele deschide inima,

Iar copilul învață să zboare,

Între cunoaștere și dragoste, o făclie aprinsă.

Scrisori trimise, întâlniri scurte,

Mesaje care străbat vremea,

Sunt fire de aur ce țes,

O pânză de înțelegere și speranță.

Fiecare cuvânt spus,

Fiecare semn înțeles,

Sunt pași spre un viitor,

Unde copilul e mereu îndrumat și iubit.

Să nu lăsăm tăcerea,

Să cuprindă această legătură,

Căci școala și familia, împreună,

Sunt stele ce luminează calea de aur

RELAȚIA ȘCOALĂ-PĂRINȚI

Nagy Nicoleta-Grațiela,

Școala Gimnazială ,,Liviu Rebreanu"

Dialogul dintre profesori și părinți reprezintă o acțiune fundamentală desfășurată în școală, cu repercursiuni și în afara ei. Partenerii implicați în procesul instructiv-educativ trebuie să interacționeze, să dorească să comunice problemele cu care se confruntă și apoi să caute soluții de interes comun. Un profesor dedicat, interesat de munca lui, vrea să afle cât mai multe informații despre elevii săi. Câteva ore petrecute la clasă sunt insuficiente pentru a cunoaște în profunzime un copil și de aceea, întâlnirea cu părintele poate fi o ocazie de a strânge informații care să ajute la distrugerea barierei de comunicare.

Cercetările arată că "în programele în care părinții sunt implicați, elevii au performanțe mai mari la școală decât aceleași programe, dar în care părinții nu sunt implicați" (Henderson si Nancy, 1995). Gradul de implicare a părinților în viața școlară a copiilor lor influențează si rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinții colaborează mai bine cu școala, cu atât notele copiilor sunt mai bune.

Educația este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre părțile implicate. Sunt situații în care apar bariere de comunicare între cadre didactice si părinți. Pentru binele copilului este recomandabil ca părinții și profesorii să lucreze împreună și astfel de bariere să fie îndepărtate.

Schimbul de informații trebuie să aibă loc în ambele sensuri ale relației profesor-părinte. Sarcina profesorilor este să informeze părinții cum se pot implica activ în viața școlii și a copiilor, precum și care este modul de lucru al copiilor.
Observând cu atenție copilul, acasă sau în mediul școlar, se pot depista de timpuriu anumite comportamente. Cunoașterea problemelor din timp poate să conducă la adoptarea unor metode adecvate prin care să se amelioreze sau să dispară treptat.

Comunicarea eficientă dintre profesori și părinți se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educației și dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipa: școala – familie. Pentru aceasta, este nevoie de un schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a influenţelor dirijate spre elev.

Este vital să existe mecanisme de feedback clare pentru familii, să se comunice sistematic cu părinții, nu numai la nevoie, astfel încât, aceștia să își poată exprima îngrijorările și așteptările. În felul acesta, comunicarea va fi așteptată, iar părinții se vor simți încurajați să se implice mai mult în viața școlară a copiilor lor.

Bibliografie

Anucuța L, Psihologie școlară, Ed. Excelsior,Timișoara,2000Cosmovici A., Iacob L, Psihologie școlară , Ed. Polirom, Iași, 2008Iucu R, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iași, 2000Pânișoară I-O, Comunicarea eficienta,Ed. Polirom,Iași,2006

RELAȚIA PROFESOR – ELEVI ÎNTRE ECHILIBRU ȘI EMANCIPARE

Prof. dr. Neagoe Loredana-Emilia

Liceul Teoretic "Tudor Arghezi", Craiova

Problematica profesori – elevi se află în centrul preocupărilor în ştiinţele educaţiei. Dialogul şcolar constituie, de fapt, axa principală în jurul căreia gravitează întreaga problematică instructiv-educativă din şcoala contemporană.

Congruenţa celor două entităţi – educator şi educat – este încă, în prea mare măsură, spontană şi, deci, nu îndeajuns urmărită intenţionat şi sistemic, existând riscul ca ele să urmeze drumuri paralele. Locuri şi roluri statornicite prin tradiţie împart comunitatea şcolară în două "tabere", nu neapărat opuse, dar oricum distincte, ca şi când ar face parte din lumi diferite, cu preocupări, acţiuni şi scopuri diferite.

Fluxul comunicaţional informativ şi afectiv între profesor şi elevi este deseori stânjenit, bruiat, împiedicat de anumite blocaje, ajungându-se până la impermeabilitate, ceea ce determină la elevi reacţii de rezistenţă, respingere sau indiferenţă la intervenţiile educative. Pe de altă parte, blocajelor "tradiţionale", legate de empirismul în alegerea şi chiar practicarea profesiunii de dascăl, li se adaugă, în condiţiile actuale, altele noi. Asfel, deteriorarea statutului social al profesorului, confundarea de către unii tineri, şi nu numai, în concepţie şi conduită, a libertăţii cu libertinajul sau nerecunoaşterea autorităţii, degradarea materială şi morală a mediului familial sporesc numărul şi dimensiunile surselor de blocaj şi fac şi mai dificilă punerea pe baze noi a a relaţiei profesor – elevi. În aceste condiţii, depăşirea barierelor, "deblocarea" relaţiei profesor – elevi ne apare cu atât mai necesară.

Elevii clasei şi profesorul formează împreună un ansamblu organizat, un sistem în cadrul căruia relaţiile ce se stabilesc între "elemente" sunt deosebit de complexe. Elevii şi profesorul, precum şi relaţiile dintre ei îndeplinesc funcţii diferite şi au contribuţii specifice la realizarea finalităţilor sistemului dat. Aceştia nu există ca atare decât împreună, se presupun reciproc.

Locul şi rolul termenilor în relaţia profesor – elevi nu sunt nici simetrice şi nici egale. De aceea o viziune paradisiacă a profesorului despre o armonie perfectă cu clasa este iluzorie, nefondată teoretic, iar practic demobilizatoare, după cum iluzorie este şi viziunea elevilor despre o emancipare totală de sub "dominarea" profesorului.

Totuşi, tendinţa de echilibru ca şi tendinţa de emancipare există şi, mai mult decât atât, ele au un temei obiectiv, determinat de natura psihosocială a omului şi de contextul social în care funcţionează structura educaţională.

Caracterul contradictoriu al relaţiei profesor – elevi se manifestă mai ales sub forma unor tendinţe deosebite ale termenilor şi, fiind o relaţie dirijată, opoziţia şi conflictul apar ca anomalii, ca situaţii perturbatorii în evoluţia firească a sistemului.

Prin rolul său – funcţional sau disfuncţional – relaţia profesor – elevi contribuie la menţinerea, respectiv, destrămarea sistemului clasă de elevi, iar prin rolul său cauzal, la autogenerarea şi dezvoltarea lui.

În clasa de elevi factorul de conducere – profesorul – aplică o anumită strategie pedagogică prin care acţionează asupra elevilor cu scopul de a obţine anumite rezultate (în plan cognitiv, afectiv, moral etc). Finalitatea sistemului clasă de elevi, ca de altfel, finalitatea oricărui sistem, se apreciază prin prisma raportului dintre rezultatele obţinute şi cele scontate.

Analiza distanţei dintre rezultatele obţinute şi cele scontate urmăreşte descoperirea cauzelor ce au generat aceste diferenţe şi, în consecinţă, sugerează modificarea strategiei pedagogice pentru înlăturarea lor şi introducerea unor noi variabile în sistem.

Relaţiile profesorului cu elevii, ca şi cele dintre elevii înşişi, se constituie şi evoluează, îndeplinesc anumite roluri numai în cadrul sistemului, fiind folosite de către profesor drept pârghii pentru asigurarea finalităţii educative a sistemului.

La intrarea în sistem elevii dispun de anumite informaţii, anumite priceperi şi deprinderi, anumite motivaţii pentru a învăţa, anumite trăsături de personalitate. La ieşire, absolvenţii dispun de un capital de informaţii îmbogăţit, experienţă mai bogată, capacităţi care să le permită fie continuarea studiilor, fie încadrarea într-o activitate socială, precum şi de capacitatea de integrare socială.

Profesorul organizează cadrul adecvat învăţării elevilor. Pentru aceasta, pe lângă stăpânirea materiei predate, el trebuie să stăpânească şi strategiile de conducre, curriculum – ul şcolar, să aibă abilităţi psihopedagogice şi să cunoască personalitatea elevilor.

Păstrarea permanentă a contactului vizual între profesor şi elevi, proximitatea spaţială, accesibilitatea la mijloacele materiale utilizate sunt şi acestea condiţii ale unei bune organizări a actvităţii de învăţare a elevilor.

Profesorul conduce întregul proces instructiv-educativ desfăşurat în şcoală, nu doar învăţarea elevilor. El este responsabil şi, ca atare, dirijează viaţa de grup, influenţele formative ale acesteia.

Drumul parcurs de clasa de elevi ca grupare, iniţial pur administrativă, spre situaţia de colectiv închegat este drumul urmat de sistemul în formare către starea de sistem format şi, în continuare, de structurarea şi restructurarea permanentă a lui.

Toate demersurile întreprinse de profesor, începând cu actele şi acţiunile lui în fiecare moment al lecţiei sau al unei discuţii cu elevii şi până la ansamblul demersurilor sale pe o perioadă de unu sau mai mulţi ani, sunt subordonate răspunsurilor la întrebările: ce trebuie să fie, ce trebuie să ştie şi ce trebuie să poată face elevul la ieşirea din sistem, în urma acţiunii asupra lui. Or, profesorul, şcoala, în general, trebuie să îl înzestreze pe elev cu competenţe şi atitudini ce îi sunt necesare la terminarea şcolii şi la intrarea în viaţa profesională. Aceasta este finalitatea sistemului educativ.

Bibliografie

• Băran – Pescaru, A, Parteneriat în educaţie, familie – şcoală – comunitate, Editura Aramis, 2004.
• Truţa, E, Mardar, S, Relaţia profesor – elevi: blocaje şi deblocaje, Editura Aramia, 2005.
• Milcu, M, Psihologia relaţiilor interpersonale, Editura Polirom, 2005.
• Mucchielli, A, Arta de a comunica, Editura Polirom, 2005.

LA COLLABORATION ÉCOLE - PARENTS :

l'alliance dont on a besoin pour l'avenir de nos enfants

Prof. Neagu Iuliana Bianca

Le processus d'apprentissage et de devéloppement des enfants est le but principal de notre école. Aujourd'hui, plus que jamais, on met l'accent sur leur bien-être émotionnel et social pour assurer leur réussite scolaire. Dans ce processus long et complexe, la collaboration école-parents est essentielle.

Pourquoi s'allier avec les parents ?

Nous, en tant que professeurs, nous nous rendons compte de l'impact significatif des parents sur la vie scolaire de leurs enfants et une alliance avec eux augmente les chances d'avenir de nos élèves sur le plan professionnel et social.

Qu'est-ce que ça signifie ?

La collaboration entre l'école et les parents signifie effectivement :

- des entretiens individuels et collectifs avec les parents ;

- des échanges via des espaces numériques lorsque la présence personnelle n'est pas possible;

- avoir une attitude bienveillante et établir un dialogue constructif;

- identifier et prévenir les éventuelles difficultés rencontrées par les élèves.

De quelle manière l'enseignant de FLE peut-il contribuer à ce processus ?

L'enseignant de FLE (Français langue étrangère) joue un rôle important dans cette alliance école-parents car l'apprentissage d'une langue moderne attire à la fois les enfants et les parents. La musique, la danse ou l'improvisation théâtrale sont des moyens de réunir les parents avec leurs enfants lors d'activités scolaires ou extrascolaires en français ou dans une autre langue moderne.

Pour résumer, la coopération entre l'école et les parents est cruciale pour le développement harmonieux de nos enfants sur le plan éducatif et social. Une alliance avec les parents est la clé du succès et de l'avenir. Pour que cette alliance soit efficace, nous devons nous accepter tels que nous sommes et nous soutenir mutuellement.

ROLUL FAMILIEI ÎN ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR AL COPILULUI

Prof. Negrea Tamara Roxana

Liceul Tehnologic "General Magheru" Rm. Vâlcea

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat. Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte din cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic etc.

Ca prim factor educativ, familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei şapte ani de acasă". Un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor. De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii. Un parteneriat familie-şcoalăeste relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.

Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasioneză, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale. Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat.

Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt. Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinteresate. Parteneriatele dintre şcoală şi familie pot: ajuta profesorii în munca lor; perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor; îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar; îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor; dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor; conecta familiile cu membrii şcolii. În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la activităţile şcolare.

Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor. Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. De altfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată.

Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar având în vedere şi faptul că mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară. Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor, şi continuând cu identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor.

Educaţia, sub toate formele ei, este chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi eficient la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au misiunea de formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorţi de izbândă fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia, familia, considerată dintotdeauna celula de bază a societăţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a cărei armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea şcolii.

Oricine lucrează în învăţământ observă cum familia nu mai poate realiza astfel de temelie şubredă, şcoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se află sub influenţa societăţii şi în special a familiei. Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm.

Aşadar, este o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă. În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop – formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

Bibliografie:

• Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., Didactica, manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 1997;
• Kant, Im., Tratat de pedagogie, Iaşi, Editura Agora, 1992.
• Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;
• Nicola, I., Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1992;
• *** Tribuna învăţământului, 2000.
• Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005.

FACTORI INFLUENȚI ÎN EDUCAȚIA LECTURII ȘCOLARE: ȘCOALA ȘI FAMILIA

prof. Negricea Monica

CNME- Constanța

Predarea- însușirea literaturii se împlinește cu îndrumarea lecturii. Nu putem vorbi de ore speciale destinate ,, necesității îndrumării lecturii", ci, permanent, oră de oră, problema lecturii se va afla în atenția cadrului didactic.

Predarea literaturii se împletește cu recomandarea unui număr mare de cărți, cu îndrumarea elevilor de a citi cărțile cele mai reprezentative, cu formarea unor deprinderi de a înțelege și aprecia o operă literară și de a o distinge de alte cărți mai puțin izbutite.

Persistă în mediile școlare ideea că îndrumarea și controlul lecturii școlare ar aparține exclusiv profesorului de literatură română, iar celelalte cadre didactic ar fi absolvite de orice responsabilitate, nu numai în ceea ce privește lectura, ci și în ceea ce privește exprimarea orală și scrisă a elevilor.

Îndrumarea lecturii este o acțiune dificilă și cu multe consecințe asupra educației și ea nu poate rămâne pe umerii câtorva oameni. Tot colectivul profesoral de la director la bibliotecar are datoria morală și profesională de a se ocupa de lectura elevilor.

O bună îndrumare și un minuțios control al lecturii elevilor nu se pot realiza decât numai sub forma unei colaborări a școlii cu familia. O abdicare sau numai o amânare a uneia dintre cerințele îndrumării și controlului lecturii de către școală poate avea consecințe nedorite. Elevul va citi ceea ce crede el de cuviință sau nu va mai citi deloc.

Constatarea este valabilă și pentru familie. Nu întotdeauna școala găsește în familie colaboratorul sincer și conștient care s-o sprijine în problema controlului lecturii.

Părinții pot și au datoria să controleze ce citesc elevii în afara școlii. Deseori, controlul acestora nu-și atinge scopul din lipsa de tact a familiei care, neavând răbdare și priceperea necesară sau orientarea justă în probleme de literatură, folosește metoda interzicerii categorice a tot ceea ce nu aparține manualului sau notițelor școlare. Părinții din unele familii resping tot ceea ce nu intră în vederile lor, imediate sau de perspectivă.

În alte situații, cele mai dese, familia nu este competentă să controleze sau să îndrume lectura elevilor fie din lipsa unor lecturi bogate și variate, fie din cauza nepriceperii. Rămâne însă întredeschisă portița dialogului, iar receptivitatea părinților la sugestiile școlii, de cele mai multe ori, a remediat situația. O parte a rolului părintelui l-a preluat școala, iar familia a fost în permanență alături.

Alteori familia este convinsă de necesitatea și rolul lecturii ca valoare formativă și informativă, dar nu face nimic în această direcție. Acasă, copilul este supraîncărcat: pregătirea lecțiilor, meditații particulare la diverse discipline, ore de muzică, antrenamente sportive etc. Timpul de lectură se micșorează, până dispare complet.

Altă parte a timpului se consumă la televizor și calculator ( internet).

În alte situații, familia trebuie lămurită că felul în care ei, părinții, organizează timpul liber al elevilor anulează nu numai spiritul de independență al copiilor, le înăbușă anumite dorințe, dar le anulează însăși personalitatea ca oameni.

Școala poate prelua ,, misiunea neîndeplinită" a familiei, poate remedia întotdeauna situația? Răspunsul , cu anumite nuanțe, este negativ. Puterea de convingere a familiei este superioară celei a școlii. Elevii motivează lipsa discuției pe marginea cărților citite prin ,, părinții nu prea citesc", ,, părinții nu citesc", ,, gusturile noastre literare nu coincid" etc., dar, mai ales, fapt real și explicabil, prin lipsa de timp a părinților. Această lipsă de timp se repercutează și asupra formației intelectuale a copilului. ,, Lipsa de timp" duce și la ,, lipsa lecturii"din partea părinților și la ,, lipsa discuției", implicit a controlului lecturii.

Ce trebuie să facă familia? Să creeze elevilor condiții de studiu în așa fel încât să nu anuleze unele din efectele educației primate în școală. Să ajute la formarea deprinderii copilului de a umbla gingaș cu o carte, de a o ocroti, de a o iubi, de a o considera un prieten și un tovarăș. Felul în care un copil se poartă cu o carte spune mult despre felul de a fi al acelui copil, dar și al celor din jur care îl ocrotesc.

Ce trebuie să facă școala? Să sfătuiască părinții în discuții amicale, atmosfera să fie de încredere reciprocă.

Întrucât în orice școală sunt elevi proveniți din familii foarte variate, profesorii, diriginții au datoria să cunoască toate posibilitățile familiilor elevilor, să îndrume sau să controleze lectura în afară de clasă a elevilor și să organize diferite forme de activitate prin care să ajute părinții în această privință.

Pentru trezirea și formarea interesului adolescenților pentru lectură, existența unei biblioteci în casă este o circumstanță favorabilă, dar nu obligatoriu. O largă rețea de biblioteci școlare și publice, necesar a fi organizate în țara noastră, constituie o altă premisă care favorizează formarea și dezvoltarea gustului elevilor pentru citit.

RELAŢIA DINTRE FAMILIE ŞI ȘCOALĂ – FACTOR PRIMORDIAL

ÎN ASIGURAREA SUCCESULUI ŞCOLAR AL ELEVULUI

Profesor Nicolae Carmen Manuela

C.E. " Gheorghe Chițu"

Profesor Cojocaru Ileana

C.E. " Gheorghe Chițu"

În contextul actual, școala eficientă realizează un parteneriat cu familia prin valorizarea și respectarea identității sale, prin recunoașterea importanței acesteia și atragerea ei în procesul educațional.

Familia şi şcoala desfăşoară, împreună sau separat, o serie de activităţi prin care urmăresc atingerea unui obiectiv comun: reuşita educaţională şi, ulterior, cea socio- profesională a elevului.

Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acțiune, concordanța dintre mijloacele specifice folosite de cele două instituții sociale responsabile cu educarea tinerei generații, rolul conducător avându-l școala.

Această relaţie îmbracă forme diferite: participarea părinţilor la şedinţele cu părinţii, supravegherea la domiciliu şi sprijinul acordat copilului în efectuarea temelor pentru acasă, opţiunea pentru cea mai bună şcoală/ formă de învăţământ în raport cu obiectivele şi aspiraţiile părinţilor şi ale copiilor lor, cooptarea părinţilor în consiliile de conducere ale şcolilor.

În analiza relaţiei dintre familie şi scoală, am avut în vedere anumite teorii, modele elaborate de catre sociologi, psihologi, pedagogi interesaţi de acest tip de relaţie:

• Relaţia familie - şcoală din perspectiva caracteristicilor socio - economice şi

culturale ale familiei: structură, număr de copii, nivel de educaţie al părinţilor, ocupaţia şi veniturile acestora.

S-a constatat faptul că familiile tradiţionale şi cu un nivel înalt de educaţie se implică mai frecvent în activităţile şi în viaţa şcolii decât familiile monoparentale şi cu un nivel scăzut de educaţie.

Mamele care desfăşoară o activitate profesională au tendinţa de a se implica mai mult în activitatea educaţională de la domiciliu a copilului, decât în activitatea educaţională

desfăşurată în şcoală.

Taţii cu un nivel înalt de educaţie sunt, de departe, cei care-i ajută cel mai mult pe copii în activitatea educaţională, comparativ cu taţii aparţinând altor categorii socio-profesionale.

Finalizarea unui nivel de educaţie cât mai înalt, situarea pe o poziţie socială și

profesională înalt valorizată social, obţinerea unor venituri ridicate reprezintă în orice societate un semn al reuşitei, al succesului personal şi un exemplu pentru ceilalţi.

Copiii care provin din familii în care părinţii se înscriu în acest model al succesului tind să-l urmeze, au permanent în jurul lor dovada faptului că reuşita în viaţă este posibilă.

O bună cunoaştere a sistemului de învăţământ le permite părinţilor să opteze pentru acele forme de învăţământ, specializări pe care le consideră cele mai potrivite în raport cu obiectivele educaţionale şi socio-profesionale ale copiilor lor, dar şi cu cele de perspectivă ale pieţei muncii.

• Relaţia familie - şcoală din perspectiva percepţiilor, aspiraţiilor, atitudinilor și

comportamentelor părinţilor.

Percepţiile părinţilor asupra educaţiei sunt rezultatul contactului pe care ei l-au avut cu sistemul de învăţământ, fie în perioada în care au fost elevi, fie în momentul în care copiii lor au intrat în sistem.

Un contact prelungit cu sistemul de învăţământ înseamnă o perioadă de şcolarizare mai lungă, căreia dacă i se adaugă şi şansa de a valorifica diplomele şcolare, în sensul ocupării unei poziţii socio-ocupaţionale favorabile, conduce la formarea unor percepţii pozitive asupra educaţiei.

Ceea ce a fost accesibil pentru părinţi este perceput ca fiind accesibil şi pentru copii.

Dacă părinţii au o percepţie negativă asupra gradului de accesibilitate a învăţământului sau a calităţii acestuia, eforturile lor în a se implica în activitatea educaţională sunt limitate.

Aşteptările părinţilor, cu privire la sistemul de învăţământ, s-au modificat în ultimele decenii: astăzi, nicio familie, nu mai aşteaptă de la şcoală să-i înveţe copilul doar "să scrie, să citească şi să socotească".

Unele familii au aşteptări, mai degrabă, cu caracter practic, şcoala trebuie să le asigure copiilor integrarea profesională; altele vizează aspecte care ţin de prestigiu, de formarea unor trăsături comportamentale, de personalitate elevate, de acumularea unei culturi generale elaborate.

Familiile favorizate din punct de vedere socio - economic şi cultural au o atitudine şi un comportament pozitiv cu privire la modelul didactic modern, care pune accent pe individualitate, pe autonomie sau independenţă.

Modelul didactic tradiţional - "învaţă şi reprodu" - se pliază mai bine pe modelul educaţional adoptat de familiile defavorizate, caracterizat prin favorizarea conformismului, supunerii la reguli şi norme impuse din afară.

• Relaţia familie-şcoală din perspectiva competenţelor, practicilor parentale.

Legislaţia privind organizarea şi funcţionarea sistemelor de învăţământ prevede dreptul părinţilor de a fi reprezentaţi în consiliile de conducere a şcolilor în care învaţă copiii lor, de a se înscrie în asociaţii/organizaţii ale părinţilor care să le reprezinte interesele în relaţia cu şcoala.

Competenţele parentale sunt definite ca o combinaţie între a şti: a şti să faci şi a

şti să fii, şi se manifestă: la domiciliu (supravegherea şi/sau ajutorul copilului în efectuarea temelor pentru acasă), desfăşurarea unor activităţi extraşcolare (vizite, excursii), activităţi la şcoală (membru al consiliului/comitetului de părinţi).

Parteneriatele eficiente dintre școală și familie sunt relații de colaborare și activități care implică părinții, profesorii și elevii, se bazează pe încrederea și respectul reciproc, pe responsabilitatea partajată pentru educația tinerilor în vederea alegerii viitoarei profesii.

Obiectivul fundamental al acestor acțiuni vizează transferul de experiență, cunoașterea aprofundată a exemplelor de succes fiind unul dintre cele mai eficiente mijloace de a-i motiva pe părinți pentru a deveni aliați ai școlii.

BIBLIOGRAFIE

• Cucoș, C., Pedagogie, Editura POLIROM, București, 2006;
• Ionescu Mihaela, Negreanu Elisabeta (coord.), Educaţia în familie, Repere şi practici actuale, 2006;
• Mărginean Ioan, Studii de sociologie, calitatea vieţii şi politici sociale, Editura

Universității din Pitești, 2004;

• Miclea Mircea (coord.), Nevoi şi priorităţi de schimbare educaţională în România – fundament al dezvoltării şi modernizării învăţământului preuniversitar, SNSPA, 2007;
• Pescaru, Băran Adina, Parteneriat în educație, Editura Aramis Print, București, 2004;
• Șincai E., Alexandru Gh., Școala și familia, Editura Gheorghe-Cârțu Alexandru, Craiova, 1993.

IMPLICAREA FAMILIEI ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ A COPILULUI

Prof. Înv. Primar Niculesc Lidia Carmen

Liceul Prof. Bora Tit Liviu

Com. Baru, Jud. Hunedoara

Familia elevului are un rol primordial în motivarea acestuia pentru învățare. Atitudinea familiei față de școală și profesori contează foarte mult fiind un factor determinant pentru obținerea succeselor școlare. Părinții sunt cei mai importanți în universul copilului, ei au puterea să influențeze, să motiveze copilul și să-l conducă spre succes.

Deosebit de important este ca familia să dea dovadă de respect față de învățare și de școală ca instituție. Pe lângă aceasta, părinții trebuie să se focalizeze pe aspecte esențiale privind motivația, deoarece este indispensabilă în procesul de învățare, se construiește în timp, presupune răbdare.

Părinților le revine sarcina de a se interesa zilnic de activitatea școlară a copilului comunicând în primul rând cu el. Ei pot observa dacă școlarul este motivat sau demotivat în îndeplinirea sarcinilor de învățare, respectiv efectuarea temelor pentru acasă. De asemenea, cei din familie dispun de timpul necesar ca să stea de vorbă și să afle motivele pentru care elevul amână sarcini ori nu este suficient de motivat să meargă la școală. Prin discuții, cu mult tact și răbdare, se pot găsi acele argumente care să-l facă pe școlar să depășească stările de demotivare, să găsească resursele necesare îndeplinirii obligațiilor școlare, înțelegând importanța acestora.

Sădirea speranței în sufletul școlarului că parcursul școlar va fi plin de succese dacă el se va strădui să le obțină, încrederea în capacitățile copilului, remarcarea fiecărui progres realizat, aprecierea efortului depus cresc motivația și facilitează învățarea. Văzând că familia îi este alături și că este susținut moral, elevul va reacționa pozitiv dorind să nu dezamăgească și să evolueze. Bazându-se pe forțele proprii dânsul va demonstra că este competent și că ezitările ori eșecurile sunt mici accidente trecătoare.

Familia trebuie să țină cont de următoarele aspecte în motivarea școlarului:

• Să îndrume copilul să-și propună obiective proprii de realizat.
• Să-l ajute să aibă un program organizat.
• Să îl încurajeze pe copil la fiecare pas.
• Să ia în considerare faptul că în timp se produc progresele.
• Să sublinieze utilitatea, caracterul aplicativ al cunoștințelor dobândite în școală pentru viața de zi cu zi.
• Să convingă copilul să se implice în construirea și alegerea traseului educațional.

Orice copil trebuie stimulat să devină implicat în propria sa formare, să i se asigure spațiul unde să își dezvolte personalitatea, să i se dea șansa să progreseze. Atunci când elevul își stabilește obiectivele, adultul din familie îl poate ajuta pornind de la câteva întrebări:
– Care este obiectivul ce trebuie atins?
– Ce să facă concret copilul ca să reușească ?
– Ce beneficii (recompense) va primi?
– Cum îl vor ajuta cei din jur (părinți, profesori, elevi) ca să realizeze obiectivul pe care și l-a propus?

În familie copilul trebuie să respecte un program stabilit riguros cu activități, reguli, responsabilități. Disciplina, menținerea ordinii asigură eficiența activității școlare. Dacă copilul este obișnuit de mic cu un program organizat, dacă a fost învățat și a înțeles că trebuie să accepte respectarea regulilor impuse, atunci el va fi cu siguranță mult mai cooperant, ușor de educat și vor apărea pe parcurs rezultatele bune aducând satisfacții tuturor.

Indiferent că este motivat să învețe sau se află într-o perioadă de demotivare, școlarul trebuie permanent încurajat de cei apropiați din familie. Dacă elevii sunt deja motivați și au rezultate frumoase, încurajările întăresc atitudinea pozitivă și ajută la menținerea ei. În cazul în care un copil manifestă dezinteres, încurajarea contribuie la construirea motivației și îl orientează spre direcția bună de urmat. E indicat ca fiecare progres realizat să fie remarcat, lăudat, evidențiat, deoarece constituie premiza obținerii unor rezultate din ce în ce mai bune. Evoluția în activitatea școlară e progresivă, se face pas cu pas, dar accent trebuie pus asupra cerințelor de bază, fiindcă pornind de la ele se formează și se dezvoltă competențele ajungând la performanțele așteptate.

Din familie copilul e influențat, îndrumat să studieze la școală, să respecte cerințele profesorului aducându-i-se la cunoștință că școala este benefică și roadele învățăturii îi vor fi de folos în viață. Discuția purtată acasă cu părinții despre modele pozitive de urmat, dar și despre altele negative care merită criticate îl face pe școlar să înțeleagă importanța învățăturii. Pentru aceasta e necesar ca părintele să aibă competențe de comunicare, să știe să explice situațiile respective pe înțelesul copilului astfel încât dânsul să priceapă că fără a învăța un om nu are cum să evolueze, să ajungă pe trepte superioare. Bineînțeles că nu toți copiii sunt la fel de dotați din punct de vedere intelectual, însă fiecare trebuie motivat după potențialul de care dispune. La fiecare se pot înregistra progrese trebuind valorificate aptitudinile, preferințele pentru un anumit gen de activitate (unii preferă sportul, alții muzica sau pictura), deoarece performanțe se pot realiza în toate domeniile.

Participarea activă a elevului în toate acțiunile ce se întreprind pentru educația lui îl determină să fie responsabil și direct implicat în propria lui formare.

Părinții înșiși sunt adeseori presați de problemele cotidiene și poate uneori nu se adresează în cel mai potrivit mod copilului ori nu dau destulă importanță problemelor lui. Situațiile acestea afectează școlarul, așa că părintele trebuie să caute să inspire entuziasm, energie pozitivă, încredere în depășirea obstacolelor ce se ivesc.

Introducerea ideii că performanțele deosebite se obțin cu un efort susținut constant de o motivație intensă este utilă și pentru motivarea copilului. Văzând că părinții depun eforturi zi de zi și acasă și la serviciu, copilul ar trebui să înțeleagă că fără muncă nu se poate ajunge la rezultate bune. Continuând ideea în acest sens, familia îi poate oferi motive bune pentru rezolvarea sarcinilor școlare. Ca exemplu, o temă dată acasă cu o cerință formulată într-un mod constructiv precizându-se motivele pentru care trebuie făcută, va fi dusă la îndeplinire. La orice lecție dăm o temă e bine să explicăm că astfel elevul exersează și își însușește temeinic cunoștințele.

Aș vrea să menționez câteva beneficii ale implicării părinților pentru ridicarea randamentului școlar al copiilor din clasele primare:

• Părinții pot ajuta copiii să-și gestioneze eficient timpul ca sarcinile școlare să fie efectuate
• Susțin activitățile începute la școală continuându-le și acasă cu copilul
• Școlarii obțin note mai bune și au mai puține probleme de comportament
• Copilul este orientat mai bine spre rezultate bune
• Părinții îl sfătuiesc să socializeze cu colegii care apreciază valoarea performanței

Pentru părinți e necesar să știe că laudele lor, mulțumirea sufletească, recompensele oferite copilului pentru rezultate bune la învățătură au un impact pozitiv spre deosebire de pedepse care erodează motivația, inhibă școlarul. Adoptarea unei atitudini pozitive a părinților, aprecierea școlii ca instituție de instruire și educație vor contribui la formarea și dezvoltarea personalității în ansamblu a elevului.

Bibliografie: 1. Bernard, Michel E.(2013). DA, POȚI! pentru părinți: Cum să creșteți performanțele copilului la școală. Editura RTS. Cluj-Napoca.

2. Buzdugan, T. (2007). Psihologia pe înțelesul tuturor. Editura Didactică și Pedagogică. București.

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE REALIZATE ÎN PARTENERIAT CU PĂRINȚII

Prof. Niculesc Liviu Noris

Liceul Prof. Bora Tit Liviu

Com. Baru, Jud. Hunedoara

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. De cele mai multe ori, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate.

Copilul din ziua de azi simte nevoia de adulţi disponibili pentru a-i respecta ritmul de viaţă, de adulţi care să participe la jocurile sale şi care să-i transmită zilei de mâine un om care nu poate proveni dintr-un sistem de învățământ clasic şi dintr-o familie care nu-şi asumă toate rolurile. Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenţa lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară.

Implicarea activă a părinţilor are ca scop conştientizarea părinţilor asupra rolului de neînlocuit ce îl au în educarea copiilor. Astfel, părinţii care au participat şi sprijinit şcoala la diverse activităţi, continuă să ţină o strânsă legătură cu cadrele didactice şi conducerea şcolii observând progresele făcute de către copii.

Unitatea şcolară este cea care va face primul pas spre o bună colaborare cu familiile elevilor, oferind părinţilor o gamă largă de activităţi la care pot participa, interveni. Cunoscând faptul că au acest drept de a participa la activităţi organizate de şcoală, ei vor devin interesaţi şi bucuroşi să-şi aducă aportul la educaţia micuţilor, care vor fi beneficiari direcţi. Încă de la primele întâlniri cu părinţii, aceştia se informează despre programul elevilor, despre modul în care ei pot fi de ajutor ca voluntar în organizarea unor evenimente, întâlniri, activităţi. Cadrul didactic are obligaţia de a răspunde afirmativ acestor solicitări ale părinţilor bine intenţionaţi şi de a-i mobiliza treptat pe toţi. Cel mai important rol în amplificarea participării părinţilor şi a comunităţii şi în stabilirea unor legături de lucru îl are directorul şcolii. Şcoala poate organiza cu acordul acestuia ateliere, seri tematice, serbări, concerte la care părinţii pot participa. Şedinţele, lectoratele cu părinţii pot fi moment prielnice de a anunţa planificarea unor astfel de activităţi.

Părerea părinţilor despre modul în care îşi desfăşoară activitatea este foarte importantă într-o astfel de şcoală, putând fi aflată prin discuţii libere, chestionare ce se pot aplica părinţilor, consultarea listei cu sugestii deschisă oricând acestora. Şcoala acţionează permanent pentru a încuraja implicarea tuturor părinţilor în activitatea de învăţare ce se continuă şi acasă.

Această legătură familie - şcoală este posibilă si poate da roade prin furnizarea către părinţi în mod repetat a informaţiilor accesibile cu privire la viaţa şi activitatea din cadrul şcolii, a obiectivelor ce se urmăresc în procesul instructiv-educativ.

Este important pentru personalul şcolii şi pentru părinţi să fie conştienţi de faptul că implicarea părintelui este esenţială pentru rezultatele la învăţătură, comportamentul şi atitudinea elevilor, fără să se ţină cont de venitul părinţilor, nivelul de educaţie şi statutul lor de angajat.

"Niciodată familia nu a fost mai solicitată si rolul său nu a fost niciodată atât de mare ca azi"– Boutin şi During,1994.

BIBLIOGRAFIE

1. Bunescu Ghe., Alecu G. , Badea D. – Educaţia părinţilor . Strategii şi programe, E.D.P., Bucureşti, 1997;

2. Ecaterina Adina Vrasmas – Consilierea şi educaţia părinţilor , Editura Aramis, 2002;

3. Nica I., Ţopa L. – Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I , E.D.P., Bucureşti, 1974;

ROLUL COLABORĂRII FAMILIE-ȘCOALĂ ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ELEVULUI

Nimară Lavinia,

Liceul Tehnologic Bâlteni

Relaţia şcoală – familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei întregii societăţi, mai ales pe fondul schimbărilor sociale din ultimul timp. Toţi vorbim astăzi despre integrarea în Uniunea Europeană. Acest proces atrage după sine o serie de schimbări şi la nivel şcolar. Una dintre aceste schimbări se referă la relaţia şcoală-familie.Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea şcolii", acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. O educaţie de calitate se realizează atunci când, la procesul de formare a micilor şcolari participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.

Numai implicând toţi factorii educaţionali în formarea personalităţii umane vom reuşi să atingem toate aceste obiective. Un parteneriat eficient şcoală – familie este dorinţa oricărui învăţător. In fiecare an, am încheiat astfel de parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de comunicare şi colaborare. Obiectivele propuse le-am urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară. Dacă vom reuşi să-i atragem pe părinţi de partea noastră într-o colaborare eficientă, într-un parteneriat, sub deviza "Împreună vom reuşi", se vor îmbunătăţi astfel relaţiile ce se stabilesc între şcoală şi familiile elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv asupra formarii de caractere, personalităţi şi valori viitoare. Activităţile desfăşurate în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică unele probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la autocunoaştere, la autodepăşire, la găsirea acelei soluţii care să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Am aplicat părinţilor elevilor pe care îi îndrum o serie de chestionare, pentru a-mi da seama de interesul pe care-l manifestă fiecare parinte pentru şcoală, pentru copilul său şi ce aşteptări au aceştia.

Pentru ca parteneriatul să devină eficient, am propus o serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi din comunitate. În acest fel, activităţile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a vizat atingerea obiectivelor propuse. Forme concrete de colaborare cu părinţii în cadrul parteneriatului încheiat: :a) lectorate şi consultaţii pe teme educative ;b) activităţi extraşcolare ;c) lecţii demonstrative pe teme educative ;d) colaborarea cu alţi parteneri educativi

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, am reuşit să-i conving, să-i motivez, iar rezultatul a fost "aproape" de cel aşteptat.

La finalul anului şcolar, am putut spune că am avut împliniri dar şi eşecuri. Am înţeles că atât părinţii, cât şi noi, învăţătorii, avem de învăţat unii de la alţii. Am înţeles că au fost şi cazuri când nu am făcut suficient, împiedicându-ne în propriile noastre prejudecăţi. Sunt familii care trec prin situaţii dramatice. Sunt copii care trăiesc adevarate drame. Să îi descoperim, să îi ajutăm. Să apelăm mai des la instituţiile statului abilitate în acest sens, să nu uităm că nepăsarea sau ignoranţa noastră şi a părinţilor pot distruge destine. Sigur, nu este uşor. Uneori familia, din diverse motive, îşi face în jurul ei un zid care nu este uşor de trecut. Alteori, lipsa de educaţie a părinţilor înşişi este atât de profundă, încât ai impresia că nu mai poţi face nimic. Familia actuală nu mai este cea de acum 20 de ani, nici măcar cea de acum 10 ani. Să ţinem seama de acest fapt, mai ales, să încercăm să ţinem pasul, să nu ne lăsăm păcăliţi sau intimidaţi, pentru că noi suntem cei care putem aduce speranţa şi cei care vom forma caracterele, personalităţile şi valorile viitoare.

Bibliografie:
1. Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.2. Alb, G., Achim, V., Elevul – participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.3. Athanasiu, A., Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.4. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

ROLUL EDUCAȚIEI PARENTALE ÎN SOCIALIZAREA COPIILOR

Profesor Istrate Mariana

CSEI Târgu Neamț

Problematica sprijinirii parentalității este larg răspândită, suportul parental este o funcție vitală, nu din cauza faptului că, de multe ori, părinții greșesc, dar exercitarea funcției de părinte este mai complexă decât în trecut, având în vedere complexitatea procesului de educare a copiilor și societatea deschisă în care trăim, în care modul de relaționare a generațiilor este defectuos, iar modelele educaționale sunt în mod constant afectate.

Conștientizarea acestui lucru a generat o nouă viziune privind potențialul enorm al educației copiilor, dar și riscul supra-investirii rolului de părinte, conceperea acestuia într-o logică deterministă (ceea ce fac părinții astăzi produce acest efect specific asupra copiilor de mâine) și hiperprotectivă, prin care părinții se pot simți obligați să dețină control absolut

(ex. fenomenul copilului-rege și a părinților-elicopter).

Problema socializării copiilor pe parcursul ultimelor decenii a fost studiată profund în psihologie şi pedagogie. Cercetătorii au constatat că această problemă ar putea fi diminuată prin crearea unui context social necesar copilului, deoarece socializarea este un proces bilateral, realizat, pe de o parte, de către adult, care le atribuie copiilor treptat experienţa umană socială, iar, pe de altă parte, a unui sistem de cunoştinţe, norme, valori, care îi permit persoanei să funcţioneaze în calitate de membru cu drepturi depline ale societăţii". Se consideră de asemenea că: finalitatea procesului de socializare este reprezentată în adaptarea, integrarea individului în societate şi în lumea valorilor.

Factorul determinant în formarea identităţii unei personalităţi este mediul social. Aici are loc socializarea primară a copilului, care se realizează în trei etape: prima etapă începe în familie, a doua continuă la grădiniţa iar a treia, se realizează prin adaptarea copilului la lumea adulţilor şi a semenilor. Pedagogii menţionează că socializarea calitativă a oricărei personalităţi se realizează prin îmbinarea proceselor de adaptare, integrare, autodezvoltare, autoactualizare. Succesul acestui proces depinde de poziţia activă a individului şi de asimilarea de către acesta a experienţei sociale. În rezultatul cercetărilor efectuate în psihopedagogie, s-a evidenţiat că mecanismele socializării sunt: adaptarea succesivă de statusuri şi roluri sociale (preşcolar, şcolar etc.), formarea abilităţii de învăţare socială (independentă) organizarea corectă a procesului de învăţare instituţionalizată dezvoltarea capacităţii de a învăţa atât prin activitatea de joc, cât şi prin comunicare.

Procesul educativ e necesar să includă familiarizarea copiilor cu lumea obiectelor şi a naturii, comunicarea de către adulţi a cunoştinţelor, familiarizarea copiilor cu lumea relaţiilor umane. În procesul de socializare, cadrele didactice trebuie să ia în considerare şi să păstreze trăsăturile caracteristice ale fiecărei individualităţi (ale fiecărui copil). Pe de o parte, este necesar să se efectueze: "deschiderea" continuă a individului spre diversitatea lumii sociale iar, pe de altă parte, este înţelegerea de către copil a diversităţii sociale a lumii din jur prin intermediul lumii sale interioare. Apariţia acestei "înţelegeri" va contribui la realizarea scopului viitoarei personalităţi de a se afirma ca un subiect de utilitate publică şi de cultură. În psihopedagogie este dovedit, de asemenea, că socializarea copilului preşcolar se realizează prin activităţile de bază din copilăria timpurie. Prin intermediul acestor activităţi - joc copiii se familiarizează cu lumea adulţilor, învaţă roluri sociale şi comportamentale, explorează şi își însuşesc realitatea, dezvoltă abilitatea de a stabili contacte sociale, își însuşesc cele mai importante fapte şi evenimente semnificative.

Putem concluziona că socializarea constituie "procesul de continuă transformare a individului din fiinţă biologică într-un subiect al unei culturi specifice". Pentru a socializa și pentru o dezvoltare corectă a copilului este necesar un context social care să îi oferă situaţii multiple de comunicare socială şi afectivă.

Bibliografie

1. Gherguț, Alois, Psihopedagogie specială - Fundamente teoretice și perspective practice, Editura Polirom, București, 2023

2. Popescu, Neveanu, Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

IMPLICAREA PĂRINȚILOR ÎN ACTIVITĂȚI DE TIP OUT-DOOR

PLAN DE ACȚIUNE

Profesor Oltianu Lucia

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Tg. Neamț

Am propus o activitate outdoor la clasa a V-a din învățământul de masă, la care participă și un grup de elevi cu dizabilități de intelect de la o școală specială însoțiți de părinții acestora.

Tema activității: "La cules de mere în livadă" – activitate transdisciplinară ce implică achiziția de competențe din biologie, arte, geografie.

Planul de acțiune poate fi adaptat în funcție de nevoile specifice ale fiecărui copil și ale colectivului în care aceștia se află, dar poate include următoarele etape:

1. Identificarea și evaluarea nevoilor individuale ale copiilor:

Grupul de copii cu CES e coordonat de un profesor de educație specială/psihopedagog care îi cunoaște foarte bine, știe nevoile lor de timp mai îndelungat pentru realizarea sarcinilor de lucru, nevoia de pauze mai dese.

2. Dezvoltarea unor obiective individuale:

Elevii cu CES vor recunoaște fructele mărului după formă, culoare, miros, gust.

3. Adaptarea activităților outdoor:

Trebuie luat în considerare nevoile și abilitățile individuale ale copiilor cu cerințe educative speciale și adaptarea activităților outdoor pentru a le face accesibile. Aceste adaptări pot include în cadrul acestei activități colaborarea mai multor elevi la aceași sarcină, urmărirea unui procedeu, a unui șablon de lucru și apoi executarea lui, pauze mai dese.

4. Comunicare și colaborare:

Copiii tipici pot colabora cu elevii cu CES și să-i sprijine în efectuarea sarcinilor din cadrul activității.

De asemenea implicarea părinților în diferite sarcini de lucru alături de propii copii alături de elevii tipici.

5. Asigurarea siguranței și a confortului:

Asigurarea că mediul și echipamentul utilizat în activitățile outdoor sunt sigure și confortabile pentru toți copiii. Trebuie să luăm în considerare factori precum accesibilitatea terenului și siguranța rutelor sau a activităților.

6. Evaluare și ajustare:

Periodic, evaluăm progresul copiilor și ajustam obiectivele și activitățile în funcție de evoluția lor. Implicăm copiii și părinții în procesul de autoevaluare și-i încurajam să-și exprime nevoile și preferințele.

7. Promovarea toleranței și a înțelegerii:

Organizarea de sesiuni de educație și sensibilizare pentru ceilalți colegi pentru a promova toleranța și înțelegerea față de colegii lor cu cerințe educative speciale. Ajutarea lor să învețe despre diversitate și să dezvolte empatie.

8. Monitorizare și raportare:

Asigurarea că există un sistem de monitorizare și raportare pentru a urmări progresul copiilor cu cerințe educative speciale și pentru a evalua impactul activităților outdoor asupra lor.

10. Feedback și îmbunătățiri continue:

Primirea feedback-ului de la părinți, copii și personalul școlii pentru a face îmbunătățiri continue în procesul de includere în activitățile outdoor. Acest lucru va contribui la crearea unei școli incluzive mai eficiente și mai prietenoase.

În cadrul etapei de evaluare și ajustare trebuie să-i implicăm activ pe părinți, pe elevi, inclusiv pe cei cu CES, punându-le întrebări de tipul:

1. Cum ți s-a părut experiența în ansamblu? Ai avut o experiență pozitivă sau negativă?

2. Care a fost cel mai interesant sau captivant aspect al activității desfășurate în aer liber?

3. Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în timpul activității? Cum ai reușit să o depășești?

4. Ai avut ocazia să lucrezi în echipă? Cum ai colaborat cu colegii tăi, cu părinții în timpul activității?

5. Ce abilități sau cunoștințe crezi că ai dezvoltat sau ai aplicat în timpul activității?

6. Cum crezi că activitatea de tip outdoor te-a ajutat să înțelegi mai bine subiectul sau conceptele pe care le studiezi în clasă?

7. Ai observat aspecte sau detalii noi despre mediul înconjurător în timpul activității? Care au fost acestea?

8. Ce aspecte crezi că ar putea fi îmbunătățite în ceea ce privește desfășurarea activității sau pregătirea pentru ea?

9. Ce lecții importante ai învățat din această experiență? Cum crezi că te vor ajuta în viitor?

10. În ce mod ai vrea să continui sau să dezvolți astfel de activități în viitor?

Aceste întrebări îl pot ajuta pe profesorul organizator să obțină o perspectivă mai amplă asupra experienței elevilor și să îmbunătățească viitoarele activități de tip outdoor.

Putem concluziona că astfel de activități după un plan de acțiune bine structurat pot contribui la crearea unui mediu educațional incluziv și stimulant pentru toți copiii, indiferent de nevoile lor.

PARTENERIATUL ŞCOALĂ - FAMILIE

ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXRAŞCOLARE

Orghici Maria- Codruţa

Şcoala Gimnazială Nr.8 Borşa

Orghici Ioan- Liceul Borşa

Motto: Un copil educat numai la școală este un copil needucat. George Santayana

Parteneriatul şcoală - familie în zilele noastre primeşte noi valenţe. Scopul fundamental al acestei colaborări este integrarea deplină a şcolii în comunitate. Astfel, orice tip de efort, realizat de scoală pentru a oferi părinţilor mai multe oportunităţi de a-şi ajuta copii să înveţe, va necesita o schimbare în atitudinea publică, în ceea ce priveşte importanţa învăţământului, va implica o dorinţă a educatorilor de a regândi fundamental rolul părinţilor şi al relaţiilor şcoală-familie şi va solicita colaborarea întregii comunităţi.

Una din însuşirile caracteristice psihologiei părinţilor este năzuinţa de a-şi vedea copii mari, bine instruiţi şi bine formaţi pentru viaţă.

Pe fundalul unui orizont larg de înţelegere a rolului pe care îl joacă părinţii în viaţa socială, dar şi în viaţa de familie, finalităţile educaţionale vor dobândi un grad mai mare de conştientizare.

Obiectivele educaţionale realizabile în familie pentru etapa şcolarităţii sunt:

• Asumarea de către părinţi a rolului de colaborator activ al şcolii;

• Cunoaşterea cerinţelor specifice şcolii;

• Creşterea condiţiilor necesare activităţii de învăţare continuă;

• Asigurarea unităţii de cerinţe, în procesul de formare şi consolidare a comportamentelor specifice, prin instrucţie şi educaţie de tip şcolar;

• Controlul îndeplinirii sarcinilor şcolare;

• Controlul respectării programului zilnic;

• Crearea condiţiilor necesare extinderii capacităţii de cunoaştere prin mijloace adiacente:cărti, reviste, expoziţii, teatru, radio-tv., mail, excursii, etc;

• Crearea condiţiilor necesare dezvoltării aptitudinilor artistice şi sportive;

• Consolidarea deprinderilor moral-civice, a conduitei civilizate, în relaţiile cu ambianţa socială extinsă progresiv.

Aceste obiective pot fi comunicate părinţilor în prima zi de şcoală a clasei pregătitoare şi va constitui un îndemn de a participa cu toţii: părinţi şi învăţători în activitatea de formare, educare şi instruire a copiilor şi să nu existe concepţia ca, odată trecut ,,pragul şcolii", copii nu mai sunt ai lor şi, numai învăţătorului revenindu-i sarcina să se ocupe de copil, de tot ce are nevoie.

Pentru unii părinţi această formă de invitaţie la educaţia propriului copil va constitui un moment de surpriză, dar ei trebuie educaţi şi instruiţi că, a creşte un copil este o problemă pe care să şi-o pună înainte de a-l aduce pe lume.

Dacă pentru un copac pe care îl sădeşti aşezi un ţăruş pentru a-l ţine drept, îl altoieşti pentru a da roade cât mai bune, să nu facă umbră pământului degeaba, cu un om trebuie să comunici, să-l educi cu toată afecţiunea, ca mai târziu să te reprezinte, să te mândresti cu el.

Atât cadrul didactic, cât şi părintele, nu trebuie să uite că un copil nu este o maşină, un ceas, un televizor care dacă nu funcţionează le loveşti, repari, schimbi o piesă sau cumperi alt obiect. El are suflet, trebuie să se dezvolte din toate punctele de vedere, să răzbată în viaţă, până ajunge în toată firea, să se poată descurca singur, dar nu la întâmplare.

Metodele educative trebuie să fie simple, corespunzătoare, pentru a forma copii calmi într-o viaţă zbuciumată, copii fericiţi în plină mişcare.

Această legătură între şcoală şi familie trebuie să existe atât în cadrul activităţii didactice cât şi în cel al activităţilor extraşcolare.

Dintre activităţile şcolare în care pot fi implicaţi părinţii, amintim:

• Şedinţele cu părinţii;

• Lectoratele;

• Consultaţiile individuale;

• Asistenţe la ore din partea părinţilor;

• Vizite la domiciliul elevilor;

• Stabilirea opţionalelor.

Pentru a cunoaşte copilul şi familia, preocupările acestora, am folosit şi alte forme şi metode. Una de bun augur a fost vizitarea familiei de către diriginte. Chiar dacă facem parte dintr-o comunitate mică, totuşi sunt anumite probleme pe care le putem afla doar printr-o vizită la domiciliu. Din acestea, am cunoscut mai bine mediul în care creste copilul, mentalităţile familiei, precum si gradul de cultură şi "instruire pedagogică" al părinţilor.

Comunicarea cu familia ne-a dat posibilitatea cunoaşterii copilului sub toate aspectele lui, dar şi modul în care familia face educaţie. Consilierile individuale (prin aceste vizite) ne-au dat posibilitatea să discutăm cu părinţii despre fiecare copil în parte, să analizăm cauzele diferitelor manifestări şi să luăm măsuri educative comune.

Colaborarea cu familia nu se limitează numai în ceea ce priveşte activitatea şcolară ci şi în cadrul activităţilor extraşcolare pentru că acestea contribuie la adâncirea şi completarea procesului de învăţământ, la adâncirea înclinaţiilor şi aptitudinilor copiilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului liber. Dintre acestea amintim:

• Parteneriate educaţionale cu şcoli din alte judeţe, cu biserica, poliţia, etc.

• Organizarea şi participarea la diferite spectacole;

• Confecţionarea unor costume populare;

• Păstrarea unor obiceiuri şi tradiţii populare: ,,Capra", ,,Trei crai", ,,Steaua", încondeiatul şi vopsitul ouălor, etc.

• Activităţi educative ca: ,,Ziua Pământului", ,,Cum ne apărăm copii de droguri" sau vizite la căminul de bătrâni;

• Medalioane literare.

Un alt mijloc de colaborare a şcolii cu familia, în activităţile extraşcolare, a fost şi organizarea unor excursii tematice, având ca scop cunoaşterea trecutului istoric, locurilor natale ale unor personalităţi din istorie, literatură, artă, precum şi a frumuseţilor şi bogăţiilor ţării. Aceste excursii s-au finalizat prin realizarea unor creaţii literare şi plastice, precum şi a unor albume cu imagini şi fotografii.

Orice activitate am desfăşura împreună cu părinţii şi oricum am denumi aceasta: parteneriat, relaţii şcoală-familie, implicare parentală, toate conduc la concluzia că, dacă adulţii -în cadrul celor două instituţii- comunică şi colaborează, atunci cel care va avea de câştigat este ,,MĂRIA-SA, COPILUL" .

Bibliografie:

• Bunescu Ghe., Alecu G., Badea D., Educaţia părinţilor. Strategii în programe, Bucureşti, EDP, 1997;
• Baran- Pescaru, Adina , Parteneriat în educaţie, Bucureşti, Ed. Aramis Print, 2004.

ȘCOALA ȘI FAMILIA – PARTENERI IN EDUCAȚIE

Prof. Pantelimon Mihaela,

Colegiul Economic "F.S.Nitti" Timișoara

Activitatea educativă care se realizează în școală nu poate fi separată de factorii exteriori , influențele educative exercitate de societate, comunitate sau familie. Cum societatea actuală este într-o continuă și accelerată transformare, este de la sine înțeles că școlii și familiei le revine rolul deosebit de important de a veghea asupra formării copilului. Este evident că modificările majore ale stilului de viață, așteptările din partea comunității și provocările noilor tehnologii obligă sistemul educativ să se adapteze continuu, însă educarea elevului se face în egală măsură atât la școală și în familie, pentru că așa cum arată H.H.Stern "orice sistem de educație, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă se lovește de opoziția sau indiferența din partea părinților."

Mediul familial este primul mediu educativ al copilului și marchează esențial dezvoltarea lui. Familia, prin legătura extrem de strânsă și de neînlocuit cu copilul, exercită o mare influență privind formarea concepției despre viață, despre modul de comportare și relaționare în raport cu diferite norme și valori sociale. "Pecetea pe care părinții o lasă asupra structurii și profilului spiritual-moral al personalității propriilor copii se menține toată viața"(M. Golu), de aceea părinții sunt primii profesori de morală ai copiilor lor. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, cinstea, sinceritatea, decența, politețea , ordinea sau cumpătarea. Regulile și limitele sunt esențiale pentru educația în familie, deoarece ele îi vor învăța cum să reușească în viață fără frustrări sau dezamăgiri, să aprecieze oamenii, lucrurile și oportunitățile, să devină responsabili și empatici.

Școala este instituția la nivelul căreia, prin caracterul programat, planificat și metodic, educația ajunge la nivel de maximă dezvoltare. Școala vine să completeze modelele oferite de părinți stimulând și cultivând încrederea, comunicarea, spiritul de echipă și competiția. Având personal pregătit în acest sens, școala va permite valorificarea potențialului fiecărui copil oferind un mediu educațional propice învățării și posibilitatea dezvoltării în propriul ritm. În școală se desăvârșește ceea ce familia a realizat până aici, însă fără susținerea și implicarea permanentă a acesteia este imposibil a se obține rezultatele dorite. Din 24 de ore ale unei zile, la școală un elev petrece 5-6 ore, de restul timpului familia fiind responsabilă și tocmai din acest motiv, îmbinarea eforturilor educative din școala și familie ar trebui să fie nu doar recomandabilă, ci și obligatorie.

Experiența acumulată de-a lungul anilor, arată că o susținere reciprocă și activă favorizează educația de calitate. Mentalitatea, des întâlnită, că odată ce copilul a fost înscris la școală, profesorii sunt singurii responsabili de educarea lui, este una total greșită. Dacă la clasele primare sau gimnaziale, părinții sunt prezenți destul de des în demersurile educative ale școlii, din păcate pe parcursul anilor de liceu, din diverse motive, implicarea lor este mult diminuată. E firesc să nu avem din partea părinților aceeași atenție și implicare, de asemenea și abilitatea profesorului diriginte de a-i aduce aproape este foarte importantă, dar nu putem să nu observăm că, deși provocările și tentațiile cu care sunt bombardați adolescenții sunt tot mai periculoase, mulți părinți adoptă o atitudine foarte relaxată, încrezătoare în capacitatea copilului lor de lua decizii corecte și de a gestiona singuri situații care de multe ori îi depășesc. Uneori, chiar dacă semnalul de alarmă referitor la anturaj sau mici derapaje a fost tras , reacția părinților este lentă, lipsită de fermitate și chiar tardivă.

O bună comunicare, deschisă și sinceră atât cu profesorul diriginte cât și cu psihologul școlar și ceilalți profesori ai clasei, reprezintă cea mai eficientă metodă de a depăși obstacolele pe care educația în societatea contemporană le ridică. Școala trebuie să fie un loc nu doar al profesorilor si elevilor, ci și al părinților. Avem de învățat unii de la alții, avem de împărtășit experiențe, de construit strategii eficiente de susținere și îndrumare a copiilor noștri. Nici dascălii singuri – oricât de bine pregătiți ar fi, nici părinții sau elevii singuri nu o vor putea face. Ei trebuie să se sincronizeze și să se completeze perfect în toate demersurile. Chiar dacă tehnologia zilelor noastre permit o informare rapidă asupra situației școlare a elevilor, ședințe și lectorate cu părinții cu teme de interes, convorbiri individuale de informare reciprocă, consultații pedagogice, ședințe comune cu elevii și părinții, participare la diverse activități culturale sau sportive împreună sunt câteva exemple de activități care ar putea conduce la formarea unei adevărate echipe între profesori, părinți și elevi. După experiența școlii on-line, va trebui să învățăm din nou să relaționăm corect, să stabilim legături nu doar profesionale , ci și de suflet unii cu alții - toți cei implicați în formarea tinerilor de azi. Am putea astfel oferi exemplele de care ei au nevoie pentru a deveni valoroși atât prin cunoștințele acumulate, cât și prin valorile pe care și le însușesc.

Bibliografie:

• Băran-Pescaru, A (2004)- Parteneriat în educație, București, Ed. Aramis Print
• Bunescu,Gh., Alecu,G.Badea,D.(1997) – Educația părinților. Strategii și programe, Ed.Didactică și Pedagogică, București
• Sălăgean,D.,Pintilie,D, Pintilie,M (2005 - )Suporturi tematice în activitatea dirigintelui, Ed. Eurodidact, Cluj Napoca
• www.didactic.ro

DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ELEVULUI PRIN EDUCAȚIE

Profesor Pițigoiu Nicoleta

Colegiul Tehnic Grigore Cobălcescu Moinești

Pentru ceea ce se propune să se realizeze astăzi în educație, se poate lua, ca reper, segmentul istoric temporal, al începutului de secol în care ne afăm, mai ales având în vedere persepectiva a ceea ce va urma în deceniile viitoare. În această ierarhie a "reperelor" faptul prioritar semnificativ, domeniul cu rolul cel mai marcat pentru tot ceea ce se petrece, este cel al informaţiei, revoluţionările privind transferul, stocarea, prelucrarea şi influenţa acesteia asupra vieţii, comunicării şi transformării oamenilor, a tuturor relaţiilor dintre ei. Aceste efecte s-au produs mult mai înainte şi se produc în prezent. Asimilarea de către educaţie, în modul său de a transmite şi de a valorifica informaţiile la nivelul la care se află deja acest domeniu, este o performanţă de prim ordin. Cu atât mai mult se pune problema de a realiza aceste cerinţe, în raport cu tendinţele evoluţiei în "lumea informaţiei şi a comunicării" , din punctul de vedere al cerinţelor viitoare, inclusiv al educaţiei interculturale. Astfel, educaţia, trebuie să transmită eficient şi pe scară largă un volum tot mai mare de cunoştinţe şi de informaţii (nu oricum, nu "în sine", ci adaptate unei civilizaţii, puse în mişcare de cunoaştere; adaptarea la exigenţele acestei civilizaţii presupunând efort, imaginaţie, creativitate în primul rând din partea "procesorilor" şi "interpretorilor de informaţii), cadrele didactice fiind vital necesare pentru acest proces, pentru modelarea civilizaţiei. Pe de altă parte, referitor la aceeaşi problemă, a volumului tot mai mare de cunoştinţe şi informare, cadrele didactice trebuie să găsească şi să cuprindă punctele de referinţă, care să permită orientarea eficientă în volumul imens şi copleşitoare diversitate, pentru ca oamenii să nu mai fie copleşiţi de "fluxul informaţiei" , în mare parte efemeră, măruntă, nerelevantă care invadează domeniul public şi cel privat. Acea informaţie, care se oferă în primul rând prin şcoală, să aibă în vedere dezvoltarea la nivel individual, comunitar, social. Faptul că ne-am reamintit încă din acest moment această credinţă nu înseamnă neapărat şi că am descoperit: cum anume putem selecta şi care anume din uriaşul volum de informaţie la care avem acces şi o oferim prin şcoală , contribuie în modul optim la realizarea acestui scop final: dezvoltarea. Ar trebui să ne întrebăm cum anume trebuie să arate hărţile unei lumi în permanentă mişcare pe care profesorul trebuie să le pună de timpuriu în faţă, în mintea elevilor astfel încât oamenii pe care îi formează în şcoală să aibă instrumentele de orientare cu ajutorul cărora să îşi găsească drumul.

Cerinţa echipării cu instrumentele de orientare şi selecţie este de îndeplinit în condiţiile în care: deşi este acceptat că în mod firesc îi pregătim pentru a-şi găsi locul în viitor aici- în societatea şi ţara căreia îi aparţin (şi această constantă de ordin normativ nici nu este pusă de nimeni la îndoială) – statistic, se constată că peste trei sferturi din absolvenţii diferitelor forme de învăţamânt superior deresc să-şi găsească "locul"şi "viitorul" în alte ţări ale lumii ( de care-şi leagă în mare măsură " speranţele").

Devine un fapt de onestitate a direcţionarii efortului educativ care ar trebui să ia in seamă: cum anume îi putem echipa şi cu instrumentele necesare de orientare, adaptare, dezvoltare, în lumea din care eventual vor face parte în mod real, până când lucrurile vor evolua astfel încât ei să dorească şi să rămână, să se dezvolte aici, unde acum este ţara lor. Nu este suficient să urmărim ca fiecare copil şi ulterior adolescent să acumuleze la o vârstă fragedă un volum cât mai mare de cunostinţe pe care să le folosească apoi de-a lungul întregii vieţi, în primul rând pentru că uzura lor morală, în raport cu caracterul esenţial şi semnificativ al acestora, este rapidă, ci mai ales să-i învăţăm de timpuriu, pe cât posibil personalizat, pe fiecare în parte, să fie pregătiţi să profite de "ocaziile de a învaţa" , care li se oferă de-a lungul vieţii, nu atât doar pentru a-şi lărgi orizontul cunoaşterii, cât mai ales pentru a se adapta la o schimbare, complexă, interdependentă, ducând la dezvoltarea elevilor.

BIBLIOGRAFIE

• Crețu, Daniela, Nicu Adriana, Pedagogie pentru definitivat și gradul II, Sibiu, Editura Universității ,, Lucian Blaga,, , 2009.

SUCCESUL ASIGURAT PRIN PARTENERIATUL ȘCOALĂ-FAMILIE

Prof înv.primarPîrvulescu Cornelia

Liceul Tehnologic Bâlteni,Gorj

Școala este instituția în care se realizează educația organizată a tinerei generații. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societății, să ia parte activă la viață, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de educație din cadrul școlii este îndrumat și condus de persoane pregătite în mod special pentru a sigura reușita școlară.

Fără sprijinul activ al părinților, școala nu poate realiza obiectivele educaționale stabilite, oricât de competenți ar fi educatorii.

Familia exercită o influenta deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoștințele despre natură, societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, elevul le datorează educației primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic. Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija fată de unele lucruri încredințate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei șapte ani de-acasă". Un elev fără "cei șapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar și ca viitor adult.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei și un punct comun pe care îl are aceasta cu școala este orientarea școlară și profesională. Cei mai mulți părinți sunt bine intenționați în alegerea unei școli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenție și buna credință sunt tocmai sursele greșelilor lor deoarece acestea nu țin loc de competentă și de pricepere. Greșelile părinților decurg uneori și din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor. De aceea între familie și școală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, ședințe și lectorate cu părinții.

Un parteneriat familie-școală este relația cea mai profitabilă pentru toți cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reține că același subiect este copilul nostru și școlarul nostru. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj denoștințe cât mai mare, ci și de a stimula calitatea de om.

Parteneriatele dintre școală și familii pot: ajuta profesorii în munca lor; perfecționa abilitățile școlare ale elevilor; îmbunătăți programele de studiu și climatul școlar; îmbunătăți abilitățile educaționale ale părinților; dezvolta abilitățile de lideri ale părinților; conecta familiile cu membrii școlii.

Un studiu realizat în ceea ce privește necesitatea colaborării școală și familie enumeră patru motive pentru care școala și familia se străduiesc să stabilească legături între ele: părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor; învățământul nu este decât o parte din educația copilului, o bună parte a educației se petrece în afara școlii.

Educația, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluții prin care copilul să se adapteze rapid și eficient la societatea în care trăiește. Oricât s-ar strădui, școala nu poate înlocui restul instituțiilor care au misiunea de formare a cetățenilor conștienți, cu o conduită civilizată. Între aceștia, familia, considerată dintotdeauna celula de bază a societății și "un soi de personalitate colectivă" de a cărei armonie generală depinde dezvoltarea personalității copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea școlii. Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activități ale școlii cu aceasta (lectorate cu părinții, ședințe, consultații, vizite la domiciliul elevului, serbări școlare). Părinții trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afișăm.

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia și școala, trebuie să aibă același scop – formarea personalității umane integrale și armonioase.

Bibliografie:
Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., "Didactica-manual pentru clasa a X-a – școli normale", Editura Didactică și Pedagogică, 1997;Kant, Im., "Tratat de pedagogie", Editura Agora, Iași, 1992;

STRATEGII PENTRU PREVENIREA ȘI GESTIONAREA PROBLEMELOR EDUCAȚIONALE

prof. Pop Ana Mihaela

Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza", Baia Mare

Problemele educaționale pot fi foarte diverse, în contextul educațional actual, variind de la dificultăți de învățare, comportamentale, socio-emoționale sau chiar familiale. Acestea afectează atât performanța școlară, cât și dezvoltarea personală a elevilor. Prin urmare, prevenirea și gestionarea acestor probleme sunt esențiale pentru asigurarea unui mediu educațional sănătos și eficient. În acest sens, adoptarea unor strategii corespunzătoare poate contribui semnificativ la reducerea impactului acestor probleme asupra procesului educativ.

Dintre strategiile utilizate pentru prevenirea și gestionarea problemelor educaționale se pot enumera următoarele: identificarea timpurie a problemelor educaționale, Personalizarea învățământului, Crearea unui climat educațional pozitiv, Suport psihologic și consiliere, Colaborarea cu familia, Intervenția timpurie în caz de comportamente problematice, Formarea continuă a cadrelor didactice etc.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale prevenției este identificarea timpurie a posibilelor dificultăți cu care se confruntă elevii. Aceasta poate include evaluări periodice ale progresului școlar, monitorizarea comportamentului și a interacțiunilor sociale ale elevilor, dar și discuții regulate cu părinții. Detectarea rapidă a problemelor poate permite aplicarea unor măsuri adecvate înainte ca acestea să devină mai serioase.

De asemenea, este important ca profesorii să fie bine pregătiți în a recunoaște semnele de probleme educaționale, cum ar fi lipsa de concentrare, agresivitatea sau frica de școală. Colaborarea între profesori, psihologi școlari și părinți este esențială pentru a construi un plan de intervenție eficient.

Fiecare elev are ritmul său propriu de învățare, iar abordările pedagogice standardizate pot să nu fie suficiente pentru a răspunde nevoilor tuturor. Personalizarea învățământului presupune adaptarea activităților educaționale în funcție de stilul de învățare al fiecărui elev, precum și la nevoile și interesele sale. În acest context, utilizarea tehnologiei educaționale poate fi un instrument extrem de eficient, oferind elevilor acces la materiale interactive care să le stimuleze curiozitatea și să le faciliteze procesul de învățare.

În plus, este important ca profesorii să încurajeze învățarea autonomă și să sprijine dezvoltarea competențelor metacognitive ale elevilor, ajutându-i să devină conștienți de propriile metode de învățare și de strategiile ce pot fi aplicate pentru a depăși dificultățile.

Un mediu educațional pozitiv joacă un rol esențial în prevenirea și gestionarea problemelor educaționale. Elevii care se simt în siguranță, respectați și susținuți sunt mai motivați să învețe și mai puțin predispuși la comportamente disruptive. Prin urmare, promovarea unui climat pozitiv în școală este esențială pentru prevenirea problemelor de disciplină și pentru dezvoltarea relațiilor interpersonale sănătoase.

Profesorii și școlile pot încuraja acest climat prin implementarea unor politici de prevenire a bullyingului, prin organizarea de activități care să promoveze respectul reciproc și prin crearea unui cadru în care elevii să se simtă încurajați să își exprime opiniile și să participe activ la procesul educativ.

Problemele educaționale nu sunt doar legate de dificultăți de învățare, ci pot fi și rezultatul unor probleme emoționale sau sociale. În aceste cazuri, suportul psihologic și consilierea sunt esențiale pentru a ajuta elevii să facă față provocărilor cu care se confruntă.

Școlile pot implementa sesiuni de consiliere individuală sau de grup, în care elevii să poată discuta despre dificultățile lor, să învețe să își gestioneze emoțiile și să își îmbunătățească relațiile interpersonale. De asemenea, este important ca profesorii să colaboreze cu psihologii școlari pentru a identifica elevii care au nevoie de sprijin suplimentar și pentru a le oferi intervenții adecvate.

Implicarea părinților în procesul educațional este un factor crucial în prevenirea și gestionarea problemelor educaționale. Părinții pot juca un rol activ în monitorizarea progresului școlar al copilului, în susținerea acestuia acasă și în comunicarea cu profesorii despre orice dificultăți apărute.

De asemenea, organizarea de sesiuni de instruire pentru părinți, care să le ofere informații despre cum să sprijine învățarea copiilor lor și cum să gestioneze comportamentele problematice, poate contribui la crearea unui parteneriat eficient între școală și familie.

Atunci când apar comportamente problematice, este esențial să se intervină rapid, dar și cu o abordare adecvată. Măsurile corective ar trebui să fie constructive și să ajute elevul să înțeleagă impactul comportamentului său asupra colegilor și asupra procesului educativ.

Intervențiile pot include întâlniri cu părinții, consiliere psihologică și activități care să promoveze autoreflecția și autocontrolul. De asemenea, școlile ar trebui să adopte o abordare restaurativă, în care elevii să aibă ocazia să își rectifice greșelile și să învețe să își asume responsabilitatea pentru acțiunile lor.

Pentru a face față diversității și complexității problemelor educaționale, profesorii trebuie să fie pregătiți continuu pentru a face față provocărilor educaționale moderne. Acesta implică formarea continuă în domenii precum managementul clasei, identificarea și sprijinirea elevilor cu nevoi speciale, abordări pedagogice inovative și sprijinul psihologic al elevilor.

De asemenea, participarea la sesiuni de dezvoltare profesională și schimburile de bune practici între profesori pot contribui la creșterea calității procesului educativ și la identificarea celor mai eficiente strategii de prevenire și gestionare a problemelor educaționale.

Prevenirea și gestionarea problemelor educaționale reprezintă o provocare importantă pentru sistemul educațional, dar și o oportunitate de a crea un mediu de învățare mai echitabil și mai eficient. Prin identificarea timpurie a problemelor, personalizarea învățământului, crearea unui climat pozitiv, suportul psihologic și implicarea părinților, se pot reduce semnificativ dificultățile educaționale. În plus, formarea continuă a cadrelor didactice este un factor esențial pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de intervenție. Astfel, prin implementarea acestor strategii, se poate contribui la îmbunătățirea experienței educaționale a elevilor și la promovarea unei educații de calitate pentru toți.

ROLUL FAMILIEI ÎN ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE

Prof. Popescu Elena

Școala Gimnazială ,,Ion Vîlceanu,,Drăgotești, Gorj

Moto: "O vorbă bună rostită la timp, înviorează sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, înviorează câmpul."

Factorii determinanţi în dezvoltarea personalităţii copilului sunt şcoala și familia. Climatul educaţional familial cuprinde ansamblul de stări psihice, modurile de relaţionare interpersonală, atitudini ce caracterizează grupul familial o perioadă mare de timp. Acest climat poate fi pozitiv sau negativ. Şcolarul are nevoie acasă de un mediu de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Într-un climat educativ bun părinţii sunt calmi în raporturile cu copiii, fară a le satisface orice capriciu. Copilul simte că părinţii se ocupă de el, că sunt interesaţi de necazurile și problemele lui, ca și de rezultatele şcolare. Familia este un cadru ferm de disciplină, în care și copiii şi părinţii împărtăşesc acelaşi nivel de exigenţă. Climatul familial negativ este caracterizat prin lipsa de autoritate a mamei, rolul de părinte nu este îndeplinit cu calm şi consecvenţă, părinţii ajung deseori la divergenţe în legătură cu disciplinarea copilului, copilului i se aplică pedepse corporale, este ameninţat şi admonestat.

Cauzele nerealizării şcolare (eşecul scolar sau insuccesul şcolar) sau a subrealizării determinate de condiţiile de mediu familial sunt: atitudinea de neacceptare a dorinţelor copilului de către părinţi (include respingerea, supraprotecţia acestuia şi întreruperea sistematică a copilului în timpul jocului. Copilul respins este brutal, singuratic, necomunicativ, certăreţ, etc.); Aşteptările exagerate şi presiunile către învăţare, fără a-i acorda încurajare şi suport afectiv; Atitudine severă faţă de copil (climat hiperautoritar), copilul devine apatic, indiferent, protestează, se revoltă. Se conturează trei tipuri de copii: copilul-pitic-considerat fiinţă lipsită de valoare, care trebuie să fie mereu certată, copilul-marionetă-care trebuie să fie foarte cuminte, să corespundă exigenţelor părinţilor și copilul-sălbatic, care are porniri neapărat urâte și de aceea trebuie,,dresat'';

Există mai multe atitudini și comportamente posibile ale părinților cu implicații majore lor în formarea profilului moral al copilului.

*"Familia severă" în anumite limite imprimă ordine, disciplină, seriozitate, asigură unitate și echilibrul familiei. Severitatea este necesară în raporturile educaționale din familie, dar cu măsură.

*"Familia permisivă" stă la polul opus al familiei severe, are un climat de ,,puf". Asemenea copil va fi neajutorat , un egoist, un meschin, căci în familie îi este permis orice, el are numai drepturi, în timp ce părinții, doar datorii. Un asemenea copil se adaptează și se încadrează cu mari dificultăți în colectivele de școală sau mai târziu la locul de muncă.

*"Familia rigidă" prejudiciază maturizarea copiilor, generând lipsa de încredere în sine, teama de nereușită și sancțiune. Profesorul trebuie să intervină, după ce cunoaște situația reală, prin vizite la domiciliu, discutii cu părinții sugerându-le cu discreție, tact și calm în ce mod se poate atenua și echilibra severitatea.

*"Familia libertină" creeaza o atmosfera lejeră, prezentând riscul de a întârzia sau împiedica maturizarea socială a copiilor datorită preocupării excesive a unui părinte sau a ambilor pentru ei înșiși.

Părinții trebuie să înțeleagă bine relația dintre fapta și măsura ei educațională. În climatul educațional sunt necesare toate ipostazele acestuia (severitatea și blândețea, afectivitatea și sobrietatea, larghețea și strictețea) toate însă cu măsura și la timp, orice exces fiind păgubitor în sfera formării umane.

Implicarea educațională a familiei este definită ca un set de activități pe care părinții le îndeplinesc cu scopul de a susține, direct sau indirect procesul de instruire a copiilor. Cercetările arată că perioada dintre copilăria timpurie și prima clasă primară este crucială pentru dezvoltarea copilului. Comparativ cu părinții ai căror copii nu au frecventat grădinița, cei care au optat pentru urmararea programului instructiv-educativ în grădiniță au aspirații ocupaționale mai ridicate pentru proprii lor copii și o satisfacție în privința performanțelor școlare ale acestora. Implicarea familiei în procesul de pregătire din perioada preșcolară este considerată de o deosebită importanță, cu efecte pozitive asupra performanțelor școlare. Crearea practicilor educaționale care să încurajeze parteneriatul familie-grădiniță reprezintă o primă etapă.

Calitatea învăţării decurge din activitatea în comun, în mod şi coordonat, a tuturor agenţilor care formează comunitatea educativă. Anumite probleme apar în momentul în care unii dintre aceşti actorii nu se implică suficient, deoarece cu cât gradul de implicare presupune manifestarea unor deficienţe, cu atât mai important va deveni efortul asumat de către celelalte părţi implicate, pentru a se ajunge la nivelul de calitate a educaţiei dorit.

In consecință, unul dintre scopurile principale ale parteneriatului este crearea unui mediu educațional care să activeze potențialul de învățare al elevilor și să încurajeze implicarea activă îm învățare. În acest sens, școala trebuie să asigure un climat în care atât elevii, cât și părinții să se simtă confortabil si, pe cât posibil, să fie protejați de tentația de a asocia școala cu sentimentul de eșec.

Dacă interacțiunile dintre familie și școală sunt de calitate, cei care contribuie la stabilirea acestor relații se vor simți mai puternic conectați, mai optimiști, mai respectați și mai pregătiți în ceea ce privește ajutorul pe care îl pot oferi elevilor în procesul învățării. școlile vor ca părinții să fie implicați, dar implicare lor depinde de măsura în care sunt invitați, informați și implicați în tot ce se întâmplă.

Bibliografie:

• Bocoş, M., Chiş, V., 2014, Abordarea integrată a conţinuturilor curriculare, particularizări pentru învăţământul primar, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;
• Colectia revistelor,,Tribuna Invatamantului, anii 2004-2005;
• Cerghit, I; Vlăsceanu, 1988, L.,Curs de pedagogie, Tipografia Univ. Bucureşti;
• Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar Teorie şi practică, 2004, Editura Credis a Universităţii Bucureşti;
• Iucu, R., 2002, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi;
• Le Dantec, Tannguy, 2009, Managementul proiectelor prin exemple, Ed. CH Beck, București;
• Neacșu, Ioan, 2010, Pedagogie socială, Ed. Universitaria, Craiova;
• Păun, E. Potolea, D., 2002, Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative. Editura Polirom, Iaşi;
• Potolea, D; Manolescu, 2006, M. Teoria şi metodologia curriculumului. M.E.C. Proiectul pentru învăţământ rural, Bucureşti.

STRATEGII PENTRU PREVENIREA ȘI GESTIONAREA PROBLEMELOR EDUCAȚIONALE

Profesor învățământ primar: Popovici Antonina

Liceul Tehnologic Bâlteni, structura: Școala Primară Nr. 2 Peșteana Jiu, județul Gorj

Prevenirea și gestionarea problemelor educaționale necesită o abordare holistică, care să includă strategii la nivelul elevilor, cadrelor didactice, instituțiilor educaționale și, nu în ultimul rând, al părinților și comunității.

Printre strategiile care pot fi implementate pentru a preveni și a gestiona aceste probleme se pot enumera:

• Prevenirea problemelor educaționale se poate realiza prin crearea unui mediu educațional sigur și incluziv.

Este important ca școlile să creeze un mediu în care diversitatea este apreciată, iar fiecare elev se simte acceptat și susținut. Implementarea unor programe de educație și sensibilizare pentru a preveni fenomenul de bullying și pentru a promova comportamentele pozitive.

Profesorii și consilierii școlari pot aplica instrumente de diagnostic pentru a identifica la timp orice dificultăți de învățare sau tulburări de comportament. Atunci când sunt identificate dificultăți, intervențiile timpurii, cum ar fi suportul individualizat sau suplimentar, pot preveni agravarea problemelor.

Cadrele didactice trebuie să participe la sesiuni de formare pentru a învăța metode inovative de predare și abordare a diverselor nevoi educaționale. Profesorii trebuie să fie pregătiți să adapteze materialul și metodele de predare în funcție de nevoile fiecărui elev.

Părinții trebuie să fie informați în mod regulat despre evoluția copiilor lor și despre eventualele dificultăți apărute. Aceasta ajută la stabilirea unui parteneriat educațional între școală și familie. Instruirea părinților cu privire la importanța sprijinului acasă și la modalitățile prin care pot contribui la succesul școlar al copiilor lor.

• Gestionarea problemelor educaționale

Când problemele educaționale deja există, este necesar un plan de intervenție bine structurat pentru a le aborda. Crearea unor planuri personalizate pentru elevii cu nevoi speciale sau cu dificultăți de învățare poate ajuta la înlăturarea barierelor educaționale.

De asemenea, crearea unor echipe formate din profesori, psihologi, asistenți sociali și părinți pot veni în sprijinul găsirii unor soluții la problemele educaționale apărute. Monitorizarea continuă a progresului elevilor care au probleme educaționale ajută la ajustarea intervențiilor și la oferirea unui sprijin suplimentar atunci când este necesar.

Platformele de învățare online, aplicațiile educaționale și materialele multimedia pot sprijini procesul educațional, oferind elevilor instrumente diverse de învățare.

Activitățile extracurriculare, cum ar fi grupurile de studiu, cluburile sau atelierele de dezvoltare personală, pot contribui la rezolvarea problemelor educaționale.

• Promovarea unei culturi a succesului educațional

Stimularea încrederii în sine a elevilor se poate realiza prin încurajarea unei atitudini pozitive față de învățare, prin evidențierea succeselor și prin acordarea de recompense pentru progresele realizate.

Elevii pot beneficia de relații de mentorat cu profesori sau colegi mai mari care să le ofere ghidaj și suport emoțional.

În loc să se pună accent doar pe rezultate academice, educația ar trebui să promoveze dezvoltarea unor competențe practice și sociale.

• Gestionarea comportamentelor dificile

Stabilirea unor reguli clare și a unor proceduri disciplinare corecte pentru a gestiona comportamentele disruptive. În loc de sancțiuni, este important să se pună accent pe prevenirea comportamentelor dificile prin stabilirea unui mediu pozitiv, în care elevii învață ce înseamnă respectul și responsabilitatea. Promovarea unor tehnici de rezolvare a conflictelor și mediere a disputelor între elevi, profesori și părinți.

• Colaborarea cu comunitatea

Colaborarea unităților școlare cu diverse organizații sau agenții care pot sprijini educația, cum ar fi biblioteci, centre culturale, ONG-uri sau firme care pot oferi resurse educaționale suplimentare se poate dovedi benefică. În același timp, organizarea de evenimente educaționale, sesiuni de formare sau activități extracurriculare care să includă întreaga comunitate poate contribui la consolidarea relațiilor dintre școală și comunitate.

Prevenirea și gestionarea problemelor educaționale necesită implicarea activă a tuturor factorilor: elevi, profesori, părinți și comunitate. O abordare integrată, bazată pe identificarea timpurie a dificultăților și pe colaborarea strânsă între toți actorii educaționali, poate contribui semnificativ la soluționarea acestora.

Bibliografie:

• Bocoș, M., D., Chiș O., Răduț – Taciu, R., Tratat de management educațional pentru învățământul primar și preșcolar, Editura Paralela 45, Pitești, 2017.
• Nicu, A., Politici educaționale. Repere teoretice și pragmatice, Editura Asociația de Științe Cognitive din România ASCR, Cluj napoca, 2013.

PARTENERIAT EFICIENT ÎN SPRIJINUL ASIGURĂRII SUCCESULUI ȘCOLAR PRIN COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- FAMILIE

Prescoviță Oana

GPP nr. 10 structură a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Onești

Motto:

,,Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi este progresul, să lucrezi împreună este succesul!" Henry David Thoreau

Pornind de la o asemea premisă se poate spune cu certitudine că o bună colaborare grădiniță familie, o echipă educatoare-părinte, sprijin permanent – sunt cheia integrării copilului preșcolar în grădiniță, mai târziu în școală și în viață.

Copilul trebuie educat și format pentru o societate modernă, societate care se află în continuă schimbare, context în care acesta poate să devină un adult flexibil, creativ, adaptabil solicitărilor ce țin de evoluție, de progres. Aceasta se poate realiza printr-o coalizare responsabilă a tuturor factorilor implicați în educarea personalității copilului.

Prin inițierea unor demersuri didactice în care părinții participă atât ca parteneri cât și ca asimilatori de informații de specialitate îi ajutăm să performeze în calitatea lor de educatori ai propriilor copii.

Propun prezentarea unor activități derulate de-a lungul anilor, activități care au avut ca scop îmbunătățirea abilităților parentale, îmbunătățirea relației părinte-copil și creșterea prestigiului unității de învățământ prin rolul acestora în dezvoltarea personalității copiilor.

Așadar, vorbesc despre parteneriatul ,,Educatoare pentru o zi"-

În primul rând, ideea proiectului este pe de-o parte crearea unor relații de empatie, colaborare, îmbunătățirea comunicării transparente, înțelegerea de către părinți a mediului în care copiii preșcolari își petrec cel puțin 7 ore pe zi, înțelegerea nevoilor și cerințelor copiilor și cadrelor didactice și nu în ultimul rând, schimbul de experiență și cunoașterea de către părinte a propriului copil și în alt mediu, altul decât cel de acasă.

Considerăm că părinţii trebuie stimulaţi şi ajutaţi să conştientizeze rolul grădiniţei, a educatoarei în viaţa preşcolarului şi să observe îndeaproape modurile în care îşi educă şi susţin copiii, de aceea trebuie implicaţi în activităţi concrete cu preşcolarii, încurajaţi să se ofere voluntar pentru realizarea diferitelor activităţi.

Activităţile propuse creează părinţilor oportunitatea de a participa alături de copii la activităţile specifice grădiniţei, de a cunoaşte mult mai bine specificul acestor activităţi şi de a-şi observa îndeaproape copilul, modul de reacţie şi comportament al acestuia în timpul programului grădiniţei.

Printre obiectivele propuse s-au numărat: organizarea unor activităţi cu participarea părinţilor şi a copiilor; promovarea cooperării în domeniul educaţional; stimularea interesului părinţilor de a participa la activităţile desfăşurate de grădiniţă; îmbunătăţirea comunicării grădiniţă – familie.

Scopul principal al proiectului și anume: conștientizarea importanței comunicării, colaborării și întărirea parteneriatului părinte-copil-cadru didactic prin înțelegerea drepturilor și obligațiilor preșcolarului din grupa de copii, consider că a fost atins cu succes, fiecare părinte participant la activitate conștientizând necesitatea implicării active și permanente în educația copiilor de vârstă școlară mică și în viața grădiniței .
Totodată, implicarea părinţilor în planificarea şi organizarea activităţilor cu preşcolarii precum şi dobândirea de către părinţi unor informaţii corecte despre activităţile desfăşurate în grădiniţă.

Părinții au participat o dată pe săptămână, prin rotație 30 de minute pe zi, "luând locul educatoarei", sub stricta supraveghere a acesteia, bineînțeles.

La finalul proiectului au fost aplicate chestionare de satisfacţie părinţilor , iar datele au fost centralizate de educatoare şi prezentate părinţilor; o întâlnire face to face in care, prin metoda brainstorming s- au împărtășit impresii și păreri în urma proiectului.

A fost interesant de observat cum oameni, fără nici o pregătire psiho-pedagogică au organizat activități inedite și interesante; o mare grijă in alegerea materialelor de lucru.

Consider că popularizarea unor activități desfășurate la grupă și văzute în timp de părinți au avut impact destul de mare și se pot constitui ca și punct de plecare în educația ce ne dorim să fie continuată și acasă.

,,SĂ FORMEZI O ECHIPĂ ESTE DOAR ÎNCEPUTUL, SĂ RĂMÂI ESTE PROGRESUL, SĂ LUCREZI ÎMPREUNĂ ESTE SUCCESUL!" Henry David Thoreau

BIBLIOGRAFIE:

*** Curriculuum pentru învăţământul preşcolar, 2019

Glava, Adina, colaboratorii, Educaţia timpurie, Editura Paralela 45, Piteşti, 2019

Preda,V., Metoda proiectelor la varstele timpurii, Ed. Miniped, Bucuresti, 2015

COMUNICAREA PĂRINTE –EDUCATOARE, UN ROL ESENȚIAL

ÎN EDUCAREA COPILULUI

Prof. Înv. Preșc. Matic Mihaela

Prof. Înv. Preșc. Rogozea Adina Lygia

Grădinița P.P. "Voinicelul" Făgăraș, jud. Brașov

"Împreună, tu de acasă și noi de la gradiniță, îți putem ajuta copilul să se dezvolte frumos!"

Părinţii şi educatoarele sunt coechipierii perfecţi în educarea copilului. O relaţie bună părinte- educatoare poate însemna diferenţa între a şti cât de bine se descurcă în grădiniţă copilul şi cât de bine vă spune el că se descurcă.

Comunicarea rezolvă aproape orice fel de problemă. Când părintele se înteresează constant de evoluţia copilului său, îi va fi mai uşor să identifice punctele slabe ale celui mic şi sa-l ajute să-şi depăşească greutăţile de înţelegere. Se pot cere sugestii educatoarei pentru activităţile ce se pot desfăşura în timpul liber cu cel mic, astfel încât să-şi dezvolte anumite capacităţi care să îl ajute atât la grădiniţă, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Părinţii trebuie puşi mereu în temă cu progresul pe care îl fac copiii. E esenţial să discute în primul rând cu educatoarea, deoarece ea este cea care îl are pe cel mic în grijă în timpul în care se află la grădiniţă. Părinţii n-ar trebui să meargă direct la direcţiune sau la administraţie dacă e o problemă care priveşte exclusiv cadrul didactic.Este foarte important ca relaţia dintre părinte şi educatoare să aibă un aspect pozitiv pentru buna dezvoltare a copilului. Iată câteva sfaturi pentru o bună comunicare educatoare – părinte – copil.Copilul trebuie lăsat să-şi dezvolte propria relaţie cu educatoarea. Contactul cu educatoarea este unul dintre primele şi cele mai importante contacte pe care un copil îl are cu o persoană adultă. E un prim pas spre a descoperi lumea celor mari şi să înveţe să se adapteze diferitelor situaţii.E bine să i se explice celui mic că nici o situaţie e numai în alb şi negru. De fiecare dată când povesteşte ceva negativ de la grădiniţă, el ar trebui încurajat să spuna şi un lucru bun care i s-a întâmplat. Astfel, părintele va recăpăta o perspectivă mai amplă asupra situaţiei şi îl va învăţa pe cel mic să vadă şi lucrurile pozitive. Relaţiile sunt construite pe baza unui parteneriat bazat pe comunicare, în care există respect reciproc şi toate părţile au de câştigat.Este astfel evident că părinţii şi profesorii impărtăşesc o responsabilitate uriaşă. Împreună oferă copiilor dorinţa de a învăţa şi a munci din greu. O buna comunicare între ei este esenţială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare şi al creşterii interesului lor în această direcţie.

Comunicarea între cele două categorii implicate nu trebie să fie limitată. Pot fi angajaţi în discuţie şi bunicii, unchii, mătuşile, fraţii, surorile şi prietenii apropiaţi ai familiei. Important este ca fiecare copil să aibă un adult interesat de progresul său şcolar.

Iată câteva beneficii ale comunicării, avantaje pentru toţi cei angajaţi în acest proces.

Părinţii: Să îşi pregătească copiii pentru grădiniţă. Să le-o prezinte ca fiind interesantă şi importantă şi să le precizeze faptul că se constituie în parteneri valoroşi; Să discute cu educatoarele copiilor lor; Să participe la evenimente din grădiniţă; Şedinţele cu educatoarele, evenimentele sportive şi jocurile în grădiniţă – toate le oferă şansa de a le cunoaşte pe educatoarele copilului lor. Mai mult de atât, copilul va fi foarte mândru când părinţii săi merg la grădiniţă; Să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă la grădiniţă. Să-i pună întrebări specifice, legate de activitatea din grupă, de educatoare şi de alte acţiuni suplimentare; Să creeze acasă un mediu bun de învăţare. Să sprijine învăţarea, prin desfăşurarea de activităţi zilnice cu copilul. Să citească cu el. Să-i limiteze accesul la TV, tabletă sau jocuri la calculator; Să le ofere informaţii utile educatoarelor. Schimbarea condiţiilor familiale, cum ar fi divorţul, boala părinţilor sau chiar moartea unui animal preferat pot determina tulburări de concentrare în învăţare.

Părinţii şi educatoarea, împreună:Să aibă expectaţii realiste de la copii şi să-i laude adesea;

Să-i ajute pe copii să îşi planifice activităţile şi să le dezvolte interesul în diverse domenii; Să se angajeze în discuţii unii cu alţii personal când există probleme, dar şi când apar aspecte bune; Să folosească emailul sau platformele online dedicate comunicării cu părinţii pentru a o facilita; Fiecare să elaboreze o listă cu întrebări şi să o prezinte. Nici unul nu trebuie însă să comenteze asupra ideilor celuilalt; Fiecare să încerce să ofere oportunităţi de învăţare. Să lucreze ca parteneri.

Educatoarea: Să menţină fluxul comunicaţional pozitiv; Să trimită însemnari părintelui, prin care acesta este înştiinţat în legătură cu activităţile grupei; Să înveţe despre cultura, viaţa, locul de muncă al celor din familii, pentru a realiza impactul tuturor acestora asupra copiilor. Să fie receptivi la alţi membri ai familiei sau prieteni apropiaţi ai acestora, care sunt interesaţi de educaţia copiilor; Să descrie părinţilor modul în care vor fi împlinite obiectivele educative propuse; Să spună fiecărui părinte ceva special despre copilul său, astfel încât acesta să înteleagă motivele pentru care profesorul crede ca cel mic va avea succes; Să-i ajute pe părinţi să înţeleagă importanţa sprijinului lor; Să mulţumească acestora pentru implicare şi să explice care vor fi avantajele acţiunilor lor pentru copil şi pentru grădiniţă.

O legătură deosebită între educatoare şi părinţi va duce la o relaţie deosebită între copii şi educatoare. Un părinte se poate considera împlinit atunci când împreună cu grădiniţa reuşesc să educe copilul astfel încât el să aprecieze munca, să fie util în societate.

Bibliografie:

https://www.gradinitebucuresti.ro/index.php?c=-2&s=3&g=858

https://www.youtube.com/watch?v=jyf22mm3DGI

https://cluj-napoca.cylex.ro/firma/gradinita+paradisul+prichindeilor-920452.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/UNICEF

ROLUL FAMILIEI

Prof. Sabău Corina

Palatul Copiilor Târgu Mureș

Deoarece omul este o ființă socială, el a fost creat să trăiască în colectivitate. Numai în prezența și în relație cu alte ființe omenești, omul poate ajunge la dezvoltarea deplină a facultăților sale intelectuale și psihice și a caracteristicilor lui de natură socio-emoțională. De asemenea, cercetările au scos la iveală faptul că, lipsit de afectivitate, chiar și din punct de vedere fizic, omul rămâne pe o treaptă inferioară a dezvoltării sale. De aici s-a ajuns la descoperirea importanței covârșitoare a manifestării afecțiunii dintre părinte și nou-născut, în cadrul relațiilor interpersonale ulterioare ale copilului. Cu toate că societatea, în general, oferă un anumit cadru social propice dezvoltării, colectivitatea de bază, care asigură acea intimitate și acel mediu de siguranță necesare maturizării afective și emoționale, rămâne familia. În cadrul familiei, ființa omenească dobândește simțământul de apartenență, de interdependență și de valoare personală. În cadrul familiei se formează acea imagine de sine care va persista întreaga viață. Iată de ce familia este atât de importantă, aproape esențială, pentru dezvoltarea și menținerea unei imagini de sine realiste și a unui tonus psihic capabil să impulsioneze valorile pozitive ale individului.

Întrucât în zilele noastre sunt tot mai multe familii care se destramă, rezultă de aici faptul că modul de percepere a acesteia s-a schimbat într-un sens negativ. Familia, nu numai că asigură stabilitatea și dezvoltarea umană, dar joacă un rol important și în motivarea individului, în realizările și împlinirile sale.

• Familia este locul în care obiceiurile, trăsăturile de caracter, preconcepțiile și ambițiile personale primesc o noua direcție.
• Familia este calea pe care merg cel puțin două persoane în aceeași direcție și în același timp, având o motivație comună.
• Familia este locul în care ne dăm seama cât de diferiți suntem și ne impunem să acceptăm și părerile altora.
• Familia este școala care ne învață că dreptatea este relativă și că o problemă se poate rezolva din mai multe puncte de vedere.
• Familia este locul în care nu te poți ascunde nici măcar de tine însuți. Cineva îți va aduce aminte întotdeauna cine ești.
• Familia este un drum presărat atât cu împliniri cât și dezamăgiri, dar care sigur duce la maturitate.
• Familia este școala în care examenele nu se termină niciodată și nici nu poți absenta de la ele.
• Familia este locul în care bărbatul are impresia că el este șeful, iar femeia îl lasă să creadă asta.
• Familia este o fortăreață în care membrii ei se simt în siguranță.
• Familia este comoara cea mai de preț pe care o poate avea cineva. Valoarea ei este inestimabilă.
• Familia este locul în care un om normal își petrece cel mai mult timp din viața sa. De aceea merită să facă din casa lui un "colț de rai".
• Familia este locul în care ai puterea, în calitate de părinte, să formezi sau să deformezi caracterul copilului tău.
• Familia este locul în care asemănările fac posibilă relația noastră, iar diferențele o întăresc sau o slăbesc. Depinde de cât de maturi suntem.
• Familia este locul în care vrei să fii atunci când ești departe de casă. Sentimentul de singurătate confirmă adevărata ei valoare.
• Familia este instituită de Dumnezeu pentru ca viața pe pământ să fie caracterizată de altruism și nu de egoism.

Pentru buna dezvoltare a copilului, pentru formarea unei personalităţi armonioase, căldura căminului părintesc, afecţiunea părinţilor, înţelegerea familială sunt esenţiale. În creşterea, educarea şi formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a înţelegerii şi afecţiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze disciplinat, dar cu plăcere, respectându-şi şi iubindu-şi părinţii. Dacă sunt neascultători sau greşesc uneori, să-i "pedepsim cu vorba", să le explicăm calm şi cu fermitate ce au greşit, vorbindu-le ca unor "prieteni" care ne înţeleg şi pe care-i iubim. Să nu insultăm, să nu lovim copilul care a greşit, el se va speria, nu ne va mai respecta, iar cu timpul se va obişnui cu bătaia, se va îndepărta sufleteşte de noi.

"Meseria" de părinte este grea. De aceea trebuie să fim buni părinţi, plini de afecţiune, pentru ca grija şi eforturile noastre să fie răsplătite prin dragostea şi bunele rezultate ale copilului armonios dezvoltat psihic şi afectiv. Adevărata căldură familială se întâlneşte în familiile în care părinţii sunt în bune relaţii, se preocupă suficient, cu dragoste, dar şi cu autoritate părintească de copiii lor, pentru care sunt şi trebuie să rămână modele vii, exemple demne de urmat.

O mare importanţă are şi nivelul de instruire, bagajul de cunoştinţe al părinţilor, pentru buna educare şi pentru a putea ajuta în pregătirea lecţiilor acasă.

Să avem grijă să nu rezolvăm noi, părinţii, temele copilului, ci doar să-l ajutăm, să-l îndrumăm prin explicaţii cât mai corecte şi clare. Părinţii care rezolvă singuri problemele, desenează sau scriu, care practic îl înlocuiesc în muncă fac o mare greşeală: copilul rămâne dependent, nu se obişnuieşte să judece şi să lucreze singur, devine comod, răsfăţat şi, cu vârsta, va deveni leneş.

Prin menţinerea unor legături permanente, strânse cu şcoala, cu profesorii, ca şi prin urmărirea cu atenţie discretă a prieteniilor pe care le leagă în timpul liber, intervenind la timp, ferm, dar blând, pentru a-l feri de exemple şi comportări rele, părinţii pot avea mai multă siguranţă în educarea copilului lor, în conturarea, formarea, dezvoltarea personalităţii acestuia.

Bibliografie

Ionescu, M., Negreanu, E., Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Ed. Cartea

Universitară, Bucureşti, 2006, disponibil la https://www.ise.ro

RELAȚIA DINTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE

Prof. Sîrbu Laura Iulia,

Grădinița PP nr. 5, Lugoj

Școala și familia sunt două elemente foarte importante ale vieții noastre. Ne ajută să învățăm, să creștem și să devenim oameni mai buni. În timp ce școala ne învață lucruri noi, familia noastră ne susține și ne ajută să înțelegem ceea ce învățăm. Împreună, școala și familia lucrează ca o echipă, asigurându-ne că avem tot ce ne trebuie pentru a reuși.

La școală învățăm matematică, citit, știință și multe alte materii. Profesorii ne ajută să înțelegem aceste subiecte și ne încurajează. Cu toate acestea, uneori putem întâmpina dificultăți sau avem nevoie de ajutor suplimentar. Aici intervine familia noastră. Părinții, frații și surorile noștri sunt acolo pentru a ne ajuta atunci când avem nevoie. Ei ne ascultă atunci când avem întrebări și ne ajută să rezolvăm probleme pe care este posibil să nu le înțelegem. De exemplu, atunci când avem teme, familia noastră ne poate sprijini creând un spațiu de lucru liniștit sau ajutându-ne cu sarcini dificile. Când suntem mândri de munca noastră, familia noastră sărbătorește alături de noi. Când ne simțim frustrați sau supărați, familia noastră este acolo pentru a ne înveseli și pentru a ne încuraja să continuăm. Acest sprijin din partea familiei ne ajută să facem tot ce putem la școală și să ne simțim încrezători în ceea ce învățăm.

De asemenea, școala și familia ne învață lecții importante despre responsabilitate, respect și bunătate. La școală învățăm să lucrăm cu alți elevi, să împărtășim idei și să rezolvăm probleme împreună. Acasă, familia noastră ne învață să fim amabili, de ajutor și grijulii cu ceilalți. Școala și familia ne ajută să devenim oameni buni cărora le pasă de ceilalți și muncesc din greu pentru a-și atinge obiectivele.

În cele din urmă, atât școala, cât și familia sunt părți importante ale călătoriei noastre de învățare. Ele ne ajută să devenim mai deștepți, mai buni și mai încrezători în fiecare zi. Când școala și familia lucrează împreună, putem realiza orice!

MODALITĂȚI DE IMPLICARE A PĂRINȚILOR ÎN VIAȚA ȘCOLII

Prof. Sîrbu Corina,

Școala Gimnazială ,,Eftimie Murgu" Lugoj, Timiș

Prof. Sîrbu Ioan,

Liceul Teoretic ,,Iulia Hasdeu" Lugoj, Timiș

Este esenţial ca legătura dintre părinte şi şcoală să aibă la bază încrederea reciprocă. Pentru a realiza un parteneriat eficient cu părinţii, cadrele didactice trebuie să discute cu părinții și să afle de la aceștia lucrurile pe care aceștia le cred importante despre copiii lor şi, la rândul lor, să ofere părinţilor informaţiile şi resursele necesare în vederea eficientizării procesului educaţional.

În pedagogia tradiţională comunicarea cu familia este o temă tratată sub denumirea de "colaborare dintre şcoală şi familie". În prezent, dimensiunile acestei relaţii sunt mai cuprinzătoare, datorită extinderii conceptului de colaborare către comunicare prin cooperare, şi mai nou, prin conceptul de parteneriat, care le cuprinde pe toate şi în plus, exprimă o abordare pozitivă şi democratică a relaţiilor educative, în sensul implicării active şi valorizării experienţei şi statutului fiecărui actor, în egală măsură. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi de acţiune, având în vedere interesul copilului. Rolul cadrului didactic este de a discuta cu părinţii, de a stimula comunicarea permanentă cu aceştia, de a informa membrii familiei cu privire la nevoile psihice şi motrice ale copiilor, de a-i orienta către cunoaşterea activităţilor din şcoală şi de a obţine sprijinul acestora pentru desfăşurarea cât mai eficientă a acestor activităţi.

Instrumentele de comunicare cu familia pe parcursul anului şcolar sunt: programarea întâlnirilor cu părinţii, consultaţiile cu părinţii, chestionarul pentru părinţi. De asemenea, pentru a stimula implicarea părinţilor în procesul de monitorizare a educaţiei elevilor, se pot organiza seri ale părinţilor sau zile de evaluare care implică atât cadrele didactice, cât şi părinţii şi elevii, şi în cadrul cărora pot avea loc discuţii despre progresul elevilor şi se stabilesc obiectivele ce trebuie urmate.

Relaţia părinte-cadru didactic contribuie la constituirea unor relaţii pozitive între familie şi şcoală, la o coerenţă a practicilor educaţionale şi a cerinţelor referitoare la copil. Astfel, părinţii devin parteneri în educaţie, valorificând informaţiile cu privire la scopul programului educativ la care participă copilul lor, cunoscând progresele făcute de copil şi identificând modalităţile optime prin care ar trebui sprijinit acesta.

Dintre modalităţile prin care părinţii pot fi implicaţi în mod efectiv în viaţa şcolară a copilului lor pot fi enumerate:

1. Rapoarte scrise către părinţi- constituie o modalitate importantă de comunicare cu părinţii, oferind acestora informaţii specifice cu privire la progresul propriilor copii şi indicând domeniile în care aceştia au nevoie de sprijin suplimentar.

2. Carnețelul de mesaje- poate fi un instrument folosit zilnic pentru a transmite informaţia de la cadrul didactic responsabil spre/de la părinţi. Poate fi utilizat pentru a transmite informaţii cu privire la: temele pentru acasă; evenimentele speciale organizate de şcoală; lucrurile bune/mai puțin bune pe care le-a făcut copilul; preocupările sau întrebările pe care cadrul didactic sau părintele le are. Cadrul didactic responsabil şi părintele ar trebui să semneze paginile, pentru a confirma că au citit mesajele.

3. Participarea la evenimentele şcolare. Părinţii asistă la serbări şcolare, piese de teatru sau alte evenimente similare.

4. Voluntari pentru activităţile din şcoală. Părinţii vin la şcoală să ajutesub duverse forme: de exemplu să-i ajute pe copii să citească, să ajute în timpul orelor de curs, să amenajeze clasa etc.

5. Servicii pentru comunitate. Şcolile îşi pot extinde serviciile (asigurând săli sau alte facilităţi sau suplimentând orele de activitate) pentru grupuri provenind din comunitate, organizând activităţi comunitare sau facilitând servicii sociale în parteneriat cu ONG-uri şi/sau instituţii.

Bibliografie:

Gardner, Howard. (2006). Inteligenţe multiple. Noi orizonturi. Bucureşti: Editura Sigma.

Neacşu, Ioan. (1999). Instruire şi învăţare. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Păun, Emil. (2001). Şcoala, abordare sociopedagogică. Iaşi: Editura Polirom

ROLUL FAMILIILOR ÎN SUCCESUL ȘCOLAR AL COPILULUI

Profesor Soare Anda

Școala Gimnazială Perieți, comuna Perieți, Ialomița

Succesul școlar al copilului este influențat de numeroși factori, dintre care familia joacă un rol esențial. Implicarea părinților în educația copiilor poate contribui semnificativ la performanțele academice, la dezvoltarea abilităților socio-emoționale și la creșterea motivației pentru învățare. Părinții sunt primii educatori ai copilului și au responsabilitatea de a crea un mediu favorabil dezvoltării acestuia.

1. Implicarea părinților în educația copiilor

Studiile arată că elevii ale căror familii se implică activ în educația lor au rezultate mai bune la școală. Părinții pot sprijini procesul educațional prin:

• Crearea unui mediu propice învățării acasă, prin asigurarea unui spațiu liniștit, a materialelor necesare și a unui program de studiu bine structurat;
• Stabilirea unor așteptări clare și realiste privind educația, ceea ce ajută la dezvoltarea autodisciplinei și a perseverenței;
• Comunicarea frecventă cu profesorii pentru a monitoriza progresul copilului și a interveni atunci când este necesar;
• Încurajarea cititului și a activităților educative extracurriculare, care pot îmbogăți cunoștințele și competențele copilului.

2. Sprijin emoțional și motivațional

Copiii care simt susținere emoțională din partea familiei sunt mai încrezători și mai motivați să învețe. Părinții joacă un rol important în dezvoltarea unei atitudini pozitive față de școală, oferindu-le copiilor sprijin moral și recunoaștere pentru eforturile lor. În plus, un climat familial armonios reduce stresul și anxietatea legate de performanțele școlare. Copiii care se simt în siguranță acasă sunt mai predispuși să își asume riscuri academice și să exploreze noi oportunități de învățare.

3. Colaborarea dintre familie și școală

O relație strânsă între familie și școală este benefică pentru succesul copilului. Participarea părinților la ședințele cu profesorii, la evenimentele școlare și la activitățile educative contribuie la consolidarea unui parteneriat educațional eficient. Printr-o comunicare deschisă, părinții și profesorii pot identifica mai rapid dificultățile de învățare ale copilului și pot implementa soluții adecvate. De asemenea, colaborarea cu școala demonstrează copilului că educația este o prioritate și că toți adulții implicați îi susțin dezvoltarea.

4. Modelele parentale și influența asupra copilului

Comportamentul și atitudinea părinților față de educație sunt exemple directe pentru copii. Dacă părinții manifestă interes pentru învățare, citesc și își exprimă curiozitatea intelectuală, copiii vor avea tendința să le urmeze exemplul. De asemenea, disciplinarea pozitivă și gestionarea corectă a timpului liber sunt elemente esențiale în formarea unui stil de viață echilibrat și productiv. Părinții care stabilesc reguli clare privind utilizarea tehnologiei și timpul alocat temelor de casă contribuie la dezvoltarea responsabilității și autodisciplinei.

5. Importanța dezvoltării autonomiei copilului

Pe lângă sprijinul direct oferit de familie, este esențial ca părinții să încurajeze dezvoltarea autonomiei copilului. Acest lucru presupune responsabilizarea treptată a copilului în luarea deciziilor legate de învățare, gestionarea timpului și asumarea propriilor greșeli. Un copil care învață să își organizeze activitățile și să găsească soluții la probleme va deveni mai încrezător și mai pregătit pentru provocările academice și profesionale.

Concluzie

Familia reprezintă un pilon fundamental în succesul școlar al copilului. Implicarea activă a părinților, sprijinul emoțional, colaborarea cu școala și oferirea unor modele de comportament pozitive contribuie la dezvoltarea armonioasă și la performanțele academice ale elevului. De asemenea, dezvoltarea autonomiei copilului este un aspect crucial pentru succesul pe termen lung. O relație puternică între familie și educație creează premisele unei reușite școlare și profesionale de durată.

Bibliografie:

• Epstein, J. L. (2001). School, Family, and Community Partnerships: Preparing Educators and Improving Schools. Routledge.
• Henderson, A. T., & Mapp, K. L. (2002). A New Wave of Evidence: The Impact of School, Family, and Community Connections on Student Achievement. Southwest Educational Development Laboratory.
• Pânișoară, I. O., & Pânișoară, G. (2019). Educația pentru succes: ghid pentru părinți și profesori. Polirom.
• Grolnick, W. S., & Slowiaczek, M. L. (1994). Parents' Involvement in Children's Schooling: A Multidimensional Conceptualization and Motivational Model. Child Development, 65(1), 237-252.

ȘCOALĂ- FAMILIE- COMUNITATE LOCALĂ- UN PARTENERIAT DE SUCCES

Sturzu Elena Ștefania,

Școala Gimnazială ,,Avram Iancu",

Școala Gimnazială SEB,București

Procesul de predare-învățare-evaluare școlară, presupune pentru publicul larg, necunoscător, doar doi parteneri. Aceștia sunt profesorul și elevul. La o analiză mai amănunțită se poate vedea cum rezultatele procesului educativ care are loc în școală, depind de mai mulți factori dintre care, credem noi, familia și comunitatea joacă un rol deosebit de important.

Familia este cea care asigură formarea primelor competențe, abilități și deprinderi ale viitorului adult. În sânul acesteia, copilul învață să vorbească, să facă primii pași și, mai târziu deprinde primele reguli de comportament. Familia este aceea care are menirea să arate, pentru început, ceea ce este ,,bine" și ceea ce este ,,rău". Pentru cei mai mulți dintre noi, familia este cea care asigură transmiterea principalelor reguli, norme pe care viitorul elev și mai apoi adult trebuie să le respecte în cadrul unei comunități. Familia este cea care asigură ,,cei șapte ani de acasă". Rolul familiei este și mai bine reflectat în cazul copiilor care, din diverse motive nu o au alături de ei sau, când ei trebuie să joace rolul adultului pentru frații mai mici. Familia oferă stabilitate, căldură, suport material și spiritual pentru copil. Membrii acesteia asigură viitorului adult siguranța și sentimentul de apartenență de care orice ființă umană are nevoie. Copilul și viitorul adult, găsește în sânul acesteia refugiu atunci când are nevoie dar și metodele de corectare a unor comportamente.

Societatea, în general, asigură instruirea propriilor cetățeni, în funcție de propriile nevoi de dezvoltare prin intermediul propriului sistem de învățământ. În cadrul acestuia, procesul de instruire este asigurat prin intermediul educatorilor, învățătorilor și profesorilor de diferite specialități. Dacă în cadrul acestuia sunt implicați atât părinții dar și comunitatea locală, rezultatele nu pot fi decât benefice pentru toți cei trei ,,actori" implicați .

În cele de mai jos, vă voi împărtăși experiențele pe care le-am avut alături de elevii mei, părinții și activităților desfășurate în cadrul parteneriatelor încheiate an de an, din 2012 până în prezent, cu Asociația Societatea-Culturală Patriotică ,,Avram Iancu" din România- filiala din București.

Obiectivele parteneriatelor încheiate anual între instituțiile noastre vizează promovarea unor activități în care sunt implicați elevi din clasele V-VIII, părinții lor și membrii ai asociației, în vederea comemorării unor personalități marcante ale istoriei naționale sau marcarea unor momente cheie din istoria națională. În cadrul acestora elevii școlii noastre au ocazia de a realiza și prezenta ppt pe teme istorice, tradiții, obiceiuri, gastronomie, prezentarea unor dansuri tradiționale românesți, momente poetice, scenete pe teme istorice, interpretarea de cântece și realizarea de expoziții tematice.

În anul de debut al parteneriatului nostru, cu ocazia zilei școlii s-a organizat un simpozion local dedicat împlinirii a 188 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. În cadrul acestuia s-au prezentat ppt legate de personalitatea marelui erou al Ardealului, s-au interpretat cântece patriotice , populare și poezii dedicate crăișorului munților. Pentru eforturile lor, elevii au fost răsplătiți cu diplome și daruri (cărți) din partea Asociației Societatea-Culturală Patriotică ,,Avram Iancu" din România- liliala din București.

În anii ce au urmat s-a urmărit, pe lângă marcarea momentului istoric stabilit de comun acord cu membrii asociației ( ex. în fiecare an marcarea zilei naționale, Horea, Cloșca și Crișan, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Anul 2024- Anul Avram Iancu etc), să se pună un accent pe aducerea în fața celor prezenți- elevi, părinți, membrii ai asociației- a unor elemente specifice tradițiilor poporului român. Dintre acestea menționăm: prezentarea de dansuri populare românești din diverse zone ale țării, prezentarea de costume populare românești, realizarea și prezentarea de materiale care au avut ca subiect principal casele tradiționale din diverse regiuni ale țării, portul popular românesc, mâncărurile tradiționale ale diverselor regiuni ale țării, sportivii care au făcut renume țării noastre, promovarea ,,Mărțișorului" etc

Părinții elevilor școlii noastre au fost alături de noi prin aujutorul dat în amenajarea spațiilor de prezentare, asigurarea unor elemente din expoziții- costume populare, prezența alături de noi la desfășurarea simpozioanelor locale.

Membrii Asociației Societatea-Culturală Patriotică ,,Avram Iancu" din România- filiala din București, au fost implicați activ în desfășurarea simpozioanelor noastre locale prin prezentarea de materiale inedite: elemente de heraldică, steaguri vechi, cărți care promovează valorile autențice și tradiționale ale românilor, precum și premii- diplome și cărți elevilor meritorii. De asemenea momente și imagini din timpul desfășurării acestor simpozioane locale sunt prezentate de membrii asociației în paginile revistei "Valahia-Dacia Nemuritoare". ( Ex.nr. 2 – februarie 2016).

Credem că aceste acțiuni, au menirea de a menține trează în conștiința tinerei generații, exemplele înaintașilor noștri care, ne pot inspira la tot pasul și care fac parte din noi, ca parte a nației române, dar care nu lasă tradițiile și esență spiritului românesc să moară. De asemenea sunt un bun exemplu de cum școala, familia și comunitatea pot colabora în beneficiul tinerei generații.

Bibliografie.

• "Valahia-Dacia Nemuritoare", nr. 2 – februarie 2016.
• Site-ul www.avramiancubucuresti.ro
• Site-ul www.scoala98.ro

MAGIA CRĂCIUNULUI ÎN CLASA NOASTRĂ – ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ ÎN PARTENERIAT CU PĂRINȚII

Șereu Camelia Corina,

Școala Gimnazială "Eftimie Murgu" Lugoj, Timiș

Activitățile extracurriculare joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a elevilor, oferindu-le oportunități de a-și extinde cunoștințele, de a-și dezvolta creativitatea și de a-și îmbunătăți abilitățile sociale într-un mediu mai puțin formal decât cel al lecțiilor obișnuite. Aceste activități, desfășurate în afara programului tradițional de predare, contribuie la dezvoltarea personală a elevilor, la consolidarea relațiilor dintre colegi și la creșterea motivației pentru învățare.

Un aspect esențial în organizarea activităților extracurriculare este implicarea părinților. Parteneriatul dintre școală și familie joacă un rol crucial în educația copiilor, deoarece sprijinul și participarea activă a părinților contribuie la crearea unui mediu educațional pozitiv. Când părinții sunt implicați în activitățile școlare, copiii simt o conexiune mai puternică între mediul familial și cel educațional, ceea ce duce la o atitudine mai pozitivă față de școală și la rezultate mai bune.

Activitățile extracurriculare organizate în parteneriat cu părinții pot include ateliere creative, proiecte tematice, excursii educative, competiții, evenimente culturale sau sportive. Acestea nu doar că întăresc relația dintre părinți și copii, ci și promovează colaborarea dintre profesori și familie, contribuind la o mai bună integrare a elevilor în comunitatea școlară.

În spiritul sărbătorilor de iarnă și al colaborării dintre școală și familie, am organizat activitatea extracurriculară "Magia Crăciunului în clasa noastră", desfășurată în parteneriat cu părinții elevilor. Această activitate a avut ca scop dezvoltarea creativității, întărirea relațiilor dintre copii și părinți, precum și promovarea valorilor tradiționale ale Crăciunului.

Evenimentul a fost structurat pe mai multe secțiuni: realizarea de coronițe de Crăciun, schimbul de cadouri Secret Santa, colindarea părinților și organizarea unor jocuri și concursuri în echipe formate din copii și părinți. Activitatea a fost primită cu entuziasm atât de elevi, cât și de părinți, oferindu-le ocazia de a petrece timp de calitate împreună.

Desfășurarea activității

1. Activitate de craft – Realizarea coronițelor de Crăciun

Prima parte a activității a fost dedicată creativității. Fiecare copil, împreună cu un părinte, a realizat o coroniță de Crăciun folosind un support de polistiren, crengi de brad, conuri, panglici, globuri și alte materiale decorative. Atmosfera a fost plină de energie și voie bună, iar părinții au fost încântați să lucreze alături de copii. În final, coronițele au fost expuse în clasă, creând un decor festiv deosebit.

2. Secret Santa

Un moment foarte așteptat a fost schimbul de cadouri "Secret Santa". Cu câteva zile înainte, fiecare copil a extras numele unui coleg căruia i-a pregătit un cadou simbolic. Surpriza și emoția deschiderii cadourilor au fost momente speciale, care au întărit prietenia și spiritul de generozitate între copii.

3. Program de colinde

Elevii au pregătit un scurt recital de colinde tradiționale, pe care l-au interpretat cu emoție și entuziasm în fața părinților. Aceștia, impresionați, s-au alăturat copiilor, transformând momentul într-o adevărată sărbătoare a bucuriei și unității.

4. Jocuri și concursuri în echipe copii-părinți

Pentru a încheia activitatea într-o atmosferă de distracție, am organizat mai multe jocuri și concursuri interactive, la care au participat atât copiii, cât și părinții:

• Concursul "Împodobim bradul" – echipele au decorat mini-brazi într-un timp limitat, demonstrând creativitate și îndemânare.

• Jocul "Ghicește colindul" – participanții au trebuit să recunoască melodii de Crăciun ascultând doar câteva note.

• Ștafeta Crăciunului – o serie de provocări amuzante, cum ar fi transportul unui glob pe lingură sau împachetarea unui cadou cât mai rapid.

Toate aceste activități au adus multe râsete și momente de bucurie, întărind relațiile dintre copii și părinți și consolidând spiritul de echipă.

Impactul și concluziile activității

Aceste activități de Crăciun au fost un real succes, aducând împreună elevii, părinții și cadrul didactic într-un mediu educațional plăcut și festiv. Printre beneficiile observate se numără:

• Îmbunătățirea colaborării între părinți și copii prin activități comune.

• Dezvoltarea creativității și a îndemânării elevilor.

• Promovarea valorilor Crăciunului, precum generozitatea, solidaritatea și bucuria de a dărui.

• Crearea unei atmosfere de sărbătoare care a întărit relația dintre familie și școală.

Părinții au apreciat inițiativa și au propus ca astfel de activități să fie organizate și cu alte ocazii. Entuziasmul și implicarea copiilor au demonstrat că astfel de momente sunt esențiale pentru dezvoltarea lor emoțională și socială.

În concluzie, activitatea "Magia Crăciunului în clasa noastră" a fost o experiență memorabilă, care a îmbinat creativitatea, colaborarea și tradițiile de sărbători, având un impact pozitiv atât asupra copiilor, cât și asupra părinților. Prin realizarea de coronițe, schimbul de cadouri Secret Santa, colindele și jocurile interactive, această activitate contribuie la întărirea relațiilor familiale, la dezvoltarea spiritului de echipă și la promovarea valorilor autentice ale Crăciunului..și a adus bucurie în sufletele tuturor participanților, consolidând parteneriatul dintre familie și școală.

Bibliografie:

• Mihaela Băsu, Gabriela Nedelcu Teodorescu – "Rolul parteneriatului școală-familie în formarea personalității copilului. Ghid metodologic", Editura Ecou Transilvan, 2021

CE MI-A PLĂCUT LA VECHII GRECI

Prof. Șipoș Ibolya

Liceul Teoretic "Iulia Hasdeu" Lugoj

Lumea văzută prin ochii unui copil va fi mereu mai frumoasă, mai simplă, mai mică și mai aproape. În fiecare excursie îi încurajăm să rețină obiecte din jur sau peisaje, pe care mai apoi să le reproducem sau să le transformăm în niște ateliere superbe cu ajutorul cărora fixăm amintiri memorabile.

A fost provocarea pe care am dat-o la sfârșitul anului școlar 2024 elevilor de clasa a V-a pentru a povesti o excursie făcută în vacanța de vară cu părinții în locurile istorice. Mulți dintre elevi nu au uitat sarcina primită, urmând să ascultăm povestea fiecăruia, atunci când vor reveni din nou la școală.

Una dintre povești a fost al unei eleve care nu a pășit fizic în Grecia, dar fascinată de această țară a citit mult despre vechii greci, despre religia și arta lor. Am rugat-o ca la o lecție despre arta în epoca Renașterii să prezinte ce anume o pasionează la cultura din Grecia antică. A fost o lecție reușită povestită pe înțelesul unui copil de gimnaziu, pasionată de istorie și de călătorii.

Povestea Mariei – îi vom spune doar prenumele- a început cu mirifica capitală Atena. Aici locuiau atât localnici, cât și străini. Puteai fi norocos și să te numești rege, nobil și chiar simplu cetățean sau puteai fi un sclav nu avea niciun drept și nicio putere.

• Cine erau sclavii? Am întrebat-o. Erau, mi-a răspuns, cu niște ochi drăgălași, oameni din alte popoare, prizonieri de război și lucrau fie ca muncitori, fie ca servitori. Fiecare familie care o ducea bine avea măcar un sclav.

A fost atrasă de școlile deschise acolo pentru că erau accesibile celor mai bogați dintre oameni, iar cei săraci urmau să învețe meseria tatălui pentru a duce mai departe tradiția. Băieții erau învățați și să lupte, în cazul în care ar fi izbucnit războiul. Fetele erau învățate cum să fie gospodine și să aibă grijă de locuință. În unele familii, ele erau învățate și să scrie și să citească, dar participau și la lecții de dans și muzică. Bărbații erau învățați să cânte la diferite instrumente.

Exercițiile fizice erau practicate atât de bărbați, cât și de femei, în principal pentru a elimina grăsimea din zona burții. Apa era prietena lor cea mai bună, ei având chiar și atunci cadă în baia de acasă. Se puteau spăla atât în casă, cât și la băile publice. Nu fusese descoperit încă săpunul, însă uleiurile aromatice avea același efect. Bărbații își îngrijeau barba, iar femeile podoaba capilară, vopsindu-l cel mai adesea în culori deschise.

Toată lumea purta tunici, atât bărbații, cât și femeile. Acestea erau de diferite feluri, fiind făcute special pentru forma fiecăruia dintre ei. Iarna sandalele și mersul desculț erau înlocuite de botine.

O parte din povestirea Mariei s-a referit la mitologie și credințele religioase ale zeilor. Una din referiri a fost legată de Prometeu și povestea focului. Prometeu a fost unul dintre primii titani învinși de Zeus și de ceilalți zei olimpieni, dar a evitat închiderea în Tartar. A continuat lupta cu Zeus, iar în momentul în care acesta a luat focul de la oameni, el l-a furat și l-a înapoiat omenirii. Astfel, potrivit legendei, zeii l-au legat de o piatră din munții Caucazului pentru totdeauna, iar în fiecare dimineață un șoim cu imaginea lui Zeus zbura spre el putând să fie eliberat de Heracle în cele din urmă.

O civilizație străveche povestită de un copil a fost o reușită, încheiată cu promisiunea de a vedea în realitatea vechea Elada alături de părinți.....

PARTENERIATUL ȘCOALĂ - FAMILIE

Prof. Șipoș Ibolya

Liceul Teoretic "Iulia Hasdeu" Lugoj

În lumea dinamică a educației, unul dintre elementele esențiale care contribuie la succesul elevilor este parteneriatul strâns între școală și familie. Acest parteneriat nu doar consolidează eforturile pentru dezvoltarea academică și personală a elevilor, dar și întărește legăturile dintre mediul școlar și cel familial. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune. Şcoala şi familiasunt două instituţii care au nevoie una de alta.Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.

Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi pregătireapărinţilor pentru toate problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoala-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc. O bună colaborare între familie și scoală se poare realiza prin parteneriate.

Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.

Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor; perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor; îmbunătăţi programele de studiu și climatul şcolar; îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor; dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor.

Bibliografie:

Stăiculescu Camelia-,,Managementul parteneriatului şcoală-familie", Ed.ASE,Bucureşti,

2007

Ioan Cerghit-,,Formele educaţiei şi interdependenţele lor"-curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988

Constantin Cucoş-,,Pedagogia"-ed.Polirom Iaşi, 1998

FAMILIA ȘI PERFORMANȚELE ȘCOLARE

Profesor Daniela Șleam

Liceul cu Program Sportiv Bistrița

,,În formarea caracterului, nici o altă influență nu contează atât de mult ca aceea a căminului. Lucrarea învățătorilor ar trebui să suplimenteze pe aceea a părinților, dar nu are menirea de a-i lua locul. Tot ceea ce privește bunăstarea copilului ar trebui să-și găsească materializarea în efortul de cooperare dintre părinți și învățători."(1)

Familia este cel dintâi cadru social al fiecărui om, este mediul care poate influența dezvoltarea și destinul individului. În cadrul familiei învățăm ce înseamnă sentimentul de apartenență, siguranță, încredere, iubire și respect reciproc.

Primii învățători ai copiilor sunt părinții. Aceștia au o responsabilitate comună foarte delicată: educația propriilor copii. Processul de formare a unui om, a unui caracter este un proces complex, o colaborare între mama și tata, în primul rând. Acești ,,profesori,, trebuie să fie în armonie, în acord unul cu celălalt, să transmită aceleași valori și același mesaj. Pentru rezultate cât mai bune, colaborarea părinților cu profesorii, învățătorii, școala este esențială.

Părinții nu trebuie să critice școala, profesorii sau actul pedagogic. Familia trebuie să ofere susținere tinerilor, pe toate planurile, fără acte de discriminare între copii. Copilul trebuie să vadă că în familie este armonie, că între familie și școală există colaborare, că cele două – familia și scoala- au același scop: dezvoltarea armonioasă, educația și perfomanța sa.

Cu toții știm că, fără reguli, nu putem trăi împreună într-un mod civilizat. Dacă copilul învață în familie să respecte reguli, să fie disciplinat, ascultător, binevoitor, el va putea să se adapteze și regulilor impuse de mediul școlar, va fi capabil să manifeste respect față de colegi și profesori.

Dacă din partea familiei apar factori negativi, cum ar fi:

• insuficienta preocupare pentru îndrumarea și controlul copiilor;
• lipsa de interes pentru organizarea unui program de viață și de activitate rațională;
• lipsa de interes pentru organizarea timpului liber al copiilor;
• nivel de aspirații și de solicitare exagerate în raport cu vârsta, interesele și posibilitățile copiilor ( limbi străine, dans, instrumente muzicale);
• supraîncărcarea copiilor cu activități gospodărești sau cu teme suplimentare, atunci , la copil se instalează oboseala iar performanțele școlare scad.

Este rolul familiei să anuleze sau să atenueze efectul factorilor prezentați mai sus. Cu cât rădăcinile familiei sunt mai sănătoase, regulile bine definite, cu atât dezvoltatrea individului este mai armonioasă și performanțele mai vizibile.

Bibliografie

1.Ellen G. White –Educație, București, Casa de Editură Viață și Sănătate , 2009

2. Educatie-Sanatate_suport-cadre-didactice.pdf, Chişinău, 2019

PARTENERIATUL GRĂDINIȚĂ-FAMILIE,

NECESITATE ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII EDUCAȚIEI

Prof. Ștefan Melania Andreea,

Grădinița M.Ap.N. Nr. 2, București

Prof. Petcu Titiana,

Grădinița M.Ap.N. Nr. 2, București

Eficiența și calitatea actului instructiv-educativ, de formare a omului contemporan, se regăsește, la vârsta preșcolară, în preocuparea grădiniței de a colabora cu familia și cu instituții ale comunității. Un factor important îl constituie raporturile dintre cei doi factori educativi, relațiile reciproce pe care le dezvoltă, poziția pe care o adoptă fiecare în relația grădiniță - familie.

Parteneriatul educațional oferă posibilitatea de a întări procesul instructiv-educativ prin activități specifice vârstei preșcolare, colaborări directe cu specialiști din diferite domenii, astfel încât copiii să descopere concret societatea în care se dezvoltă, în care cresc și în care se formează ca adulți.

Vă prezentăm parteneriatul grădiniță-familie, de la nivelul grupei mari, în anul școlar 2024-2025:

ARGUMENT

Eficiența procesului educațional este asigurată de existența unui parteneriat real și de calitate între familie și grădiniță, ca parteneri egali în educația, formarea și dezvoltarea preșcolarilor. Prezentul proiect vizează implicarea activă a familiei în activitățile educaționale din grădiniță, unde, alături de cadrele didactice și de copii, să se desfășoare acțiuni menite să contribuie la un demers educativ de calitate și eficient.

SCOP:

• Dezvoltarea parteneriatului cu familia;
• Implicarea și participarea activă și directă a părinților în activitățile educaționale;
• Realizarea și întărirea legăturii reale între partenerii educaționali, în vederea asigurării eficienței și calității procesului educativ;
• Crearea bunei dispoziții și a armoniei socio-afective în cadrul grupului și a echipei.

GRUP ȚINTĂ:

• preșcolari, părinți, cadre didactice, reprezentanți ONG și ai comunității locale, parteneri economici
• GRUPA MARE

DURATA:

• An școlar 2024-2025

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR:

• LUNA SEPTEMBRIE: Festivitate de deschidere "Bun venit la grădiniță!"
• LUNA OCTOMBRIE: Atelier cu părinții "Sărbătoarea dovlecilor!"
• LUNA NOIEMBRIE: Atelier de pictură "Iată-mă sunt românaș!"
• LUNA DECEMBRIE:
• Activitate umanitară "Sărbători, jucării, bucurii!"
• Serbare de Crăciun "În așteptarea lui Moș Crăciun!"
• LUNA IANUARIE: Activitate interdisciplinară "Ziua lui Eminescu"
• LUNA FEBRUARIE: "Ziua porților deschise"
• LUNA MARTIE:
• "Târgul Mărțișorului"
• Atelier de creativitate "Te iubesc, mămica mea!"
• LUNA APRILIE: Activitate deschisă "Paștele la români"
• LUNA MAI: Activitate deschisă "Biblioteca vie"
• LUNA IUNIE: Serbare "La revedere, Grădiniță!"

Parteneriatul cu familia insistă pe formarea anumitor competențe și deprinderi de pregătire a copiilor pentru viața școlară și cea socială, iar părinților pentru asigurarea calității educației copiilor. În general, majoritatea familiilor sunt interesate să întrețină o colaborare strânsă cu unitatea școlară și cadrele didactice. Prin parteneriatul școală – familie se urmărește realizarea unei comunicări eficiente între cei doi factori și punerea de comun acord a sistemelor de valori și a cerințelor de la copil.

BIBLIOGRAFIE:

• Mircea Agabrian, "Școala, familia, comunitatea", Editura Institutul European, București, 2007
• Angela Muscă, Petre Botnariuc, "Parteneriatul Școala – familie - comunitate", Editura Universitară, București, 2014

STRATEGII PENTRU PREVENIREA ȘI GESTIONAREA PROBLEMELOR EDUCAȚIONALE

Prof. înv. Primar: Tiu Ani Laura

Școala Gimnazială ,,Anton Pann"

Educația este un pilon fundamental al dezvoltării societății și orice cadru didactic poate întâmpina o serie de provocări educaționale la clasă. Acestea pot varia de la dificultăți de învățare și probleme comportamentale până la absenteism și lipsa de motivație. Pentru a preveni și gestiona aceste probleme, este esențial să implementăm strategii adaptate nevoilor specifice ale elevilor din această clasă.

Primul pas în prevenirea problemelor educaționale este identificarea lor în stadiul incipient. La clasa de elevi, profesorii ar trebui să efectueze evaluări periodice pentru a detecta elevii care întâmpină dificultăți academice sau comportamentale. Aceste evaluări pot include teste standardizate, observații în clasă și discuții cu părinții. Odată identificate, aceste probleme pot fi abordate prin programe de intervenție timpurie, cum ar fi meditații suplimentare, ore de consiliere sau terapie, în funcție de nevoile individuale ale elevilor.

Calitatea predării joacă un rol crucial în succesul academic al elevilor. La clasa de elevi, profesorii ar trebui să beneficieze de formare continuă care să le permită să utilizeze metode de predare moderne și incluzive. De asemenea, este important să se asigure că sala de clasă este bine echipată cu resurse educaționale adecvate, cum ar fi manuale actualizate, materiale didactice interactive și tehnologie educațională. Aceste resurse pot face procesul de învățare mai captivant și mai accesibil pentru toți elevii.

Clasa de elevi, ca orice altă clasă, este probabil diversă, cu elevi din diferite background-uri socio-economice și cu abilități variate. Este esențial să promovăm o educație incluzivă care să țină cont de nevoile tuturor elevilor. Acest lucru poate fi realizat prin adaptarea curriculum-ului și a metodelor de predare pentru a sprijini elevii cu nevoi speciale, precum și prin oferirea de resurse suplimentare pentru cei care provin din medii defavorizate.

Părinții și comunitatea joacă un rol esențial în succesul educațional al elevilor. Ar trebui să se organizeze întâlniri regulate cu părinții pentru a discuta progresul elevilor și pentru a oferi sfaturi despre cum să-i sprijine acasă. De asemenea, colaborarea cu organizații non-guvernamentale și alte entități comunitare poate aduce resurse suplimentare și programe de sprijin pentru elevii care au nevoie.

Abilitățile sociale și emoționale sunt la fel de importante ca cele academice. De aceea ar trebui să se implementeze programe de educație socio-emoțională care să ajute elevii să dezvolte abilități de gestionare a emoțiilor, rezolvare a conflictelor și cooperare. Aceste programe pot include activități de grup, jocuri de rol și sesiuni de consiliere. De asemenea, este important să se ofere sprijin psihologic pentru elevii care fac față unor probleme personale sau familiale.

Abandonul școlar este o problemă majoră care poate avea consecințe pe termen lung pentru elevii și comunitatea lor. Sunt necesare programe de mentorat care să ofere sprijin individualizat pentru elevii în risc de abandon. De asemenea, ar trebui să se creeze oportunități de învățare alternativă, cum ar fi programe vocaționale sau de învățare la distanță, pentru elevii care nu se adaptează la sistemul tradițional.

Pentru a asigura eficiența strategiilor implementate, este esențial să se monitorizeze și să se evalueze în mod continuu progresul elevilor și impactul programelor educaționale. Constant trebuie să se colecteze date despre performanța academică și comportamentul elevilor, iar aceste date să fie utilizate pentru a face ajustări necesare în strategii și programe. Feedback-ul de la elevi, părinți și profesori trebuie să fie luat în considerare pentru a îmbunătăți continuu procesul educațional.

Un mediu școlar sigur și suportiv este esențial pentru succesul academic și personal al elevilor. Sunt necesare politici clare anti-bullying și să se promoveze un climat de respect și încredere între elevi și profesori. De asemenea, este important să se creeze oportunități pentru elevii de a se exprima și de a participa la luarea deciziilor care îi afectează.Crearea unui mediu de învățare pozitiv se face prin stabilirea unor reguli clare, implicarea elevilor în elaborarea regulilor clasei pentru a-i face mai responsabili, realizarea unei relații pozitive cu elevii prin oferirea unui feedback constructiv și recunoaște eforturilor acestora. Atmosfera motivantă de asemenea este foarte importantă, utilizează recompense simbolice (laude, diplome) și creează o cultură a succesului.

Tehnologia poate fi un instrument puternic în îmbunătățirea procesului de învățare. Sunt necesare instrumente digitale, cum ar fi tablete, laptopuri și platforme de învățare online, pentru a oferi resurse suplimentare și pentru a face procesul de învățare mai interactiv și captivant. De asemenea, tehnologia poate fi utilizată pentru a oferi opțiuni de învățare la distanță pentru elevii care nu pot participa fizic la școală.

Pentru a asigura succesul pe termen lung al strategiilor educaționale, este esențial să existe o colaborare strânsă între școli și autorități. Trebuie să se asigure un cadru legislativ și politici educaționale coerente care să sprijine eforturile școlilor. De asemenea, este important să se aloce un buget adecvat pentru educație și să se distribuie resursele în mod echitabil.

Prevenirea și gestionarea problemelor educaționale necesită o abordare holistică și adaptată nevoilor specifice ale elevilor. Prin implementarea unor strategii precum identificarea și intervenția timpurie, îmbunătățirea calității predării, promovarea incluziunii și diversității, implicarea părinților și a comunității, dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, prevenirea abandonului școlar, monitorizarea și evaluarea continuă, promovarea unui mediu școlar sigur și suportiv, utilizarea tehnologiei în educație și colaborarea între școli și autorități, putem crea un sistem educațional mai echitabil și eficient. De aceste eforturi nu vor beneficia doar copiii, ci întreaga comunitate, contribuind la dezvoltarea unei societăți mai educate și mai prospere.

ATELIER DE CREAȚIE CU PĂRINȚII ȘI COPIII – LA PATISERIE

Prof. înv. Primar Todoran Maria

Școala Gimnazială Certeju De Sus

Cea mai frumoasă și mai așteptată sărbătoare din an este cea a Crăciunului. De la mic la mare, cu toții o așteptăm cu nerăbdare. De aceea m-am gândit că ar fi foarte potrivit să organizăm împreună cu părinții, bunicii și copiii un eveniment special, un atelier de patiserie, în care să decorăm împreună turtă dulce, fursecuri, brioșe, să bem ceai, ciocolată caldă și apoi să colindăm colindele sfinte despre pruncul Iisus. Școala este o a doua familie, în care copiii își petrec o parte bună din viață, de aceea este foarte important ca noi, profesorii, să le oferim un cadru cald, prietenos de învățare, unde să se simtă ca acasă. Am copt brioșe (eu), mămicile au făcut turtă dulce și fursecuri, un tătic ne-a acompaniat cu orga colindele și totul a ieșit perfect.

Scopul proiectului: consolidarea legăturii dintre familie și școală

Obiective:

- cunoașterea semnificației sărbătorii Crăciunului

- aprecierea tradițiilor noastre de Crăciun

-munca pe grupe mixte, părinți, bunici, copii

Data : 6 decembrie 2024

Resurse umane: profesorul coordonator, elevii clasei I, părinți și bunici

Resurse materiale: brioșe, fursecuri, turtă dulce, glazuri, bomboane decorative, ceai, ciocolată caldă, orgă, boxe.

Resurse procedurale: conversația, explicația, povestirea, interpretarea unor colinde, demonstrația, exercițiul;

Program activități:

Semnificația Crăciunului – se prezintă un filmuleț despre semnificația și importanța acestei sărbători;

Decorarea prăjiturilor- în echipe mixte, participanții vor decora prăjiturile după bunul lor plac, punându-și în valoare creativitatea și dragostea de a lucra împreună cu copiii lor , la școală, într-un mod cât mai plăcut; Apoi vom degusta produsele finale alături de o ceașcă cu ceai sau ciocolată caldă.

Colindarea- interpretarea unor colinde vechi, alături de părinți și bunici, cu acompaniament muzical;

Evaluarea

• Atmosfera magică a Crăciunului ne-a cuprins pe toți, realizând o puternică legătură între membrii colectivului clasei;
• Sonorizarea de calitate și interpretarea impecabilă a colindelor strămoșești;
• Colaborarea foarte bună cu părinții și realizarea prăjiturelelor decorate specific de Crăciun;
• Diseminarea și încheierea activității;

IMPLICAREA ACTIVĂ A PĂRINȚILOR ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL LA PREȘCOLARI

Prof.Tolnai Kinga Gabriella

• P.P NR.30 Oradea

Implicarea părinților în educația copiilor preșcolari este esențială pentru dezvoltarea acestora din punct de vedere cognitiv, emoțional și social. Studiile arată că un copil sprijinit de părinți în procesul educațional are șanse mai mari de succes în viitor. În această lucrare vom analiza importanța implicării părinților, metodele prin care aceștia pot contribui și beneficiile pe termen lung ale acestei colaborări.

Importanța implicării părinților în educația preșcolarilor

Educația timpurie joacă un rol crucial în formarea personalității copilului. În această etapă, copiii învață prin explorare, joacă și interacțiuni sociale. Părinții, alături de educatori, sunt principalii factori care influențează dezvoltarea armonioasă a acestora.

Printre beneficiile implicării părinților se numără:

• Creșterea încrederii copilului în sine;
• Îmbunătățirea abilităților de comunicare și socializare;
• Dezvoltarea unui interes activ pentru învățare;

Modalități prin care părinții se pot implica în educația preșcolarilor

Există numeroase modalități prin care părinții pot sprijini educația preșcolarilor, atât acasă, cât și în colaborare cu grădinița.

Colaborarea cu educatorii

• Participarea la ședințele cu părinții și la activitățile organizate de grădiniță;
• Comunicarea frecventă cu educatorii pentru a înțelege progresul copilului;
• Complicarea în organizarea evenimentelor școlare, cum ar fi serbările sau excursiile.

Concluzie

Implicarea părinților în educația preșcolarilor este un factor determinant pentru dezvoltarea armonioasă a acestora. Printr-o colaborare activă cu educatorii și prin crearea unui mediu educațional adecvat acasă, părinții contribuie semnificativ la formarea copilului. În acest fel, copiii nu doar că își dezvoltă abilitățile cognitive și sociale, dar își creează și o bază solidă pentru succesul școlar și personal.

Excursii organizate

Am fost gata să descoperim, să cunoaștem, să cercetăm: coloritul pădurii, baloții de fân, stejarul de 500 de ani. Ne -au încântat aspectul dealurilor cu vița de vie, livezi, lanuri de porumb. Am experimentat procesul de obținere a mustului: culesul, măcinarea, presarea, şi degustarea. După drumeție ne -am răsfățat cu bogracsos,gogoși, struguri dulci şi must. Copiii au avut ocazia să învețe mai multe lucruri despre mediul înconjurător în care îşi desfășoară activitatea, au observat cum îi viața de la tară, și au descoperit frumusețile naturii.

Primăvara copiii au avut ocazia de a experimenta lumea insectelor, au descoperit locuința lor, cu ajutorul lupei au observat corpul insectelor din iarbă.

Bibliografie:

Stan, L. (2014). Parteneriatul educațional: Familie – Școală – Comunitate. Editura Universitară.

Velea, S. (2011). Rolul familiei în educația timpurie a copiilor. Revista de Pedagogie, nr. 1, Institutul de Științe ale Educației.

IMPORTANȚA COLABORĂRII DINTRE FAMILIE ȘI ȘCOALĂ PENTRU REUȘITA ȘCOLARĂ

Trăncău Florentina

Liceul Tehnologic Balteni

Educația reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai dezvoltării umane, având un rol esențial în formarea personalității, a valorilor și a competențelor necesare pentru integrarea în societate. Un copil învață nu doar la școală, ci și în familie, iar succesul său educațional depinde în mare măsură de armonia dintre aceste două medii. Colaborarea dintre părinți și profesori este un factor decisiv în evoluția școlară a elevului, influențând atât rezultatele academice, cât și dezvoltarea sa emoțională și socială.

Rolul Școlii în Educația Copilului

Școala este instituția socială în care se desfășoară procesul organizat de educație, având ca obiectiv principal transmiterea de cunoștințe, formarea competențelor și pregătirea tinerilor pentru viață. Cadrele didactice nu doar predau materii, ci modelează caracterul elevilor, cultivând în ei valori precum disciplina, responsabilitatea și spiritul civic.

Însă, oricât de bine pregătiți ar fi profesorii și oricât de bine structurat ar fi sistemul de învățământ, fără sprijinul activ al familiei, educația unui copil poate fi deficitară. Elevul petrece un număr limitat de ore la școală, dar cea mai mare parte a timpului său o petrece în familie, unde își dezvoltă primele comportamente, atitudini și percepții asupra lumii.

Familia – Primul Cadru Educațional

Familia este primul mediu în care copilul învață să interacționeze cu lumea. Aici, el dobândește primele cunoștințe despre reguli, respect, moralitate și comportament social. Rolul părinților este esențial în modelarea personalității copilului, iar implicarea lor activă în educația școlară îi influențează semnificativ parcursul academic.

Părinții trebuie să fie conștienți de influența pe care o au asupra copilului lor și să colaboreze cu profesorii pentru a-i asigura o educație echilibrată. Aceștia trebuie să sprijine procesul de învățare, să creeze un mediu favorabil studiului și să îi insufle copilului valori precum seriozitatea, respectul pentru cunoaștere și perseverența.

Pe de altă parte, unii părinți fie sunt excesiv de implicați și fac temele copilului, ceea ce nu îi permite acestuia să învețe responsabilitatea, fie sunt complet dezinteresați de activitatea școlară, ceea ce poate duce la slabe rezultate și chiar la abandon școlar. O atitudine echilibrată este cheia succesului: părinții trebuie să fie ghizi ai copilului, să-l îndrume fără a-l împiedica să-și dezvolte autonomia.

Parteneriatul Școală-Familie: Beneficii și Modalități de Implementare

Colaborarea dintre părinți și profesori este fundamentală pentru succesul elevului. Această colaborare poate lua diferite forme, precum:

• Întâlniri regulate între părinți și profesori – Acestea oferă ocazia de a discuta despre progresul copilului, dificultățile întâmpinate și soluțiile potrivite pentru a le depăși.

• Implicarea părinților în activități școlare – Părinții pot participa la diverse evenimente organizate de școală, cum ar fi serbări, ateliere educaționale sau proiecte extracurriculare.

• Crearea unui climat pozitiv de învățare acasă – Un mediu familial armonios și lipsit de stres ajută copilul să se concentreze mai bine asupra studiilor.

• Comunicare deschisă și permanentă – Părinții trebuie să mențină un dialog constant cu profesorii pentru a fi la curent cu evoluția copilului.

Această colaborare are multiple beneficii: îmbunătățirea rezultatelor școlare, dezvoltarea abilităților sociale ale copilului, reducerea problemelor de disciplină și crearea unei relații pozitive între elevi, părinți și profesori.

Consecințele Lipsei de Colaborare

Lipsa unei relații apropiate între familie și școală poate avea efecte negative asupra educației copilului. Un elev care nu beneficiază de sprijin familial este mai predispus la dificultăți de învățare, lipsă de motivație și probleme de comportament.

De asemenea, părinții care nu se implică în educația copilului pot transmite un mesaj greșit acestuia, lăsând impresia că școala nu este importantă. Acest lucru poate duce la rezultate slabe, la absenteism și, în cele mai grave cazuri, la abandon școlar.

În schimb, atunci când părinții și profesorii colaborează, copilul simte că are un sprijin real, că educația sa este valorizată și că are toate resursele necesare pentru a reuși.

BILIOGRAFIE

• Cerghit,;Radu,I.T;Popescu, E.; Vlăsceanu, L.; ,,Didactica,, manual pentru clasa a X-a, școli normale, E.D.P.,R.A.,1997
• Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iasi, Editura Agora, 1992
• Țopa, L., Colaborarea școlii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică și Pedagogică Bucuresti, 1974;
• Nicola, I., ,,Pedagogie,, , E.D.P., R.A., Bucuresti, 1992;
• ***- ,, Tribuna învățământului,, , 2000.
• Revista Invățământului preșcolar,3-4.2005

ABORDAREA CONSTRUCTIVISTĂ A ÎNVĂȚĂRII, CALE PENTRU DEZVOLTAREA AUTONOMIEI

Trifoi Dalia

Grădinița P.P. Peciu Nou

Atât părinții, cât și cadrele didactice trebuie să fie atente la performanțele copiilor, dar și la capacitățile lor de adaptare și soluționare a provocărilor intelectuale. Această "supreveghere" trebuie realizată din umbră, câțiva pași mai departe dacă copilul are anumite noțiuni. Folosindu-se de cunoștințele pe care copiii le-au asimilat deja se poate trece la următorul nivel de integrare a unor noi achiziții.

Faza care se formează între ceea ce copilul realizează singur fără îndrumare și ceea ce construiește cu ajutorul unei persoane competente într-un anumit domeniu este denumită zona proximei dezvoltări (ZPD). Concept al lui Vîgotski – zona proximei dezvoltări – evidențiază că "dezvoltarea este interrelaționată cu tranzacția socială și implică de asemenea faptul că învățarea socială se află totdeauna înaintea dezvoltării".

Vîgotski definește ZPD ca fiind "distanța dintre nivelul de dezvoltare actual așa cum este el determinat de rezolvarea independentă de probleme și nivelul dezvoltării potențiale așa cum este determinat prin rezolvarea de probleme sub îndrumarea adultului sau în colaborare cu colegi mai capabili." În momentul în care copilul a realizat deja anumite progrese, zona se transformă într-o arie actuală și devine bază pentru dezvoltari ulterioare.

H. Rudolph Schaffer a descris progresul prin ZPD în trei stadii succesive: "performanța este asistată de alte persoane mai competente" în primă fază, în al doilea stadiu "performanța este reglată de copil" și în stadiul al treilea "performanța este automatizată" Dacă detaliem cele trei stadii în primul stadiu copilul are nevoie de ajutorul celor din jur, el înțelegând foarte puțin din ceea ce trebuie să facă sau care este finalitatea a aceea ce trebuie să realizeze, el imitând și copiind fidel comportamentul adultului. La stadiul al doilea copilul preia din ce în ce mai multe responsabilități de la adult, reușind să acționeze uneori independent, se poate lipsi de prezența adultului în anumite momente, nu mai are nevoie de coordonare verbală, ci își repeată singur cu voce tare instrucțiunile, cerințele, indicațiile, dar sunt indicații doar pentru propria persoană, pe care doar el le poate înțelege uneori. În stadiul al treilea, unde performanța este automatizată, copilul se poate lipsi în întregime de asistența externă a adultului, el realizând cu ușurință sarcinile primite, informațiile despre cum trebuie realizată sarcina sunt interiorizate, adică sunt transferate de la nivel social la cel psihologic.

Cadrele didactice și părinții îi oferă sprijin și ajutor copilului până când este observat comportamentul spontan de inițiere a unui anumit joc sau acțiune de îmbrăcare, dezbrăcare, încălțat, servitul mesei etc. Ajutorul pe care îl oferă cei din jur trebuie să se oprească atunci când copilul este pregătit să-și înfrunte propriul eșec, pentru a nu-l face să se simtă incompetent. Prin încurajări repetate la orice inișiativă venită din partea copilului, încrederea în forțele proprii va spori și îl va determina să meargă mai departe.

Adulții, dar și copiii pot avea dificultăți în oferirea sau primirea unui ajutor. Chiar dacă intenția este una bună, pot apărea disfuncționalități atunci când îi ajută pe copii în rezolvarea unor probleme. Când oferă ajutor educatoarea trebuie să dețină abilitatea de a-și adapta cerințele la particularitățile de vârstă și individuale ale copilului. Pentru a se întâmpla acest lucru educatoarea trebuie să-și cunoască foarte bine copiii din grupă.

În funcție de copil și de nivelul lui de dezvoltare solicitarea ajutorului sau a gradului în care utilizează acest ajutor este diferit. Factorii ce determină acest grad pot fi vârsta copilului, caracteristicile individuale (copil cu cerințe educative special, timid etc.) În cazul copiilor care manifestă patologia Sindromului Down datorită dificultăților mari în angajarea flexilbilității atenției, în încercările unor persoane de redirecționare al comportamentului sau în coordonarea acțiunilor proprii cu ale celorlalți îl împiedică pe acesta să profite de ajutorul oferit pentru a realiza sarcinile printr-o colaboare.

Copilul timid manifestă și el dificultăți în desfășurarea în mod independent a unor sarcini de lucru și de aceea abandonează repede dacă efortul pe care trebuie să-l depună este mai mare. În aceste situații el se simte inferior față de alți copii, neajutorat, are un sentiment de vinovăție dacă nu reușește. Orice mica greutate întâmpinată este văzută ca un eșec. Unor astfel de copii nu le face plăcere să pună întrebări, să-și exprime părerea și pentru că nu cere ajutor, el fiind mereu singur, este nemulțumit de ceea ce realizează. Apare de cele mai multe ori teama de nou, chiar dacă are cine să-i ofere spijin.

Educatoarea are rolul unui model, copiii imitând majoritatea acțiunilor ei. Dacă un copil dorește să realizeze un puzzle, ea va efectua acțiunea, copilul prin imitare va acționa identic. Educatoarea va oferi sprijin la început, apoi îl va încuraja să reconstituie singur imginea, accentuând acțiunile corecte, oferindu-i indicații verbale la nevoie până la finalizarea imaginiiSuccesiunea acțiunilor prin care copilul ajunge să realizeze sarcinile de unul singur se aplică la orice acțiune, fie că este vorba de joc, de învățarea cititului sau a scrisului.

Bibliografie:

• Tatu, Cornelia, (2008), Note de curs – Consilierea familiei, Facultatea de Pedagogie, Brașov
• Tucitov-Bogdan, Ana, (1973), Psihologia generală și psihologie socială, București, Editura Didactică și Pedagogică
• Vygotsky, L. S. (1978). Mind in society: The development of higher psychological processes, MA: Harvard University Press
• H. Rudolph Schaffer (2007), Introducere în psihologia copilului, Cluj Napoca, Editura Ascr

METODE EFICIENTE DE COMUNICARE ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Prof. înv.primar Tudor Daniela

Școala Gimnazială Nr. 129, București

Profesor învățământ preșcolar Tudor Ramona

Grădinița Nr 283, București

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este esențială pentru succesul educațional și dezvoltarea armonioasă a elevilor. O colaborare strânsă între școală și familie contribuie la o mai bună înțelegere a nevoilor elevilor și la crearea unui mediu de învățare pozitiv.

Metode eficiente de comunicare între profesori și părinți

• Întâlniri periodice față în față: Organizarea de ședințe regulate cu părinții permite discutarea progresului elevilor, identificarea eventualelor dificultăți și stabilirea unor strategii comune de sprijin. Aceste întâlniri facilitează un dialog deschis și construirea unei relații de încredere între profesori și părinți.
• Comunicarea prin mijloace electronice: Utilizarea e-mailului, platformelor educaționale sau aplicațiilor de mesagerie poate asigura o comunicare rapidă și eficientă. Aceste canale permit transmiterea de informații actualizate despre activitățile școlare, teme sau evenimente importante.
• Jurnale sau caiete de corespondență: Pentru elevii mai mici, jurnalele de comunicare pot servi ca un instrument util prin care profesorii și părinții își pot transmite mesaje zilnice sau săptămânale referitoare la comportamentul și progresul copilului.
• Ateliere și sesiuni de formare pentru părinți: Organizarea de workshop-uri pe diverse teme educaționale poate ajuta părinții să înțeleagă mai bine curriculumul, metodele de predare și modalitățile prin care își pot sprijini copiii acasă.
• Implicarea părinților în activitățile școlare: Invitarea părinților să participe la evenimente școlare, excursii sau proiecte de clasă poate consolida parteneriatul dintre școală și familie și poate oferi părinților o perspectivă directă asupra experiențelor educaționale ale copiilor lor.
• Feedback constructiv și ascultare activă: Profesorii ar trebui să ofere feedback pozitiv și constructiv părinților și să fie deschiși la sugestiile și preocupările acestora. Ascultarea activă și empatia joacă un rol crucial în construirea unei relații de colaborare eficiente.

Bariere în calea comunicării eficiente și modalități de depășire a acestora

Comunicarea dintre profesori și părinți poate întâmpina diverse obstacole, precum:

• Diferențe culturale sau lingvistice: Acestea pot crea neînțelegeri sau dificultăți în transmiterea mesajelor. Pentru a depăși aceste bariere, școlile pot oferi traducători sau materiale informative în mai multe limbi.
• Programul încărcat al părinților: Lipsa timpului poate împiedica participarea părinților la întâlniri sau evenimente școlare. Flexibilitatea în programarea întâlnirilor sau utilizarea mijloacelor electronice de comunicare poate ameliora această problemă.
• Percepții negative sau lipsa încrederii: Anumite experiențe anterioare pot afecta atitudinea părinților față de școală. Construirea unei relații bazate pe respect reciproc și transparență poate ajuta la reconstruirea încrederii.

O comunicare eficientă între profesori și părinți este fundamentală pentru dezvoltarea academică și emoțională a elevilor. Prin implementarea unor metode diverse și adaptate nevoilor comunității școlare, se poate crea un parteneriat solid care să sprijine succesul fiecărui elev.

Bibliografie

• Irimia, A. (2009). Comunicarea școlii cu familia. Revista electronică Didactic.ro.
• Twinkl. Ghid de comunicare eficientă cu părinții – Soluții pentru educație.
• CadreDidactice.ro. (2021). Dialog și descoperire: Abordări inovatoare în comunicarea didactică.

COMUNICAREA ÎN RELAȚIA ȘCOALĂ - FAMILIE

Prof. Turea Gabriela Raluca

Colegiul Național "Alexandru Ioan Cuza"

Școala și familia sunt parteneri ce își asumă rolul de a forma, educa, susține elevul pe tot parcursul lui școlar. Părinții și profesorul ar trebui să fie coechipierii perfecți în educarea copilului, dar lucrurile nu merg întotdeauna conform planului. Problema e una foarte des întâlnită, și anume lipsa comunicării. Fie părintele nu are timp să se prezinte la școală să discute cu profesorul, fie cel din urmă nu este la școală când are părintele timp.

Comunicarea rezolvă aproape orice fel de problemă. Când părintele se interesează constant de evoluția copilului său, îi va fi mai ușor să identifice punctele slabe ale celui mic și să îl ajute să-și depășească greutățile de înțelegere. Puteți cere sugestii profesorului pentru activitățile pe care le puteți desfășura în timpul liber cu cel mic, astfel încât să îi dezvoltați anumite capacități care să îl ajute atât la școală, cât și în viața de zi cu zi.

Este foarte important ca relația dintre părinte și profesor să aibă un aspect pozitiv pentru buna dezvoltare a copilului. Iată câteva sfaturi pentru o bună comunicare profesor-părinte -copil:

• Lăsați copilul să -și dezvolte propria relație cu profesorul ;
• Nu îi spuneți dinainte ca profesorul său este o persoană bună, dură, exigentă etc.
• Va descoperi singur caracteristicile profesorului ;
• Vorbiți -i profesorului despre pasiunile copilului dumneavoastră..
• Puneți întrebări, atât profesorului cât și copilului.

În cocluzie, cea mai bună comunicare este cea deschisă, clară, constructivă și… la timp. O comunicare bună, în ambele sensuri, este importantă pentru ca părinții să fie la curent cu ceea ce se întâmplă la școală și pentru a-i permite profesorului să știe lucruri importante despre copil. Țineți minte: relațiile sunt construite pe baza unui parteneriat bazat pe comunicare, în care există respect reciproc și toate părțile au de câștigat

Bibiliografie ;

• https://www.followme.ro/blog/scoala/comunicarea-parinte-profesor-un-rol-esential-in-educarea-copilului
• https://equalifai.com/ro/how-to-study-more-effectively-2/

PAȘI SPRE VIITOR-PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL

Prof.Țențu Magdalena Isabela

Școala Gimnazială Nr.1 valea Mare-Pravăț

Localitatea Valea Mare-Pravăț,județul Argeș

Timpul acestei început de mileniu este pregnant impregnat în ideea libertăţii. Nimic nu justifică tinereţea individului între zidurile inospitaliere ale unei colectivităţi artificiale. Fie că este vorba despre copii, oameni, norme sau instituţii, nimeni nu are dreptul să se opună unei dezvoltări libere.

Spiritul timpului acordă tot mai mult credit oricărui context favorabil încurajarării şi susţinerii dezvoltării libere fiecărui individ în parte. În contextul unei societăţi care se schimbă, învăţămantul românesc trebuie să-şi asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi evoluţiei sale. În cadrul acestei perspective, parteneriatul educaţional trebuie să devină o proprietate a strategiilor orientate către educarea tinerilor.

Complexitatea şi gradul de dificultate al problemelor cu care şcoala românească se confruntă, cât şi impactul educaţiei şcolare asupra întregului sistem social impun soluţionarea dificultăţilor, apelând la colaborarea şi cooperarea parteneriat a unor categorii sociale cum ar fi:

• şcoala;
• elevii;
• familia;
• organizaţii guvernamentale cu caracter central sau local;
• organizaţii nonguvernamentale;
• agenţi economici;
• autorităţile centrale şi locale;

Odată cu schimbările ce se petrec în societatea românească apar exigenţele legate de orientarea copiilor într-un univers informaţional dinamic, diversificat şi uneori contradictoriu şi necesitatea racordării permanente a şcolii la realitate. Pornind de la aceste exigenţe, asumarea şi practicarea efectivă a parteneriatului educaţional trebuie să se bazeze pe un consens axiologic al tuturor categoriilor interesate în dezvoltarea educaţiei.

Pentru ca modalidatea eficientă și viabilă prin care se poate răspunde solicitărilor generate de neajunsurile din sistemul educațional, ,,forțând,, comunitatea să vină în ajutorul copiilor este tocmai parteneriatul educațional, cadrul didactic este cel care trebuie să-l inițieze, să-l conceapă, sal structureze pertinent și corect,traducandu-l intr-un proiect valoros pentru toate părțile implicate.

În mod concret, realizarea parteneriatului începe prin constituirea unui grup partenerial, care include pe lângă şcoală şi reprezentanţii diferitelor categorii şi instituţii ale comunităţii. Coeziunea şi eficienţa grupului sunt condiţionate de asumarea şi promovarea unor valori comune la nivelul tuturor partenerilor implicaţi;

• asigurarea egalităţii şanselor în educaţie;
• revigorarea spiritului civic şi a mentalităţilor comunitare;
• promovarea dialogului, transparenţei şi a comunicării deschise;
• încurajarea iniţiativei şi a participării; - dezvoltarea cooperării şi a colaborării;
• structurarea disciplinei şi a responsabilităţii;
• armonizarea condiţiilor specifice cu exigenţele sociale;

În cadrul parteneriatului educaţional, şcolii îi revine rolul de promotor; catalizator şi intermediar, prin reprezentanţii săi. Având trăsături caracteristice ce o deosebeşte de celelalte organizaţii care funcţionează în cadrul comunităţii, unitatea şcolară poate transforma coordonatele sale specifice în atuuri care să îi permită iniţierea şi/sau dezvoltarea parteneriatului educaţional.

Pentru a-şi asuma un asemenea rol, şcoala trebuie să admită o serie de principii fundamentale; lărgirea caracterului participativ, al managementului şcolar, atragerea familiei ca principal partener al şcolii, sensibilizarea tuturor categoriilor care pot avea o relativă disponibilitate în raport cu problemele şcolii şi cu susţinerea sa.

Răspunzând cerinţelor sociale şi comunitare, şcoala trebuie să orienteze întregul său demers asupra elevilor, care trebuie să devină centrul de interes al oricărui parteneriat practicat în domeniul educaţiei şcolare. Realizarea acestui deziderat presupune participarea elevilor la procesul deciziţional, ameliorarea modalităţilor de informare adresate elevilor, creşterea numerică şi calitativă a activităţilor extraşcolare, atragerea elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter curricular sau extracurricular.

Colaborarea familiei cu şcoala este o condiţie importantă a unirii eforturilor în educarea copiilor. Comportarea elevilor în şcoală şi în afara ei nu-i poate lăsa indiferenţi pe profesori şi pe părinţi. Problemele tratate de profesori cu părinţii trebuie să reflecte necesităţile stringente ale vieţii, ale şcolii, ale instruirii şi educării eficiente a elevilor, la soluţionarea cărora sunt angajate, deopotrivă, şcoala şi familia. Privită în timp, familia a constituit prima şcoală a omenirii şi constituie şi azi prima şcoală a copilului.

Cunoaşterea şi înţelegerea familiei în calitate de partener constant şi autentic devine o prioritate mai ales în contextul actual în care familia însăşi trebuie să se adapteze unor schimbări semnificative. În relaţiile dintre şcoală şi părinţi pot să apară disfuncţii generate de: lipsa de interes din partea părinţilor în raport cu educaţia şi cu evoluţia propriilor copii, problemele severe cu care se confruntă unele familii, marginalizarea sau automarginalizarea unor familii defavorizate, resticţiile care ţin de timpul limitat şi de lacunele informaţionale. De aceea, şcoala trebuie să-şi asume ca priorităţi:

• atragerea şi sensibilizarea familiei;
• elaborarea şi aplicarea sistematică a unor proiecte de parteneriat cu părinţii;
• comunicarea unor informaţii clare cu privire la şcoală, activităţile şi problemele ei;
• organizarea unor activităţi extraşcolare în regim de parteneriat;
• crearea unor asociaţii comune care să se unească părinţi ai elevilor, cadre didactice;

Managerul modern trebuie să ofere copiilor un mediu de experienţă bogat care să rezoneze cât mai mult cu tendinţele interne ale copilului, care-i provoacă dezvoltarea, creşterea, să înlesnească firesc şi simplu contactele umane, comunicarea socială, colaborarea, ştiind că ele sunt condiţiile favorabile exprimării libertăţii persoanei.

Centrat pe redistribuirea deciziei şi a contactului, managementul educaţional modern extinde posibilitatea copiilor de participare la delimitarea şi susţinerea propriului lor destin, în condiţiile în care apelează cât mai puţin la constrângere şi cât mai mult la cooperare.

Bibliografie:

• Gheorghe, Tomşa, Relaţia învăţător – elev în procesul educaţiei, în "Învăţământul primar", 1996
• Potolea, Dan şi Păun Emil, (coord), Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative,EdituraPolirom,Iaşi,2002

OPTIMIZAREA DEZVOLTĂRII COPILULUI PRIN PARTENERIATUL GRĂDINIȚĂ -FAMILIE

Vaida Ștefania LauraGrădinița Cu P.P. Junior Dej

Între factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor activ prioritar, întrucât educaţia începe în familie, aici copilul primind modelul pe care-l imită şi-l urmează,de aici decurgând dimensiunea morală a funcţiei sale.

În familie, copilul îşi face pregătirea pentru viaţă.Contribuţia familiei e cu atât mai mare cu cât copilul e mai mic şi scade pe măsura înaintării copilului pe treptele superioare ale ontogenezei, când intervin şi alţi factori educativi.La vârsta preşcolară, un factor educativ important e grădiniţa, care desfăşoară un amplu proces instructiv – educativ şi are cadre didactice cu o pregătire profesională corespunzătoare, care aplică metode şi procedee didactice specifice.

Pentru obţinerea unor rezultate deosebite e necesar ca noi educatoarele să dovedim competenţă profesională, tact şi multă răbdare cu copiii, dar să-i antrenăm alături de noi şi pe părinţi ori de câte ori este necesar. În acest mod îi apropiem de viaţa grădiniţei făcându-i cei mai fideli colaboratori ai noştri.

Implicarea părinţilor în acţiunile grădiniţei, îi determină pe aceştia să înţeleagă că responsabilitatea grădiniţei şi cea a familiei converg spre un scop comun, iar pe de altă parte le dă posibilitatea să aprecieze în mod real activitatea educatoarei. Când copilul vine pentru prima dată la grădiniţă, apar multe necunoscute atât pentru el cât şi pentru părinţii săi. Dacă nu au mai avut înainte un alt copil în grădiniţă, părinţii pot avea multe întrebări de pus. Pentru a le putea da răspunsurile pe care le aşteaptă, trebuie să-i încurajăm să viziteze grădiniţa şi să-i facem să se simtă bineveniţi.Sentimentele părinţilor încurajează sentimentele copiilor.

Părinţii se vor simţi mult mai implicaţi dacă sunt făcuţi să înţeleagă programul grădiniţei, modul şi raţiunile după care este el alcătuit, dacă îi facem să se simtă parte importantă în activităţile ce au loc.

De aceea am organizat întâlniri cu părinţii în cadrul Proiectului de parteneriat cu familia,,Împreună vom clădi viitorul'',întâlniri în cadrul cărora s-a prezentat şi un mic program – casete video cu diverse activităţi instructiv-educative desfăşurate cu copiii,serbări,lecţii deschise.

Nu toate contactele cu părinţii au avut loc în contextul întâlnirilor de grup.S-au purtat discuţii private cu unul sau ambii părinţi.Acestea au constituit un bun prilej pentru a afla mai multe amănunte despre ceea ce cred şi vor părinţii în legătură cu copilul lor.Părinţii au fost suficient de deschişi pentru a ne împărtăşi problemele,iar noi i-am ascultat cu respect şi înţelegere.Colaborarea cu părinţii este menţinută permanent,pe tot cuprinsul anului.

La o întâlnire desfăşurată cu părinţii în cadrul parteneriatului ,,Împreună pentru copiii noștri ''s-a aplicat un chestionar din care să rezulte ce probleme îi interesează pe părinţi în legătură cu dezvoltarea şi comportamentul copiilor.

Astfel, s-au solicitat informaţii despre semnele stresului la copii,despre tulburările alimentare, igiena individuală a copilului preşcolar, planificarea timpului liber, impactul stărilor de boală asupra copiilor, despre folosirea pedepsei şi a recompensei în educaţia copilului, problemele emoţionale apărute în urma divorţului părinţilor,rolul psihologului,logopedului şi psihiatrului, tulburări de atenţie, hiperactivitatea copilului etc.

O altă modalitate de implicare a părinţilor în activitatea copiilor este aceea de a organiza serbări cu preşcolarii la care , părinţii din spectatori devin actori alături de copiii lor.În acest caz am pornit de la serbarea de Crăciun,când Moş Crăciun a fost interpretat de unul dintre părinţi iar gazdele care au primit colindătorii în casă au fost tot părinţii..Colaborarea cu părinţii a mai constat şi în participarea lor alături de copii la o vizită la Grădina Zoologică din Târgu Mureș ,vizită realizată în cadrul Proiectului tematic ,,Animale sălbatice''.La această activitate copiii s-au simţit minunat,au fost încântaţi de contactul cu animalele,de posibilitatea de a petrece o bună parte din zi,alături de părinţii lor,într-un loc drag copiilor,loc în care trăiesc animalele sălbatice.

Contactul cu părinţii l-am menţinut şi prin organizarea de diferite vizite şi excursii cum ar fi: la Biblioteca Municipală Dej,la Muzeul Militar ,la Căminul de bătrâni Jichisu de Jos, etc –vizite realizate cu sprijinul părinţilor,excursie la Grădina Botanică Jibou.

Din toate aceste activităţi care au presupus o implicare activă a părinţilor alături de copii şi de educatoare, cei care au avut de câştigat au fost atât copiii, cât şi părinţii precum şi noi educatoarele.

Avantajele copiilor: copiii simt dragostea şi apropierea părinţilor, nu numai prin bunăvoinţa ce li se oferă acasă, ci şi prin interesul pe care părinţii îl acordă în realizarea activităţilor şi acţiunilor din grădiniţă;Copiii sunt mai siguri pe ei, sentimentul de siguranţă fiindu-le necesar dezvoltării şi echilibrului interior, totodată ei trăiesc mândria de a-şi vedea părinţii în situaţii apropiate lor şi de a-i aprecia şi mai mult.

Avantajele familiei:părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie, prin implicarea afectivă şi prin emoţiile trăite alături de copii lor;Părinţii au prilejul de a sta alături de copii, de a-i înţelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceştia în colectiv;Părinţii se cunosc mai bine între ei şi pot colabora mai uşor atunci când sunt solicitaţi, ori de câte ori se iveşte o problemă.

Avantajele educatoarelor:apropiindu-ne de părinţi, colaborând cu ei, putem cunoaşte relaţiile părinte-copil,psihologia părinţilor şi mai ales pe cea a copiilor,participând activ şi efectiv la viaţa grădiniţei, părinţii nu vor mai vedea doar funcţia socială a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conştientiza că ea desfăşoară un proces instructiv-educativ, bine fundamentat şi organizat.

În concluzie,dezvoltarea psihică și fizică a copilului la aceastră vârstă depinde în mare măsură și de cadrele didactice,dar și de părinți și de aceea e nevoie stringentă de un parteneriat educațional în favoarea creșterii adecvate a copiilor.

Bibliografie:

Botiş,A.,Tărău,a., (2004), Disciplinarea pozitivă, Ed.ASCR, Cluj-Napoca

Schulman,E., (1998), Didactica preşcolară, Ed. V& I INTEGRAL, Bucureşti

Dobson, J., (1993), Creşterea copiilor, Ed. Noua Speranţă, Timişoaara

COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-FAMILIE,

CONDIȚIE DE BAZĂ ÎN EDUCAȚIA COPILULUI

Prof. Verba Ildiko,

Grădinița P.P.Nr.2 Lugoj, Jud.Timiș

Vârsta preșcolară poate fi numită pe drept cuvânt vârsta marilor ucenici. La această vârstă copilul înregistrează progrese însemnate pe plan intelectual și afectiv cu condiția certă a recepționării permanente ,,din afară" a unor influențe organizate și sistematice. Aceste influențe formative sunt exercitate asupra fiecărui copil de către un complex de factori educativi, a căror acțiune se interferează continuu.

Este recunoscut în cadrul acestui ,, complex formativ", rolul preponderent al grădiniţei, al activităţii formative (instructive și educative) desfăşurate de educatoare. Activitatea acesteia implică un înalt grad de responsabilitate profesională şi civică, deoarece de modalităţile de realizare a educaţiei preşcolare depinde în mare măsură întreaga dezvoltare ulterioară a personalităţii copiilor.

Complexitatea sarcinilor ce-i revin, ridică în faţa educatoarei problema asigurării relaţiei dintre grădiniţă şi familiile copiilor, cele două instituţii sociale cărora le revine sarcina educării tinerei generaţii în societatea noastră. Relaţia instituţie preşcolară-familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii de bază fundamentale: cunoaşterea familiei copiilor de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ.

Investigaţia mediului familial al copilului preşcolar cere efort din partea educatoarei, tact şi pricepere pedagogică.

Unitatea de vederi a grădiniţei şi familiei trebuie să fie completată prin activitatea educatoarei de familiarizare a părinţilor cu anumite cunoştinţe pedagogice. Părinţii trebuie să cunoască cu claritate scopul educaţiei preşcolare, metodele şi procedeele de educaţie, particularităţile de vârstă, dar mai ales cele individuale ale copilului preşcolar.

Educatoarea trebuie să-i convingă pe părinţi că unitatea de cerinţe adresate preşcolarului de către grădiniţă trebuie să continue şi în cadrul fiecărei familii, din partea ambilor părinţi. Există familii în care cei doi soţi nu-şi propun realizarea unei acţiuni educative unitare. Copilul are nevoie deopotrivă de afecţiunea, grija şi preocuparea ambilor părinţi, fiecare din ei, datorită particularităţilor de sex, temperamentale, precum şi prin preocupările profesionale proprii, personale, vine cu contribuţia sa originală, necesară în munca de educaţie în familie, făcând-o mai bogată, mai nuanţată, prevenind astfel monotonia, platitudinea.

Exercitată de ambii părinţi, în sens unic şi continuu, educaţia în familie a copilului preşcolar scapă de pericolul devenirii unei sarcini copleşitoare, în cazul în care această sarcină revine doar unuia dintre părinţi.

Familia trebuie convinsă deopotrivă, că o bună educaţie în familie depinde de întreg stilul de viaţă al acesteia, iar măsurarea efectelor influenţelor educative în funcţie de timpul acordat de părinţi copiilor (dădăcelii acestora) este o practică greşită. Nu numărul de atenţii, de prezenţă fizică alături de copil în familie este precumpănitor în munca de educaţie, ci conţinutul activităţilor şi al tuturor acţiunilor desfăşurate în familie în perioada de timp, pe care cei ce se ocupă de cercetarea ştiinţifică a mediului familial, o numesc ,,timp optim al familiei".

Tonalitatea în care se poartă discuţiile, conţinutul acestora, gesturile cotidiene, chiar şi cele mai simple (salutul, formele de adresare între membrii familiei), respectarea de către adulţi a unui program zilnic, în cadrul căruia se fixează sarcini precise pentru toţi membrii grupului familial (inclusiv pentru copilul preşcolar) şi se discută bilanţul realizărilor – toate acestea sunt elemente ale ambianţei familiale la care se mai adaugă: modalităţile concrete de înţelegere a unor situaţii mai dificile în care se află unul dintre părinţi (boală, situaţii de efort profesional), precum şi de judecare a faptelor, a acţiunilor membrilor din familie (inclusiv ale preşcolarului), ţinând sau neţinând cont de anumite circumstanţe, adică cunoaşterea modalităţilor de ,,înţelegere" reală a comportării – înţelegere pe care psihologia o consideră realizată în fapt, când se cunosc finalităţile şi motivele acţiunilor.

Întotdeauna ambianţa, climatul din familie, prin elementele sale concrete, componente, influenţează, în raport cu natura sa, personalitatea copilului.

Marele pedagog John Loche, convins de puterea exemplului în familie, de rolul ambianţei familiale şi înclinaţia către imitaţie a copilului, se adresa părinţilor cu îndemnul: ,,Nu trebuie să faceţi în faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi să imite. Dacă vă scapă vreo vorbă sau săvârşiţi vreo faptă pe care i-aţi prezentat-o drept greşeală când a comis-o, el cu siguranţă că se va apăra invocând exemplul dat de dumneavoastră şi se pune în aşa măsură la adăpostul acestui exemplu, încât cu greu vă veţi putea atinge de el pentru a-i îndrepta greşeala respectivă".

Convinşi prin munca de informare pedagogică desfăşurată de educatoare, de importanţa unor ,,adevăruri pedagogice" de tipul celor semnalate în rândurile de faţă, credem că s-ar întâlni tot mai rar părinţi care văd în grădiniţă doar o rezolvare a supravegherii copilului în timpul absenţei lui din familie.

Cunoscând competenţa cadrelor din învăţământul preşcolar, misiunea lor complexă şi dificilă, a educării personalităţii copilului, părinţii trebuie să vadă în persoana acestor cadre, pe îndrumătorii cei mai autorizaţi să le ofere informaţii utile privind asigurarea în familie a condiţiilor celor mai propice continuării muncii educative desfăşurate în cadrul organizat al instituţiei preşcolare. De acest lucru depinde în întregime realizarea consensului şi caracterului de permanenţă în întreaga muncă de cooperare a grădiniţei cu familia.

Bibliografie:

,, Revista învăţământul preşcolar" Nr. 1-2/1995

,, Revista de pedagogie" – Grădiniţă, familie şcoală" 1985

ROLUL FAMILIEI ÎN REUȘITA ȘCOLARĂ

Prof. Vida Andrea,

Școala Gimnazială "Iosif Moldovan" Arad

Educația în țara noastră, ar trebui să ocupe un loc central, ca de altfel în toate societățile din lume, deoarece cultura umană nu poate exista fără cele două instituții de bază: familia și școala.

În ultimii ani, familia şi-a pierdut mult din caracterul ei de instituţie socială, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese şi mai puţin de realizarea funcţiilor pe care societatea i le atribuise. Această perspectivă a favorizat schimbări majore la nivelul funcţiilor familiale, deoarece perturbările manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct şi asupra celorlalte. De exemplu, funcția de socializare a familiei a fost afectată de mutaţiile lumii contemporane. Sistemul şcolar creat, a înlocuit, în mare măsură, procesul instructiv-educativ al familiei. Părinții nu mai pot asigura transmiterea de cunoştinţe copiilor lor, cel puțin nu la standardul exigenţelor actuale. Lucrând în afara familiei, de multe ori chiar plecaţi peste hotare, părinţii sunt mai puţin împreună cu copiii, iar copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor, rudelor sau vecinilor care de multe ori nu pot oferi condiţii necesare dezvoltării normale a copilului. Astfel, părinţii nu numai că nu dispun de timpul necesar realizării unei socializări fireşti dar, de acțiuni educative neputând fi vorba.

Statusul socioprofesional şi nivelul de instrucţie şi educaţie al părinţilor exercită o influenţă majoră asupra stilului educativ al familiei, care se referă la natura şi caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul educativ. Existența/inexistența regulilor, comportamentele de manipulare emoțională, toate acestea amprentează puternic formarea și dezvoltarea personalității copilului.

Încă din primele zile ale existenţei, copilul trăieşte senzaţii şi sentimente variate, pe care încă nu le poate înţelege şi nu le poate numi, pentru aceasta el are nevoie de părinţii săi. Sarcina mentală şi emoţională a părintelui faţă de copilul său este complexă şi dificilă. El trebuie să-i prezinte copilului său lumea, să o interpreteze pentru el, să-l stimuleze, să numească lucrurile şi să dea un sens manifestărilor vitale ale copilului. Cu alte cuvinte el mediază relaţia copil - lume. Copilul are nevoie de cuvinte părinteşti pentru a-şi reprezenta ceea ce trăieşte şi pentru a accede la lumea cuvintelor. În funcţie de nivelul său de educaţie şi cultură, de experienţa sa de viaţă, părintele va interpreta pentru copil senzaţiile vizuale, auditive, tactile, olfactive, provenite din spaţiul de existenţă al copilului.

Studiile au arătat că reuşita şcolară depinde de un stil parental caracterizat printr-o combinaţie nuanţată şi flexibilă între susţinere parentală, adică sfaturi, încurajări, recompense pentru activitatea şcolară a copilului, pe de o parte, şi controlul acestei activităţi, dublat de exigenţă şi evaluarea ei, pe de altă parte.

Legătura dintre dezvoltarea cognitivă, internalizarea regulilor formulate de părinți şi reuşita şcolară este confirmată de toate cercetările realizate. Potrivit acestora, un stil educativ este favorabil adaptării şi reuşitei şcolare, atunci când: formulează exigenţe în funcţie de capacităţile copilului; exprimă puţine sentimente de anxietate, în special faţă de eşecul şcolar; facilitează învăţarea atunci când copilul se confruntă cu dificultăţi; recompensează; stimulează gândirea copilului; lasă iniţiativă copilului în timpul activităţilor de învăţare; arată extrem de rar stări ostile faţă de copil; atribuie o semnifcaţie precisă răspunsurilor copilului şi manifestă o mai mare stimă faţă de el; furnizează copilului standarde de performaţă; oferă puţine feedback-uri corective.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral, estetic.

Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor. Familia îi formează copilului primele deprinderi de igienă personală şi socială şi îl obişnuieşte să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, lumina) pentru bunăstarea organismului. În perioada pubertăţii, schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente şi afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

In ce priveşte dezvoltarea intelectuală, în cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie.

Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale. Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege. Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3 - 6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi exact.
In perioada şcolară mică, familia vine în sprijinul şcolii, susţinând "gustul de citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi, prin cumpărarea unor cărţi care să pună bazele unei mici biblioteci. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-şi ajute copiii la învăţătură; ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinţii se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care realizează contactul copilului cu natura ori viaţa socială (tradiţii, obiceiuri străvechi etc.). În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici plăcere pentru diferite arte (balet, muzică, teatru etc.), părinţii trebuie să respecte opţiunea copilului.

Poate cel mai important, educaţia morală a copiilor tot în familie se realizează. Aici se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții nu doar spun, dar și fac într-un anumit fel. Ori tocmai acest mod de a face lucrurile, dar și valorile conexe, atitudinea față de muncă, de ceilalți, toleranța, grija, comportamentul altruist vor fi predate de familie.

Evident, în lipsa exercitării acestor roluri formative, sau în cazul exercitării lor defectuoase, personalitatea copilului va suferi. În acest caz, eșecul școlar nu poate fi pus pe seama școlii, pentru că influența educației nu poate să schimbe un teren alterat, decât dacă acesta e scos de sub influența factorilor ce au acționat până atunci.

Bibliografie

Jigău, Mihaela, 1998, Factorii reuşitei şcolare, Editura Grafo Art, Bucureşti;

Păun, Emil, 2022, Școala viitorului sau viitorul școlii?, Editura Polirom, Iași;

Stănciulescu, Elisabeta, 1997, Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi;

Tracy, Brian, 2004, Succesul în viață, Editura For You, București;

Trif, Ramona Maria, 2017, Rolul familiei în reușita școlară, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca.

EFICIENȚA COMUNICĂRII DINTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Prof.învățământ primar Marinela Vieriu

Școala Gimnazială ,,Teofil Vâlcu"Hănești, Botoșani

În secolul XXI, obținerea succesului școlar a devenit o adevărată provocare atât pentru profesori cât și pentru părinți, dar mai ales pentru elevi, care sunt influențați direct și proporțional de relația creată între școală și părinte și de modul cum este construită această relație, sub toate aspectele ei. Se știe că relația sau parteneriatul dintre școală și familie nu reprezintă doar o legătură între profesorul de la clasă și elev, ci relația dintre întreg corpul profesoral, începând de la directorul instituției până la ultimul angajat și părinți, ca membri ai unei comunități și elevi ca beneficiari finali ai actului educațional.

Şcoala a avut şi are un rol esențial în colaborarea cu părinţii copiilor pentru asigurarea educaţiei acestora. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, comunitatea locală, întreaga societate. De aceea colaborarea între ele este absolut necesară.

În ultimii ani, au apărut modificări importante în dinamica relației părinte-profesor. Responsabilitatea educativă comună din partea familiilor și a școlii poate duce la învinovățirea aceea, atunci când apar neînțelegeri între cele două părți, este important respectul mutual și încrederea reciprocă.

Relația dintre părinți și profesori trebuie să fie permanent centrată pe copilul-elev. Părinții elevilor resimt adesea critica profesorului asupra copilului și o percep ca o critică adusă lor înșiși. De asemenea, ei se îngrijorează că nu se ridică la înălțimea pretențiilor școlii și uneori ajung sa se simtă incompetenți în rolul de părinte, fiind în situația de nu-și ajuta suficient copilul.

Şcoala trebuie înţeleasă ca o instituţie unde se comunică prin toate mijloacele, se învaţă şi se realizează comunicarea, pentru orice nivel şi orice context social sau tematic. Scopul comunicării în şcoală nu se rezumă la reuşita şcolară, ci urmăreşte reuşita umană în toate condiţiile şi în toate momentele vieţii. Într-o școală modernă, structura și conținutul procesului de învățământ, poziția profesorilor, părinților și elevilor, microclimatul lor de relații, metodele și tehnicile folosite în lecție, abordările de studiu a disciplinelor se schimbă.

Comunicarea cu părinţii reprezintă una din componentele extrem de importante ale managementului şcolar, domeniu în care, cadrul didactic îşi exprimă cel mai elocvent competenţele sale sociale, psihopedagogice şi manageriale. Comunicarea părinte-profesor poate fi diferită în funcție de disponibilitate și de nevoile copilului. Unele relații pot fi mai dificil de stabilit decât altele, dar există o serie de strategii de comunicare care pot ajuta profesorii și părinții să găsească forma de interacțiune potrivită și gradul de implicare în diverse situații. Printre tacticile utile pentru îmbunătățirea comunicării dintre părinți și cadre didactice se numără: întâlnirea față în față, ședințele cu părinții, mesajele text sau e-mailurile.

Natura interacțiunii profesorului cu părinții este diferențiată și se bazează pe nevoile, solicitările familiei și caracteristicile educației familiale. Pe baza acestui fapt, este necesar să se respecte niște reguli metodologice:

• interacțiunea dintre profesor și părinți: exprimarea unei atitudini pozitive față de elev, clasă, grup cu ai cărui părinți are loc comunicarea;
• exprimarea anxietății și îngrijorării față de copil;
• identificarea și analiza comună și cuprinzătoare a cauzelor care au condus la situațiile negative și la problemele în dezvoltarea copilului;
• dezvoltarea, împreună cu părinții, a strategiilor și tacticilor de rezolvare a problemelor care apar;
• dezvoltarea unui stil și ton unitar de relație cu copilul.

Cercetările sociologice arată că cele mai multe cadre didactice nu sunt prea optimiste atunci când sunt rugate să aprecieze eficienţa comunicării cu părinţii. Este important de menționat că succesul interacțiunii pedagogice dintre școală și familie depinde în mare măsură de poziția corect aleasă a profesorului, de stilul ales și de tonul relației sale cu părinții. Este important să se țină cont de interesele personale ale părinților, de capacitatea lor de a participa la întâlnirile părinți-profesori și de capacitatea profesorului de a asculta comentariile critice ale părinților care le sunt adresate. Profesorul trebuie să fie întotdeauna plin de tact și prietenos. Interacțiunea activă și creativă între profesori, copii și părinți îmbunătățește eficiența, calitatea procesuli educațional.

Barierele care apar în calea unei comunicări eficiente cu părinţii sunt mult mai mari decât şi le închipuie majoritatea cadrelor didactice şi, mai cu seamă, a cadrelor didactice tinere. În calitatea sa nouă, de manager, cadrul didactic trebuie să gestioneze, cu maximum de eficienţă, relaţiile cu părinţii, transformându-şi prezumtivii "inamici" în aliaţi şi în parteneri. Este bine ca orice cadru didactic să cunoască şi să conştientizeze principalele bariere ale comunicării cu părinţii, în scopul evitării lor, pentru eficientizarea relaţionării cu aceştia. Obstacolele unei comunicări eficiente cu părinţii sunt:

1. problemele de ascultare cauzate de dorinţa cadrului didactic de a avea numai el iniţiativa În realitate, cadrul didactic ar trebui să-şi consacre cea mai mare parte din timpul relaţiilor cu părinţii receptării şi primirii de mesaje din partea acestora. Ascultarea activă reprezintă în acest sens o bună modalitate de relaţionare a managerului şcolar cu părinţii.

2. falsa / lipsa conexiunii inverse se referă la faptul că, în relaţia cu părinţii, cadrul didactic porneşte de la premisa unei comunicări incorecte cu aceştia, considerând că numai ei au datoria de a asculta orice fel de mesaj din partea educatorului. Un cadru didactic eficient nu numai că lasă spaţiu întrebărilor, ci şi îi provoacă pe părinţi să pună întrebări sau, ştiind faptul că părintele are interesul de a nu-l contrazice, trebuie să se asigure că părintele este în posesia informaţiilor corecte.

3. percepţia selectivă şi subiectivă vizează faptul că, din volumul mare de informaţii transmise părinţilor, cadrul didactic are tendinţa de a le vedea numai pe acelea pe care doreşte el să le vadă. Abilităţile cadrului didactic în relaţionarea cu părinţii trebuie să constea şi în a recunoaşte zonele incerte ale unei abordări subiective a problematicii şcolare în care devine necesar obiectivismul colaboratorilor săi.

4. ascultarea afectivă este o altă barieră în comunicare şi se exprimă prin gradul de impresionabilitate al unui mesaj, transmis de un părinte, care, formulat într-o maniera afectivă, poate vicia recepţia ideilor esenţiale, în favoarea părintelui şi în defavoarea cadrului didactic.

5. rezistenţa la critică constituie unul dintre blocajele cele mai frecvente şi greu de depăşit Dezvoltarea relaţiilor cu părinţii nu se poate construi pe duplicitate ori linguşiri, ci pe adevăr, bun-simţ şi profesionalism

6. inadvertenţele de limbaj şi barierele culturale reprezintă factori frecvenţi ai neînţelegerilor cu părinţii, cu atât mai mult cu cât aceştia se consideră inferiori la acest capitol cadrului didactic. Un limbaj elevat, plin de termeni psihopedagogici, neologisme, de preţiozitate, poate fi un factor de blocaj al comunicării cu părinţii. Un limbaj simplu, direct, adaptat interlocutorului reprezintă soluţia acestui blocaj.

Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate.

Bibliografie:
Anucuța L, Psihologie școlară, Ed. Excelsior,Timișoara, 2000

Bolboceanu A., Cucer A. ș. a. Rolul părinților și al cadrelor didactice în învățarea pe tot parcursul vieții. Ghid teoretico-metodologic. Chișinău: ISE, 2019.

Bortes A., Cinci tehnici de comunicare eficientă cu părinții, www.kidizi.ro.Cosmovici A., Iacob L, Psihologie școlară , Ed. Polirom, Iași, 2008Pânișoară I-O, Comunicarea eficienta,Ed. Polirom,Iași,2006

COMUNICAREA EFICIENTĂ ÎNTRE PROFESORI ȘI PĂRINȚI

Prof. Vornicu Ana-Ioana,

Colegiul "Mihai Eminescu" Bacău

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este esențială pentru succesul educațional al elevilor. O relație solidă și deschisă între aceștia contribuie la o mai bună înțelegere a nevoilor elevilor, la sprijinirea dezvoltării lor personale și academice, precum și la prevenirea sau rezolvarea unor posibile conflicte. În acest context, comunicarea nu trebuie să se limiteze doar la întâlnirile formale sau informele, ci să se extindă și la utilizarea unor metode științifice și bazate pe cercetări care să adreseze diversele provocări ale educației moderne.

Studiile arată că o colaborare strânsă între școală și familie poate influența pozitiv performanțele școlare ale elevilor, comportamentele lor, precum și sănătatea lor emoțională și mentală. Potrivit cercetărilor efectuate de Epstein (2001), implicarea părinților în procesul educativ este corelată cu o mai mare motivație a elevilor și cu rezultate academice mai bune. De asemenea, o comunicare bună între profesori și părinți poate contribui la creșterea încrederii în sistemul educațional și la dezvoltarea unui climat școlar pozitiv.

Metodele de comunicare eficientă se bazează pe cercetări științifice care oferă soluții concrete pentru a facilita interacțiunile între profesori și părinți. Aceste metode includ tehnici de ascultare activă, feedback constructiv, folosirea platformelor tehnologice și strategii de comunicare nonviolentă.

Ascultarea activă este o tehnică de comunicare care presupune o implicare totală a interlocutorului în procesul de ascultare, nu doar auzirea cuvintelor, ci și înțelegerea mesajului verbal și nonverbal al celui care vorbește. În cadrul întâlnirilor dintre profesori și părinți, ascultarea activă ajută la stabilirea unui climat de încredere și deschidere, reducând riscul apariției unor conflicte sau neînțelegeri. Practic, profesorul trebuie să demonstreze că este interesat de preocupările părinților, să confirme ceea ce au spus aceștia și să răspundă la întrebările lor într-un mod respectuos și empatic. Conform unui studiu realizat de Rogers și Farson (2002), ascultarea activă poate îmbunătăți considerabil relațiile interpersonale și poate contribui la rezolvarea unor conflicte sau neînțelegeri.

Feedbackul constructiv este o altă metodă esențială în comunicarea eficientă între profesori și părinți. Acesta presupune oferirea unui răspuns clar și obiectiv, care se concentrează pe comportamentele elevului și nu pe trăsăturile sale personale. În acest sens, feedbackul trebuie să fie specific, orientat pe soluții și oferit într-un mod respectuos și încurajator. De exemplu, în loc să se spună "copilul dumneavoastră nu învață suficient", un profesor ar putea spune "am observat că copilul dumneavoastră întâmpină dificultăți la matematică. Ar putea beneficia de o mai bună organizare a timpului de studiu și de suplimentarea orelor de pregătire." Această abordare permite părinților să înțeleagă exact ce se întâmplă și cum pot interveni pentru a sprijini copilul.

În era digitală, utilizarea tehnologiilor pentru comunicarea între profesori și părinți a devenit o practică tot mai frecventă. Platformele online, aplicațiile de mesagerie și e-mailurile permit o comunicare rapidă și eficientă, chiar și în afacerea programului școlar. De exemplu, platformele precum ClassDojo, Google Classroom și Seesaw sunt utilizate pentru a oferi părinților informații în timp real despre evoluția copiilor lor. Aceste platforme permit nu doar monitorizarea performanțelor academice, ci și transmiterea de mesaje importante, note, teme sau chiar fotografii de la activitățile școlare. Un studiu realizat de Hsin et al. (2014) arată că utilizarea acestor platforme crește implicarea părinților în educația copiilor lor și îmbunătățește comunicarea între profesori și părinți.

Comunicarea nonviolentă, dezvoltată de Marshall Rosenberg, este o metodă care pune accent pe exprimarea clară a nevoilor și dorințelor, fără a recurge la critici sau acuzații. În contextul relației profesor-părinte, această tehnică ajută la menținerea unui climat respectuos și colaborativ, chiar și atunci când există divergențe de opinie. Profesorii trebuie să evite să spună "nu ați făcut suficient pentru a-l ajuta pe copilul dumneavoastră", și în loc de aceasta să exprime observațiile și nevoile lor printr-o formulare de tipul "am observat că copilul dumneavoastră întâmpină dificultăți în a înțelege această lecție, iar eu aș vrea să colaborăm pentru a găsi soluții eficiente".

În literatura de specialitate, numeroase studii și cercetări au documentat impactul diferitelor metode de comunicare asupra relației dintre profesori și părinți. Un exemplu semnificativ este studiul lui Jeynes (2007), care a arătat că părinții care sunt activ implicați în educația copiilor lor au șanse mai mari de a obține rezultate școlare bune. În mod similar, Epstein (2001) a subliniat importanța colaborării între școală și familie, promovând modele de comunicare care includ atât întâlniri față în față, cât și folosirea tehnologiei. De asemenea, un alt studiu relevant realizat de Fan și Chen (2001) a identificat faptul că implicarea părinților și comunicarea deschisă cu aceștia sunt factori cheie care influențează performanțele academice ale elevilor.

Deși există numeroase metode eficiente de comunicare între profesori și părinți, există și o serie de provocări care pot complica acest proces. Printre acestea se numără lipsa de timp, diferențele culturale, așteptările nerealiste din partea părinților sau lipsa de instruire a cadrelor didactice în utilizarea unor metode de comunicare adecvate. Un alt factor care poate reprezenta o barieră în comunicarea eficientă este utilizarea limitată a tehnologiei în unele școli sau dificultatea părinților de a accesa aceste platforme. Astfel, pentru a depăși aceste obstacole, este important ca școlile să investească în formarea cadrelor didactice și să sprijine părinții în utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare.

Comunicarea eficientă între profesori și părinți este esențială pentru succesul educațional al elevilor. Utilizarea unor metode științifice, cum ar fi ascultarea activă, feedbackul constructiv, platformele tehnologice și comunicarea nonviolentă, poate contribui la îmbunătățirea relației dintre aceștia și poate sprijini dezvoltarea unui climat școlar pozitiv. De asemenea, cercetările și exemplele din literatura de specialitate demonstrează că o colaborare strânsă între școală și familie poate influența semnificativ performanțele școlare ale elevilor și poate contribui la formarea unui parteneriat educațional eficient. În ciuda provocărilor întâlnite, există soluții care pot fi implementate pentru a depăși aceste bariere și pentru a asigura o comunicare fluidă și productivă între profesori și părinți.

Bibliografie

• Epstein, J. L. (2001). School, family, and community partnerships: Preparing educators and improving schools. Westview Press.
• Jeynes, W. H. (2007). The relationship between parental involvement and academic achievement: A meta-analysis. Educational Psychology Review, 19(3), 237-258.
• Hsin, C. T., et al. (2014). Parent involvement and its effects on student achievement: A meta-analysis. Educational Psychology, 34(2), 123-137.
• Fan, W., & Chen, M. (2001). Parental involvement and students' academic achievement: A meta-analysis. Educational Psychology Review, 13(1), 1-22.
• Rogers, C. R., & Farson, R. (2002). Active listening. In The psychology of communication (pp. 61-75). Oxford University Press.
• Rosenberg, M. (2003). Nonviolent communication: A language of life. Puddle Dancer Press.
• Hoover-Dempsey, K. V., & Sandler, H. M. (2005). Parental involvement in children's education: Why does it make a difference?. Teachers College Record, 107(6), 1050-1081.
• Henderson, A. T., & Mapp, K. L. (2002). A new wave of evidence: The impact of school, family, and community connections on student achievement. Southwest Educational Development Laboratory.

PROIECT EDUCAȚIONAL

",ŞCOALA ŞI FAMILIA – PARTENERIAT EDUCAŢIONAL "

Profesor învățământ primar Vrânceanu Iulia-Cătălina

ȘcoalaGimnazială "Octavian Voicu" Bacău

Motto:

"Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor."

A.S. Makarenko

ARGUMENT

Familia reprezintă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai existenţei salee, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă. Ea constituie un importantinstrument de reglare al interacţiunilor dintre copil şi mediul social. Familia are şi o însemnată funcţie educativă, fiind prima instituţie de educaţie morală pentru copil. Într-o societate aflată în continuă mișcare şi transformare, atenția acordată persoanelor dragi din jurul nostru prin diverse activități, cu scopul de a ne apropia mai mult de cei dragi nouă, de a petrece mai multe momente împreună, de a împărtăși sentimente și convingeri care vor rămâne adânc înfipte în sufletul nostru, a constituit motivația care ne-a determinat să concepem acest proiect.

Activitățile propuse au la bază ideea de a petrece cât mai multe momente deosebite în familie, de a întări relatia părinte-școală-elev prin marcarea celor mai frumoase momente petrecute împreună.

SCOPUL PROIECTULUI:

• Dezvoltarea potențialului creativ al elevilor din ciclul primar, prin organizarea şi desfăşurarea de activități extracurriculare care să valorifice experiențelor inividuale, comunitare, educaționale ale acestora, în vederea realizării unor produse de calitate, utile în plan personal, comunitar și educațional.

OBIECTIVE:

• Dezvoltarea respectului privind tradițiile de familie, locale și naționale prin realizarea de creații literare, colaje, albume de fotografii și împărtășirea acestora la nivelul familiilor, școlilor, comunităților implicate în realizarea proiectulu;
• Formarea la elevi a unor deprinderi şi abilităţi practice prin utilizarea unor tehnici fotografice, realizare de colaje, instrumente TIC etc.;
• Consolidarea relației familie-școală-comunitate prin implicare de parteneriate în realizarea, promovarea produselor finale în spațiul școlar, familial, comunitar.

GRUP ŢINTĂ:

• direct:elevi, cadre didactice
• indirect:părinți, comunitatea locală

DURATA PROIECTULUI: 1 an şcolar

ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI:

1. Elaborarea proiectului şi prezentarea acestuia partenerilor

2. Popularizarea proiectului

3. "Bucurie de sărbători în familie" (program artistic de colinde de Crăciun şi Anul Nou, creații literare – poveşti, poezii, eseuri, scenete, dedicate sărbătorilor de iarnă)

4. "Obiceiuri şi tradiţii de iarnă" (materiale PPT cu fotografii care prezintăobiceiuri și tradiții locale)

5. "Crăciunul în familie" (organizarea şi amenajarea unei mese festive în familie, decorarea casei şi a Bradului de Crăciun, album de fotografii care surprind momente petrecute cu familia, confecţionarea de decoraţiuni pentru casă şi Bradul de Crăciun, felicitări)

6. "Dar din suflet pentru mama" (onfecționare de mărțișoare /felicitări dedicate zilei de 8 Martie)

7. "Cum petrec timpul liber cu familia mea?" (participarea elevilor la diferite activități recreative, excursii, drumeții; vizite la diferite obiective economice/culturale locale. ctivități de promovare activităților extrașcolare realizate de alte instituții (Palatul Copiilor, cluburi sportive, bazine de înot)

8. "Universul meseriilor" (ntâlniri cu părinții pentru prezentarea propriilor meserii elevilor; întâlniri cu membri din familii care au transmis diferite meserii din generație în generație)

9. Realizarea unei reviste în format electronic cu poze de la activități și creații realizate de elevi

MODALITĂŢI DE EVALUARE:

• evaluări curente: convorbiri, activități practice, fotografii;
• evaluări intermediare: fișe, desene, realizarea unor spații personalizate;
• evaluări finale: portofolii, expoziție cu fotografii și lucrări, prezentare power point, diseminarea rezultatelor, afișarea programului la avizierul școlii, rapoarte de evaluare finală prezentate în Consiliul de administrație, realizarea expoziției în instituția organizatoare

MONITORIZAREA PROIECTULUI

Monitorizarea proiectului se va realiza permanent prin:

• contact permanent între partenerii de proiect;
• completarea on-line a unui check-list, în vederea evaluării respectării termenelor de realizare a activităților proiectului (lunar) de către fiecare partener;
• postări, pe pagina proiectului, a modului de realizare a activităților proiectului la nivelul fiecărui partener (lunar)

REZULTATE:

• Calitatative: cunoașterea și împărtășirea elementelor de tradiție ale familiei, locale și naționale, atât de către elevi cât și de familiile acestora și cadrele didactice din școlile implicate;
• Cantitative: copiii vor beneficia de activități prin care vor avea posibilitatea de a cunoaște tradiții, obiceiuri ale mai multor familii, de a vizita diverse locuri, de a împărtăși altor copii experiențe trăite în diferite momente alături de familie, de a-și valorifica cunoștințele prin creații literare, de a socializa, de a înțelegea importanța familiei în viața unui copil, de a da frâu imaginației prin participarea cu lucrări la activitățile din cadrul proiectului etc.

DISEMINAREA PROIECTULUI

• Prezentarea proiectului în cadrul şcolii;
• Expoziţie în şcoală;
• Revista și site-ul școlii

IMPACTUL PROIECTULUI:

• Intensificarea colaborarii şcoală - familie;
• Conştientizarea de către elevi a importanţei şi a beneficiilo rmuncii;
• Sporirea încrederii părinţilor în şcoală şi a înţelegerii rolului acestuia în educaţia copiilor;
• Creşterea prestigiului școlii în comunitate